Jaime.

Dragă jurnalule, am fost invitată de Domnișoara Red să trec pe la ea și să mă joc cu Jolene. A venit și a vorbit cu Doamna H., pe la ora prânzului. Nu prea știu ce i-a zis de a putut-o convinge, dar din câte am înțeles din conversația pe care au purtat-o în sufragerie la o cană de cafea că doctorul i-a recomandat lui Jolene să mai socializeze cu persoanele de vârsta ei. Nu știu de ce doctorul i-ar recomanda așa ceva, dar eu am de gând să aflu într-un mod sau altul asta.

Ajunși acolo, după ce și-a dat Doamna H. consimțământul, dar nu înainte de a-mi termina partea de treabă, sunt trimisă direct la Jolene în cameră. Jolene stătea la birou și scria într-o carte pe care a închis-o repede când mi-a observat prezența. Camera era decorată modest, fiind mobilată sărăcăcios, cu un pat mai mare în stânga, un birou pe care era așezat un calculator, un scaun mare tapițat cu negru și albastru. Mai avea niște corpuri de bibliotecă în dreapta pe care erau înșirate fel de fel de cărți aranjate alfabetic de la ABC-ul psihopatului de succes de Kevin Dutton și Andy McNab, Cântul lui Ahile de Madeleine Miller până la Oliver Twist de Charles Dickens. Peretele era presărat cu mai multe flori de diferite culori, pe un fundal de culoarea piersici. Rochița Rândunici își întindea lujerii pe întreaga suprafață a peretelui, acoperindu-l aproape în întregime. Petalele florilor și nuanțele folosite de culori pentru mobilier și încăpere accentuau luminozitatea, mărind inconștient proporțiile încăperi.

- Poți să te așezi pe pat dacă vrei. Se aude abia șoptit Jolene. Era întoarsă cu spatele la mine, dar încă îi puteam vedea o parte din față și mâini. Se juca absentă cu mâinile pe tăblia mobilei, singurul lucru ce arăta că vocea venea de la ea și nu de afară erau buzele care se mișcau. Se trezește repede ca dintr-o transă și își mușcă după buza de jos, cu o urmă de regret și rușine, deschizând din nou gura ca să spună ceva, dar închizând-o din nou la loc, mușcându-și în continuare buza de jos, care a început să se înroșească de la sânge. Mă pun pe pat, cu fața înspre ea și către rafturile de cărți din dreapta. Patul era de o singură persoană și avea spatele lipit de perete, cu așternuturile de culoarea caisei. Așternuturile aveau un miros dulce și înțepător, ce mă relaxa și mă făcea să mă simt extraordinar. 

- Se pare că îți place să citești. Care este cartea ta preferată, dacă ai una desigur?, întreb și mă apropi mai mult de ea.

- Nu am numai una. Îmi plac cărțile lui Dickens, Dumas, Mackenzi Lee și Kevin Dutton.

- Îți place cum scrie Mackenzi Lee?

- Da. Răspunde aceasta ezitant, holbându-se la podea, cu o față ce îți transmitea că era pe punctul de a plânge.

- Și eu sunt un fan al lucrărilor ei. Care dintre ele ți-a atras cel mai mult curiozitatea? Pe mine m-a atras cel mai mult cartea ,,Ghid de Vicii și Virtuți pentru Gentlemeni,,.

- Ghid de Jupoane și Piraterii pentru Doamne.

- Fantastic! Ce te-a atras cel mai mult la carte?

- Subiectul. Nu multe cărții au abordat din câte știu eu posibilitatea ca unul dintre personaje, mai ales cel principal să nu fie interesat de contactul fizic sau sexual. În România nu am prea văzut cărții de genul. A fost ca un fel de duș rece pentru mine, neplăcut, dar în același timp și ceva benefic.

- De ce ar fi benefic?

- O! Îmi cer scuze! M-a luat gura pe dinainte.... Spune, după care începe să bolborosească ceva, cu mâna la gură. Îi tremurau puțin mâinile și arăta de parcă era pe punctul de a avea o criză de nervi în orice clipită. De ce reacționează așa, la o întrebare ce la prima vedere părea banală? Oare i s-a întâmplat ceva? Era oare amenințată de cineva? Am citit cel mai probabil prea multe romane polițiste. În viață nu este ca și în romane. Exagerez eu, cel mai probabil. Încerc să mă încurajez cu afirmații de genul, dar totuși ceva nu îmi dădea pace nicicum. Cine i-ar fi dorit răul? Mama ei? Nu prea cred, dar nu cade din discuție din moment ce nu o cunosc prea bine și nu prea am avut prea multe tangențe cu respectiva. Mătușa? Și asta este posibil. Cineva din afară? Atâtea posibilității și eu nici măcar nu știu care îmi sunt posibili suspecții. Mă simt ca într-un roman polițist de Agatha Christie sau Arthur Conan Doyle. Îmi mai lipsea pipa și eram rezolvată.

Mă duc cu mișcări mici, de teamă să nu o speri și o îmbrățișez. Stăm așa câteva minute, încercând să o consolez. S-a desprins din îmbrățișare și mi-a scris pe un bilet că pot să aleg o carte din bibliotecă și așa am făcut. Ea s-a aplecat tăcută după o batistă cu care și-a șters nasul și a luat o carte de lângă ea. Cartea era de mărime medie, avea coperțile dintr-un carton de culoarea albastru cu negru.

- Ce citești?

Nu îmi spune nimic, doar ridică cartea în sus ca să pot vedea ce scrie pe ea. Pe copertă era înfățișată o oglindă spartă, iar cu litere albastre era trecut titlul cărți ,,Jocuri de oglinzi,, și cu litere aurite era trecut numele autoarei, Agatha Christie.

