AKA: Cel în care Jesse nu o înţelege pe Nova. 

"She's got eyes of the bluest skies
As if they thought of rain
I hate to look into those eyes and see an ounce of pain."
- Guns N' Roses

Jesse 🎶

        — Personajul tău este unul trist. Nu își găsește locul în societate, mama lui tocmai ce l-a dat afară din casă, a picat toate examenele și mai are și o frizură nasoală! vocea Novei se auzii tare și clar, întâmpinându-mă când mi-am făcut apariția în sala de teatru. Cu toate astea, își găsește situația amuzantă și are o criză de râs în timp ce se uită-n oglindă. Nu plânge. Râde. E atât de depășit de situație încât nu are lacrimi și a rămas doar cu plânsul. Asta ai înțeles?

        Aparent îi explica unui student din anul doi o scenă, mai pe băbește, ca și cum ar vorbi cu un copil mic. Când am ajuns lângă ea, aparent băiatul înțelese într-un sfârșit a înțeles despre ce este vorba și s-a întors înapoi la citirea scenariului, urcând treptele spre scenă. Nova căzu pe scaunul din spatele ei, lăsând un oftat lung și obosit să îi relaxeze umerii, când i-am spus:

         — Observ că te distrezi.

         — Sunt în extaz! răspunse ea, sprijinindu-și obrazul în pumn. Amintește-mi te rog, pe viitor, când îmi ia naiba mințile și mă trezesc că mi-e dor să coordonez piese de teatru, de momentele de genul.

        Cu toate astea ea părea deja epuizată. Și pe bună dreptate, nu era ușor să lucrezi cu bobocii așa că o înțelegeam perfect. Totuși, cu toate că Nova a scris câteva scene de teatru pentru clubul universității, dintre care am avut și eu onoarea de a citi câteva, scena explicată de Nova băiatului nu făcea parte dintr-un manuscris care-i aparținea ei.

        — Asta este minunăția de lucrare a lui Schwartz, m-am încruntat eu spre ea. Cum de îi faci lui treaba?

       November oftă din nou.

        — Nick a avut o cădere nervoasă în urma ultimei sesiuni de anul trecut și a scris minunăția asta pe care nimeni non-scriitor nu o înțelege, pufnii ea, lovind ușor cu degetele scenariul din poala ei. Am vrut să fiu drăguță, zise ea, fără să își ridice privirea spre mine, așa că îl ajut cu ce pot.

        Mijindu-mi ochii spre ea, am întrebat-o, privind dincolo de minciuna gogonată pe care mi-a împins-o pe tavă.

        — Nu ai putut să-l refuzi, nu?

        — Prostul știe că nu pot să spun nu, zise ea instant, trântinu-și înfrântă spatele de scaun.

         Am putut doar să mă holbez la ea pentru câteva clipe, neştiind cum să-mi adun cuvintele pentru a forma o propoziţie coerentă. Eu şi Nova făceam parte din lumi complet diferite în universitatea asta, mai ales fiindcă făceam am parte din facultăţi diferite, specializări de două ori mai diferite decât erau facultăţile în sine. Nici până în ziua de azi nu-mi puteam explica cum fata cu păr roşcat a ajuns în echipa clubului de teatru a acestei facultăţi. Dacă o întrebai pe ea, pur şi simplu ridica din umerii şi spunea de parcă nu era mare lucru: ,,N-am avut ce face cu viaţa mea şi m-a mâncat în fund" răspuns pentru care puteam doar să o admir. 

        Recunoşteam cu ruşine că nu o cunoşteam pe Nova prea bine, dar cu fiecare lucru pe care îl aflam despre ea, îmi doream din ce în ce mai mult să îi fiu prieten. Era exact opusul colegilor mei de grupă şi nu numai, era opusul prietenilor mei, oamenilor cu care am ales să îmi petrec timpul în primul meu an de facultate, doar pentru a realiza acum pe ultima sută de metri cât de greşit am ales. Cât de dezgutători sunt cu toţii şi cât de orb am fost crezând că mă aflam în anturajul perfect pentru mine. 

