Interviu cu Bianca S

       "Unde să țin eu interviul azi?" e întrebarea care mă macină deja de jumătate de oră. Încep să mă ìnvârt prin cameră de parcă urmează să fac gaură în podea.

       Aud cum cineva bate ușor în ușa camerei mele și merg să-i deschid.

       — Domnișoara Bianca a ajuns, unde să o conduc? mă întreabă Gery, parcă știind că încă nu m-am hotărât.

      — Încă sunt indecisă, tu ce crezi că ar fi bine să fac?

       — Ceva-mi spune că cea mai bună alegere ar putea fi camera de muzică.

       Aprob printr-o mișcare rapidă a capului și mă îndrept spre încăperea plină cu instrumente muzicale. Profesorul de muzică din liceu s-ar simți în al nouălea cer aici, cred că și doamna din generală.

      Nu mă mir că am uitat de acest loc. Eu nu cânt la vreun instrument. Acest loc este creat pentru personajele mele care cântă, dar nimeni nu se află aici acum, așa că pot folosi locul liniștită.

       Ușa se deschide, iar Gery îi face semn Biancăi să între. Eu îi arăt canapeaua roșie, pe care amândouă luăm loc.

       — Gery, două cești cu ceai de fructe de pădure, te rog!

Deniz
       Bună, Bianca! Ești pregătită pentru interviu?

Bianca
       Bună! Sunt gata!

Deniz
      1. Sunt conștientă că această întrebare se regăsește în orice interviu, dar nu poate fi evitată deoarece cititorii au nevoie să-și facă o idee despre cel/cea din spatele ecranului. Deci, îmi poți spune ceva despre tine ca persoană fizică nu ca utilizator al rețelelor sociale?

Bianca
      Desigur. Bianca, fata din spatele ecranului, e o fire sensibilă, dar în același timp impulsivă. Sunt o fată ce pune la suflet când, poate, nu ar trebui să o facă, o fată ce a trecut prin multe, dar care a rezistat cu brio. Sunt ambițioasă și mă dedic total visului meu, dar și pasiunilor.

Deniz
       2. Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru scris? Te-a îndemnat cineva sau a fost decizia ta? Dar cum ai descoperit Wattpad-ul?

Bianca
      Hmmm. Am descoperit aplicația prin 2019, văzând-o la o colegă. Intrați în carantină, nu prea aveam acces la cărți și cum iubeam și iubesc să citesc, am decis să o instalez. Am descoperit pasiunea pentru scris anul trecut, în aprilie. Am fost încurajată de câteva scriitoare de aici care știau intenția mea. De atunci, majoritatea timpului meu îi este dedicat scrisului.

Deniz
      3. Că tot ai adus vorba despre cărțile tale, am observat că lucrările de pe profilul tău se încadrează în categoria dragoste. Ce te-a determinat să alegi această categorie și ai vrea să încerci și altele?

Bianca
       Genul dragoste este și genul în care se încadrează cărțile pe care le citesc. Tot ce scriu se învârte în jurul sentimentului de iubire, dar îmbibat în multă dramă. Iubesc să scriu asta și, referitor la întrebarea ta, nu știu dacă aș putea. Am încercat și am gafat. E ceva ce nu pot face, de aceea o iau ca atare.

Deniz
       4. Ca scriitoare de proză, ce părere ai despre cei ce scriu versuri? Ai încercat sau crezi că ai putea scrie și tu poezie? Motivează-ți răspunsul!

Bianca
      Cei ce scriu poezie sunt îngeri, jur. Au un har și sunt al naibii de buni în ceea ce privește acest lucru. Să scrii poezie e foarte greu și îi admir pe cei ce o fac. Sincer, am încercat de nevoie pentru școală. A ieșit ceva, dar nu eram mândră deloc. Deci, nu mă regăsesc nici în acest domeniu.

Deniz
      Aici sunt total de acord cu tine.
      5. Inspirația! Orice gen de carte a-i scrie, fără inspirație totul pare în van. Din nefericire, uneori survin și blocaje. Tu ce faci pentru a le depăși și cum îți găsești "muza"?

