Eveline:

Tacere. Aud vorbele, dar nu le pot da un sens. Incerc sa ma conectez la realitate, sa inteleg ce doresc sa imi transmita parintii, dar tot ce aud sunt reprosurile adresate de-a lungul anilor. Incep sa tremor incontrolabil, respiratia precipitandu-se. Imi aud bataile inimii si simt ca fac concurenta cu Eminem in acest moment. Poc, poc, poc, poc. Incerc sa vorbesc, insa nu pot articula cuvintele . Si incep sa imi amintesc..

Am avut o copilarie frumoasa. Nu a fost copilaria perfecta, iar daca as putea sa schimb anumite lucruri as face asta fara a clipi, dar a fost o perioada amuzanta si educativa. Am avut clipe memorabile alaturi de bunica mea, Iana, care m-a rasfatat cum a putut mai bine. Imi amintesc cu drag de toate momentele in care se juca alaturi de mine si de jucariile mele, in care ma invata tainele bucatariei sau cum sa ma comport in societate .De asemenea, rememorez cu drag momentele fericite petrecute alaturi de familie, de mama si de tata, cand radeam ore in sir in timp ce ne uitam la desene sau cand inventam diferite jocuri amuzante, care erau uitate odata cu trecerea timpului.

Adolescenta mea mergea bine. Am avut crizele adolescentine, in care adoram sa ma cert cu toti ceilalti si credeam ca doar eu am dreptate. Inca mai am momente de impulsivitate, dar incerc sa le controlez. Nu am avut prima mea iubire si nici nu cred ca o sa o am prea curand, nefiind adepta a lucrurilor efemere, inutile.

Cu toate ca am avut mereu anumite reguli impuse, care erau respectate cu sfintenie, am simtit ca am avut parte de libertatea necesara varstei. Mi-a fost permis sa ies alaturi de colegi si de prieteni in oras sau sa merg in tabere.

Am avut o viata frumoasa. Sau nu? Ce as putea face cand tot ce stiam este eronat? Cand tot ce credeam eu a fi adevar este de fapt minciuna?

Staupe canapeaua livingului, candva locul in care eu si parintii impartaseamminunate momente in familie, uitandu-ma in gol. Cuvintele tatalui meu se repetaincontinuu: "Eveline, ea nu e mama ta."Mii de intrebari imi invadeazamintea. Daca mama nu e de fapt mama, atunci a cui sunt? Care e numele meu real? Sau asta e numele meu real? Eveline Katherine Liams: suna real. Cu cine seman din familia mea biologica? Dupa o lunga perioada de tacere, imi gasesc cuvintele si spun:

-Doresc o explicatie, va rog.

-Eu nu mai am ce cauta aici! Nu sunt bataia de joc a nimanui, aud glasul tatalui meu. Eveline, Abygail voia sa iti spuna asta acum mult timp, dar nu gasea momentul .Eu si mama ta, sau cum vrei tu sa o numesti, am depus actele de divort. Nu face o drama din asta, oricum era inevitabil. Imi pare rau, pustoaico, dar nu pot tolera minciunile. Poate ne vom revedea, imi spuse plecand.

-Gata! Ori imi explicit ce dracu se intampla, ori ii urmez exemplul tatalui meu, zic, abtinandu-ma sa nu ridic tonul.

-Cand aveai trei luni ai aparut in familia noastra, incepe aceasta cu lacrimi in ochi. Ai fost o minune de la Dumnezeu. Presupun ca vrei sa stii ce s-a intamplat pana atunci si cum ai ajuns tu aici.

-Da, asta e exact ce imi doresc, raspund, desi nu sunt convinsa de acest lucru.

-Iti aduci aminte de matusica Rachel? ma intreaba mama, calma, insa pot simti durerea profundal din glasul ei.

-Da, cred ca da.

-Nu stiu cum sa iti spun fara sa te sochez, deci voi fi directa. Ea e mama ta, anunta dintr-o suflare.

-Poftim? Dar e imposibil! strig, amintindu-mi cuvintele tuturor rudelor despre ea.

"O drogara". "Catea". "Rusinea neamului". O furie nestapanita ma acapareaza si ii doresc cu ardoare sa ii fi luat apararea.