        În cei trei ani ai mei de facultate am băgat bine la cap un lucru care mi-a fost repetat de multă lume: ,,Fă doar ce e bine pentru tine, altfel vei fi luat de prost''. Aşa că asta am făcut. N-am ajutat pe nimeni vreodată cu temele, n-am vegheat sau sfătuit pe vreun coleg la nevoie cu nicio notă pe partitură sau vers. M-am ţinut cât mai departe de ei. Poate de aia aveam doar prieteni de la specializări diferite, fiindcă îmi era mai uşor să accept pe cineva în jurul meu cu care nu aveam vreo tangenţă din punct de vedere al carierei. 

          Uite-o însă pe November Day, în carne şi oase în faţa mea, ajutând pe cineva aflat la ananghie de parcă ar fi o nimica toată. Desigur, se plângea întruna de cât de obosită era, dar când coordona acel student dintr-un an mai mic decât noi, ochii îi sclipeau şi părea că într-adevăr îi place ceea ce face. Nu o deranja absolut deloc. 

        — Eşti mult prea drăguţă, Alani, i-am spus când în sfârşit s-a întors lângă mine pentru a bea din sticla ei cu apă. 

        Complimentul meu a luat-o prin surprindere, fiindcă aproape s-a înecat cu înghiţitura ţeapănă pe care a luat-o, obrajii ei căpătând o nuanţă nou-nouţă de roz care se asorta cu cardiganul ei abandonat pe scaun, lângă tot dezastrul cu scenarii şi versuri aflat în geanta ei plină până la refuz.

         — Îmi oferi un compliment, ridică ea din sprâncene, revenindu-şi treptat. Mie? Te simţi bine, Hardwick?

         — Când sunt în compania ta? ridic din sprâncene spre ea, abţinându-mi zâmbetul când roşeţea îi atacă obrajii. Mereu. 

        Nova se holbă la mine pentru o clipă, iar eu practic puteam simţii mirosul de creier ars care venea din creierul ei suprasolicitat. Dacă stăteam şi mă holbam şi eu puţin, puteam paria că avea să îi iasă fum pe urechi la cât de mult gândeşte în exces tot ce am spus. 

        — Dacă flirtezi cu mine nu înseamnă că am să cad la picioarele tale şi-ţi voi oferi ţie versurile mele, pufni ea, înainte de a-şi găsi de lucru cu toate foile din geanta ei doar pentru a-mi evita privirea. 

        — Nu flirtam cu tine doar pentru asta! m-am apărat eu mai apoi. Chiar cred că eşti mult prea drăguţă pentru binele tău! am continuat eu, reatrăgându-i privirea spre mine. Ai şi tu o scenetă de teatru aici pe care ştiu foarte bine că o direcţionezi alături de domnul Robinson, pe lângă versurile tale pe care trebuie să mi le oferi mie. Aşa că de ce îţi îngreunezi viaţa şi îl ajuţi pe Schwartz, care nu merită deloc bunătatea ta?

        Ea doar se încruntă din ce în ce mai tare cu fiecare cuvânt pe care îl rosteam, chiar încrucişându-şi braţele la piept cât aşteptă să-mi termin discursul. 

        — Acum înţeleg de ce vrei să devi artist, pufni ea, acum fiind rândul meu să mă încrunt la cuvintele ei. Eşti atât de melodramatic!

        Am privit-o prelexat, neaşteptându-mă la astfel de lovitură din partea ei, dar nu-mi lăsă timp să îi răspund în vreun fel fiindcă continuă:

        — Dacă trăieşti cu concepţia că toate persoanele din viaţa ta aşteaptă momentul potrivit pentru a te înjunghea pe la spate, atunci trăieşti o viaţă foarte obositoare şi tristă, clătină ea din cap cu o notă de tristeţe în glas. Am avut nevoie de terapie pentru a ajunge la concluzia asta, dar înţeleg. 

        Grimaşa mi-a fost îndepărtată de pe chip de impactul cuvintelor sale. M-au lovit precum un bine-meritat pumn în gură. Nova merge la psiholog?

        — Schwartz e un om bun, continuă Nova, luându-mă prin surprindere cu un zâmbet blând pe chip. Îmi e coleg şi e politicos cu mine. Nu văd de ce nu l-aş ajuta!