Bianca
       Da. Aici tocmai ai lovit într-un punct slab. De ceva timp nu am mai postat ceva și trec prin acel blocaj în care orice aș scrie, nu îmi place. Nu îmi găsesc "muza". Dar, pentru a-ți da un răspuns, în trecut, când treceam prin asta, ascultam muzică care să îmi inducă acea stare pe care vroiam să o transmit, ieșeam afară și pur și simplu căutam acel ceva care să mă facă să scriu. Dar, cel mai bine, atunci când treci printr-un blocaj, i-ați o pauză. E esențial pentru că în acest fel, te vei obosi psihic.

Deniz
      Sunt întrutotul de acord cu tine.
       6. Din câte și spus mai devreme, mi-a răspuns în minte faptul că îți place să citești. Un lucru obișnuit pentru scriitori. Dar care sunt autorii tâi preferați și câteva cărți pe care ni le-ai recomanda, atât pe Wattpad, cât și în format fizic?

Bianca
        De pe Wattpad, clar, autoarea mea preferată este AmaTerasuNix. O ador efectiv și îi iubesc cărțile. Am pierdut nopți la rândul citindu-le și am plâns al naibii de rău la fiecare moment.
În format fizic, citesc cărți scrise de Nora Roberts și Jill Shalvis, dar autoarea mea preferată de aici este Linda Howard.
       Cărți în format fizic pe care le-aș recomanda... Totul. Tot ce scriu acești autori este genial, dar peste toate, din punctul meu de vedere, este seria "Mackenzie", de Linda Howard.

Deniz
       7. Ce crezi despre faptul că mulți dintre cei din generația noastră nu mai sunt atrași de cărți? De ce crezi că se întâmplă un asemenea fenomen? Ce ai face să-i atragi înapoi spre lectură?

Bianca
       Cei din generația noastră au descoperit pe îndelete rețelele de socializare, sunt obsedați de like-uri, urmăritori, cât mai multe vizualizări. Au uitat de citit, au renunțat la a mai cumpăra cărți, a citi fiind acum ceva anormal. Un copil/om care citește ori este considerat tocilar, ori antisocial. Ceea ce este revoltător.
Sincer, nu cred că aș putea să fac ceva să îi atrag. Nu voi reuși si sunt sigură de asta pentru că am încercat. Și am dat greș. Noi, deși nu este ceva neapărat negativ, suntem orgolioși și încăpățânați și nu îi lăsăm pe alții să ne influențeze.

Deniz
       Eu am fost într-o clasă de filologie, unde 90% erau acolo doar să fugă de matematică.

Bianca
       Același lucru și în cazul meu.

Deniz
       8. Dar tu ce fel de cărți preferi: pe cele în format fizic sau în format digital? De ce?

Bianca
       Ambele. Nu am o preferință anume. Ziua citesc în format fizic, iar seara, când stau în pat, prefer să citesc în format digital pentru a nu folosi lumina în exces.

Deniz
       9. Ți-ai dori să publici vreuna dintre cărțile tale sau totul reprezintă doar un hobby pentru tine?

Bianca
       Meseria pe care doresc să o practic în viitor și pentru care fac sacrificii acum nu prea se leagă cu această pasiune a mea, dar da, mi-aș dori ca într-o zi să public o carte. Dar asta depinde și de timpul pe care îl dedic acestui lucru, dar și de calitatea manuscrisului.

Deniz
     10. Ce alte activități te pasionează? Poate ceva tot din sfera artistică?

Bianca
      Desenul, spre exemplu. Este tot o modalitate de a mă liniști și chiar îmi place. Cititul, dar despre asta am mai spus. Îmi place să alerg, dar nu e o pasiune și nu se pune.

Deniz
       11. Dacă ai putea să iei cina sau prânzul cu orice personaj dintr-o carte, pe cine a-i alege? De ce?

Bianca
       Sunt multe personaje cu care aș ieși, dar în acest moment l-am ales pe Ake Vaughan din "Mii de senzații", carte scrisă de AmaTerasuNix. Este un personaj construit pe principiul omului matur și puternic, care face față oricărei probleme. Am nevoie de sfaturi și cred că el m-ar înțelege. Vorba vine!

