Adalwolf

 Este un frig îngrozitor. Ce e drept nici mașina mea nu are un sistem de încălzire prea performant, dar în ciuda faptului că ar fi trebuit să dea ortul popii de mult își face treaba cum poate.

Abia aștept să ies din pădurea asta și să ajung la destinație, parcă mi se pare că mediul ăsta rupt dintr-un basm scandinav împodobit de un covor de nea superb și copaci goi pe care gheața și-a așezat răsuflarea mă îmbie să opresc și să rămân aici pentru totdeauna, deși nu se aude și nici nu se simte vreo adiere de vânt coroanele arborilor văduvite de frunze par a se legăna într-un ritm șoptit de vremuri trecute și readuse în prezent pe aripi de nori gri.

Clipesc și pentru o secundă rup vraja pe care pădurea o arunca asupra mea ca atunci când deschid pleoapele aceasta să devină și mai intensă.

Închid ochii pentru câteva secunde însă când simt cum roțile mașinii derapează brusc îi deschid și înjur în gând ideea prostească care m-a adus cu vehiculul în poziție opusă și pe deasupra un abur dens îmi încețoșează vizibilitatea.

Este de vină doar încăpățânarea mea prostească de a pleca la drum neodihnit .Se pare că încercarea de a o evita pe Rayna îmi aduce doar necazuri.Sunt sigur că misiunea de a participa în numele generalului Bauer la serata dată de camarazii care au ocupat orășelul vecin este doar un test. Dacă vor simți chiar și cea mai mică ezitare din partea mea se vor năpusti ca niște hiene care simt miros de sânge proaspăt.

În depărtare se conturează luminile farurilor celor două mașini care mă însoțesc și în timp ce îi aștept mă sprijin ușor de capotă încercând să par cât mai stăpân pe situație.

Nu durează mult și vehiculul subofițerului Edam se apropie. Da, în seara aceasta ghinioanele se țin lanț. Aș fi preferat compania caporalului Titus care deși este foarte vocal și tot timpul cu câte un pahar în plus la bord nu are aceeași cruzime în privire precum Edam.

De o săptămână de când a venit în oraș împreună cu vagoanele de provizii și armament mă chinui să-l citesc însă fără succes. Subofițerul Edam este subestimat de toți însă de multe ori mi s-a dovedit că esențele tari se țin în sticluțe mici de aceea nu las garda jos și mă străduiesc să caut sursa micii scântei din privirea lui care apare atunci când are de făcut misiuni care implică vărsare de sânge.

Farurile poposesc în plin pe chipul meu dar nu schițez nici măcar o mișcare,vehiculul se oprește aproape la câțiva metri de mine și din dreapta șoferului coboară subofițerul Edam și pot să jur că o scurtă grimasă de dezgust i-a străfulgerat chipul după care s-a ascuns în zâmbetul fals care acum îi împodobește chipul.

– Domnule colonel Meyers cam ușor vă risipiți cele nouă vieți nu credeți?

– Heil Hitler!De ceva tot trebuie să murim și oricum la cât de comună a devenit moartea nici nu mai conteză din ce cauză murim nu credeți domnule Edam?

Un râs bolnav și fals erupe din el și mă stăpânesc să nu-l împușc între ochii aceia sălbatici,acum știu că privirea lui are licărul unui dezechilibrat mental și trebuie să mă feresc de el. Omul nebun este periculos deoarece odată pierdut pe el nu mai are nimic de pierdut, ceilalți sunt doar piese pe tabla destinului lui.

– Urcă colonele Meyers, te așteaptă o surpriză plăcută la destinație .

Mă desprind cu greu de lângă mașină și urc în spate strângând din dinți și sperând din tot sufletul ca această canalie să îmi ofere ocazia ca până la sfârșitul acestei seri să-i sting nebunia de pe chip.

Mașina înaintează lent din cauza drumului destul de prost dar nu mă deranjează.Cu cât timp stăm pe drum mai mult cu atât mai puțin petrecem la destinație.

Din păcate nu pierdem pe drum atât de mult timp pe cât mi-aș fi dorit.La scurt timp mașina intră pe drumul pavat cu piatră al orășelului și un fior îmi străbate corpul, ceva neplăcut se va întâmpla sunt sigur, liniștea care s-a lăsat brusc este doar calmul dinaintea furtunii.

