Eveline:

Sunetul alarmei mă trezește în dimineața zilei de luni, zece noiembrie. A început a treia lună de școala și deja simt cum oboseala mă acaparează, dorindu-mi cu ardoare să dorm cât mai mult. După câteva minute în care mi-am plâns de milă m-am hotărât să mă ridic din pat, cu gândul de a mă pregăti pentru școala. Deschid geamul pentru a îmi aerisi camera, permițând razelor aurii să îmi lumineze încaperea, în timp ce, fericita, îmi aranjez patul.

-Eveline, grăbește-te! În ritmul ăsta nu vei mai ajunge printre primii în clasă! Strigă mama din bucătărie.

Abygail Liams, mama mea, este cea mai perfecționistă persoană pe care am întâlnit-o în cei 17 ani de viață. Mereu aranjată, punctuală și organizată ea reușește să conducă una dintre cele mai mari firme de mobilă din oraș. Cu părul roșcat, ondulat și ochii căprui-albăstrui  ea farmecă majoritatea clienților prin frumusețea si carisma de care dă dovadă. Eu, în schimb, nu îi semăn deloc.

Îmi fac rutina zilnică și mă îndrept către șifonier pentru a mă hotarî asupra ținutei de astăzi. După câteva minute iau o cămașă albă, călcată perfect și o fustă neagră din piele. Îmi pun hainele alese pe mine,alături de lănțișorul primit de la tatăl meu si nelipsita cravată care face parte din uniforma liceului. Înainte de a ieși din cameră mă uit în oglindă și nu sunt surprinsă când văd aceeași imagine ca de fiecare dată. O fată înaltă, suplă, fără un corp perfect, dar care ar putea fi mai rau. Părul blond închis, în care se reflectă nuanțe de aur îi intră în ochi din cauza lungimii bretonului, accentuandu-i inocența si puritatea. Ochii cenusiu-albăstru îi trădează oboseala acumulată încercând să fie perfectă. Nu sunt urâtă, dar nici nu mă pot compara cu celelate fete care depun efort pentru a arăta bine. Adică, poate nu ar strica puțin rimel, dar măcar azi port o fustă în loc de blugii mei uzați, deci e decent.

În bucătărie mama mă așteaptă cu micul dejun. Un bol cu fructe si cereale stă cuminte pe masa, iar sucul de portocale este pe blatul din bucătărie, lângă storcător.

-Ai întârziat 3 minute pentru micul dejun, Eveline! Ce este cu această neseriozitate? Mănâncă mai repede, altfel pierzi autobuzul, mă dojeneste mama.

În familia Liams, există un program bine definit cu privire la orele de masa, alimentele consumate în timpul săptămânii, curățenia în casă și alte lucruri ce țin de ordinea interioară, alimentația și activitățile petrecute în familie. Deși nu vrea să recunoască, mama suferă de tulburare obsesiv-compulsivă, moștenită de la bunica mea. Cu toate că merge la psihiatru de două ori pe săptămâna, refuză să ia medicamentația în anumite perioade ale anului, susținând că se simte moleșită din cauza pastilelor. În aceste perioade, obsesia față de ordine și control i se accentueaza, eliberându-i demonii interiori.

-Da, mamă! Mulțumesc pentru micul dejun! îi spun, încercând să diminuez furia ei.

Ea însă pleacă din bucătărie, înainte să îmi termin fraza. După ce mănânc ce mi-a pregătit și termin cu spălatul vaselor îmi dau seama că în cinci minute trebuie să fiu în stație. Mă încalț și plec spre autobuz, asigurându-ma că nu am uitat nimic acasă.

În stația autobuzului sunt așteptată de Leah, persoana care îmi este alături încă din pântecul mamei. Când se întoarce către mine câteva șuvițe din părul bogat, de un roz aprins , îi evadează din cocul dezordonat, purtat cu mândrie de aceasta. Leah este o fată încrezătoare în propriile forțe, singurul ei complex fiind înălțimea sa. Ce-i drept, grea viața la 1,52.

-Domnișoara perfecțiune aproape a întârziat! Pot să sun reporterii deja? Stai, mai bine așteptăm prima nota de opt. Va fi genial! zise râzând, moment în care gropița din obrazul stâng îi apare.

-Probleme cu mama, răspund serioasă.

-Tot legat de medicamente?

-Evident. Ai tăi cum sunt?Aceeași situație? o întreb cu speranța în suflet.

-Evident.

Ne continuăm în tăcere drumul către școală, pierdute în propriile gânduri. Când ajungem la dulapuri, Leah deschide conversația:

-Ce oră ai, Eve? mă întreabă miniona.

-Biologie, îi răspund după ce îmi verific orarul.

-Ah,eu am spaniolă. Știi, sincer nu înțeleg de ce am vrut să fac spaniolă. La urma urmei nu vreau să mă duc în Spania, iar telenovelele au subtitrări.

-Hmm...Un tip de 1,80 cu păr creț și brunet care a venit din Rusia și e cunoscut pentru petreceri incendiare, droguri și pariuri. Sună cunoscut?

- Ivan e de asemenea bun la pat, spune rânjind. Oare toți rușii sunt așa?

Înainte de a îi răspunde auzim soneria care ne anunță că ora a început. Grăbită, îmi iau cărțile și mă îndrept spre laboratorul de biologie. În drum spre cabinet trec rapid pe lângă un băiat, fără a avea intenția de a îi lua fața.

-Scuze, strig către tipul peste care am dat.

