AKA: Cel în care nu se potrivește piesa.

" Give me a whisper
And give me a sigh
Give me a kiss before you tell me goodbye"
– Guns 'n Roses

JESSE 🎶

        — Cine te face să zâmbești așa?

        Joey, care apăru ca și ieșit din pământ înapoi în sufragerie, aproape mă făcu să zbor din propriul meu corp de spaimă când trânti baxul de bere pe măsuța de cafea din mijlocul camerei. Nova o aduse acolo, după ce și-a dat seama că apartamentul lui Joey era prea gol și avea nevoie de mai mult mobilier. Mi-am dres glasul, prins în fapt, închizându-mi numaidecât telefonul, lăsându-l să-mi cadă în poală.

        — Cu nimeni! am răspuns cât se poate de degajat, ca mai apoi să arunc o jumătate de adevăr la înaintare: De fapt, făceam un playlist cu melodii pentru Nova!

        Nu era o minciună, fiindcă într-adevăr, chiar lucram la un playlist cu melodiile mele preferate pentru Nova. Zilele trecute am făcut schimb de telefoane și am tras câte un ochi prin aplicațile noastre cu muzică și am ajuns la concluzia că avem gusturi foarte diferite când venea vorba de muzică. Pe când telefonul meu era plin de rock de tot felul, Nova își umpluse playlist-ul cu pop, indie și folk. Cum țin extrem de mult la cultura ei muzicală, n-am putut să permit ca ea să nu aibe măcar un cântec de la Guns 'n Roses sau Metallica printre toate melodiile alea pop. A fost de acord să asculte câteva piese alese de mine doar dacă și eu ascultam piesele ei preferate. Prevedeam multe piese de la Taylor Swift și Backstreet Boys în viitorul meu apropiat.

        — De ce te pedepsești singur? mă privi el cu milă. Crede-mă, am locuit 20 de ani cu ea în casă! continuă, deschizând baxul pentru a scoate două sticle. Nu e cale de întoarcere pentru ea. Eu zic să scapi cât poți!

        — De fapt, e destul de distractiv! mărturisesc eu, acceptând sticla verde oferită de el.

        Și chiar era distractiv. Până acum nu am avut genul ăsta de relație cu o fată, la naiba, cu nimeni de fapt. Cred că nu am avut niciodată o prietenie care să ofere ceea ce o prietenie cu Nova avea de oferit. Cu ea, lucrurile se simțeau simple, naturale. Niciodată nu am simțit nevoia să mă prefac, să spun lucruri doar ca să impresionez sau să îmi ascund vulnerabilitățile. În fața ei, totul era transparent. Dacă îmi plăcea o melodie ridicol de siropoasă, mă lua peste picior, dar nu mă judeca. Și dacă îmi înfigeam capul prea mult în teoriile mele despre vreo trupă rock pe care o adoram, mă asculta cu un zâmbet în colțul gurii, chiar dacă o vedeam că nu prea îi pasă.

        Zâmbetul ei era îmbătător și câteodată nu-mi venea să cred că mi-a făcut loc în categoria persoanelor care au dreptul să-l privească din ce în ce mai des, fiindcă Nova ce stă în fața ochilor mei zilele astea e cu o totul altă Nova față de cea cu care am fost obișnuit timp de 3 ani de zile.

        Era un echilibru ciudat, dar plăcut. Îmi plăcea să-i povestesc despre lucrurile care mă pasionau, iar ea asculta, uneori cu o răbdare pe care nu credeam că o posedă. La fel cum și eu mă regăseam ascultând piesele ei de pop, uneori în liniște, alteori chinuindu-mă să înțeleg ce vedea ea în ele. Într-un fel, ne completam. Când eram cu Nova, simțeam că îmi lipsise ceva până atunci, doar că nu știusem ce. Era ca și cum toate piesele unui puzzle începuseră să se aranjeze treptat.

        Înainte de Nova, relațiile mele cu fetele au fost mai mult despre atracție fizică și mai puțin despre conexiune reală. De obicei, nu îmi făceam griji că nu era nimic mai mult decât o noapte sau două. Era un simplu joc de atracție și distracție. În felul ăsta, mi-am spus că era mai ușor să nu mă implic prea adânc, să nu caut nimic mai mult.

        Dar cu Nova... lucrurile sunt complet diferite. Deși între noi a început totul cu o atracție evidentă, ceea ce am găsit cu ea a fost ceva mai profund. Prietenia noastră este ceva real și autentic. Îmi place să petrec timp cu ea, să discutăm despre orice și să râdem împreună.

        — Încerci să amesteci apa cu uleiul îmbinând gusturile voastre muzicale! pufni Joey, trântindu-se pe canapea lângă mine, ridicându-și sticla în semn de noroc. Ar trebui să mă îngrijorez?

