Ariel

,,În prezent, s-ar putea să nu-ți pese foarte mult că ești pe cale de a deveni persoana care poți fi, fiindcă tot ce îți dorești este să fii ceea ce ai fost. Dar acest lucru nu se poate întâmpla, iar tu nu poți merge decât înainte. Te afli între două lumi – o situație deloc confortabilă. Dar nu trebuie să rămâi blocat și să mori în spațiul renașterii tale.'' - pagina 133, Despărțirea con - ști – en - tă de Katherine Woodward Thomas.

Vreau să te scot din minte, dar îmi tot zgândări creieri de mă înebunește. Vreau să scap de tine, dar numai nu pot. Vreau să alerg cât mai departe de tine, dar mereu mă trezesc din nou în punctul în care te urmăresc cu interes așteptând un semn de viață de la tine printr-un mesaj sau e-mail că ai vrea să mă vezi sau că mă dorești înapoi. Știu că toate aceste lucruri sunt nocive pentru mine, dar se simte așa de plăcut și excitant. Mă fascinează modul în care zâmbești, cu gropițele tale minunate care îmi luminează ziua. Lipsa ta mă omoară pe dinăuntru, mă face să sufăr teribil zilele și nopțile plângând în singurătatea camerei mele după atingerea pieli tale fine și catifelate cu miros de pădure de pini. De ce lipsa atingeri tale are efectul acesta asupra minți mele care a început deja să o ia demult peste câmpii? Vreau cel puțin o atingere sau mângâiere de la tine așa cum o făceai înainte. De ce nu pot să am parte de toate acestea?

Nu mă pot gândi numai la tine
și la nimic altceva. Cum a-și putea să te scot din minte oare? Sentimentele mele pentru tine ce au reprezentat ele oare? Ceea am simțit pentru tine până acum mă distruge pe dinăuntru. Mă simt ca într-o capcană din care nu mai am cale de scăpare. Sunt ca într-un tren bizar din care nu pot ieși. Deschid ușă după ușă, dar dau la fiecare ușă peste ceva mult mai bizar, iar la fiecare ieșire de vagon un nou pericol peste care trebuie să sar pentru a nu mă trezi zdrobită de către roțile nemiloase ale acceleratului.

Știu că ceea ce voi face este greșit, dar vreau să mă conving pentru o ultimă dată dacă sentimentele ce ț-i le port sunt adevărate sau sunt doar o iluzie închipuită de mintea mea beată după atenția și iubirea unei femei. Putea să fie altcineva în locul tău, dar oare chiar mai simțeam ceva asemănător și pentru ea așa cum simt acum pentru tine? Sentimentele ar fi fost oare aceleași? Oare ea mi-ar fi zis da sau nu la confesiune? Nu am de unde să știu toate acestea. Mă mulțumesc cu ce s-a întâmplat și încerc să închei ciclul suferinței mele. Cu un alt refuz sau nu eu vreau să mă conving de justețea trăirilor și sentimentelor mele, chiar dacă voi fi din nou rănită măcar voi putea trece mai împăcată cu mine însămi și cu ideea că măcar am dat tot ce am avut mai bun în momentul respectiv.