Eveline:

- La stânga! Mai la stânga! strig către elevii care ajută la organizarea Balului.

Au trecut două săptămâni de la terminarea vacanței de iarnă, iar lumea este într-o agitație continuă din cauza balului, care după proteste desfășurate încontinuu va avea loc chiar în seara asta. Directoarea a cerut anularea evenimentului, din cauza lipsei de fonduri, însă elevii au găsit soluția. Privesc mulțumită salonul aranjat în tema celor patru anotimpuri, fiind convinsă că voi surprinde prin designul ușor îndrăzneț si neobișnuit pentru un bal. Barul este organizat în funcție de categoria de vârstă a elevilor, pentru evitarea incidentelor neplăcute. Totuși, sunt convisă că bobocii vor reușii să facă rost de un shot sau două. Zâmbesc entuziasmată la vederea fântânii de ciocolată si a sculpturii de gheață, ce așteaptă cuminți momentul lor de glorie. Telefonul îmi vibrează, semn că sunt căutată de cineva. Îl scot din buzunar, observând un mesaj de la un număr necunoscut.

"Ai terminat cu pregătirile pentru bal? Te aștept în fața cantinei."

După citirea textului îmi dau seama că este exact semnul care-mi confirmă că voi avea o zi minunată.

"Aiden?"

"Vorbim de aproape o lună de zile pe messenger, iar tu nici măcar nu mi-ai salvat numărul  de telefon? Sunt cumva un anonim pentru tine?"

"Dacă vorbim pe mess, de ce aș avea nevoie de el, anonimule?"

Îmi pun celularul înapoi în buzunarul de la spatele blugilor, așteptând răspunsul său. Trec doar câteva minute până la o nouă vibrație. Îmi impun să mă abțin, cedând tentației după doar cinci minute, sau poate patru.

"Poate vreau să îți scriu, cum s-a întâmplat acum. Vezi, tocmai am trecut printr-un moment stânjenitor din vina ta, anonimo!"

Râd la vederea răspunsului. Cu toate că lucrurile au avansat considerabil, am hotărât de comun acord să rămânem la stadiul de prieteni, pentru a ne cunoaște mai bine. Adevărul e că nu am fost sigură în legătură cu ceea ce ar trebui să fac. Vreau să spun, există certitudine într-un lucru frumos? Reluând fiecare gest în minte, mi-am dat seama că ar trebui să-i testez puțin răbdarea și sentimentele. Până la urmă, e Aiden Moore, iar eu sunt destul de sigură că nu iese în fiecare seară doar "cu băieții". Dându-mi ochii peste cap, tastez cu rapiditate răspunsul:

"Dacă îmi scriai pe messenger, am fi evitat această situație penibilă."

"..."

Îndes pentru a doua oară telefonul la locul său, apoi îmi strâng lucrurile, îndreptându-mă către cantină. Drumul e scurt, drept pentru care în doar trei  minute sunt în fața punctului de întâlnire. Aiden stă sprijinit de peretele din dreptul ușilor, purtând o discuție aprinsă cu Nate. Mă apropii discret, surprinzându-i pe amândoi.

- Tragi cu urechea, Eveline? întreabă șatenul, încercând să pară relaxat.

- Poate că ar fi bine să facă asta, contraatacă Nate cu o privire criminală.

- Cred că ar fi indicat să nu te bagi, continuă Aiden amenințător.

- Îmi explicați ce se întâmplă?

- Nu se întâmplă nimic, Eve. Hai să mâncăm! Probabil ești lihnită, propune Aiden, fără a-și lua privirea de pe chipul lui Nate.

- Poți s-o iei înainte. Vreau să vorbesc ceva cu Nate, îl anunț pe acesta folosind un ton care nu lasă loc altor comentarii.

