Capitolul 21 - Torța.

Jaime.

Urmăm mulțimea cu Domnul Alexandre ca supraveghetor pentru a fi sigur că nu vom păți ceva. Mulțimea se oprește și noi rămânem nemișcați în timp ce stăm să o observăm de pe margine, de la o distanță destul de rezonabilă. Domnul Alexandre nu a vrut să fim prea aproape deoarece așa cum a zis și el mulțimile sunt imprevizibile și maleabile. Orice semnal de amenințare fie el real sau nu o poate face să reacționeze violent și să ajungem să fim din greșeală îmbrânciți, călcați în picioare sau loviți de cineva. De unde ne-am poziționat puteam vedea de sus întreaga scenă cu tot cu amplasamentul ce se afla construit în centru. Amplasamentul semăna izbitor cu scenele citite în cărți și cu pozele văzute de pe internet cu rampele de lemn unde erau executate înainte persoanele. Nu știu de ce s-a adunat mulțimea în și nici de ce este nervoasă, dar ard de nerăbdare să descopăr care este pricina acestui scandal.

Mulțimea stă mută ca în transă și așteaptă ceva, dar nu știu ce să se întâmple. Îmi țin respirația până văd cum un omuleț se urca pe scenă și se îndrepta să înspre microfon. Omul arăta ca și o furnică mică și neajutorată privită de la distanță. Persoana avea părul lung și blond, cârlionțat. Era îmbrăcat cu un costum frumos din pânză albastră și ținea în mână o tabletă. Ajuns la microfon a început să vorbească despre diferența dintre bine și rău, dar oamenii au început deja să își piardă cumpătul aruncând persoana de pe scenă. Îmi amintesc că în discurs a vorbit despre drepturile omului și despre cum acest proces era complet barbar care încălca mai multe convenții internaționale cum ar fi cea împotriva torturii și altor pedepse și tratamente cu cruzime, inumane sau degradante. După ce este aruncat acesta de pe scenă sub huiduielile furioase ale mulțimi își face apariția pe scenă un bărbat în vârstă chel, cu o robă alb cu negru. Când acesta începe să vorbească oamenii stau să îl asculte ca și la cel precedent doar că aici stau să asculte până la capăt ca la final să îl primească cu aplauze și urări la coborârea de pe scenă. Discursul lui a fost despre cum ar trebui să eliminăm toate persoanele care nu se potrivesc credinței și tradițiilor majorității. A ponegrit diferite persoane și le-a dat ca exemple negative. După acest incident Domnul Alexandre ne conduce de acolo înainte de a vedea cum vor continua lucrurile.

- De ce ne ducem de acolo? Nu am văzut cum se termină. Spune Sebastian cu o mină supărată pe față.

- A-ți văzut destul. Oricum continuarea va fi mai mult plictisitoare. Spune repede Domnul Alexandre în timp ce ne conduce cât mai departe de mulțime. Fața lui arăta o mină mai panicată, chiar dacă se vedea că se luptă să pară calm se vedea că îl tulbura ceva. Expresia de pe fața lui era ca un strigăt mut după ajutor așa că mă gândesc să îi sar în ajutor chiar dacă nu sunt sigură ce îl poate face să se îngrijoreze așa. Poate voi afla mai târziu, dar momentan trebuie să iau asta ca pe un avertisment și să acționez pentru a ajunge în siguranță cu asta. Voi putea să pun încerc să descopăr mai târziu ce l-a putut roade așa de tare pe Ronald cât să se grăbească să plece de acolo.

- Mi-a plăcut cum a vorbit persoana cu păr blond. Cine este?, întreb în timp ce mă uit la Sebastian.

- Este domnul avocat Charlie Sigmund Arendt. Îmi este prieten apropiat. Vrei să vorbești cu el?, întreabă Ronald, în timp ce o mină de ușurare îi străbate fața.