Intrăm pe un drum mai larg și mai puțin denivelat și când ajungem în fața unei clădiri impozante suntem întâmpinați de niște urlete sălbatice și de focuri de armă.

Mașina oprește în fața unei mici mulțimi formată din personal militar din tabăra noastră dar nu am timp să mă uit mai atent deoarece ușa este deschisă brusc și un damf de alcool își face simțită prezența înaintea ofițerului vesel care abia mai poate scoate două cuvinte.

– Heil Hitler! Domnilor petrecerea noastră a început mai devreme dar nu vă fie teamă aveți timp să recuperați.

Se dă într-o parte și ies din mașină cu grijă atent să nu pierd nici un gest de al subofițerului Edam.

Acesta o ia înainte râzând și îl urmez tăcut. Ne oprim la marginea mulțimii și ce văd în mijlocul cercului îmi întoarce stomacul pe dos. Aș vrea să închid ochii dar asta ar însemna că aș avea aceeași soartă ca nefericitul care zace fără suflare pe piatra rece .

Se pare că a fost rănit mai întâi la cap căci sângele roșu ia brăzdat dâre groase de la tâmple până pe buzele albe ca varul. Era tânăr încă, nici barbă nici mustăți,doar un copil. Lângă el,în sânge zăcea o fotografie și un album de muzică:Wagner.

Mă uit mai atent și corpul îmi paralizează. Nu este un soldat inamic, poartă uniforma noastră, citesc numele de pe buzunarul drept din zona pieptului și simt cum o putere și o ură mă inundă.

Rămân așa fără să aud nimic în jurul meu, se oprește parcă până și pământul din rotația lui mânat de ura mea. Nu știu cât am stat așa, dar cred că destul încât mulțimea să se risipească voioasă lăsând în urmă un vis călcat în picioare, doi soldați de rând cu lacrimi în ochi se apropie și ridică corpul inert. Unul din ei ridică și fotografia de jos însă nu se mai obosește să se mai aplece și după albumul muzical.

Se îndepărtează câțiva pași și mânat de un imbold nebunesc ridic albumul și le ordon să se oprească. Aceștia mă ascultă și îi văd că în ciuda aparențelor pe care vor să le arate tremură.

Mă pun în fața lor și le întind albumul pe care unul din ei îl ia ușor.

– Poate careva dintre voi să-mi explice ce vină a avut amărâtul acesta?

Tăcere. Se vede clar că le este frică să vorbească.

– Domnilor dacă chiar și pentru un moment tăgăduiți în a spăla nevinovăția acestui copil nu sunteți cu nimic mai prejos de cei care au apăsat pe trăgaci. Vorbiți! Jur pe ce am mai scump că va rămâne între noi.

Unul din ei se uită în ochii mei care probabil acum lucesc de mânie și văzând determinarea din ei îmi spune timid dar destul de apăsat.

– Nu a vrut să fie păpușa de serviciu a generalului domnule.

Le fac un semn din mână să plece, mai mult pentru a nu mă vedea clacând. În mintea mea se învârt sute de planuri și semne de întrebare.

Trebuie să fac ceva, să aflu ce se petrece aici și brusc o idee timidă răsare în mintea mea.Zâmbesc și dacă m-ar vedea cineva acum sigur ar zice că sunt la fel de diabolic precum ei dar habar nu au ce îi vor lovi.

– Meyers!Te-ai pierdut în peisaj?

Mă întorc cu o mișcare bruscă și atât de hotărâtă încât blestematul de Edam se dă un pas în spate luat prin surprindere.

– Într-adevăr, spectaculoasă primire nu crezi?

– Mă bucur că sunteți de acord dar stați să vedeți surpriza vă spun că va merita tot efortul.

– Păi atunci ce mai așteptăm?Să mergem!

Îl ocolesc brusc și pornesc hotărât către clădirea luminată forțându-l pe subofițer să alerge ușor în urma mea pentru a mă prinde din urmă și ce îmi place cel mai mult este faptul că asta îl enervează la culme.

Intrăm într-o sală somptuoasă și foarte frumos decorată și suntem întâmpinați de servitori cu tăvi de șampanie. Urăsc alcoolul dar trebuie să intru în jocul lor așa că ridic zâmbind unul și când sunt pe cale să îl apropii de gură îngheț brusc. Mă mai uit odată în direcția care m-a paralizat și clipesc ușor vrând să mă asigur că imaginea din fața mea nu este doar un miraj.

