La naiba cu el!
Cum își permite să îmi i-a telefonul?
După ce a plecat, și după ce m-am asigurat că a trecut destul timp pentru a adormii.
Urc scările și îi caut dormitorul.
Intru, în liniște, în fiecare dintre ele, până când, atunci când întru într-o cameră, la nimereală, pe pat zăresc un bărbat dormind.
Logodnicul meu.
Intru în liniște încercând să nu fac vreun zgomot și încep să caut prin dulape și sertare telefonul.
După câteva minute de cautat, văd într-un colț al camerei pantalonii, cămașa și sacoul.
Bingo!
Mă grăbesc spre ei și apuc pantaloni.
Îi caut în buzunare și într-un final îmi găsesc telefonul.
Mă ridic să plec dar, când mă întorc, mă izbesc de un Luka trezit de pe somn.
La naiba. E în boxeri.
Încerc să-mi feresc privirea, nu că ar conta dar înălțimea mea nu ajută cu nimic în situația de față.
Își freacă fața și după vocea lui rece îmi îngheață corpul.
- Ce dracu cauți aici la ora asta? Vocea lui e așa nepăsătoare și rece încât cred că e mai cald afară.
- Umm.. Mă bâlbâi încercând să caut o scuză plauzibilă pentru care am venit aici.
Fiindcă nu cred că ar fi bucuros să știe că îi încalc cuvântul.
- Vezi tu, am crezut că e camera mea dar acum observ că nu e, îmi pare rău, o caut în continuare. Noapte bună! Spun și trec pe lângă el, spre ieșire, dar mă prinde de braț și mă trage înapoi.
- Dă-mi telefonul, Iris.
Îi dau telefonul și el în momentul în care îl apucă, îl aruncă în perete și îl face bucățele.
Rămân încremenită în timp ce mă uit la dispozitivul spart și distrus de pe podea.
Îmi întorc privirea spre el și în momentul în care ochii mei îi întâlnesc pe ai lui, simt cum rămân fără aer.
Se apropie de mine și eu fac câte un pas înapoi cu fiecare apropiere de a lui.
Scrâncesc când spatele meu face contact cu peretele rece, dar îmi vine să gem când îl văd aproape lipit de mine.
Încep să simt căldura între noi și inima pulsează din ce în ce mai repede.
Îmi ridică bărbia cu două degete pentru al privii.
- Dacă te mai prind vreodată la mine în dormitor, căutând prin lucruri, nu o să mai ieși de aici o săptămână, și nu ai vrea să știi motivul. Ne-am înțeles? Spune în timp ce se lipește de mine cu corpul lui mare și greu.
Dau aprobator din cap și el se dă la o parte pentru a-mi face loc să plec.
Când văd calea de ieșire din camera lui, nu mai aștept nimic. Fug cum n-am fugit niciodată, având în vedere tocurile.
Închid ușa în urma mea și mă duc să-mi caut camera.
Când o găsesc și când intru în ea, observ că deja lucrurile mele sunt despachetate și puse la locul lor.
Îmi dau pantofii jos și mă arunc pe pat.
Sunt obosită dar asta nu mă împiedică să gândesc.
Am să mă răzbun pentru ce i-a făcut telefonului meu.
Doar să aflu la ce este sensibil.

༶•┈┈⛧┈♛
- Bună dimineața! Îi spun zâmbind lui Luka când ajung în bucătărie.
El se uită ciudat la mine și dacă aș fi în locul lui și eu m-aș uita ciudat la mine.
Ce dracu, el mi-a stricat telefonul și eu îi zâmbesc în timp ce intru în bucătărie.
Dar, el nu știe că vine și răzbunarea, doar puțină răbdare.
Mă așez la masă și îmi torn un pahar de suc.
Bucătăreasa, în jur de 50 de ani, îmi aduce o farfurie plină de pancakes învelite în caramel și bucăți de fructe.
Îi mulțumesc și după încep să mănânc.
Mă uit la Luka când iau prima îmbucătură și îi întâlnesc privirea.
- S-a întâmplat ceva? Îl întreb în timp ce mestec mâncarea.
- Nu, poftă bună. Spune și se ridică luându-și sacoul pentru a pleca.
- Unde pleci? Îl întreb în timp ce mă șterg la colțul gurii cu un șervețel ca în filme.
Mă ignoră și i se adresează bucataresei.
- După ce termină strângi și îl anunți pe Vlad că e pregătită. Știe el ce să facă după. Spune și pleacă izbind ușa în urma lui.
Mă ridic și mă apropii de femeie.
Când ajung is stânga ei ea îmi zâmbește și după se întoarce la spălatul vaselor.
- Lucrezi de mult pentru familia Volkov? O întreb în timp ce iau un prosop pentru a șterge vasele încă ude.
- De dinainte să se nască domnul Luka. Spune aceasta zâmbind când merge să ia vasele murdare de pe masă și să le pună în chiuvetă.
Murmur un 'mhm' și pun farfuriile la locul lor.
- Și, câte știi despre Luka? O întreb când închid dulapul și merg să așez tacâmurile în sertare.
- Destul de multe, având în vedere că am fost aici toată copilăria lui. Spune dând din umeri nepăsătoare.
- Am văzut că nu prea sunt poze cu el de când era copil. Spun încercând să continuii conversația.
Și asta e adevărat. Înainte să vin să iau micul de jun, am fost atentă la pereți. Doar tablouri, cu siguranță scumpe.
Nici măcar o poză cu el și părinții lui.
Femeia se uită la mine și îmi analizează privirea.
Cred că toți care lucrează în casa asta, pentru familia asta, sunt așa de reci.
- Mă duc să-i spun domnului Vlad că ați terminat micul de jun. Așteptați aici vă rog. Spune și trece pe lângă mine, grăbindu-se spre ieșire.
Oftez și mă sprijin de marginea chiuvetei, lăsându-mi capul pe spate.
Tresar când pe ușă intră un bărbat de vreo 1.80, păr blond cu juvițe negre și îmbrăcat într-un costum negru. Ochii lui maronii mă analizează.
Sunt îmbrăcată într-o rochie verde, care se asortează cu pantofii.
Părul pe spate și un zâmbet sincer.
- Tu ar trebuii să fii Iris, nu? Mă întreabă blondul care ține o agendă în mână.
- Da, răspund eu. Tu ar trebuii să fii Vlad, nu?
- Da, acum puteți să mă urmați. Spune și se întoarce ieșind din bucătărie.
Îl urmez până afară.
Ne îndreptăm spre o mașină neagră. Scumpă.
- Unde mergem? Îl întreb în timp ce intru în mașină.
- La cumpărături. Domnul Luka mi-a spus că v-ar plăcea să vă petreceți timpul înafara casei.
Sunt surprinsă. Și totuși. De ce și-ar pune oamenii să stea cu mine, sau să mă ducă la cumpărături? Ceva e dubios.
Dau din cap afirmativ încercând să par că înțeleg totul. Chiar dacă nu înțeleg.
Peste o oră, din cauza traficului, ajungem la un magazin pe care îl frecventam. Prețurile sunt extraordinar de scumpe dar 'logodnicul' meu mi-a încredințat cardul lui.
Îl urmez pe Vlad în magazin.
Când intrăm, niște ochii căprui se întâlnesc cu ai mei.
Păr brunet cu juvițe albastre și o privire ce ar topii sufletul fiecărei femei.
Persoana de care am uitat atunci când am primit vestea că voi fi soția unui Volkov.
Persoana care îmi aducea zâmbetul pe față de ori de câte ori avea ocazia.

Henry.