Interviu cu Marius A

Mă aflu în bibliotecă, bineînțeles cu o carte în brate. Imediat ce termin de citit capitolul îmi arunc privirea spre ceasul de pe perete și văd că este ora 04:17 p.m.

Realizez că deja am întârziat la interviul pe care trebuiea să-l încep la ora fixă. Așa că decid să mă îndrept spre sufrageria, în care mă aștepta oaspetele meu.

Acesta mă aștepta deja acolo, dar nu luase încă loc.

E un adevărat gentleman dacă mza așteptat aproape douăzeci de minute în picioare.

Îi fac semn să ia loc pe unul dintre cele două fotolii maro de lângă masă, iar eu mă așez pe celălalt.

- Gery, două cești cu ceai, te rog! îi cer majordimului.

Deniz
Bună, Marius!

Marius
Bună, Deniz! Cum te mai simți?

Deniz
Sunt bine. Tu cum ești? Gata de interviu?

Marius
Eu sunt bine! Sunt gata de interviu!

Deniz
Ok! Atunci putem începe?

Marius
Desigur!

Deniz
1. Știu că este o întrebare repetitivă, dar ce ne poți spune despre tine? Ajută-ne să te cunoaștem mai bine.

Marius
Sunt o persoană impulsivă, sensibilă, muncitoare, perseverentă și care te ajuta atunci când ai nevoie.
Sunt impulsiv deoarece trebuie să mă apăr de multe persoane rele din jurul meu în, fiecare zi.

Deniz
Înțeleg. Toți ne confruntăm cu astfel de "specimene". Apreciez că nu te lași călcat în picioare.

Marius
Mulțumesc! Nu-i niciodată ușor, dar trebuie să mai înduri și anumite lucruri, ca să nu stârnești reacții!

Deniz
Adevărat.
2. Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru scris? Te-a îndemnat cineva sau a fost decizia ta? Dar cum ai descoperit Wattpad-ul?

Marius
Printr-un mod urât și anume, prin Bullying-ul pe care mi l-au dat foștii mei colegi de școală timp de 5 ani! La început, scriam poezii tipice vârstei mele, dar am luat o pauză pentru un timp îndelungat până în vara lui 2020, când mi-am redescoperit pasiunea pentru citit și scris. Am descoperit Wattpad-ul cu ajutorul prietenei mele Beatris, care a scris și ea o carte, dar verișoara ei a descurajat-o astfel încât ea s-a lăsat de scris. Prima dată când am scris ceva, nu era pe contul pe care îl am, ci pe un alt cont pe care l-am pierdut în timp. M-am lăsat și eu de scris pentru un timp, dar am revenit pe 25 februarie 2021 și am început să scriu serios.

Deniz
3. Am observat că majoritatea cărților de pe profilul tău sunt volume de poezie. De ce ai decis să scrii mai mult versuri, în locul prozei?

Marius
Deoarece prin poezie mă pot exprima liber, fără să fiu cenzurat de public, așa cum este în cazul prozei.
În cazul prozei, nu ai cum să te exprimi liber, deoarece o să vină cineva să îți spună că de ce ai scris așa și nu altfel, sau ceva de genul.

Deniz
Interesantă abordare. Eu una nu pot să-mi pun sentimentele în versuri și creez personaje care imită, mai mult sau mai puțin, persoanele ce mâ înconjoară.

Marius
Mulțumesc! Este o muncă pentru care trebuie să te dedici.

Deniz
Așa este.
4. În afara genului liric, care sunt genurile/categoriile în care te simți cel mai bine atunci când scrii și citești?

Marius
Romance, Fantasy și Young Adult.

Deniz
5. Ca poet, nu ai cum să nu fi citit creații lirice ce aparțin fiecărui curent artistic (romantism, simbolism, tradiționalism, curentele de avangardă, neomodernism, etc.). Cu care dintre acestea rezonezi cel mai bine? Motivează-ți răspunsul!

Marius
Aici, este o alegere extrem de grea! Cu romantismul și modernismul rezonez cel mai bine, deoarece acestea mă inspiră să fiu eu însămi și să fiu liber în ceea ce compun și scriu pe Wattpad. Plus că în poezii, sunt puse mai nou, elementele modernismului.

Deniz
6. Care este poetul tău preferat? Dar care sunt scriitorii de proză care îți plac cel mai mult, atât în viața reală, cât și pe Wattpad? Ne poți recomanda câte o lucrare de-a fiecăruia?

Marius
●Elena Bontea - Doar cu cerul am trăit
●Marina Costa - seria Prietenii Dreptății și De dor, de dragoste, de moarte
●Sabina Lisievici- Arde-mă în versuri
●F. Charm- Oaia Neagră din mulțime
●Dianna Ell- Ruinele Bucureștiului
●Florentina Pandelea- seria Bolnavi Amândoi

Deniz
7. Ți-ai dori să publici vreunul dintre volumele tale de poezii sau totul reprezintă doar un hobby pentru tine?

Marius
Da, mi-ar plăcea să public toate volumele de poezii și să îmi ajut părinții cu banii din câștiguri! În cea mai mare parte din timp, scrisul este un hobby din care mă dezvolt și mai mult.

