Mă uit la ceasul de pe perete care indică ora 9 seara.
Tatăl meu pare să se înțeleagă cu Iris. O întreabă chestii banale despre viața și copilăria ei.
De parcă nu le-ar ști.
Sunt sigur că tata a cercetat și căutat chestii despre Iris înainte să mă logodească cu ea.
El nu face lucrurile degeaba.
Omul e calculat la orice.
Semăn cu el.
Sunt calculat dar când vine vorba de persoanele dragi sunt foarte protectiv.
Iris, că vreau s-au că nu vreau, o să fie soția și mama copiilor mei.
Nu pot schimba soarta indiferent de câți bani am.
Mă reîntorc cu picioarele pe pământ când tatăl meu începe să râdă la ceva spus de Iris.
Nu a mai râs de câțiva ani, și acum, o fată îl face să râdă.
Ce tâmpenie.
Îl privesc când se ridică și se scuză, plecând la baie.
Niciodată nu am avut o cină așa lungă.
Mă uit la Iris după ce el pleacă și ea se uită la mine.
Îi analizez vestimentația.
O rochie mulată, roșie.
Tocuri roșii, asortate cu rochia și un ruj roz.
Parcă e o păpușă ce așteaptă să o bag înapoi în cutie să nu cumva să se strice.
Părul ei drept și lung e luminos și voluminos.
Ochii mă analizează și buzele ei se curbează într-un zâmbet perfect.
Îmi dreg glasul și o privesc în ochi.
- Ce i-ai spus tatei de l-ai făcut să râdă?
Întreb și aerul din cameră ar putea fi tăiat cu un cuțit.
Nu sunt un om care să vorbească cu blândețe dar nici un monstru încât să sperii o femeie.
Ea ridică din umeri și își întoarce capul spre fereastra.
Se uită la luminile din curte.
- Nimic, vorbeam despre familie.
Familie.
Dau din cap și privesc unde privește și ea.
Tata nu a mai vorbit despre familie de ani buni. Nu l-a interesat.
Și acum, discută despre familie cu Iris.
Îmi mut din nou privirea spre ea și o analizez din nou.
Mereu este ceva nou la fata asta.
Aș privi-o în fiecare zi. În fiecare secundă încercând doar să o înțeleg.
Când își întoarce capul spre mine și privirile ni se întâlnesc, ea dă să spună ceva dar tata își găsește momentul și se întoarce. Își reia locul la masă și se uita ma mine și la Iris zâmbind cald.
Ce-l mai fals zâmbet.
Se uită la mine și apoi își drege glasul.
- M-ai știi ceva de fratele tău?
Întreabă el păstrându-și zâmbetul de  om bun.
Clatin din cap și mă uit în ochii lui.
- Nu.
Răspunsul meu e direct. Fără vre-o emoție.
El știe cât de mult urăsc întrebările în legătură cu fratele meu.
Dustin nu că este doar o greșeală ce acum este lipit de viața mea, ci și fiul preferat al tatei.
Niciodată nu a ținut la mine cum a ținut la Dustin.
Mama mea a acceptat chestia asta când a aflat și nu a băgat divorț.
Ceva cu ce nu am fost deacord.
Am încercat să înțeleg de ce mama ar accepta să crească un plod al unei curve nenorocite care s-a culcat cu tatăl meu.
Mama a vrut mult să-l crească și să-l facă parte din familie. Era fiul tatălui meu. Pentru ea era ca și cum era al ei și potențialul meu frate.
Rosaline Volkov a fost o femeie sufletistă și o mamă excelentă.
Dar nu mi-a plăcut să împart. Când tata l-a adus pe Dustin în casa noastră, mama la primit cu brațele deschise.
Însă eu, nu am putut accepta situația.
Pentru mine, în ochii mei, era doar un intrus în familia și viața mea. Venit doar să-mi distrugă liniștea și să-mi fure viața.
Nu am încercat să mă apropii de el. Nici el de mine.
Era mai bine pentru amândoi.
El își vedea de viața lui pricăjită când eu îmi construiam un Imperiu al puterii.
Era gelos.
Prea gelos.
Când am început să am femeile la picioarele mele și el nu avea nimic, ura asta se observa.
Totul a încetat când mama a murit.
El a plecat. Eu am rămas să i-au tot ce tatăl meu trebuia să-mi de-a.
Putere.
Renunț la amintiri când mâna lui Iris îmi atinge delicat brațul.
Mă uit la ea și îmi dau seama că m-au întrebat ceva.
Mă uit debusolat la ea și după aceea la tata.
Îmi dreg vocea și îmi încordez maxilarul.
Mă ridic și mă uit la ei.
- Mă scuzați.
Vocea mea parcă e făcută din oțel.
Ies afară în grădina și mă așez pe o bancă, privind florile și bucurându-mă de liniște.
Prea multă liniște.
Peste câteva minute simt încă o prezență.
Lângă mine se așează o Iris curioasă. Una debusolată.
Are întrebări dar eu nu am răspunsurile.
Ea e curioasă și eu încerc să ascund tot.
Se uita la mine și ochii ei sunt puțin sclipitori.
De la oboseală cu siguranță.
E liniște până vocea ei o umple.
- De ce ai plecat?
Întrebarea ei mă face să o privesc în ochi.
Să înțeleg de ce nu fuge.
De ce rămâne.
Dau din umeri și continuând să o privesc.
- Am vrut niște aer curat.
Spun cu o nonșalanță nemaivăzută.
Ea pare să nu mă creadă.
- Te-a întrebat de fratele tău, tu ai răspuns după ai intrat în gândurile tale și după, ai plecat.
Deschid gura pentru a spune ceva în apărarea mea dar Iris mi-o i-a înainte.
- Și tu ai spus, că seara asta trebuie să fie perfectă, dar ai fugit de la masă.
- Nu am fugit.
Spun rapid încleștând-umi maxilarul.
Se uită atentă la mine și după zâmbește ciudat.
- Cât de proastă mă crezi, Luka?
Numele meu ieșind din gura ei sună ca un paradis luxos.
Continui să o privesc.
De când sunt logodit cu ea, nu am m-ai făcut sex.
Și, sincer să fiu, i-aș trage-o până și ei.
- Nu te cred deloc proastă, din contră, cred că este opusul cuvântului proastă.
Iris își deschide puțin ochii de surprindere și eu rămân nemișcat, fără să arăt vre-o emoție.
- Ăsta este cumva un compliment?
Întreabă ea curioasă și surpinsă.
- Cred că ai fi mult mai mult decât deșteaptă dacă nu ai mai vorbi cu tatăl meu.
Spun eu rece și ochii se lărgesc ca mărgelele.
Se încruntă și aruncă săgeți cu privirea spre mine.
- Nu te înțeleg. Când încerci să te apropii de mine, fix atunci trebuie să spui ceva și să te îndepărtezi mai mult.
Spune ultimele cuvinte aproape în șoaptă.
Dar o aud.
- Nu încerc să mă apropii de tine, Iris. Nu vreau să mă apropii. Haide să nu uităm că această logodnă este un aranjament.
Când cuvintele îmi ies pe gură, le regret.
- Un aranjament... șoptește ea și după se ridică. Ai dreptate. Totul este un aranjament, haide să nu ne pese de sentimentele celuilalt.
Spune rece și nepăsătoare.
Se întoarce și pleacă, fără a se uita la mine.

Am deblocat o nouă Iris.