Privesc rătăcită pe fereastra bucătăriei dansul timid al fulgilor de nea,mă rog să avem o iarnă mai blândă anul acesta și nu pentru că nu aș iubi zăpada și bucuria pe care aceasta o așterne pe chipurile tuturor, fie el adult cât și copil, ci pentru că anul acesta bucuria ne-a fost răpită.

Bucuria, acea emoție plină de lumină și entuziasm,ne-a fost răpită într-un mod mârșav și subtil, vom fi forțați să trăim într-un mediu dominat de teamă,de durere și pierdere, cum să poți găsi fericire în mijlocul haosului și distrugerii?

Cu ochii pironiți în depărtare și cu mintea mea care se refugiază din nou în visele pierdute mă izolez de orice rău care mă poate răni.Se pare însă că efortul meu nu este suficient pentru a alunga toți demonii deoarece atunci când mă întorc să dau la o parte ceainicul care șuieră zgomotos pe aragaz aproape că mă lipesc cu nasul de pieptul colonelului Meyers.

În uniforma sa impecabilă și cu privirea vigilentă, el pare ieșit dintr-o altă lume, contrastând puternic cu atmosfera caldă din gândurile mele.

-Scuzați-mă domnișoară Tomczak!Nu am vrut să vă deranjez,păreați absorbită de dansul fulgilor de nea.Adevărul este că în ciuda faptului că nu este binevenită nu prea pare să-i pese,nu credeți?Ea își îndeplinește datoria nestingherită.

Îl privesc în ochi pentru un moment simțind cum universul meu interior este spart în mii de cioburi .Nu vreau să-mi fie ziua contaminată cu prezența lui otrăvitoare așa că îi ofer un zâmbet forțat și o aparentă necomunicativitate pentru a mă apăra de aroganța staturii lui impunătoare.

Mima tăcerii este modul meu de a-i arăta că nu sunt dispusă să intru în jocul lui bolnav al puterii în care nu aș avea decât un rol degradant,am auzit ce se întâmplă cu fetele de vârsta mea care intră în colimatorul acestor canalii fără suflet.

Să mimez că sunt mută este o alegere conștientă, un mod de auto-apărare și de protecție împotriva toxicității lui, în timp ce păstrez frumusețea liniștii mele interioare.

Mă dau un pas într-o parte să-l ocolesc pentru a ajunge la aragaz însă el mă imită,încerc să-l ocolesc prin cealaltă parte însă tangoul acesta al voințelor se desfășoară în același ritm.

Chipul său devine ușor tensionat și prinzându-mă cu o mână de cot îmi blochează mișcările ,mă opresc brusc și încremenesc privindu-l cu ochii larg deschiși și inima bătând frenetic în piept.

-Știu că puteți vorbi domnișoară Tomczak.Am două surori și un frate acasă,jocul acesta nu mi-e străin, credeți-mă.

Simt o undă de panică trecând prin mine și nu știu cum să reacționez.El continuă să mi se adreseze neperturbat de neliniștea pe care mi-o creează.

-Dacă vrei să salvezi chiar și câteva vieți amărâte sau măcar să amâni sfârșitul acestora atât cât ne vor permite împrejurările te sfătuiesc să pui capăt acestui joc.Presupun că te interesează soarta tatălui dumitale.

Anxietatea mă cuprinde complet în ghearele ei ascuțite transformându-mă într-un vortex de emoții.Inspir și expir adânc pentru a reuși să scot din gâtul meu strangulat de panică câteva cuvinte chinuite.

-Ce...ce vreți să spuneți?

Zâmbește triumfător dar discret în colțul gurii și îmi dă drumul,scoate chipiul pe care îl așează pe masa din stânga lui și îmi face un semn spre ceainicul de pe aragaz.Năucită reușesc într-un final să îl dau într-o parte după care scot două cești din dulap și le așez pe masă în fața lui încercând să nu mă uit la chipiul lui care parcă îmi râde batjocoritor în nas prin toate însemnele de pe el.

