AKA: Cel în care Joey e dezmoștenit.

"Your lipstick stain is a work of art
I got your name tattooed in an arrow heart
And I know now, that I'm so down"
– 5SOS

JESSE 🎶

        — Nu te îngrijora, spuse Joey cu  încrederea în sine aproape explodând afară din el, apropiindu-se de ușa apartamentului în care Nova locuia. Sora mea e un înger coborât din ceruri! Mereu vom fi bine veniți în casa ei!

        Asta spuse el. Totuși, atunci când deschise ușa apartamentului ei, dând să intre cu un zâmbet gigantic pe chip un șir de țipete s-a auzit, trezind cel mai probabil două etaje întregi, făcându-l pe Joey să închidă înapoi ușa. Habar nu aveam cum de a reușit performanța de a se feri de un papuc care a zburat dinăuntrul apartamentului în timp ce închidea ușa, dar aparent orice era posibil pentru el. Mai zgomotul unor chei scuturate s-a auzit din spate ușii, iar înainte de a realiza ce se întâmplă, persoana din apartament a încuiat ușa, asigurându-se că nimeni nu avea să intre în el fără permisiunea ei.

        Ridicând din sprâncene, mi-am încrucișat brațele, privind spectacolul din fața mea, timp în care Joey clipi surprins spre ușă, întorcându-și privire spre mine când îmi explică:

        — Aceasta a fost Rosie, mârâi el, colega de apartament a soră-mi. ROSA! urlă el mai apoi, întorcându-se pentru a bate în ușă. Ce naiba crezi că faci?!

        — Nova mi-a interzis să dau drumul animalelor prin casă, se auzi din spatele ușii.

        — Foarte amuzant, își dădu Joey ochii peste cap. Lasă-mă să intru odată!

        — Dacă ești prea inapt pentru a înțelege această limbă, nu ești bine venit la noi în casă!

        Joey blestemă din nou, întorcându-și chipul mirat și rănit spre mine. Ceva îmi spune că nu e prima dată când cei doi au avut o ceartă de genul, iar vecinii erau obișnuiți cu aceste ieșiri ale lor. Mă întrebam totuși, unde era Nova în tot acest timp? Era de parcă Joey mi-a citit gândurile, deoarece a întrebat:

        — Unde e sora mea?

        — E ocupată. Las-o în pace!

        Asta l-a enervat și mai mult pe Joey

        — Nu e niciodată prea ocupată pentru familia ei! Spune-i să vină aici!

        Cu greu am putut înțelege un „ești atât de enervant" spus de această Rosie care părea foarte încăpățânată, înainte ca numele Novei să fie strigat. Presupun că nu aveai cum să te plictisești cu acești oameni prin zonă. Chipul lui Joey a fost luminat de ușurare atunci când i-a auzit vocea surorii lui, venind înfundat din spatele ușii:

        — Nov! Bine că ai venit! Prietena ta cea mai bună, psihopată, nu ne lasă să intrăm!

        Aproape că am izbucnit în hohote de râs atunci când Nova i-a răspuns, strigând:

        — Eu i-am spus să nu te lase! 

         Se putea auzi iritarea foarte clar în vocea ei, și parcă pentru a se face cu adevărat înțeleasă, a rotit încă odată cheia în ușă, închizând-o cu totul. Umerii fratelui ei au căzut, pleoștiți, când uimirea i-a întredeschis gura.

        — Nu ai voie să intri în casa mea până când nu ai să ne tratezi pe mine și pe Rosie cu respectul pe care îl merităm! 

        Iar în încheiere, Rosie și-a strigat cuvintele finale, anunțându-l pe Joey că nu aveau nevoie de cina lui gătită, deoarece deja și-au comandat ceva de la restaurantul unei anume fete numite ,,June". Doar că era a folosit niște cuvinte foarte explicite, alături de câteva înjurături la adresa lui.

        Tot ce am putut face, era să privesc întregul spectacol. Eram sigur că dacă îndrăzneam să spun ceva, fetele s-ar fi mobilizat împotriva mea, și aveam să sfârșesc dormind pe balcon, după ce ele au pus stăpânire pe apartamentul nostru.

        Trăim într-o lume a femeilor până la urmă.

        Acum o oră când Joey s-a întors acasă după ce a fugit până în clădirea în care afacerea sa cu piese auto începea să prindă culoare, m-a pus la curent cu faptul că el își petrecea majoritatea timpului în apartamentul surorii sale. Își luau micul dejun, prânzul, când erau amândoi pe acasă, și cina împreună. Mi-a spus că, deoarece eram colegi, probabil Nova nu va fi deranjată de prezența mea la cină în această seară. Asta nu a prea mers confrom planului.