-A fost o plăcere, răspunde el si îl recunosc după falsul accent britanic.

-Acum că știu cine ești regret că nu mi-a alunecat piciorul în comorile tale, murmur enervată.

Nate e fostul meu prieten, care a hotărât să ne despărțim de ziua mea, când am aflat că m-a înșelat cu trei tipe la una dintre petrecerile lui Ivan. Despărțirea a fost "minunată": a recunoscut tot, apoi a zis ca oricum nu eram genul lui. Îmi pare rău Nate, scuze că nu sunt o târfă.

Clasa era aproape goală. Mă așez pe rândul din mijloc în a treia bancă. În ciuda faptului că învăț mereu, urăsc să stau în prima bancă, cu privirea profesorilor asupra mea. Peste două minute intră și profesoara de biologie, doamna Johnson, o femeie la vârsta a doua, divorțată și cu doi pisoi adorabili. Practic, eu în vreo 30 de ani. Aceasta începe să facă prezența, dar este întreruptă de ușa ce se deschide brusc. Emma Forns intră nonșalant în clasă. Părul desprins, de un roșu sângeriu îi încadrează perfect fața în formă de inimă, iar bluza mulată îi evidențiază într-un mod elegant talia subțire, dar exagerează privind decolteul.

-Domnișoară Forns, ați întârziat. Este a patra oară de când a început anul școlar. Ce scuză aveți de data asta?

-A ținut-o gagicul prea mult! Lasă că știu eu! Cam multe gemete prin baie, se aude o voce din spatele clasei.

-Domnule Smith, treci in față. Eu știu că astăzi primești notă. Emma Forns, tu astăzi primești detenție. Acum, te rog să iei loc lângă domnișoara Liams.

-Decât lângă ea, mai bine pe hol, spune pregătindu-se să iasă din sala de curs.

-Alătură-te domnului Smith, dacă nu dorești să stai jos, îi răspunde profesoara. Și acoperă-te , pentru numele Domnului! Ți-a tremurat foarfeca în mână când tăiai săraca bluză?

După o privire ucigătoare din partea Emmei ora continuă normal. Cei doi nu au învățat nimic, evident, dar eu mă aleg cu un 10 datorită răspunsurilor corecte date. La sfârșitul orei, profesoara îmi face semn să rămân în clasă.

-Eveline, după cum știi tu ești una dintre cele mai bune eleve ale liceului. Din acest motiv aș vrea să îți dau eu vestea aceasta. Toți profesorii știu că tu dorești să mergi la NYC, și, de asemenea știm că deja ai susținut un interviu. Există totuși o problemă.

-Ce problemă? întreb dorind cu ardoare să îi aud răspunsul.

-În dosarul tău nu există activități extracurriculare. Nu ești înscrisă în niciun grup. De ce?

-Eu...nu am apucat, știut, zic agitată si stânjenită. Despre ce grup vorbește femeia asta?

-Ei bine, rezolvă această problemă cât mai repede, domnisoară Liams. Consilierul tău îți va spune mai multe. O zi buna! zise ea, ieșind din clasă.

Îmi iau cărțile și mă îndrept către dulap. Nu înțeleg, de ce ar trebui să intru într-un grup? Nu are sens ! Învăț bine, merg la olimpiade, concursuri,..de ce? Adică nu sunt importante activitățile alea? Nu o să fac niciodată pe majoreta, iar la clubul de gătit nu merg nici moartă. Teatrul sună acceptabil, dar părinții clar se vor opune.

-Eveline! Eveline! strigă Leah din capătul holului.

-Leah, hei! Cum a fost la spaniolă? o întreb, deși nervozitatea mi se simte în glas.

-Ca de obicei. În schimb, aș putea prăji un ou pe fruntea ta. Ce ai pățit? intreabă punându-și cărțile în dulap.

-Pentru a merge la NYC îmi trebuie activități extracurriculare. Nu e o prostie?! Adică cine știa de asta? îi răspund ușor absentă.

-Eu, răspunde ea amuzată. Am crezut că știi. Pentru orice colegiu îți trebuie, îmi spune ca și cum ar fi cel mai banal lucru de pe Terra.

-Mda, ei bine nu știam. Deci, ai idei?

-Clubul de majorete? propune, dar văd că se abține să nu râdă.

-Idei bune, ai idei bune? îi zic enervată la maxim de amuzamentul ei pe seama mea.

-Scuze, zice izbucnind în râs. Domnișoara perfectă are probleme, uuu! mă tachinează.

-Taci! Nu vreau la clubul de gătit și nici papușă dansatoare nu mă văd. Bine, poate dacă am șansa să îi dau un pampon lui Nate în față, majoretele devin o opțiune.

-Tipele de la petrecere erau majorete. Sigur poți să le luxezi câte ceva. O să înceapă ora, zice Leah, dar îți promit că mă mai gândesc.

-Bine. Succes la Latina!

-Gratias ago, îmi mulțumește.

Mă îndrept către chimie când brusc simt o durere în mână. Eram la un pas de a îmi scăpa telefonul. Din păcate, cărțile mele sunt împrăștiate pe lângă mine, iar foile au zburat deja pe tot coridorul.

-Care e problema ta? întreb, întorcându-mă iritată.

Emma mă privește cu ochii încărcați de ură, iar eu simt că nu e de bine.

Deci, asta e primul capitol. Decent, as putea adauga. Lucrurile vor devein interesante in celelalte capitole, cand va aparea Aiden si evident, prolemele. Sper sa ajung undeva cu aceasta scriere. Va multumesc!