-Nu ma intrerupe, te rog, sopteste femeia din fata mea, acum palida. Rachel era o fata visatoare, exact cum esti tu. Era mai mica decat mine cu cinci ani. Cand a devenit majora, aceasta a hotarat ca e timpul sa treaca la urmatorul pas cu iubitul ei, pe care nu il cunostea nimeni, insa nu a fost atenta, tu fiind rezultatul iubirii dintre cei doi.  In aceeasi perioada am aflat ca ramasesem insarcinata, insa la scurt timp tatal tau a plecat intr-o misiune. Nu stiam cand se va intoarce, doar stii cum e in armata. Eram in a doua luna de sarcina cand am aflat ca si Rachel era insarcinata, insa ea dorea sa faca avort. Aveai doar 3 saptamani si jumatate de cand iti incepusei viata, iar ea dorea deja sa te elimine. Ne-am certat pe tema asta. Voiam sa te salvez, Eve! Voiam sa fiu matusa. Am incercat sa ii explic ca desi e tanara va putea face fata si ca o voi ajuta si eu. Putea conta pe mine. Mi-a spus ca nu se poate descurca singura, ca nu doreste un copil. A spus lucruri groaznice in seara aceea. Manioasa, m-a impins cand am incercat sa o iau in brate. Am simtit cum lumea se termina. A fost o durere sfasietoare. Impactul a fost atat de puternic incat am cazut. Imi pierdusem copilul din cauza ei. 

-Mama, soptesc plangand.

-La spital a venit in genunchi, implorandu-ma sa o iert, continua aceasta. Am iertat-o pentru ca era verisoara mea. Mereu am fost unite. Stiam ca sufera. Dupa acest incident neplacut am hotarat ca ea sa pastreze copilul si sa mi-l dea mie. Mi-a spus ca eu merit sa fiu mama si ca va indrepta lucrurile. Nu i-am spus nimic tatalui tau, stiind ca nu va accepta. Stii, niciodata nu a suportat-o pe Rachel. Speram sa nu afle si totul a mers bine pana azi.

-Cum ai reusit sa ascunzi totul?am intrebat, fiind coplesita de ce am aflat.

-Am locuit pe toata perioada sarcinii alaturi de ea.Tatal tau credea ca vreau sa stau cu ea pentru ca ma simteam singura si nu ma descurcam cu sarcina.Timp de noua luni am avut grija de mama ta, de tine. Cand te-ai nascut a fost cel mai frumos moment din viata mea. Simteam ca esti a mea. Rachel te iubea, dar nu putea avea grija de tine. 

-Iubitul lui Rachel a fost de acord? o intreb, in ciuda faptului ca stiu deja raspunsul.

-El a parasit-o cand a aflat de sarcina. A fost devastate. Se simtea singura, dar a luptat pentru tine.

-Clasic, spun desi ma durea sa aud ca si eu eram in situatia asta. A luptat incercand sa scape? Wow, era ca Xena razboinica! rostesc sarcastic. Asta e tot?

-Depinde. Mai ai ceva de intrebat?

-Cand pot sa o vad? ii adresez intrebarea care ma macina.

-Nu poti, Eveline, imi raspunde femeia privindu-ma cu mila.

-De ce? intreb, rugandu-ma sa nu fie ceva grav.

-E moarta. A murit cand aveai patru ani.

Tacere. Aud sunetul respiratiei precipitate. Oare cine ramane fara aer? Imi ia cateva secunde sa constientizez ca eu sunt aceea. Mama e moarta. Tata nu exista. Sunt orfana. Sunt a nimanui. Nu am fost dorita de nimeni. Ma surprind cand rostesc intrebarea ce nu imi da pace:

-Cum?

-Accident de masina.

Trei cuvinte. Un cosmar devenit realitate. Intre noi se instaleaza o tacere mormantala. Recapitulez evenimentele din seara asta. Mama e moarta. Tata m-a parasit. Ironic, ambii tati m-au parasit. Incerc sa ma concentrez asupra ticaitului enervant al ceasului de pe birou. Brusc imi dau seama. O privesc insistent pe femeia ce ma priveste compatimitor.

-Din cauza ei ti s-a declansat boala. Trauma care a declansat sindromul este pierderea sarcinii.

