Jaime.

Ne îndreptăm înspre centrul orașului deodată cu mulțimea furioasă. După ce s-a mai ridicat soarele pe bolta cerească puteam observa lucrurile mai clar. E ca și cum mi s-ar fi ridicat un văl gros de pe față, care distorsiona modul în care percepeam realitatea. Doar că acea realitate nu e într-un fel mai puțin adevărată ca și aceasta. Oamenii aveau fețele contorsionate în unele încruntate, pline de ură. Țineau ca și înainte niște arme în mâini, doar că acum la lumina zilei pot observa ceea ce mi-a scăpat data trecută din vedere și anume că fiecare dintre ei ținea în mâini sau avea imprimat pe tricou o hartă în formă de pește în care stătea scris cu litere negre ,,România, nu Sodoma și Gomora'', iar uni țineau niște pancarte pe care scriau niște slogane de genul ,,În țara noastră ori respectași legile, ori plecați,, sau ,,Jos cu anormalitatea,,. Pe una dintre pancartele ținute în sus de o femeie se puteau vedea bine scrise cuvintele ,,Nu Sodoma și Gomora,,.

Femeia avea părul roșcat prins într-un coc elaborat, era îmbrăcată neglijent și ținea cu o mână o pancartă iar cu cealaltă ținea un bebeluș. Lângă ea stătea un bărbat corpolent, chel care ținea în mână o geacă. Își mută geaca dintr-o mână în alta și se întoarce înspre femeie. În loc să o ajute aruncă geaca neglijent peste bebeluș și scuipă pe jos. Femeia pune pancarta jos și i-a repede geaca de pe bebeluș pentru a nu se sufoca. Bărbatul observă gestul și începe să țipe la ea și să o tragă de păr.

- Eric, poți să stai aici cu ei până rezolv ceva? Te rog!, spune Domnul Johnson și se duce val vârtej în direcția lor.

După ce Domnul Johnson se duce la ei și îl oprește pe bărbat să nu o lovească pe tânără, lumea din jur începe să se holbeze la ei și să strige ,,Bătaie!,, și să arunce cu cuvinte obscene în direcția lor. Nu mai vedem ce se întâmplă acolo datorită mulțimi care se înghesuie pentru a vedea spectacolul.

- Trebuie să chemăm poliția! strig încercând să mă fac auzită de către familia Johnson, peste strigătele mulțimi.

- Poliția nu o să ne ajute cu nimic. Uite. Spune Eric și arată în direcția unor jandarmi care stăteau pe margine și nu făceau nimic.

- Dacă vroiau să ajute cu ceva o făceau demult. Nu mai stăteau ca proști acolo. Eu mă duc să o aduc pe mama. Poate știe ea ce-i de făcut. Voi duceți-vă lângă florărie. Spune Eric și se face nevăzut prin mulțime, nelăsându-mi vreun răgaz să protestez.

Ne ducem lângă florăria familiei Alexandre. Magazinul era la parterul unei case cu două etaje în stil Elizabethan. Revine după un timp Eric urmat fiind de aproape de mama lui, care avea o expresie furioasă pe față, ca un taur care a fost lovit de fierul încins și care vrea să se răzbune pentru asta.