        Nu știam dacă merita să întreb, având în vedere că nu prea era treaba mea ce se întâmpla în familia lor și cel mai probabil era vina lui Joey.

        Dacă am învățat ceva din relația părinților mei, într-o relație, mereu trebuia să existe cineva care lasă de la el mai mult. Deoarece noi oamenii suntem niște ființe încăpățânate și rare ori ne asumăm greselile. Până și când venea vorba de relația dintre un frate și o soră, unul dintre ei trebuie să își calce pe orgoliu pentru a trece peste o situație încurcată. Asta deseori depindea de gravitatea situației și de persoanele în cauză, dar de obicei așa era.

        De cele mai multe ori, băieții luau vina asupra lor. Am făcut-o și eu de multe ori în relațiile mele precedente.

        Probabil Nova era o persoană cu care pentru binele tău, nu ar trebui să te cerți. Una din persoanele alături de care îți era bine, dar fără ele era îngrozitor. Sau cel puțin astea erau aparențele. Nu cred ca și-ar fi lăsat fratele pe străzi dacă apartamentul acestuia nu era la exact zece centimetri distanță de al ei.

        Mie unul mi s-a părut comică întreaga situație. Cum am fost singur la părinți, relația dintre un frate și o soră îmi era străină. Joey își iubea sora ca și ochii lui din cap. Dar când se certau, al treilea război mondial era pe cale de a începe. 

        O oră mai târziu, am comandat mâncare de asemenea, doar că nu de la restaurantul la care acea fată, June, care era verișoara celor doi din câte am înțeles, lucra, și m-am retras în camera mea, continuând să îmi dezpachetez lucrurile.

        A trecut mai puțin de o săptămână de la propunerea lui Joey, pe care evident am acceptat-o, iar eu eram deja mutat cu totul. Urma să stau aici doar până când ultimul meu an de facultate avea să se încheie. Ăsta mi-a fost planul de la bun început. Imediat cum aveam să îmi finalezez studiile, mă voi întoarce acasă, la familia mea pentru o lungă perioadă de timp. Cred că am stat departe de ei pentru prea mult timp.

        Cred doar că o familie de îngeri mă păzea, deoarece altfel nu văd cum Joey mi-a ieșit în cale fără pic de noroc ceresc. Habar nu aveam ce mă făceam dacă nu îmi propunea să fiu colegul său de apartament. Nici nu vreau să îmi imaginez.

        Dacă înainte nu eram convins de faptul că într-adevăr, acest apartament nu era prea populat de către Joey, acum eram. Locul era foarte curat. Câteva obiecte par neatinse, dar totuși nici-o urmă de praf nu se găsea pe mobile. Totul era mobilat. Aveam absolut tot ce îmi trebuia aici. Camera mea avea până și un balcon, iar cum stăteam la etajul șase priveliștea de aici era absolut superbă.

        Odată ce m-am săturat de împăturitul hainelor, ca mai apoi să le găsesc un loc în dulapul meu, am luat o mică pauză și m-am refugiat pe balcon, fiind întâmpinat de o măsuță și două scaune venite la pachet cu privelistea minunată a centrului din New York, care se vedea mare, clar și luminos de sus. Habar nu aveam cât era ceasul. Probabil era trecut de miezul nopții deoarece era liniște.

       Am crezut că eram singur, dar atenția mi-a fost captată de sunetul unei tastaturi lovite ușor rapid, de undeva din dreapta mea. Loc unde apartamentul Novei se afla.

        Când mi-am întors privirea am zărit-o pe November, cu părul ei roșcat și lung căzându-i pe umerii, fiind mult prea atentă la ce tasta pentru a-mi observa prezența. Era așezată la o masă asemănătoare cu a mea, iar cu toate că balconul nu era foarte spațios, ea părea foarte mică în el. Balcoanele noastre erau practic aproape lipite unul de altul.

        — Te distezi, din câte văd, mi-am tras eu scaunul mai aproape de balustrada din piatră care ne despărțea.

        M-am simțit prost atunci când ea a tresărit. Nu voiam să o speriu. Era și foarte târziu în noapte, așa că dacă nu ar fi luminile care vin din oraș și luminile felinarelor, am fi absorbiți de bezna întunericului nemilos. Aceasta oftă ușurată, cel mai probabil, când realiză că eram doar eu, și cu o mână pe piept, își mută ochii din spre ecranul laptopului.