Termin de preparat ceaiul și mă așez pe scaun în fața lui odihnindu-mi palmele pe pereții cănii fierbinți pentru a mă proteja de răceala mării agitate din ochii lui în care mă rătăcesc pentru câteva secunde.Rupe contactul într-un mod sălbatic de chinuitor și pentru a nu-i da timp de reacție la adresa micului meu moment de rătăcire decid să atac prima.

-Asta nu este o invitație la ceai herr oberst Meyers așa că vă ascult.Cu cât terminăm mai repede cu atât mai bine.

Mă adresez într-o germană perfectă și reușesc să-l las mut pentru câteva clipe care mie mi se par interminabile.

-Parcă eu eram aia mută în jocul acesta,s-au inversat rolurile și nu știu eu?

Mă privește rece iar mâinile i se opresc la jumătatea drumului către cana de ceai răzgândindu-se brusc,se opresc pentru câteva clipe confuze de parcă ar căuta calea spre alt loc după care la fel ca ale mele se așează pe pereții cănii.Se îndreaptă în scaun iar eu mă fac mică într-al meu,am întrecut măsura și știu asta,gura asta a mea slobodă mă va băga în multe necazuri .

-Domnișoară Tomczak sunt conștient de aversiunea dumitale față de persoana mea și nu o consider nejustificată,așa cum am menționat mai devreme am două surori și aș fi sincer dezamăgit dacă puse în aceeași situație în care dumneata te găsești momentan nu ar acționa cu aceeași îndârjire .

Nu obișnuiesc să le vorbesc de sus oamenilor,de fapt nu am făcut asta niciodată dar omul din fața mea reușește să scoată la suprafață ce e mai rău în mine și nu pentru că ar fi nepoliticos sau dezagreabil ci din contră pentru că nu reflectă cruzimea și superioritatea pe care camarazii lui o împrăștie din plin peste pământul în lacrimi de sânge al patriei mele,și asta mă înfurie pentru că nu știu cum să reacționez,dacă la ură pot răspunde cu ură pentru că nu mi-e străin sentimentul în vremurile acestea cum să răspund la acțiunile contradictorii ale bărbatului din fața mea?

Cum?Când întreaga lui ființă întruchipează esența contradicției?Închid ochii pentru o clipă,poate dacă nu-l mai privesc reușesc să scap din acest labirint care se numește Adalwolf Meyers.

Deschid ochii și separând impresia mea de motivul prezenței lui aici sorb o gură de ceai .

-Domnișoară Tomczak ce vă spun acum poate însemna sfârșitul meu ,vreau să-mi jurați pe viața tatălui dumneavoastră că ceea ce vă voi spune acum va rămâne în acestă încăpere și chiar de va fi să fiți constrânsă în vre-un fel aceste vorbe le veți lua cu dumneavoastră în mormânt.

Începe să vorbească cu voce scăzută, îngrijorat de ceea ce urmează să împărtășească.

- Port în sufletul meu poveri pe care nimeni nu le cunoaște și în conștiința mea râcâie vinovăția în fiecare secundă,tot mai tare,tot mai turbată dorind să sfâșie tot ce îi stă în cale.Privesc moartea în ochi și simt cum viața imi alunecă printre degete.Am plecat de acasă îmbătat de un ideal inexistent și am găsit doar putreziciunea morții.

-Iertați-mă herr oberst dacă empatizez cu vinovăția care vă apasă,dar eu nu sunt preot și aici nu este o cușetă pentru spovedanie.Sunteți în casa oamenilor a căror univers ,așa sărăcăcios cum îl consideră guvernul dumneavoastră,l-ați distrus .Și acum ce credeți că obțineți prin discursul dumneavoastră și remușcări?Iertare?Mântuire?

-Nu domnișoară Tomczak,nici bunul Dumnezeu nu m-ar mai putea mântui .Vă cer să mă ajutați să nu mai fiu nevoit să ucid.

În sufletul meu se aprinde o scânteie de speranță pentru un viitor mai bun și el știe că nu mai este singur în lupta sa împotriva demonilor interiori.

-Cum?

Privește atent în jur după care se apleacă ușor spre mine și îmi spune pe un ton șoptit:

-A mai vizitat cineva această locuință înainte să ajung eu sau ai plecat undeva împreună cu tatăl dumitale chiar și pentru câteva ceasuri existând riscul ca cineva din afară să pătrundă în locuință?

