Mă holbez la bărbatul care stă în fața mea cu un buchet de trandafiri și o cutie neagră în mână.
Uneori nu știu ce să cred despre Luka.
Când e rece și nepăsător.
Când pare interesat și iubitor.
Bărbatul ăsta are o grămadă de măști de care nu știu și sunt curioasă.
Se apropie de mine și îmi întinde buchetul de trandafiri roșii.
Continui să mă holbez fără să spun ceva.
- Sunt pentru tine.
Vocea lui e calmă și mă îngrijorează faptul ăsta.
- De ce mi-ai cumpărat flori?
Întreb puțin speriată înainte să iau buchetul și să-l miros.
Cine știe, poate o să apară vreun animal din ele s-au o să mor de la miros.
- E ziua ta. Era normal s-o fac.
Spune dând din umeri.
E ziua ta, era normal s-o fac.
Mă uit la el zâmbind mulțumită de gestul pe care la făcut.
-  Mulțumesc.
Vocea pe-a e caldă și plină de bucurie.
Mereu mi-a plăcut să primesc flori. Indiferent de ce ocazie era.
Mă uit la trandafiri și îi simt privirea pe mine.
- Închide ochii.
Mă uit la el nedumerită și după închid ochii.
Ceva rece îmi atinge gâtul și degetele lui fac contact cu pielea mea.
Îmi mențin ochii închiși. Simt cum se îndepărtează de mine și după îmi spune că pot deschide ochii.
Îi deschid și îmi iau oglinda de pe noptieră pentru a vedea ce mi-a pus la gât.
Rămân nemișcată când observ un lănțisor auriu cu bucăți de diamant. Este splendid.
Îi simt privirea analizând-umă cu atenție.
Pielea mea se încinge la gândul că Luca se uită la mine.
- Îți place? Întreabă el.
- Da. Răspund eu. Este frumos, mulțumesc.
Dă din cap și se întoarce plecând.
E sexy când e serios. E sexy când merge și este sexy atunci când este cu spatele.
Doamne Dumnezeule!
L-aș ruga să mai stea. Să mai vorbim. Să nu mă lase singură.
Să am companie.
Pe cineva care să mă asculte.
Îl lăs să plece.
Și pleacă.
Ușa se închide și rămân singură cu florile și bijuteria.
Cadourile pot cumpăra fericirea?
Nu.

