Katherine

Ajunse acasă, o duc cu greu pe Alice în camera ei, unde o pun pe pat. După ce o schimb cu greu în pijama și mă asigur că este totul în regulă părăsesc încăperea și mă asigur că ușa și ferestrele sunt închise. Mă îndrept înspre sufragerie de unde iau vechiul revolver al bunicului, un Dan Wesson. Revolverul este mic, fiind de un negru șters, cu urme de uzură în unele părți. Are o textură aspră, ce indică caracterul fostului proprietar. Îmi încui camera și mă duc cu trusa pentru urgențe, revolverul și cu o saltea în camera lui Alice, pe care o închid dar nu înainte de a mă mai asigura încă o dată că totul este închis și că nu am fost urmărite cumva de vreunul dintre ei.

Mă pun pe saltea, dar somnul nu mă prinde nicicum. Așa trece aproape toată noaptea, întorcându-mă pe toate părțile și tresărind la toate zgomotele pe care le auzeam. Apuc pe la ora șase să închid ochi, ca să fiu trezită mai apoi de strigătele isterice ale dragei mele surori.

- Trezirea!

- A venit cumva sfârșitul lumi?, întreb mai mult adormită, acoperindu-mi urechile cu perna.

- Nu.

- A luat foc casa?

- Nici asta.

- A venit Selena Gomez în oraș?

- Nu.

- Nu îmi spui atunci de ce m-ai trezit?, spun îmbufnată de pe salteaua pe care stăteam.

- Ce cauți în camera mea?, întrebă Alice care mai avea puțin și exploda acolo de nervi.

- Nu îți aduci aminte? Ar trebui să îmi mulțumești.

- De ce ți-ași mulțumi? Și mai important cum am ajuns în pijamale?

- Cu plăcere!

- Ce mi-ai făcut?, spune și se ridică de pe pat.

- În primul rând nu ți-am făcut ceea ce crezi. Stau după să îi explic evenimentele de noaptea trecută, în care a fost de parcă a fost drogată atunci când am găsit-o. I-am povestit totul în amănunțime încercând să nu omit nici un detaliu. La sfârșit iau o gură mare de aer și mă uit la ea. Numai văd după că îi tremură genunchi și își pierde echilibrul. O prind înainte de face contact cu pardoseala și o ajut să se așeze în pat.

- Scuze! Nu știu de ce mi-am pierdut echilibrul.

- Cât ai băut?

- Nu prea mult, cred. Nu prea îmi amintesc...

- Adu-ți aminte. Hai! Poți să o faci.

- Stai. Știu că am acceptat invitația unui fost coleg de a mă alătura grupului lui. Mi-a fost dată după o bere de către acesta și după ceață. Nu îmi vin în minte decât niște fragmente încâlcite și fără sens.

- O sticlă verde?

- Cred că da. De ce?

- Atunci când te-am găsit, aveai o sticlă verde neterminată în mână. Poate ți-au pus ceva în băutură.

- Insinuezi cumva că m-au drogat unul dintre ei? Imposibil. E un băiat de treabă.

- Nu insinuez nimic. De unde ști că nu a făcut-o? Nu poți să te îmbeți doar din câțiva mililitri de bere. Mai ales tu, care ești obișnuită cu băuturile care au o alcolemie mai ridicată decât berea.

- Dar... Spune și își pune mâna la gură.

- Nu te mai minți. Ai consumat băuturi mai tari și în cantități mai substanțiale, când te întreceai cu unchiul John la barul lui. Ști bine că ț-i s-a pus ceva drog în băutură. Scuze, dar acesta este adevărul. Nu prea miroseai a alcool atunci când te-am luat de acolo.

- Ce facem acum?

- Ne ducem la secția de poliție, ce altceva putem să facem?

- Nu ne vor asculta. Ne vor întreba ce dovezi avem.

- Avem înregistrarea.

- Ce înregistrare?, întreabă surprinsă și se uită cu suspiciune, amestecată cu puțină frică și curiozitate la mine.