Aproba aproape imperceptibil. Ma ridic cu greu de pe canapea si ma indrept catre camera mea. Intru cu o calmitate ce ma surprinde si pe mine, rupand in bucat biletul tatei. Imi smulg lantul de la gat si las pe birou. Imi dau jos pijamalele, apoi merg la baie cu gandul de a ma pregati pentru plecare. Imi desprind parul, dar ma razgandesc si il prind iar. Apa rece ca gheata ma face sa tresar, revenindu-mi rapid. Elimin lacrimile uscate de obrajii mei inrositi. Ma imbrac mecanic cu niste blugi albastru deschis, rupti, si o bluza larguta, de un alb stralucitor. Ma asez in fata oglinzii. Cu mainile tremuarande iar rimelul, creionul dermatograf si trusa cu farduri. Dupa ce termin cu machiajul iau unul dintre cele mai calduroase hanorace si cobor scarile catre hol, nu inainte de a recupera ghiozdanul negru din piele, ce era aruncat langa scaunul din dreptul biroului. Trec pe langa mama, care priveste cu nostalgie albumul familiei  si merg pe hol. Ma incalt cu tenesii albi, usor murdari. Imi revendic telefonul de pe masuta din living, alaturi de casti. Ignor faptul ca am intrat incaltata in casa, acum fiind ceva neimportant.

-Unde pleci? ma intreaba Abygail Liams, privindu-ma alarmata.

-Afara. Nu fug de acasa, raspund si ies din casa, fara a adauga altceva.

Candajung pe aleea casei lacrimi fierbinti imi strica machiajul, dar asta e ultima problema. Imi revin rapid, dorind sa par stabilia emotional. Exista si mai rau, imi repet in minte, desi simt ca ma mint singura. Primul impuls este sa o sun pe Leah, dar amintirile din biblioteca ma fac sa ma razgandesc. Incercand sa ignor durerea profunda, ma indrept spre trecerea de pietoni, fara a avea un loc in care sa merg. Imi conectez castile cu telefonul. Acordurile melodiei "Stone Cold" , cantata de Demi Lovato imi incalzesc inima. trec trecerea de pietoni, dar aud un claxon puternic care ma indeamna sa ma misc mai repede. Inaintez grabita, insa sunetul claxonului nu se opreste. Ma intorc si vad o masina neagra, din care coboara satenul care mi-a dat batai de cap in ultimele zile. Ochii sai negri ma fixeaza, iar gura ii formeaza un zambet amuzat. Ma simt ca o caprioara in bataia pustii. Dupa un moment de tacere se intoarce cu spatele si are intentia de a se urca in masina, dar se razgandeste rapid. Vine catre mine. Ajuns la o distanta de cativa centimetri, imi ridica barbia, oprindu-se brusc la vederea lacrimilor proaspete de pe obrajii mei.

-Plangi, remarca acesta.

Il privesc cu atentie. Observ ca rautatea din ochii lui, lasand loc ingrijorarii. Degetelul sau imi mangaie blandete obrazul, stergand ultimele urme vizibile ale vestilor aflate. Ma trage in bratele sale, ramanand surprinsa de afectivitatea de care da dovada. Ii raspund la imbratisare, simtind cum raman expusa, iar abia acum vine adevarata suferinta. Incep sa plang, zguduindu-mi corpul in bratele sale puternice. Ma strange mai tare de talie cu mana dreapta, cealalta plimbandu-se pe sira spinarii. Imi sopteste cuvinte dulci, ce au menirea sa ma aline. Dupa cateva minute agonizante, lacrimile incep sa se rareasca, durerea estompandu-se. Ma saruta pe frunte, apoi ma studiaza, nestiind ce sa faca in continuare. Fara vreun avertisment, mana sa imi cuprinde degetele, indrumandu-ma catre masina. Ma las ghidata de acesta, simtind conexiunea ce a aparut intre noi. Arunc o ultima privier catre casa, apoi urc in masina alaturi de Aiden.

Surprisssssaaa!!!! Sper ca am lamurit situatia lui Eveline :)). Nici nu stiu ce sa va zic. Va multumesc pentru toate citirile, comentariile si voturile!

P.S: capitolul uramtor aduce o apropiere semnificativa intre cei doi protagonisti.