- NU!
Tonul mamei s-a auzit până în Franța.
Niciodată nu am auzit-o țipând la tata sau certându-se cu el, dar când a aflat ce a făcut parcă a ieșit ce-i mai rău din ea.
- Chaterin, calmează-te. Tonul tatălui meu mă liniștește, într-un fel, dar pe mama o enervează într-un anumit fel.
- Să mă calmez? Tu știi ce ai făcut? Cum să faci așa ceva fără consimțământul ei?!
Azi dimineață am aflat că tata aranjase o cină cu viitorul meu "soț".
A fost o cădere nervoasă în familie. Mama a aflat acum o oră și de atunci se ceartă cu el. Eu nu am spus nimic. Ce poți să spui într-un moment ca ăsta?
- Dacă nu îi dădeam un răspuns atunci, ne-ar fi omorât pe toți. Spune tatăl meu care mai i-a o gură din paharul cu whisky fără a se uita la mama.
Mama se uită la mine si se apropie de scaunul în care stau.
Mă ridic și ea mă strânge în brațe.
- Totul va fi bine, îți promit. Vocea ei se frânge la ultimele cuvinte și lacrimile încep să curgă șiroaie pe fața mamei.
Se întoarce spre tata și îl țintuiește cu o privire rece.
- Spunei cine va fi viitorul ei soț. Spune mama cu răceală.
Păi da, știam că mă căsătoresc, dar nu știam cu cine.
Tata oftează și se ridică de pe scaun, venind spre mine. Îmi i-a fața în mâinile lui și îmi sărută creștetul capului, așa cum făcea când eram mică.
Se uită în ochii mei fără vreo emoție de a o spune.
- Luka Volkov.
Mă blochez când aud numele de Luka.
Luka Volkov este fiul mafiotului Grayson Volkov, unul dintre cei mai periculoși bărbați. Nu l-am întâlnit niciodată, având în vedere că tata lucrează pentru tatăl lui.
Mă uit la mama care între timp s-a așezat în locul tatei, savurând băutura lui.
Tata oftează și îmi dă drumul feței, îndepărtându-se de mine.
Din câte știu din presă, Grayson este pe moarte, de asta Luka trebuie să preia totul, dar nu-mi înțeleg sensul în ecuație.
- Luka o să te i-a după ce cina se termină. El o să-ți comunice mai multe despre nuntă.
Vocea rece a tatei mă face să-mi revină tupeul.
- Nu înțeleg ce sens are căsătoria asta. Și de ce din toate femeile, eu trebuie să mă căsătoresc cu el?
Tata dă din cap, dezamăgit de gândirea mea și își ridică ochii din ecranul telefonului.
- Nu știu, Iris. Când Grayson a venit la mine să-mi spună că fiica mea se va căsătorii cu fiul lui, chiar crezi că am acceptat? Nu, am încercat să-i explic dar în zadar. M-a amenințat că o să ne omoare dacă nu te vei căsătorii cu Luka.
Oftez și ies val vârtej din bucătărie, îndreptându-mă spre dormitorul meu.
Încui ușa și mă așez în fund, cu picioarele strânse la piept, plângând.
Nu am plâns niciodată ca să plâng acum.
Și acum? Ce fac în continuare?
Să accept căsătoria și să-i fiu fidelă unui nesimțit? Sau să risc și el să-mi omoare familia?
Nu-mi place nici una din variantele astea.
Îmi șterg lacrimile și decid să mă pregătesc pentru întâlnirea cu "soțul" meu.
Din tot dulapul cu rochii îmi aleg una neagră, cu spatele gol și puțin mai scurtă. Nu știu de ce, dar negrul mă avantajează cel mai mult. Îmi pune formele în evidență, și sunt mândră de faptul ăsta.
Rochia cu tocurile mele negre se potrivesc de minune. Părul pe spate și cred că sunt gata.
Între timp, cât eu mă îmbrăcam și mă pregăteam, ora cinei a venit.
O aud pe mama cum mă strigă de jos și mă grăbesc la ea. Nu îmi place să mă fac așteptată într-un loc, dar în situația în care sunt băgată, aș prefera să întârzii.
Cobor scările, atentă să nu-mi rup vreun picior, și când ajung la capătul scărilor, îmi ridic privirea și în locul privirii calde pe care o are mama, dau de o privire rece. Ochii de culoarea smaraldului dar totuși întunecați. Înalt, cam de un 1.90, într-un costum blue marin, cu părul ciufulit dar totuși drăguț.
Inima se blochează când îi simt privirea analizând-umi corpul.
La naiba, Iris! Ești puternică, te lași intimidată de un bărbat? Ce dracu!
Îmi ridic capul și cobor și ultima treaptă, apropiindu-mă de el.
Ajunsă în fața lui, îmi întind mâna zâmbind călduros.
- Iris Vincent.
El, spre uimirea mea, îmi zâmbește și mă lăs puțin copleșită de zâmbetul lui. Dar îmi revin în momentul în care îmi strânge mâna cu putere și vocea lui rece ar putea îngheța aerul.
- Luka Volkov.
Mâna lui e dură, spre deosebire de a mea.
Înghit în sec și îmi retrag mâna.
Vrea să spună ceva dar este întrerupt de telefonul său.
Îl scoate din buzunarul costumului și își rotește ochii când vede numele apelantului.
Se uită din nou la mine și zâmbește.
- Îmi pare rău, dar este important, mă scuzați o clipă?
Cumva mă întreabă pe mine dacă poate răspunde la telefon? Ce naiba?
- Sigur. Spun cu jumătate de gură. Îmi mai zâmbește o dată în timp ce iese pe ușă.
Mă uit la mama care stă în pragul ușii de la bucatarie uitându-se la mine. Tata este lângă ea zâmbind.
E un zâmbet din ăla 'deja te place'.
Vezi să nu.
Luka s-a întors peste cinci minute, cu o falcă în cer și una în pământ.
Părea, ba nu, era nervos și nu știu de ce dar seara asta nu va continua așa cum mi-am imaginat.
Îi fixează privirea tatei și mamei și după începe.
- Nu mai pot sta, a intervenit ceva.
Tata se ridică și mama la fel, odată cu ei mă ridic și eu.
- Nu e nici o problemă, domnule Volkov. Spune mama mea cu cel mai fals zâmbet posibil.
Luka zâmbește și se întoarce spre mine.
Mă uit la mama și aceasta îmi face semn să merg spre bărbat.
- Du-te cu Luka. Acum ești logodnica lui.
Înghit în sec în timp ce merg spre el.
Mă apucă agresiv de mână și continuă să zâmbească.
Un zâmbet așa fals.
Își ia revedere de la părinții mei și când ieșim afară, vântul începe să-mi atingă pielea. Nici nu-mi imaginasem că ar putea fi atât de frig.
Luka își dă sacoul jos, rămânând doar într-o cămașă albă subțire.
Într-o secundă simt sacoul pe umeri mei. După ce se asigură că sunt ok, mă apucă din nou de mâna și ne îndreptăm spre mașină. Un Ferrari Purosangue negru. Nu o am cu mașinile și pentru mine orice mașină este bună, dar se pare că pentru el obiectele par să aibă importanță.

Numai din aspect pot spune că e materialist.