        Adoram zâmbetul care îi ridica colţurile buzelor în aceste clipe. Era unul din acele zâmbete care spunea tare şi clar că în ochii ei, odată ce îi câştigai încrederea, cu greu puteai să cazi de pe piedestalul prieteniei, iar colegul nostru a câştigat acest zâmbet. Mă întreb cum s-ar simţii dacă ar fi direcţionat spre mine. 

        — Cred că am nevoie de alţi prieteni, spun într-un final, spărgând în mii de bucăţele liniştea confortabilă ce căzu între noi. 

        Nova aprobă din cap instant. 

        — Chiar ai, fu tot ce zise drept răspuns, lăsând manuscriptul scos din gentă să-i cadă în poală. 

        — Ai cumva un loc în inima ta pentru mine? mi-am făcut curaj să întreb, oferindu-i un zâmbet care, speram eu, era unul fermecător, ascunzând toată anxietatea simţită pe moment. 

        Ea doar mă privi gânditoare pentru câteva clipe, examinându-mi chipul de parcă aş fi un personaj din cărţile scrise de ea, ale cărui sentimente încerca să le pună transfere pe pagină pentru a părea cât mai realistic. 

        — Nu ştiu ce să zic, clătină ea din cap, timp în care inima mi s-a scufundat în stomac. Peeta sau Gale? ridică ea din sprâncene dintr-o dată, iar mie nu-mi venea să cred ce-mi auzeau urechile.

        — Peeta! aproape că am ţipat, neavând nevoie de nici măcar două clipe pentru a mă gândi, cu toate că stropul de transpiraţie ce-mi chinuia spatele era dovada clară a nesiguranţei mele, cât timp aşteptam un răspuns din partea Novei. 

        — Bun, zise ea, aprobând din cap mulţumită. N-aş putea fi prietenă cu cineva care îl alege pe Gale!

       N-am putut să nu râd, înţelegând perfect ce vrea să spună. Iniţial am urât filmele din seria Jocurile Foamei, fiindcă toată lumea vorbea despre ele, iar Jesse de 12 ani nu voia să fie ca toată lumea, aşa că n-a acordat nici măcar o şansă francizei. Asta până când nu am avut o dezintoxicare din partea părinţilor mei, care erau mari fani şi m-au forţat să mă uit cu ei la primul film, iar dacă nu-mi plăcea aveau să mă lase în treaba mea. Ei bine, nu mi-a displăcut filmul, iar înainte să-mi dau seama ce se întâmplă mergeam cu părinţii mei la cinema pentru a vedea ultimul film apărut din serie.

        —Acum dacă mă scuzi, am un scenariu de corectat, oftă ea, luând mapa cu foi în mâini, ca mai apoi să se încrunte spre mine. Tu ce faci aici, oricum acum?

        — Am o pauză între ore şi am venit aici în căutarea unui loc în care să-mi pierd timpul, am ridicat din umeri spre ea. Pot pleca dacă te deranjez. 

         — Oh, da! Mă deranjezi. Nu suport să te aud respirând la mine-n ceafă! zise ea, glasul fiindu-i scăldat în sarcasm. Normal că poţi să stai aici!

          — Dacă insişti, am rânjit smechereşte spre ea. Dar doar dacă mă laşi să-ţi citesc dezastrul de acolo!

          Nova oftă din nou obosită, arătând de parcă avea nevoie de o pauză de la toate versurile, scenariile şi capitolele la care lucra. 

          —  Ia cu pâine, zise, lăsându-mă să-i şterpelesc foile dintre degete. 

        Nici măcar nu am realizat cât de rapid a trecut pauza mea, dar când în sfârşit mi-am ridicat privirea din scenariul scris de Nova pentru a oferi laudele bine-meritate, am găsit-o pe fată moţăind de zor pe scaunul tapiţat al săli de teatru. Privind acum în urmă, nu-mi puteam aminti o zi petrecută la facultate mai liniştită ca şi aceasta. 

NOVA 📚

        — Credeți că își bate joc de mine?

        — Da.

        — Nu.

        — Normal că da!

        — E cel mai mare fraier dintre toți fraierii de pe această planetă!

