Prolog
Lisa
Ați avut vreodată impresia că greșelile trecutului, o să vă umbrească viitorul, și dacă da și eu am impresia asta. Ce poți face când durerea e prea mare , după ce îți dai seama că toți cei din jurul tău te-au trădat . Sunt doua opțiuni, prima stai și înfrunți situația, asta se potrivește celor puternici, eu nu fac parte din categoria asta , și da recunosc sunt slabă, am fost și voi rămâne mereu o lasă, îmi e frică să îmi asum riscuri și de fiecare dată când situația se complică aleg să fug , exact asta am făcut și acum 3 ani. Exact asta fac și acum, după o logodnă ruptă și rezilierea postului de marketing pe care lucram încă din facultate, am decis să fac ce știu eu mai bine , să fug și să mă ascund de tot ce mă face să sufăr , chiar dacă asta mă obligă să mă întorc în orașul natal.
După trei ani in care mi-am văzut părinții doar in poze sau pe camera Web, în sfârșit îmi fac curaj să mă duc acasă , sărbătorile nu sunt frumoase în America, îmi lipsesc tradițiile noastre și mâncarea mamei . Deci după o lungă perioadă de meditație și luând în considerare toate opțiunile am decis că ăsta e cel mai sigur mod prin care mă pot detașa , vreau să îmi văd părinții și să petrec cât mai mult timp cu ei. Poate le va trece supărarea cu mutarea mea bruscă și lipsa totala in cei trei ani .
Telefonul îmi sună și mă scoate din gândurile mele, îmi îndrept privirea și observ că nu e nimeni altul decât Sam , un foarte bun prieten și singurul de altfel. Și da nu cred în chestia că nu poți avea prieteni băieți , dovada vie e însuși Sam , este un exemplar de bărbat după care îți curg balele și nu glumesc. E înalt plin de mușchi ten măsliniu , în plus nu știu cum de le are pe toate un păr ciocolatiu și piesa de rezistență sunt ochii , care au o nuanță de albastru marin , oricine s-ar pierde în ei . Bineînțeles că eu sunt excepția de la regulă , niciodată nu am fost atrasă de el și nu înțeleg de ce adică să fim serioși arata ca cel mai dulce vis . Pe lângă mine care nu trec de 1.65 , el are 1. 90 și face glume pe seama înălțimii mele încă de când ne-am cunoscut.
Cum spuneam asemănările sunt de la cer la pământ eu sunt miniona și blonda nu trec de 50 de kilograme și nici ochii mei nu se compară cu oceanele lui . Dar asta nu contează, pentru că între noi nu a fost niciodată vorba de așa ceva . Mă bucur că l-am întâlnit, fără el viața mea se transforma într-un dezastru mult mai mare decât era în acea perioadă.
-Da , Sam . Ce sa întâmplat, iar nu găsești lenjeria ? Ai căutat in sertar sau poate că e sub pat lângă celelalte.
- Foarte amuzant Lisa , și nu de asta te-am sunat .
Pe mine mă cheamă Larisa , dar cum cei de aici îmi greșeau frecvent numele am rămas la Lisa , bineînțeles că tot Sam mi-a spus așa , zicea că e mult de muncă să îmi rețină numele să îl pronunțe era și mai și.
-Atunci, care e marea urgența.
-Chiar nu am nici o șansă să te conving sa faci sărbătorile cu mine ? Fac o pizza extraordinară.
-Nu , prefer sarmalele mamei mulțumesc frumos, în plus nici măcar nu o faci tu , doar dai comandă.
-E o muncă și aia , ce o să fac singur aici .
-Nu o să fii singur, o ai pe Bella.
-Nu o chema Nela .
-Asta nici măcar nu e nume , serios dacă nu le tii minte notează-ți .
-Nu e nevoie, de asta te am pe tine.
-Adică eu sunt secretara ta conjugală ?
-Mda , ceva de genul ăla.
-Și atunci de ce nu mă plătești ?
-Da o fac , ai prietenia mea veșnică .
-Bufonule ,
-Apropo, Lyam a mai sunat ?
-Se pare că în ăștia doi ani nu am fost destul pentru el , și știi ce nici măcar nu îmi pare rău că a ales-o pe ea . Trebuia să îmi dau seama că ceva nu e in regulă. Dar cum spuneam nu există persoană mai naivă că mine .
-Măcar nu te-ai căsătorit, îți stricai viața de la 22 de ani , ți-am spus eu că e o prostie.
-Da , să lăsăm viața mea amoroasa dezastroasă, ce zici vii cu mine să încerci sarmalele mamei. O să te îndrăgostești de mâncarea românească și nu o să mai vii înapoi.
-Dacă gătește că tine , ei bine nu prea cred.
-Da bine nu știu să fac prea multe feluri de mâncare, uite că am supraviețuit și fără să fiu master șef . De parcă tu știi mai multe.
-Eu am și un motiv.
-Care anume ?
-Sunt bărbat , nu trebuie să știu să gătesc.
-Asta nu e un motiv, ești misogin și leneș .
-Poate , dar recunoaște că sunt frumos .
-Măcar asta te ajută. Deci vii?
-Nu știu , cum o să vorbesc cu părinții tăi prin semne?
-Ești fricos , te-am învățat destule cuvinte în romana, în plus înțelegi cam toate cuvintele.
-Cum spuneam , prea multa bătaie de cap.
-Sam .
-Fie vin , dar doar pentru mâncare, să nu uiți asta .
-Ești cel mai bun , te iubesc maxim.
-Știu , păstrează puțin entuziasm și
pentru când o să fiu lângă tine.
-De ce , ai ceva în plan .
-Da , vreau sa te folosesc să îmi găsesc una care chiar să mă mulțumească in pat , nu știu cum le găsesc, dar sunt praf .
-Gata , prea multe detalii și nici nu sunt interesată, să știi că și româncele sunt frumoase.
-Știu cunosc una de trei ani și încă nu ma convins să o las , deci vreau sa vad daca sunt cum se zice .
-Te poți opri, am prins ideea .
-Esti sigură că nu mai ești virgina , pentru că exact ca una te porți.
-Pa Sam , să fii gata mâine la prima ora avem avion și nu uita sa îți comanzi bilet .
-Nu mai fii cicălitoare, Lisa că o să rămâi toată viața pe capul meu. Trăiește periculos măcar o dată în viață.
- Nu sunt , tu ești uituc și împrăștiat, vrei să îți aduc aminte de câte ori ai uitat sau ai pierdut câte ceva ?
-Pa Lisa ne vedem dimineață.
-Așa mă gândeam și eu .
Cum toată lumea e in spiritul Crăciunului, am zis și eu să incerc ceva nou . E prima carte pe care o scriu de sărbători sper totuși să iasă ceva
Nu o să fie prea mare pentru că încerc să o și termin până de Crăciun. Am zis încerc deci vom vedea. 🙈🙈😁🤩❤️
Aștept păreri și da pe Sam l-am uitat trebuie să caut pe cineva conform descrierii, tot timpul uit și apoi caut câte o oră după un tip să aducă măcar .
Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top