        — Tocmai ce mi-am terminat ultimul proiect pentru facultate, își trânti ea spatele de spătarul scaunului. Sunt pe val!

        Am zâmbit, știind foarte bine cât de solicitante pot fi toate aceste proiecte. Dacă erai ca și mine, și le lăsai pe ultima sută de metru, aveai parte de cele mai interesante viziuni de la prea mult energizant combinat cu cafea. Nu recomand, cu toate că au fost eficiente pe moment. Nu am dormit trei zile după aceasta combinație bombă, dar s-a și văzut pe chipul meu acest fapt, clar și frumos.

        — Sper că fratele meu nu te sâcâie prea tare, spuse ea. E un dobitoc, dar e un dobitoc cu suflet.

        Acest comentariu mi-a furat un râset. Cine ar fi crezut că November Day avea un simț al umorului bine dezvoltat?

        Nu e de parcă am purtat vreodată o conversație destul de lungă pentru a afla, dar totuși o cunoșteam de atât de mult timp încât mi se părea o crimă faptul că nu știam acest lucru.

        — Știu, i-am spus, abținându-mi râsul. Mi-a salvat fundul!

        — Bine că spui asta, începu ea tărăgănat, deoarece dacă faci ceva greșit băiete, am de gând să ți-l tăbăcesc!

        Nu-mi dădeam seama dacă asta a fost o glumă sau nu.

        — Așa urezi ,,bun venit" tuturor vecinilor? am ridicat eu din sprâncene spre ea.

        Ea închise în sfârșit laptop-ul, și încercă să mă privească direct în ochii, formându-și un mic zâmbet pe chip, primul din această noapte, când spuse:

        — Nu, clătină din cap. Doar că pe tine nu te plac!

        Dacă până acum zâmbeam, Nova mi-a demolat zâmbetul cu o bilă gigantică special făcută pentru demolări cu ajutorul cuvintelor ei. Cumva, gândul că November mă ura în secret și se comporta frumos cu mine doar pentru că eram colegi îmi lăsa un gust amar în gură. Îmi aducea un gol în piept. Dacă November, compozitoare cântecului după care eu tânjesc cu atât de multă flamă nu mă place, care-mi erau șansele de a-l primi?

        Atunci mi-am adus aminte de cearta mea cu Evangeline, fata care era practic rivala mea în această competiție pentru piesa Novei. A avut loc exact în fața ei, iar eu am încercat să o conving folosind cea mai murdară monedă existentă vreodată. Am regretat fiecare cuvânt pe care l-am spus imediat cum mi-am dat seama de el. Întreaga zi m-am simțit ca și un rahat, deoarece din nou, eu nu eram așa.

        Dacă aveam să câștig melodia Novei, aveam să o fac deoarece o meritam, nu pentru că am șantajat-o cumva. Mai ales având în vedere că nici-o femeie nu merită să treacă prin ce a trecut ea în acea seară. A fost o sperietură zdravănă. Chiar și acum îmi aduceam aminte de chipul ei disperat și speriat și cu greu rezistam tentației de a lovi ceva. Voiam să trag un pumn cuiva. De preferabil tipului care a urmărit-o.

        — Îmi pare rău că ți-am adus aminte de acea situație acum o săptămână la repetiți, nu am putut să nu îi mărturisesc, neluându-mi ochii de la ea, cât timp ea a pierdut bătălia holbatului. A fost o mișcare de măgar. N-ar fi trebuit să o fac.

        Era rândul zâmbetului ei să-i dispară ușor de pe buze, fiind gonit de cuvintele mele ca și cum ar fi împins departe de noi de către vântul unui ventilator. Trăgând aer în piept, și-a așezat o mână pe laptop-ul ei închis, iar cu cealaltă și-a aruncat o șuviță de păr după ureche.

        — Te iert, zise într-un final. Mulțumesc pentru că ai spus asta.

       Nu meritam iertare totuși. Eram bântuit de modul în care mâinile i-au tremurat în acea noapte până și în ziua de azi. Nu-mi puteam imagina ce i-a trecut prin cap în toate acele momente. Câteodată pur și simplu scoteam rahaturi pe gură aiurea, iar atunci când conștientizam pățania făcută, ajungeam să mă urăsc chiar și eu însumi. Asta a fost una dintre acele situații.