Deniz
8. Inspirația! Orice gen de carte a-i scrie, fără inspirație totul pare în van. Din nefericire, uneori survin și blocaje. Tu ce faci pentru a le depăși și cum îți găsești "muza"?

Marius
Încerc să ascult muzică și să fac câteva exerciții de scriere, care pot fi utile pentru a-mi recăpăta inspirația și să citesc o carte din care să mă pot inspira pentru a scrie.

Deniz
Artele merg mână-n mână. Și pe mine mă inspiră muzica. Ba chiar "Când n-aud muzica, / Mă omoară liniștea."

Marius
Efectiv, așa este și simți că te sufoci!

Deniz
Chiar așa e. Pe mine mă doare capul dacă e prea liniște.
9. Ce crezi despre faptul că mulți dintre cei din generația noastră nu mai sunt atrași de cărți? De ce crezi că se întâmplă un asemenea fenomen? Ce ai face să-i atragi înapoi spre lectură?

Marius
Părerea mea este că cei din generația noastră nu mai sunt atrași de cărți, deoarece sunt așa zișii artiști și trapperi care face nu mai circ și scandal pe Social Media, iar cei din generația noastră îi iau drept modele și se gândesc numai la lucruri cu conotație sexuală și ei consideră cititul plictisitor. Nu știu ce aș face, dar aș propune un club de lectură lunar sau să facem anumite activități contra telefoanelor, ca ei să descopere cultura adevărată.

Deniz
10. Ce preferi: să citești o carte apoi să vezi filmul/serialul sau invers? De ce?

Marius
Cartea, iar apoi, filmul, deoarece aș vrea să văd cum este varianta originală decat să văd mai întâi varianta comercială dată de ,,marii" regizori.

Deniz
Să știi că există un serial mai bun decât cartea. Este vorba despre "Jurnalele vampirilor".

Marius
Da, dar mie nu mi se pare mai bun decât cartea.

Deniz
11. Ce fel de cărți preferi, cele fizice sau cele on-line? Ce te-a determinat să le alegi?

Marius
Ambele tipuri, deoarece sunt același lucru, indiferent că sunt fizice sau că sunt în format PDF, tot le citim și criticăm la rândul nostru.

Deniz
12. După ce te orientezi atunci când cumperi o carte? (Recenzii, copertă, descriere, recomandarea cuiva, altceva).

Marius
Mă orientez după recenzii și după sinopsis, deoarece aceste elemente te pot ajuta în decizia de a cumpăra acea carte sau nu.

Deniz
13. Cărțile ascund diverse lumi: unele fantastice și pline de magie, altele utopice sau distopice, unele îndepărtate care prezintă planete extraterestre, iar altele se aseamănă sau imită realitatea cotidiană. Dacă ai fi un personaj dintr-o carte, ce rol ai avea? În ce fel de lume ai trăi? De ce?

Marius
Rolul personajului principal care vrea descopere noi locuri și să se iubească așa cum e, iar eu aș vrea să trăiesc într-o lume, în care să nu mai fim răi unii cu alții, deoarece fiecare dintre noi are nevoie de un loc, unde trebuie să se dezvolte sănătos din orice punct de vedere.

Deniz
Zici bine, dar nu le putem impune celorlalți acest lucru. Suntem oameni și avem liber arbitru, nu roboți care să fie programați din fabrică cu un anumit comportament.

Marius
Știu asta! Și mai știu că nimic nu ne poate schimba așa cum suntem!

Deniz
Până la urmă, cum am putea aprecia bibele dacă răul nu ar exista?

Marius
Nu l-am mai putea aprecia ca acum.

Deniz
14. Din ce am observat, ești un poet talentat. Consideri că munca ta este suficient de apreciată de public?

Marius
Nu deocamdată! Am 143 de cititori, dar doar 3-4 se sinchisesc să îmi citească și să-mi aprecieze munca, dar nu mă las!

Deniz
Așa să faci!

Marius
Mulțumesc mult pentru încurajare!

Deniz
15. Îmi poți spune câteva versuri care te reprezintă sau măcar un citat?

Marius
"Dragă inimă, eu sunt mort pe dinăuntru,
Dar încerc să lupt în fiecare zi!
Lacrimile mele nu mai curg ca de fiecare dată,
Iar acestea au secat cu totul!

Zilele în care eu simțeam bucurie s-au dus,
Cu un val de amărăciune și de disperare,
Care a pus stăpânire asupra sufletului meu
Și inima mea a împietrit."

Deniz
În final, te voi ruga, să le transmiți ceva celor ce citesc acest interviu, dar și mie.

Marius
Dragilor, pentru voi am următorul mesaj: Fiți voi înșivă și nu lăsați pe nimeni să vă calce în picioare și luptați pentru țelurile voastre! Vă aștept pe Wattpad, ca să vedeți și voi ceea voi posta pe viitor! Vă pup!
Mulțumesc pentru invitație!

Deniz
A fost o placere să discut cu tine și sper că sentimentul este reciproc.

Marius
Și pentru mine a fost o plăcere să vorbesc deschis cu tine și cu cei care vor citi interviul!

PLATA:

●Follow permanent contului meu:

●voturi la cartea mea "Semnificația numelui tău"

Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top