Aprobând ușor nemulțumit, se îndreaptă spre coada de la cantină, lăsându-mă singură cu Nate. După o discuție serioasă legată de despărțirea noastră, am ajuns la concluzia că putem fi din nou prieteni, astfel apropiându-ne din ce în ce mai mult pe zi ce trece. Îi cuprind mijlocul cu brațele timp de câteva secunde, auzindu-i un oftat plin de durere, apoi îl îndemn cu glasul blând:

- Spune-mi ce s-a întâmplat!

- Eveline, începe el cu fermitate, știi că țin foarte mult la tine și că nu aș vrea niciodată să te mai rănesc, tocmai de aceea nu-ți pot spune tot. O să încerc să fiu cât mai direct, să nu lungesc momentul.

- Nate ce se întâmplă?

- Stai departe de el, Eve...doar stai departe de el.

- De Aiden? întreb confuză.

- Lăsând orice clișeu, îți va face rău. Crede-mă că îți va face atât de mult rău, încât te va distruge. Nu meriți, Eve, nu meriți!

- Nate, ce joc e ăsta? De ce să-mi facă rău? De fapt, cu ce ar putea să mă rănească? intreb sceptică. Nu mai sunt o copilă. Pot să am grijă de mine singură!

- Mi-a povestit ce s-a întâmplat între voi, mărturisește dintr-o suflare.

Sângele îmi îngheață în vene, simțind cum mă lasă genunchii. Mă sprijin de perete, fiind paralizată din cauza șocului ce m-a lovit din plin. A spus despre momentul nostru. El știe momentul nostru. Și Nate știe despre el. Întrebarea e: cine mai cunoaște intimitatea noastră? Un sunet jalnic îmi evadează, sunând mai  mult ca o întrebare:

- Poftim?

- El, șoptește pe un ton încărcat de ezitări. El ne-a spus despre seara voastră de film. Eveline, calmează-te!

Nate se apropie de mine, dorind să mă ia în brațe, dar mă opun, lovindu-l peste mâini.

- Ia mâna de pe mine! Ce a spus? Spune-mi acum ce a zis! strig izbucnind în lacrimi.

- Nu vrei să știi asta, Eve. Nu o să poți să te descurci. Nu acum, și mai ales, nu aici.

- Vorbeste, Nate! mârâi amețită.

Lăsând capul în jos, mormăie afectat cuvintele care îmi frâng inima în mii de bucăți:

- Ne-a spus ca a bifat alta de pe listă. S-a lăudat cu faptul că te-a marcat.

- V-a spus? repet scârbită. Vouă?

Icnesc dezgustată, trecând ca fulgerul pe lângă el. Năvălesc în curtea școlii, trăgând cu lăcomie aer în piept. Simt că lumea se învârte, iar în doar câteva secunde mă liniștesc, fiind acaparată de întuneric.

***

-A fost doar o cădere de calciu Leah, calmează-te!

-Probabil nu va putea ajunge la petrecere.

Deschid cu greu ochii, privindu-i pe Nate si Leah certându-se. Capul îmi bubuie, iar țipetele celor doi nu mă ajută. Încerc să mă ridic, însă branula mă oprește.

- S-a trezit! chițăie Leah, strângându-mă în brațe. Ne-ai speriat teribil! Să nu mai faci asta niciodată!

- A fost plăcerea mea să leșin, îi răspund sec.

- Ești bine? întreabă Nate, îngrijorarea citindu-se în ochii săi.

- Am fost mai bine de atât, spun făcând un semn subtil către acul din mâna mea.

- Îți voi da o veste, dar trebuie să promiți că nu leșini, continua Nate conversația.

- Ascult.

- Promite! insistă acesta.

- Promit, disperatule! mormăi plictisită.

- Aiden e aici.

Pulsul mi se mărește considerabil, simțindu-mă din ce în ce mai agitată. Mă întind după paharul de apă de lângă pat, dar nodul din gât îmi interzice infiltrarea oricărei picături de apă în organismul meu. Strâng recipientul cu toată forța, dorindu-mi să il sfărâm în miliarde de bucăți, precum este si sufletul meu.

-Ești bine? întreabă Leah, uitându-se la mine îngrijorată.