        — De ce ai face-o? ridic din sprâncene, sperând că valul de panică nu mi-a lovit și fața când mi-a trecut prin tot corpul, întrebându-mă dacă Joey nu bănuia ceva atât de repede, chiar am crezut că eu și Nova eram discreți.

        — Poate te corupe și pe tine, Joey își ridică sticla de bere, făcând un gest relaxat spre mine, și zâmbi amuzat. Dacă reușești să supraviețuiești unei zile întregi de pop siropos, chiar ești un prieten adevărat. Eu nici nu am ajuns la Taylor Swift, am spus stop la *NSYNC, continuă o clipă mai târziu privind în gol, arătând de parcă întreaga viață i-a trecut prin fața ochilor.

        Am râs și eu, simțind cum tensiunea se disipează. Joey nu bănuia nimic, ba chiar părea să vadă totul doar ca pe o glumă între prieteni. Mi-am sprijinit spatele de canapea, relaxându-mă.

        — Mă tem de răspuns, dar ce naiba se află în playlist-ul tău? am reușit să întorc conversația asupra lui, ieșind din zona plină de steaguri roșii și sirene care îmi răsunau în cap.

        Joey își sprijini capul de canapea, privirea lui părând să se piardă într-o amintire îndepărtată.

        — Playlist-ul meu? își țugui el buzele gânditor. E o călătorie... psihologică, a zis el, ridicând o sprânceană cu aer de mister. Totul începe bine, cu ceva Nirvana, poate niște Red Hot Chili Peppers ca să-ți încălzești sufletul. După aia, lucrurile se complică. Ajung la trance, poate ceva techno anii '90, și în funcție de cât de beat sunt, s-ar putea să închei cu... ABBA.

        Am rămas o clipă uimit de amestecul neașteptat. Joey își ridică sticla cu un zâmbet mulțumit, parcă mândru de creația lui.

        — ABBA? am întrebat cu o voce puțin prea ridicată. Asta chiar n-o vedeam venind. Deci tu treci de la Nirvana direct la "Dancing Queen"? Am crezut că *NSYNC e limita ta, dar ABBA?

        Joey își ridică din umeri, complet relaxat.

        — Frate, sunt clasic. Ce pot să spun? "Dancing Queen" e nemuritoare. Plus, dacă vrei să dai pe toată lumea afară la petrecere, ABBA e soluția magică. Ori toată lumea începe să danseze, ori pleacă acasă.

        Am râs, dând din cap, chiar apreciind răspunsul lui sincer și lipsit de complexe. Joey nu se rușina de nimic, iar asta era, de fapt, destul de tare. Dacă stăteam mai bine să mă gândesc mai bine, avea sens, mai ales că Joey se uita la serialul FRIENDS dimineața, la prânz și seara. Într-un mod ciudat, avea atât de mult sens ca playlist-ul său să fie un asemenea rollercoster.

        — Ok, deci dacă vreodată ajungem să facem schimb de playlist-uri, să știi că mă opresc înainte de ABBA, am zis eu, continuând jocul.

        Joey râse și el, ridicând sticla din nou pentru a ciocni cu mine.

        — Da, aprobă el ușor din cap, să nu te prind dansând pe ABBA. Încă n-ai ajuns acolo, e nevoie de ceva experiență de viață pentru asta. Dar nu te îngrijora, frate, o să te corupem noi într-o zi. Nova a început ușor cu tine, dar te ducem acolo.

        Puteam doar să râd, imaginându-mi-l pe Joey în uniforma lui de mecanic, sub o mașină în timp ce se chinuia să o repare, mort de beat, fredonând „Gimme!Gimme!Gimme!" de la ABBA. Trebuia să îi fac o vizită la lucru, poate aveam parte de surpriza de al găsi în ipostaza aceasta. 

        Pe măsură ce berea curgea, am început să simt că nu mai era doar o seară de băut între doi amici. Era mai mult. Era genul ăla de moment în care barierele se dărâmă, când îți dai seama că ai lângă tine pe cineva în fața căruia nu trebuie să te ascunzi. Joey era fratele Novei, dar mai mult decât atât, devenise un prieten adevărat. Și cred că, pentru prima dată, amândoi ne simțeam destul de liberi să ne spunem ofurile, fără să fie o glumă sau o mască.

        — Știi, uneori nu mai suport atelierele alea de la muncă, îmi zice Joey, oftând adânc. Nu mai e vorba doar de mașini, măcar dacă ar fi doar asta. Dar când ai clienți care nu știu nici să pună un ulei sau te sună la trei noaptea că li s-a aprins vreun bec în bord și vor să vii să rezolvi... Asta nu îți mai dă pace.

