să spun că noi radiem cosmic?
o să spun și asta mai ales
atunci când moleculele tale
s-au ciocnit de moleculele mele
și au format nuduri.
nuduri deocheate de lună.
nuduri pline de tu.
nuduri pline de mine.
nuduri pline de noi.

amor.
imaterie.
ne dezbrăcăm de materie
și ne unim
până naștem
echilibre cosmice
între stele dinamice.

sincer,
câteodată mă întreb,
oare suntem noi
copiii lui Hyperion?
aș vrea cu toate moleculele
sensibilității tale
să-mi juri la fiecare nuditate
că noi suntem
copiii ilegitimi
ai luceafărului de sus.

mă gândesc des la tine,
ești un helios,
un helios al meu,
soare pe cer,
soare în mine,
oh,
cât am putut iubi
luna fără tine...

i-am scris deseori
pe bolta cerului
că sunt lumină
și n-a vrut să mă iubească.

știu, helios,
aștepți să-ți scriu și ție
și-ți voi scrie,
dar nu o scrisoare,
ci un poem nud
despre cum
tu ești infinitul,
iar ea,
luna ta și a mea,
e mama infinitului meu.

ești lumină, helios,
am nevoie de tine
să-i demonstrăm lunii
că nu suntem lume-lume-vrem-doar-stele,
ci o proiecție a simțurilor ei,
un titanic cu un Jake-Rose,
un cosmos fără pseudorespirații,
o adunare de molecule ciocnite de ale lumii,
o lumină cu lumină,
un soare.

《să spun că noi
radiem cosmic?》