Bună întrebare: Sunt bine?

- Pot să-mi încalc promisiunea? întreb cât de inocent pot, dorindu-mi să dispar.

- Eveline! strigă prietenii mei la unison.

- Glumesc, mormăi enervată.

Ușa salonului se trântește de perete, în cadrul acesteia fiind omul care m-a trădat. Se uită la mine surprins, fără a avea vreo idee că-i știu micul secret. Iar acela este momentul în care mă pierd. Simt cum lacrimile mi se adună în colțul ochilor, amenințâdu-mă că vor dezvălui tuturor ceea ce trăiesc. Furtuna interioară se întețește cu fiecare pas al său, simțindu-i armele ce îmi sfâșie inima. Vrea să se apropie de mine, dar, din fericire Nate se postează în fața mea.

- Dă-te! poruncește Aiden, încercând să mă surprindă cu privirea.

Furia mă acaparează, alimentându-mă. Inima îmi bate din ce în ce mai tare, simțindu-mi adrenalina în tot corpul. Cuvintele lui Nate se repetă încontinuu, oferindu-mi o stare de greață. Oare merită să ne pierdem pentru a îi regăsi pe alții? Cu ultimele puteri, strig către șatenul pus pe ceartă:

- Ieși afară!

- Ai auzit-o prietene, ieși! repetă Aiden folosindu-se de aroganța sa clasică.

Surâsul meu se transformă treptat într-un râs isteric. Îl privesc dezamăgită. De ce ți-am oferit încrederea mea? De ce te-am lăsat să mă spulberi? Totuși, amândoi știm că nu e vina ta. Eu am fost cea naivă, eu sunt cea care va plăti. Am un întreg discurs în minte, conturat cu meticulozitate și răbdare, însă tot ce pot să îi spun sunt două cuvinte dure, ce alcătuiesc o rugăminte patetitcă:

- Aiden, ieși!

- Eveline, s-a întâmplat ceva? întreabă ușor sceptic.

Ignoranța clasică a evenimentelor mă ia pentru a o mia oară prin suprindere. Îi susțin privirea secunde nenumărate. Sau minute? Timpul îmi devine cel mai mare dușman. Forțându-mi limitele, mă ridic în șezut, pentru a putea arăta că rezist. Încă rezist. Aiden este descris în multe feluri: arogant, nepăsător, crud, iar lista poate continua la nesfârșit. Suntem obișnuiți să renunțăm la oamenii dificili, în loc să-i ajutăm. Din păcate pentru mine, eu nu sunt obișnuită să renunț.

- Nu, nu s-a întâmplat nimic , doar că vreau să mă odihnesc.

Se uită la mine neîncrezător. Ochii săi negrii îmi demonstrează faptul că nu mă crede, căutând orice gest care ar putea trăda înselătoria mea.

- Nu te cred! mă contrazice bănuitor.

Ajunsă la capătul puterilor, îi mărturisesc ceea ce gândesc, fără a avea rețineri, controlându-mi cu disperare lacrimile:

- Ieși și marchează altă tipă!

Mă privește surprins, apoi izbucnește într-un râs ce mă scufundă în cele mai negre gânduri. Sunetul ce odinioară mă făcea să îi urmez exemplul, acum produce contrariul. Suspinele-mi pline de durere îl opresc din manifestarea deschisă a sentimentelor sale. Cu un zâmbet arogant, tipărit pe buze, se apleacă și îmi șoptește, folosindu-și tonul glacial:

-Încă nu te-am marcat în totalitate, Eveline. Nu-mi place să-mi las treaba neterminată.

Ușa se închide violent, fapt ce mă face să tresar. Observ cu surprindere absența celor doi prieteni, care m-au adus la spital. Mă afund cu fața în perna imaculată, ce curând va fi îmbibată cu suferința mea. Gânduri negre mă acaparează, fără a-mi permite să ies la suprafață.

Mă înec.

Am corectat capitolul. Sper să vă placă! Revin cat de repede posibil