- Frumoasă alegere. ,,Atât ești în stare să îi zici? Frumoasă alegere? Se aștepta cel mai probabil la altceva din partea ta.,,

Mă ignoră și își continuă lectura, iar eu stau și mă uit puțin la ea. Își ridică puțin capul, ca să ni se intersecteze pentru puțin timp privirile. După ce observă că am văzut-o își întoarce repede privirea, din nou în carte. Dau să mă întorc către bibliotecă, dar nu înainte de a mă mai uita o dată la ea, ca să constat că și ea făcea la fel. Îmi prinde privirea pentru câteva minute pentru a și-o întoarce repede pe ceea ce citea, cel mai probabil cu speranța că nu am observat-o spionându-mă. O ignor și încep să fac turul biblioteci ei.

Chiar nu știu ce titlu a-și putea alege. Atâtea posibilității. Are trilogia Stăpânul Inelelor, Furia Roșie, dar și alte titluri populare sau mai puțin cunoscute printre care Carmilla de Joseph Sheridan Le Fanu. Până la urmă optez pentru o carte de Stephen W. Hawking și Leonard Mlodinow, Marele Plan. O iau și mă duc să citesc pe pat. După un timp dau peste un cuvânt pe care nu îl înțeleg. Mă uit panicată prin cameră, după un dicționar, dar fără vreun rezultat.

- Dicționarul este aici.

Îmi îndrept privirea în direcția din care s-a auzit vocea și rămân surprinsă. Vocea venea de la Jolene, care ținea în mâna dreaptă dicționarul, iar în cealaltă cartea de Agatha Christie. De unde a știut că am nevoie de dicționar? Are cumva puteri magice? Dau să zic ceva, dar mi-o ia ea înainte. Vocea ei suna mult mai ferm ca înainte.

- Ce semn de carte vrei?, spune și scoate un portofoliu dintr-un sertar, din care ia mai multe semne pe care începe să le înșire pe pat în fața mea.

- Alege unul.

- Pot să îl aleg pe oricare?

- Da.

Era un semn de carte cu dinozauri, unul cu un câmp plin de maci sub un cer senin, altul cu un cățeluș Husky cu limba scoasă. Stau și mă holbez nehotărâtă la ele. Toate arătau bine. Atâtea opțiuni. Oare pe care să îl aleg? După ce mi-am stors creieri, într-un sfârșit aleg unul, spre ușurarea lui Jolene, care răsuflă ușurată. Am ales un semn de carte cu un citat într-o nuanță aurie cu un scris de mână înclinat pe el ,,Cei răi vor muri primi, iar cei buni atunci când va muri speranța,, pe fundalul unei livezi frumoase de piersicii, la asfințit. Pe fundalul de pe semnul de carte se putea observa un soare mic și roșu care arunca o lumină slabă peste livadă, parcă încercând zadarnic să alunge umbrele ce au început să pună deja stăpânire peste copaci înecându-i puțin câte puțin într-o negură întunecată fără de sfârșit. Peste peisaj, ca să compenseze parcă sentimentul lugubru a fost legată o panglică de catifea într-o nuanță de roz trandafiriu.

După ce mi-a dat semnul de carte a început să mă ignore în continuare întorcându-se la carte. Pe la ora cinei a venit domnișoara Ajene să ne cheme la masă. Domnișoara Ajene este o tânără de origine afro-americană, care avea părul negru și cârlionțat lăsat liber. Era îmbrăcată cu o rochie roz ce îi ajungea până la genunchi, care îi lasă la vedere umeri. După masă sunt condusă până la intrarea în stradă de către domnișoara Ajene, de la care am aflat că este soră vitregă cu Jolene.

Pe drumul spre casă am încercat să procesez ce m-i s-a întâmplat în timpul ciudatei vizite avute la familia Red, dar liniștea era mai mereu întreruptă de Ajene care vroia să vorbească cu mine. Am crezut că o să mă conducă doar până la poartă, dar aceasta a insistat să vină cu mine pentru a se asigura că nu pățesc ceva pe drum.

Ajunsă acasă mă duc țintă în camera în care stau cu Adele, Beyza și Anais. Stând așezată în pat, încep să privesc în gol la tavanul alb scorojit, pe care au început să construiască tot felul de păianjeni mai multe pânze de diferite nuanțe de gri sau negre de la praful care s-a depus pe ele. Ridic cartea în sus și o deschid cu intenția de a o citi, când dau de semnul de carte pe care l-am primit cadou de la Jolene. Semnul îmi cade pe față și îl ridic. Avea o textură mai aspră la atingere, ce crea un foșnet subțire la contactul acestuia cu pielea. Pun cartea deoparte, studiind mai în amănunțime imaginea. Îmi dădea aceleași frisoane ca și în camera lui Jolene. De ce l-am ales tocmai pe acesta?

Din atâtea semne de carte din care puteam să aleg, de ce tocmai unul sumbru? De ce nu pe altul? În timp ce mă frământam ceva mi-a sărit în ochi în timp ce studiam semnul de carte învelit în piele. Sub citatul auriu era trecută litera M. Cum am putut să ratez un astfel de detaliu? Asta ridică noi semne de întrebare. Ce semnifică litera M? De la ce sau cine este? Este cumva prescurtarea de la ceva? Pun semnul pe noptieră și încep să citesc. Ajunsă la pagina 34 încep să m-i se închidă încet, încet pleoapele scufundându-mă într-un somn adânc ca și negura oceanului.