Chiar dacă expresia a durat doar pentru puțin timp am putut să o observ. Situația devine din ce în ce mai interesată și devin tot mai curioasă în timp ce continui să o analizez și să despic firul pe mai multe părți tot mai mici. Unde se va opri firul și cât voi putea să îl despic? Nu posed încă un răspuns la întrebare dar pot să văd doar dacă nu încerc să ating acea limită. Unde este limita și cum voi ști când am atins-o? Voi vedea în viitor. Momentan o să mă axez pe pașii mai mici care trebuie realizați înspre atingerea obiectivului cel mare, descoperirea adevărului din spatele comportamentului ciudat a Domnului Alexandre.

- Se poate?

- Sigur că da. Nu cred că îl va deranja să își răpească din timp pentru a vorbi cu fanii. Cred că s-ar bucura să știe că cineva a ascultat ceea ce a zis pe scenă.

- De ce ai fi interesată de un avocat?, mă întreabă Sebastian în timp ce se uită nervos la mine.

- Poate să fie curioasă dacă vrea. Curiozitatea este un lucru foarte bună și recomandat. Poți să îl ignori pe Sebastian. Scoate numai prosti pe gură uneori. Spune Mathis în timp ce îmi aruncă un zâmbet ștrengăresc.

Reușim să ne îndepărtăm destul de mulțime și începem să o luăm pe drumul pe care am venit dinspre florărie. Fața domnului Alexandre pare că s-a mai destins de când s-a văzut cât mai departe de acea mulțime care huiduia.

- De ce ne ducem la florărie? Domnul avocat nu era dus în altă parte?, întreb în timp ce nu înțelegeam ce se petrece.

- Îl vei vedea nu îți face griji.

Ajunși la florărie Domnul Alexandre se aruncă pe un scaun cu rotile și începe să răsufle ușurat din toți rărunchi. Am luat masa la ei ca după în florărie să intre domnul de pe scenă care a dezbătut despre banalitatea răului, drepturile fundamentale ale ființelor vii și despre actul torturi.

- Salutare prietene! Ce mai faci Ronald?

- Salut Charlie! Sunt bine. Am fost cu copii și ți-am ascultat discursul de pe scenă. Am aici pe cineva care este interesat de ceea ce ai dezbătut acolo pe scenă. Ea este Jaime, fiica lui Katy. Jaime el este Domnul Arendt.

- Încântat de cunoștință!

- Încântat de cunoștință și eu! Știu la ce te gândești. Dacă ai auzit de Hannah Arendt cel mai probabil atunci când mi-ai auzit numele, dar nu sunt ceva rudă cu ea. Mi-am schimbat o parte din nume prin documente din niște motive personale și am ales numele Sigmund Arendt de la persoanele pe care le admir atunci când eram student la facultate. Aveam și înainte numele Charlie.

- Este curioasă de meseria de avocat. Poate vei reuși să o înveți pe ea ceva, dacă nu ai reușit ceva cu Marcus.

- Vom vedea.

- Trecând la alt subiect ai văzut cum a incitat Dragoș la ură pe scenă și a încurajat violența?, întreabă Ronald cu o mină furioasă pe față.

- Crezi că nu am observat în ce direcție a luat-o cu discursul pe care îl avea? Mă enervează cum au putut să îl asculte orbește pe el, în timp ce pe mine m-au aruncat de pe scenă. Jos a trebuit să încerc să scap de acolo cât mai repede posibil pentru a nu fi bătut și mai tare sau ucis de către mulțime. Uite ce mi-au făcut. Spune în timp ce îi arată ce se afla sub mânecile de la cămașă. Pielea era roșiatică și pe alocuri sângera.

- Stai aici. Voi aduce o trusă de prim ajutor.

- Vă doare?

- Ce?

- Am întrebat dacă vă dor mâinile. Nu arată prea bine.

- Mă dor, dar până la urmă se va rezolva și cu asta. Le voi dezinfecta și bandaja.

- Domnule ce înseamnă a incita la ură?, întreb în timp ce mă uit cu curiozitate la el.