-Nu,nu ne-a vizitat nimeni,am primit ordinul de a vă găzdui în scris,iar eu nu prea ies decât în caz de urgență ,motivele cred că le bănuiți,cu atâția soldați care parcă turbează când văd fete de vârsta mea mi-a fost teamă,și cred că singurul motiv pentru care nu ne deranjează este pentru că tatăl meu este la origine german,s-a mutat în Polonia după ce s-a căsătorit cu mama mea.

-Înseamnă că sunteți pe jumătate nemțoaică?

-Mă tem că nu,oricât de mult știu că v-ar plăcea să fie așa,sunt adoptată.

Privirea i se întunecă și o durere mută răzbate din trăsăturile chipului lui și simt cum culorile din încăpere se schimbă și ele în tonuri mai reci.

-Vă rog să nu spuneți nimănui acest amănunt,nici tatăl dumneavoastră.

-Ce legătură are asta cu problema la care aveți nevoie de ajutor?

Oftează și văd cum umerii lui coboară gârbovindu-se și dintr-un bărbat plin de încredere și impozant se transformă într-un Attlas obosit de greutatea pământului care i se sprijină pe umeri în timp ce corbii înfometați îi dau târcoale.

-Bănuiesc că a-ți auzit ce se întâmplă cu evreii și cu cei de etnie rromă în marile orașe.

Dumnezeule,nu,orice numai asta nu,chiar dacă orășelul nostru a fost preluat de trupele SS am fost lăsați să ne vedem de ale noastre într-o oarecare măsură,se pare că era doar liniștea dinaintea furtunii.

-De asta am nevoie de ajutor,vor să separe evreii și să-i închidă într-un ghetou până la noi ordine și bănuiesc că acele ordine nu vor fi unele tocmai de bună credință.

-Cu tot respectul herr oberst,credeți că un colonel cu mustrări de conștiință și o simplă fată se pot împotrivi ?Credeți că putem trage de timp în așa măsură încât să putem salva măcar un suflet nevinovat?

-Ce altă opțiune am avea domnișoară Tomczak?Să predăm armele înainte de a fi încercat măcar?

-Asta este o înscenare nu?Vreți să mă faceți să intru in această șaradă pentru a avea un motiv pentru care să scăpați de noi?De mine și de tatăl meu?

-Nu!Vă jur pe mormântul mamei mele că nu!Și dacă nu veți accepta voi găsi o cale să reușesc.Vă jur că voi considera că această discuție nici nu a avut loc dar aș avea mai multe șanse dacă m-ar ajuta cineva care cunoaște locul și oamenii.Cineva pe care aceștia l-ar asculta când vor fi ghidați cum să se ferească.

Îl privesc în ochi și văd că nu blufează,sclipirea de speranță din ei mă orbește ajungând până în colțul cel mai întunecat al conștiinței mele și dacă el un om din tabăra inamică este dispus să riște cine sunt eu să-i refuz jertfa când am nevoie disperată de ea?

Aprob din cap și îl văd cum se relaxează,expiră ușurat ca un copil care primește o jucărie pe care și-a dorit-o din tot sufletul.

-Există vre-o încăpere pe care o putem folosi fără să fim deranjați ?

-Da,pivnița casei în care ne refugiem și în caz de atac aerian.

-Perfect ne întâlnim diseară la ora 02:00 acolo pentru a detalia .

-Și cu colegul dumneavoastră cum rămâne?Dacă va locui aici există riscul să ne surprindă la un momentdat .

-Nu vă faceți griji,am rezolvat acest aspect ,va locui la cazarmă .

Se ridică și își ia chipiul de pe masă,dacă am întâmpinat prezența colonelului Meyers cu prejudecăți și stereotipuri discuția cu el mi le-a șters de parcă nici n-ar fi existat încep să cred că în spatele uniformei se află o ființă umană cu sentimente și dorințe la fel ca mine.Mă rog la bunul Dumnezeu să nu mă înșel în privința asta,dar nu pot risca să pierd ocazia de a salva vieți chiar și cu prețul vieții mele.

https://youtu.be/SaGSwNP4IN8