– Colonele Meyers după reacția dumneavoastră se pare că este o surpriză reușită.Generalul Bauer a avut dreptate, chiar aveți o slăbiciune pentru domnișoara Tomczak.Ce imprudență domnule colonel se știe că slăbiciunile sunt un minus în orice război.

Mă întorc spre nenorocit și mă apropii de el forțându-l să se retragă lângă peretele din spatele lui, canalia habar nu are că tocmai și-a semnat sentința la moarte și jur pe ce am mai scump că voi găsi o cale.

– Subofițer Edam dă-mi voie să te informez cât mai clar cu putință, dacă te atingi chiar și de un singur fir de păr al domnișoarei Tomczak vei regreta că te-ai născut, te voi vâna și te voi găsi și în gaură de șarpe iar când te voi găsi crede-mă că vei regreta că te-ai născut.

Mă apropii și mai mult de el și îi simt dezgustul și ura și mă rog din suflet să zică ceva, orice chiar și o simplă silabă pentru a-i suci gâtul la spate.

– Sper că m-am făcut înțeles.

Simt prezența ei în spatele meu și când palma ei îmi atinge cotul trupul meu se relaxează ușor. Mă întorc cu fața spre ea și nu știu dacă să o omor sau să o sărut însă acum niciuna din cele două variante nu pare viabilă așa că aleg să-i sărut dosul palmei și să mă înclin ușor.

– Domnișoară Tomczak vă rog să-mi acordați acest dans.

– Domnule Meyers se poate?Invitați o domnișoară la dans fără să-i complimentati mai întâi ținuta? Se pare că trebuie să vă mai învăț câteva reguli de bună purtare deci accept bucuroasă să vă fac un scurt rezumat în timpul acestui vals minunat.

Nu știu de ce brusc prima variantă mi se pare mai înțeleaptă acum.O conduc pe ringul de dans și ușor o cuprind de mijloc în timp ce mâna ei delicată se odihnește pe umărul meu. Este un vals lent așa că nu întâmpin mari dificultăți, întotdeauna am urât dansul însă acum nu mai sunt așa de sigur că îmi displace.

Își ridică privirea timid și observ că în ciuda bravadei de care a dat dovadă mai devreme se teme, simt asta și în tremurul ușor al trupului ei. O trag mai aproape și simt cum se relaxează ușor.

– Adal ce înseamnă asta?Aproape m-au târât aici,ce naiba se întâmplă?

– Se pare că generalului Bauer i-a intrat în cap ideea cum că aș avea o slăbiciune pentru tine și vrea să facă pe pețitoarea.

– Și ce a fost scena de mai devreme?

– Doar un idiot care mă enervează.

– Serios?Și vrei să te condamni singur?Ai lăsat garda jos Adal te credeam mai diplomat.Să trecem peste asta, cum scăpăm de ei?

– Am un plan dar va trebui să faci ce îți cer eu.

– Hmm...depinde de cât de frumos te porți colonele Meyers.

– Rayna nu începe din nou.

– Știam eu că îți place mai mult când îți spun Adal.

Zâmbesc și o trag la pieptul meu vrând să o ascund de ochii hulpavi ai celor din jur, niciunul nu este demn de ea nici măcar eu dar se pare că trebuie să o învăț să aleagă răul cel mai mic.

– Rayna promit că dacă planul meu reușește o să te las să-mi spui cum vrei tu.

– Atunci străduiește-te Adal pentru că oricum ar fi eu tot așa o să-ți spun.

– Doamne Rayna jur că în unele momente nu știu dacă să te strâng de gât sau să zâmbesc.

– Recunoaște Adal, oricât te-ai lupta cu tine mă placi puțin așa-i?

– Taci și dansează Rayna altfel s-ar putea să fie primul și ultimul nostru dans.

O simt cum predă armele și își abandonează pașii și trupul în stăpânirea mea. Dacă în trecut luam în râs slăbiciunea bărbaților pentru un chip delicat de femeie acum nu îndrăznesc să judec asta pentru că sunt blestemat să cad în aceeași capcană precum strămoșii mei care au purtat până și războaie sângeroase pentru o femeie.Și dacă și Eva arăta tot atât de dulce și delicată precum Rayna nu-l învinovățesc deloc pe bietul Adam.

Un lucru știu cu certitudine, aș ucide pentru ea dacă aș fi nevoit.

https://youtu.be/uHp0AJrfhZ0