        Păru că ea voia să adauge ceva, iar eu mi-am deschis în același timp gura având aceași intenție, când ceva ne oprii. O lumină venită de la etajul șapte, exact deasupra noastră urmată de vocea unui bărbat se auzii până la noi, probabil ieșind prin geamul apartamentului întredeschis. Nova oftă gălăgios, chipul ei fiind chinuit de o grimașă atunci când bărbatul și-a ridicat vocea, aruncând înjurături crunte la adresa cuiva.

        — El este Carl, aproape că șoptii ea, de abia reușind să îi înțeleg cuvintele. Tocmai ce a venit acasă. Probabil e beat. Din nou.

        — Țipă la soția lui? am ridicat eu din sprâncene spre ea. Sau vorbește singur?

        Nova își mușcă buzele, fiind mult mai atentă la ce se întâmpla în apartamentul deasupra noastră decât la cuvintele mele. O voce de femeie, e abia auzibilă fu purtată până la urechiile noastre, iar cuvintele ei, oricare ar fi fost ele, și-au calmat soțul, deoarece următoarea dată când a vorbit, n-au existat șanse ca tot blocul să-i audă vocea. Când într-un sfârșit lumina s-a strins, Nova oftă din nou, mutându-și într-un final privirea spre mine:

        — Când vine beat acasă tinde să devină agresiv, îmi explică ea. În seara asta nu este cazul, slavă cerului.

        M-am încruntat, un mic ghem de anxietate formându-se în interiorul meu când o întrebare neplăcută și-a făcut apariția pe limba mea, fără ca eu să o țin la locul ei:

        — Își abuzează soția?

        Ea aprobă ușor din cap, ridicându-se de pe scaun pentru a veni mai aproape de mine. Balcoanele noastre erau despărțite de o distanță foarte mică. Încă nu îmi venea să cred că Joey a preferat să îmi lase mie camera cu balconul, dar nu mă plângeam mai deloc.

        — Eu și Rosie obișnuiam să stăm seară de seară treze până târziu pentru a ne asigura că nu o rănește în nopțile ghinioniste. Am sunat la poliție de câteva ori, dar nu au rezolvat nimic deoarece Brenda refuză să depună plângere. Joey s-a luat puțin de Carl. De atunci a lăsat-o în pace.

        Brusc respectul meu pentru nou-nouțul meu coleg de apartament a crescut remarcabil.

        Am clătinat din cap, nevenindu-mi să cred. Am auzit fel de fel de povești în care femeile erau abuzate în orice mod posibil, dar în același timp refuzau să-și părăsească agresorul. Nu le condamnam, deoarece înțelegeam că era foarte greu să te desprinzi dintr-o relație abuzivă, toxică.

        Ce nu înțelegeam eu era altceva. De ce chiar și după ce acel bărbat le lovea, femeile încă susțineau că nenorocitul le iubea, iar de fapt absolut era vina lor. Ele au greșit, nu el. Lucru care era total fals și trist. Cât de tare poți să distrugi o femeie încât ea să ajungă să se gândească la ea în asemenea mod? Cum poți să crezi că ești lovită, bajocorită din iubire?

        Fiind târziu în noapte, și părea că Nova nu avea nimic împotriva unei conversați cu mine, sau cel puțin nu își proiecta nervi pe care fratele ei i-a făcut, pe mine, fiind colegul său de apartament, am întrebat-o aceste lucruri. După miezul nopții aveai parte de cele mai intense și sincere conversați. Nu știam dacă era deoarece atunci parcă prindeai mai mult curaj și aveai mai multă încredere în tine din oarecare motiv, sau pur și simplu creierul nostru nu funcționa așa cum trebuie din cauza oboseli.

        Spre surprinderea mea, Nova mi-a răspuns, sprijinindu-și brațele pe balustrada din piatră a balconului:

        — Atunci când iubești pe cineva, îl ridici în slăvi. Nu îi vezi defectele. Când ești îndrăgostit persoana respectivă, în ochii tăi, este perfectă. Nu crezi că ți-ar putea face rău vreodată, zise ea, privind în jos spre strada liniștită din fața blocului nostru. Iar când se întâmplă ceva, deoarece tu ai rămas cu concepția că persoana respectivă este perfectă, că nu ți-ar face rău vreodată, cauți alți vinovați. Cine este principalul vinovat? își ridică ea privirea spre mine pentru a-mi zâmbi ironic, ridicându-și mâinile când spuse: tu însuți, evident.