        Oftând, m-am ridicat din pat pentru a porni în recuperarea sticlei mele cu apă pe care am pregătit-o pentru noapte, dar am uitat-o în bucătărie. Mereu mă trezeam în timpul nopții fiindu-mi sete, dar lene să mă ridic din pat pentru a fugi după un pahar cu apă, așa că mai bine țin o sticlă lângă pat drept soluție.

        — Îmi dați semnale mixte, vocea confuză a lui May răsună prin difuzorul telefonului meu, după ce mezina familiei ne convocă pe mine, June, Ary și April la o convorbire de urgență.

         Ce a făcut greșit totuși? A sunat din greșeală pe grupul comun, în care și băieții se aflau și nu ne-au dat pace până n-au fost și ei incluși în discuție. Până și Seth, care momentan era plecat la școală pentru a deveni un soldat în forțele aeriene a răspuns la apel și acum își dădea cu părerea la viață amoroasă a verișoarei sale adolescente.

        — May, iubire, tipul ăla e o piază rea, nu merită să plângi după el! zise April, doar pentru a fi susținută de fratele ei mai mare, Ombre.

        — Dacă aș fi în locul tău, zise roșcatul în cauză, de mult i-aș fi tras un picior în gură așa cum te-am învățat!

        Seth îl dezaprobă imediat:

        — Tu lovești ca o fetiță! May trebuie să îi tragă un pumn în gură care să-l trimită în următoarea galaxie, așa cum am învățat-o eu!

         Mi-am pus microfonul pe mut pentru a râde de ciondăneala lor, atrăgându-i atenția colegei mele de apartament, Rosie când am intrat în sufragerie. Ea doar ridică din sprâncene spre mine de pe canapea, loc unde se uita la serialul ei turcesc în liniște, ca și în fiecare marți, miercuri și vineri.

       — Urgență de familie, am zis eu, iar ea aprobă din cap instant, înțelegând despre ce este vorba.

       May s-a îndrăgostit de un băiat din clasa ei, care i-a dat apă la moară până când a scos-o dată în oraș, iar acum o ignoră complet. Mai rău, chiar a blocat-o pe majoritatea rețelelor de socializare, iar acum May este disperată. Acum, ne-am adunat toți șase aici (minus Joey care era încă la muncă, iar May care avea nevoie de o palmă peste ceafă care să o trezească la realitate), pe apel pentru a o convinge că merită mai mult decât porcul ăla care, vorba lui Seth, merita un pumn în gură care să-l șuteze în următoarea galaxie. Nu merge prea bine momentan.

        Mi-am recuperat sticla cu apă, iar când să mă întorc înapoi în camera mea, Joey dădu buzna în casă, mergând tot înainte, țeapăn ca un militar, până la canapea, înainte de a se tolăni lângă Rosie de parcă el a dat banii pe ea.

        — Îmi urăsc și ador slujba în același timp, oftă el obosit, ștergându-se la ochi cu pumnii.

        — Dă-l dracului de inapt fără creier! răsună vocea lui June prin difuzor, înainte ca eu să îl pot saluta pe Joey în vreun fel. Mă jur pe ce am mai sfànt, May, dacă nu termini cu prostul ăla odată, eu și Nova vom veni după tine și te vom duce să facă April ceva experimente de psiholog pe creierul tău! Adună-te odată, femeie!

         Amenințările lui June l-au readus pe Joey la viață, iar imediat cum realiză că avem din nou dramă în familie și era acea perioadă din lună în care toți verișorii Day se adună la un loc pentru a bârfi, își ridică privirea spre mine, brusc plin de energie:

        — De ce se crizează June?

        — May e îndrăgostită de un fătălău, a fost tot ce am spus drept explicație, ridicând din umeri.

        — Poate are probleme acasă și de aia mă ignoră! veni imediat răspunsul lui May, iar eu puteam băga pariu că absolut toți sapte ne-am încruntat deodată, cu toate că nu puteam vedea reacția fiecăruia.

        — Oh, nici gând, zise Joey, ridicându-se de pe canapea pentru a-mi înșfăca telefonul din mână. Dă-l în coace!

        Acum începe scandalul de pe lume.

        — May. Theresa. Day. Ce mama dracului se întâmplă în capul ăla frumos al tău?

       Și astfel, doamnelor și domnilor, e cum începi un război în familia Day.