        M-am uitat la el, și chiar dacă nu lucram în domeniu, îi simțeam frustrarea. Mecanicul ăla care părea de neoprit, care făcea glume și părea să ducă totul cu ușurință, acum își lăsa scutul jos. Îmi era clar că Joey nu avea de gând să-i spună Novei despre asta. Era prea protector cu ea, iar eu înțelegeam de ce. Nova avea propriile lupte. Când am început relația asta cu beneficii, știam că nu e genul de fată care să aibă viața perfectă și roz.

        — Și de ce nu-i spui Novei? am întrebat, știind deja răspunsul.

        Joey se uită la mine pe sub sprâncenele lui groase, zâmbind ușor amar.

        — Ce să-i spun? Că mă simt prins într-o groapă de ulei și stres? Că sunt zile în care nu mai vreau să mă ridic din pat? Ea are destul pe cap cu facultatea, cu dramele ei și tot ce se întâmplă acolo. Ești coleg cu ea, știi și tu cum e. Eu n-am fost niciodată bun la din astea, la teatru, muzică... Eu doar repar chestii. Așa că prefer să nu o încarc și pe ea cu problemele mele.

        Am dat din cap, înțelegând mai bine decât voiam să admit. Joey era genul de tip care își purta greutățile pe umeri singur, refuzând să-i lase pe alții să vadă cât de tare îl apasă. Îmi amintea puțin de mine, în felul ăsta. Deși, la facultate, lucrurile erau diferite. Actoria și muzica erau totul pentru mine, dar totul venea și cu o presiune uriașă. Aveai mereu senzația că trebuie să fii la înălțime, că trebuie să strălucești. Îi vedeam și pe Nova și pe colegii noștri trecând prin aceleași stări. Dar cu Joey, era diferit. Nu era vorba de aplauze sau de critici. Era viața de zi cu zi, unde nu prea aveai parte de lumina reflectoarelor.

        Încă din primul an de facultate, am știut că zilele mele aici erau numărate. Nu mă înțelege greșit, am învățat multe și am cunoscut oameni care mi-au schimbat viața, dar niciodată nu am simțit că aparțin pe deplin acestui loc. Tot timpul am privit înainte, spre momentul în care îmi voi strânge lucrurile, voi termina cu examenele și proiectele, și voi pleca acasă, în Hawaii.

        Hawaii... doar gândindu-mă la asta, simt un val de calm care mă învăluie. E locul unde fiecare apus de soare părea să îmi șoptească povești noi, unde marea mă primea mereu cu brațele deschise, indiferent cât de mult trecuse de când fusesem acolo ultima oară. Acolo am avut parte de cele mai frumoase amintiri din copilărie – zile lungi pe plajă, serile de vară cu familia și prietenii, râsete și povești lângă foc, vântul sărat care îmi ciufulea părul. În Hawaii, viața se simțea întotdeauna... simplă. Curată. Fără complicații.

        Oricât de mult mi-a plăcut să studiez muzică și actorie, nimic nu se compară cu ideea de a mă întoarce acasă. De a mă reconecta cu tot ce am lăsat în urmă. De multe ori, în mijlocul unei repetiții sau în mijlocul unei petreceri, mintea îmi fugea la plaja aceea îndepărtată. La liniștea valurilor care se sparg încet pe țărm și la ideea că, odată ce voi fi acolo, totul va fi bine din nou. E genul acela de loc unde simți că nimic nu te poate atinge, unde problemele par mai mici, iar perspectivele mai mari.

        Mai e puțin și voi termina facultatea, iar când asta se va întâmpla, am de gând să mă întorc în Hawaii și să mă lupt pentru ceea ce contează pentru mine. Mă așteaptă un rol la teatrul local și am planuri mari. Îmi imaginez deja cum voi sta pe scenă, simțind cum energia locului mă umple și cum fiecare replică, fiecare mișcare se leagă perfect. Cred că acolo voi găsi fericirea pe care am căutat-o în toți acești ani. Totul avea să fie bine din nou, pentru că Hawaii nu mă dezamăgește niciodată.

        Îmi voi lua viața de la capăt, de data asta pe teren sigur, pe un loc unde inima mea va fi mereu acasă. Nu știu cum vor decurge lucrurile cu Nova sau cu Joey, dar știu că atunci când voi ajunge acolo, în Hawaii, mă voi regăsi. Hawaii va fi locul în care voi putea să îmi găsesc echilibrul, să simt că aparțin din nou.

        — Pentru un viitor fără probleme și pentru bere gratis! am ridicat eu sticla, ciocnind alături de Joey, care aprobă cu o înjurătură înainte de a-și da băutura pe gât alături de mine. 

Am avut o zi nasoală..așa că m-am pus să scriu și acum sunt mai bine. 100% recomand.