        Avea sens absolut tot ce spunea și era trist. O altă întrebare care a dublat dimensiunile ghemului de anxietate m-a făcut să mă foiesc pe scaunul meu. Nu era posibil. Nu voiam să cred că așa ceva i s—a putut întâmpla ei.

        — O spui de parcă ai trecut prin asta.

        Zâmbetul ei nu îi părăsi chipul atunci când spuse ușor:

        — Sunt doar foarte bine pusă în temă.

        — Situația de genul e foarte nasolă, am răspuns, clătinând din cap.

        Nova ridică din umerii, aprobând totuși din cap pentru a-mi arăta că era de acord cu mine în totalitate. 

        — Este o călătorie pentru toate aceste persoane, zise ea. O călătorie în care își conștientizează propria valoare.

        — Ar trebui să te faci scriitoare, i-am spus eu, câștigând un mic zâmbet de la ea,

        — Era asta sau psihologia, ridică ea dintr-un umăr. Dar sunt mult prea leneșă pentru psihologie!

         Psihologie? Neașteptat, dar acum că mă gândesc la asta, Nova este o ascultătoare excelentă, și o femeie foarte deșteptă. Ar putea face absolut tot ce are în plan. Nu mi-am putut ține acest gând pentru mine, simțind nevoia de a-i spune ce credeam eu despre ea. Respectul meu față de ea a crescut vizibil după conversația asta.

        — Eu cred că ești uimitoare.

        Nova își ridică atunci capul spre mine, iar când i-am întâlnit ochii albăștri, am înghețat. Era un albastru superb, care-mi aducea aminte de marea de acasă. De plajă și de toate amintirile alături de familia mea de care chiar și în acest moment, îmi era un dor nebun. Apoi, am văzut-o pe Nova.

        November Day. Sora lui Joey.

        Era frumoasă. Desigur că era frumoasă. Fiecare femeie era frumoasă în modul ei propriu. Normal că nu am conștientizat în acel moment acest lucru. Chiar și un orb ar caracteriza-o pe Nova frumoasă, doar auzindu-i glasul superb. Dar era frumoasă. O cunoșteam de atâta timp, și niciodată nu am observat nuanțele de albastru din ochii ei. O cunoșteam de atât de mult timp, dar am realizat că nu i-am spus vreodată cât de frumoasă era în ochii mei.

        Era totuși vorba de altceva. Nu-mi puteam feri privirea. Nu mă puteam sătura din a privi fiecare colțișor al chipului ei, și nu înțelegeam de ce. Era ciudat.

         Aceasta își drese glasul atunci, fiind prima care rupse contactul vizual, mutându-și privirea în altă parte. Am vrut să o întreb dacă a simțit și ea asta. Dacă a fost și ea apăsată de acea tensiune. Dacă a fost și ea trecută de acel val de energie. Aveam nevoie de un răspuns, deoarece dacă urma să am parte de un ,,nu" răspicat și aruncat peste bot, atunci aveam nevoie urgentă de un doctor. Psiholog. Ginecolog. Un doctor.

         Pentru a doua oară în acea seară totuși, o lumină venită din spatele Novei ne atrase amândurora atenția, dar aceasta nu a venit cu strigătul unui bărbat furios. Ci în schimb numele ei fu strigat de cineva. Probabil era vorba despre colega ei de apartament, Rosie. Cea cu care Joey se înțelegea atât de bine. Nova oftă și privind prin ușa transparentă a balconului, spuse:

        — Ne vedem dimineață la micul dejun?

        Luat prin surprindere, am răspuns întrebării cu o altă întrebare:

        — Sunt bine venit?

         — Doar dacă nu ai cumva alte planuri? ridică ea din sprâncene. Joey e fratele meu. N-am putut sta supărată pe el vreodată. Deci, dacă vrei să fii martor la cearta secolului, ai un loc la masa noastră.

         Nu mi-am putut abține zâmbetul. Joey m-a adoptat din prima clipă în care am pășit în apartamentul său ca și fratele său, aparent. Nu aveam nimic împotriva acestui lucru, deoarece acest lucru venea cu mâncare gratis și spectacol, dacă spusele Novei erau adevărate. Totuși, nu m-am așteptat ca Nova să fie la fel de primitoare având în vedere întâmplările din această după-amiază.

        Poți afla foarte multe lucruri pe care nu le știai despre un om atunci când taci și asculți totuși.

        Iar când m-am așezat în pat câteva minute mai târziu, privind în gol spre tavanul alb al nou-nouței mele camere, am realizat că, deși poate nu voi primi versurile Novei, urma să câștig altceva. Un nou prieten.