- E când o persoană sau un grup încurajează cu intenție sau în mod deliberat ura față de altcineva. În general sunt răspândite sloganuri care pun mai mult paie pe foc și îți dau ideea de noi contra voastră. Este ceva des folosit în politică pentru a încuraja un grup să se alieze pentru a distruge opoziția. Politicienii sau mai bine zis dictatorii folosesc mai mult metoda pentru a obține ceva cum ar fi banii, susținerea majorității sau chiar prestigiu și putere. O să îți dau un exemplu concret. Atunci când un grup de persoane incită la ură populația unei țări să rănească un anumit grup minoritar aruncând vina pe grupul respectiv pentru ce nu le merge bine sau făcând glume urâte la adresa acelui grup. În situația respectivă conducătorul preferă să se folosească de ura deja existentă în rândul populației pentru a distrage atenția de la problemele cu adevărat importante și pentru a arunca vina pentru greșelile conducerii sale la altcineva. Evită să își asume răspunderea ca un copil mic la un loc de joacă care știe că a greșit, dar care încearcă să arate că nu el a făcut-o ci un alt coleg pentru a nu plăti repercusiunile faptelor sale. Partea cea mai proastă din toată șarada aceasta este că niște persoane nevinovate ajung să fie pedepsite, în timp ce cei vinovați continuă să facă ceea ce au făcut și înainte fără să fie câtuși de puțin pedepsiți. Ce încurajează această abordare?

- Și alți conducătorii vor fi motivați să facă la fel pentru că sunt siguri că nu vor fi pedepsiți?

- Corect. Spatele drept, capul sus și vorbește cu mai multă încredere.

- Mi-a plăcut cum a-ți vorbit pe scenă. Cum a-ți reușit să nu vă panicați sau să pierdeți cumpătul acolo?

- Mult exercițiu. Am învățat, am încercat să pun în aplicare să văd ceea ce merge și am încercat să nu mă las bătut chiar dacă eșuam de mai multe ori. Nu tot ce scrie în cărți va funcționa și la tine. Poate la alte persoane va merge o anumită abordare sau metodă, dar asta nu va garanta că va merge la toată lumea. Am citit diferite cărții și am auzit diferiți așa ziși experți care încurajau ideea dacă asta a funcționat la mine atunci 100% va funcționa și la tine, dar dacă nu funcționa gata erai tu de vină că nu erai destul de motivat sau ai sărit peste ceva. Aceste persoane nu iau în considerare individualitatea fiecăruia dintre noi și ști de ce?

- Nu.

- Pentru a își vinde produsele sau serviciul. Cam așa fac ei banii, nu că metoda lor ar funcționa așa cum se laudă ei. Poate că merge, dar orice are o limită. Nu putem să atribuim întreg succesul nostru unei singure idei, așa cum nu putem să atribuim întreg succesul omenirii unei singure invenții. Așa cu nu putem să zicem omenirea a ajuns aici datorită motorului cu aburi sau a becului, atunci de ce am atribui atât de multe succese unei singure idei?

- Oamenii de ce nu văd asta?

- Pentru că ei au nevoie de speranță. De aceea cumpără medicamente minune, se dau cu diferite soluții pe corp, ascultă de așa ziși experți sau îl ascultă pe liderul unui cult. Ei le oferă o speranță chiar dacă una irațională. Mă surprinde totuși ceva. Oamenii sunt dispuși să creadă în idei ca vorbitul cu morții sau diete care te fac să slăbești instant, dar nu prea au încredere în uni semenii de ai lor, ba încearcă să le facă rău.

- Am observat că au tăcut atunci când te-ai urcat pe scenă. Au ascultat sau nu ceea ce ai zis?

- Majoritatea a ascultat cel mai probabil ceea ce am zis, dar numai o parte dintre ei au și analizat ceea am zis. Este o diferență între a asculta un mesaj, iar alta este să te gândești la mesajul respectiv și să îl studiezi așa cum ai făcut-o tu. Folosește logica cât mai mult și nu te lăsa influențată de părerea unanim acceptată de către mulțime sau de către majoritate. Gândește în afara granițelor tale și încearcă să te autodepășești punând cât mai multe întrebări. Nu lăsa societatea să îți distrugă spiritul critic și curiozitatea, ai înțeles?

Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top