Deniz
       12. Care dintre cărțile tale este "copilașul tău"? De ce? De aseamenea, aș vrea să știu cu care dintre personajele tale te identifici cel mai mult și în ce fel? Dacă nu ai unul, atunci poți alege un personaj dintr-o carte pe care și citit-o?

Bianca
      "Finalmente amor" este "copilașul meu", cartea care mi-a ajuns adânc în suflet, cu care rezonez cel mai mult și la care am muncit cel mai mult. Să aleg un personaj cu care mă identific? Julián Sánchez e varianta mea masculină. În el am pus pasiunea pentru motoare, sensibilitatea, mascată de aura de indiferență și să nu mai zicem de nebunia aceea faină care îl înconjoară. În el mă regăsesc perfect.

Deniz
        13. Cărțile ascund diverse lumi: unele fantastice și pline de magie, altele utopice sau distopice, unele îndepărtate care prezintă planete extraterestre, iar altele se aseamănă sau imită realitatea cotidiană. Dacă ai fi un personaj dintr-o carte, ce rol ai avea? În ce fel de lume ai trăi? De ce?

Bianca
       Într-o lume normală, undeva în Spania, acesta fiind țara pe care o ador efectiv. Aș fi un ofițer de poliție ce se ocupă cu consumul de droguri și stoparea acestui trafic de prafuri sau dacă, printr-o minune, în acea carte aș fi fost bună la matematică și as fi terminat liceul militar, aș fi în ofițer în cadrul Armatei.

Deniz
       Având în vedere că acea lume e una dintr-o carte, nu era o minune dacă toți am fi reușit să o înțelegem.
        14. Din ce am observat, ești o scriitoare talentată. Consideri că munca ta este suficient de apreciată de public?

Bianca
       Pentru faptul că sunt recent apărută ca scriitor pe platformă, e destul de bine. Problema cea mai mare este modul de promovare pe Wattpad. Dacă vrem să fim cunoscuți trebuie să apelăm ori la promovările făcute de grupurile de aici, ori să așteptăm ca, într-o zi, cineva să dea peste cartea noastră. Astfel, cărțile care apar în topuri au un număr mare de cititori sau un număr mare de voturi.
       Dar da, mă simt apreciată de cei care mă citesc și care mă încurajează mereu prin mesaje, comentarii sau voturi. Și pe această cale, le mulțumesc din suflet!

Deniz
        15. Îmi poți spune un citat care să te reprezinte, poate chiar dintr-una din cărțile tale?

Bianca
        "Nu există nu pot, există nu vreau." Mă ghidez mereu după acest citat și de fiecare dată când mă simt la pământ sau ceva stă în calea mea mă gândesc la el și îmi spun că nimic nu e imposibil și dacă am voință, voi reuși.

Deniz
         Îți apreciez optimismul.

Bianca
        Nu este prezent mereu, dar când realizez că nu sunt mereu bine, fac cumva și îl reactivez.

Deniz
      În final, te voi ruga, să le transmiți ceva celor ce citesc acest interviu, dar și mie.

Bianca
        Dragii mei cititori, vreau să vă spun că îmi pare rău pentru perioada de absență de aici și că voi reveni cât mai repede posibil cu un nou capitol și cu un nou proiect la care lucrez deja. Vă mulțumesc pentru susținere, pentru mesajele frumoase pe care mi le-ați trimis. Și sper că ați rămas alături de mine.
Deniz, dragă, mă bucur că am avut ocazia să te cunosc prin acest interviu, să întâlnesc în mediul online o persoană atât de drăguță că tine. Ești de treabă și a fost o onoare să discut cu tine. Îți mulțumesc și ție pentru ocazie!

Deniz
        Sentimentul este reciproc, draga mea!

PATA:

●Follow permanent contului meu personal

●voturi și o părere la cartea mea "Doar pentru inima ei"

●dacă dorești poți promova acest interviu pe panoul tău

Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top