<Peste trei săptămâni>

Să te simți capabilă de a merge din nou, să te simți capabilă să mergi singură și să te schimbi fără ajutorul cuiva. Ultimele săptămâni de stat în casă, în pat, așteptând să-mi treacă piciorul a fost oribil.
Oamenii stăteau cu mine doar pentru că Luka le spunea.
Luka.
Azi trebuie să vorbim despre nuntă.
Mi-a trimis un mesaj azi dimineață spunându-mi că o să vorbim despre planificațiile nunții în seara asta, când vine acasă.
Nu prea mă interesează cum decurge nunta.
Vreau doar să treacă timpul mai repede și să mor.
Dar la gândul că mor și Luka își găsește o altă femeie mă frustrează.
Mă simt geloasă și nu știu de ce.
Simt că vreau să rămân în viață doar pentru a avea certitudinea că eu sunt singura soție din viața lui.
Ultima săptămână de stat la pat, nu a fost așa grea.
Nu l-am văzut pe Luka deloc zilele astea. Obișnuia să vadă dacă încă sunt în viață dar se pare că nu la prea interesat asta.
Vlad mi-a spus că avea prea multă treabă la birou.
Cică un amic de al lui a dispărut și acuma îl caută.
E deja ora cinei și eu continui să citesc obsedată de poveste.
Mi-a plăcut să cred mereu că sunt o romantică incurabilă.
O femeie care vede partea bună.
O femeie care încearcă să se descurce în toate modurile posibile privind iubirea.
O izbitură de ușă mă face să tresar și îmi întorc capul pentru al privi pe bărbatul înalt și nervos din fața mea.
Nervos e prea puțin spus.
Mă ridic și lăs cartea pe canapea.
- Bună.
Spun eu încercând să par relaxată dar sunt încordată.
Nu știu dece.
Se uită la mine urât. Cu ură. Și după se duce în bucătărie și își toarnă un pahar de whisky.
Îl dă pe gât și după își mai toarnă unul.
Așa face cu încă trei pahare și după își sprijină capul de palme.
Mă uit la el și vreau să-l înțeleg.
Nu îl înțeleg.
Mă așez pe scaunul din fața lui și mă uit la el.
Părul închis la culoare.
Cămașa mulată pe piept și pe brațe.
Mușchii.
Ochii.
Buzele.
Fața.
Abdomenul.
Toate sunt speciale la el.
Toate sunt magice la el.
Toate sunt extraordinare la el.
Chiar și când este nervos pare să strălucească.
Mă uit la el și după îi i-au sticla de whisky.
Se uită la mine urât și după vocea lui rece și groasă mă sperie puțin dar rezist.
- Ce crezi că faci?
Mă întreabă în timp ce se ridică nervos și se apropie de mine.
- Îți salvez viața. Alcoolul nu e bun când ești nervos. Îți face rău.
Spun eu și atunci sticla la gunoi.
Când mă întorc, mă lipesc de blat pentru că el este prea aproape de mine.
Și-a lipit corpul de al meu și își sprijină mâinile pe de o parte și de alta a corpului meu.
Îi simt căldura.
Corpul lui se freacă de al meu și mă excită al naibii de tare.
Își lasă capul sprijinit de umărul meu și mă apucă de talie lipsindu-mă de el.
Vreau mai mult.
Mult mai mult.
Dar nu.
E probabil nervos și acum e și beat.
Nu e bine.
Nu e ok.
Nu vreau mai mult.
Îi desprind mâinile de mine și îl împing ușor.
Se uită în ochii mei și simt căldura în corp.
Prea multă căldură.
La dracu, să deschidă cineva o fereastră că e prea cald.
Se îndepărtează ușor de mine fără a se oprii din a mă privi.
Ochi întunecați.
Își încordează maxilarul și își încleștează pumnii.
Încearcă să își calmeze nervii dar nu se vede nici o schimbare.
Mă cutremur când îi aud vocea joasă ca un mârâit.
- De ce, la dracu, mai împins?
Înghit de nevoie când îl aud.
Vreau să fac un pas mai în spate dar sunt lipită de blat.
Trag aer în piept și oftez.
- Nu ești în apele tale. Mai bine ar fi să te culci.
Spun cât de calmă pot.
Se uită la mine și începe a rânji malefic cu ochii sclipindui.
- Nu sunt în apele mele? vocea lui este amuzată. Aș fi în apele mele dacă m-ai lăsa să ți-o trag, Iris.
Numele meu scos din gura lui este ceva rău.
Încerc să-mi ascund obrajii roșii dar el pare să observe.
"Să ți-o trag, Iris."
Cuvintele alea se repetă în capul meu. Parcă într-o buclă infinită.
Îmi dreg glasul și încerc să fiu rațională.
- Luka, mi-ai trimis mesaj că vrei să discutăm când ajungi acasă. Ce vrei să discutăm?
Se uită la mine urât și după se așează la loc.
- Despre căsătorie.
Tonul lui este mixt.
Încearcă să fie calm.
Dau din cap și mă așez așteptând să continuie.
Se uită într-o parte gândindu-se și după din nou la mine.
- Căsătoria va fi peste două săptămâni.
Simt cum oxigenul nu mai este.
Lipsește.
- Două săptămâni? E prea puțin timp! Nu putem! Nu vreau!
Mă ridic și ridic tonul.
Luka se uită la mine nervos și se ridică luându-și telefonul de pe blat.
- Nu e alegerea ta.
Spune uitându-se în telefon.
Simt cum sângele îmi clocotește prin vene de furie.
- Luka, noi ne casatorim. Nu te căsătorești singur. Nu e doar alegerea ta!
Spun când îi i-au telefonul din mâna și îl pun înapoi pe blat.
Se uită la mine fără nici o expresie.
- Iris, fi rațională. Mă doare capul și nu vreau să ne certăm.
Mă uit la el și îmi încleștez pumnii.
- Nici eu nu vreau să ne certăm. Dar, te rog, gândeștete! Nu putem să ne căsătorim peste două săptămâni!
Simt cum nervii îmi scarpină corpul.
Se uită la mine parcă aș fi nebună.
- Bine atunci. O săptămână până la căsătorie. Fără discuții, da?
Spune și iese din bucătărie fără să se uite la mine.
Simt cum îmi tremură picioarele de nervi.
Începe să mă doară capul.

La dracu!