AKA: Cel în care Nosie se întoarce.

" All I know is you held the door
You'll be mine and I'll be yours
All I know since yesterday
Is everything has changed""
– Taylor Swift.

        — Ce a făcut?!

        Lingura din lemn cu care amestecam în aluatul pentru rulouri se opri brusc deodată cu mâna mea. Întreg etajul mi-a auzit strigătul când șocul și mânia mi-a pus stăpânire pe gură, cât timp Evangeline mă punea la curent cu tot ce s-a întâmplat la facultate în săptămâna mea de absență. Împreună plănuiam să comitem crima secolului, după ce Julie Rivers — colega lui Jesse și Evie de la actorie — a îndrăznit să fure sala de teatru a facultății, băgându-se peste orele de repetiție ale prietenei mele.

        Nu știam să gătesc așa cum trebuie, dar știam să fac prăjituri, iar când eram nervoasă și stresată coceam prăjituri. Așa m-a găsit Evie când m-a sunat la fel de nervoasă ca și mine, doar că din motive diferite. Rosie era și ea prin bucătărie — avusese o noapte mai grea, coșmarurile și temerile nelăsând-o să aibe parte de un somn liniștitor, așa că încercam să o înveselesc cu desertul ei preferat —, făcând un playlist cu melodii pe care aveam să le ascultăm cât timp făceam prăjitura. Tăcea constincioasă, dar asculta cu interes ce avea Evie de spus.

        — Nu știe să citească programul de pe ușă? am pufnit, nervoasă din cauza nedreptății în care Evangeline se găsea.

        — Ce să știe ea? răspunse numaidecât creața, furia ei potrivindu-se cu a mea. S-a făcut că plouă! Nu știe ea nimic, e o...o.., se bâlbâi ea, încercând să găsească adjectivul potrivit, doar ca să scuipe într-un final: Hija de la chingada!

        Clipind surprinsă, am privit spre o Rosie uimită, a cărui maxilar tocmai ce a căzut în bolul cu nuci în care tocmai ce și-a înfipt degetele pentru a fura câteva.

        — Nu știam că vorbești spaniolă, Evie!

        — Mama e din Spania, mă lămuri ea o clipă mai târziu, vocea fiindu-i puțin mai calmă.

        Când iese spanioloaica din Evie, e clar că e de rău.

        — Destul de tare! am scăpat un zâmbet, cu toate că știam că nu putea să-l vadă, sperând totuși că reușeam să o liniștesc puțin. Să nu îți înfingi mâinile în părul ei cât timp eu nu sunt acolo! Vreau să îți fac galerie așa cum trebuie!

        Evangeline a râs.

        — Asta dacă nu ne-o ia Nicky înainte! chicoti ea, ca mai apoi să continue: Care apropo, își cam pierde mințile fără tine, dar momentan și-a aruncat tot scenariul pe foc, deci o duce binișor!

        Nicholas Swarttz e o forță a naturii. Îi mulțumesc Domnului în fiecare zi pentru el, fiindcă s-a oferit să se ocupe de piesa de teatru produsă de mine în paralel cu a lui, cât timp eu mă recuperam. Știa foarte bine că nu avea încredere în nimeni altcineva cu o asemenea sarcină, așa că nici nu s-a pus problema că piesa mea de teatru va ajunge temporar în mâini necunoscute. Chiar îi datoram o cafea gigantică în semn de mulțumesc.

        Oricât de mult mi-aș dori să continuu sesiunea de bârfă cu Evie, aluatul meu era gata de dospit, iar eu eram gata să mă apuc de curățenie prin casă cât timp îi acordam un răgaz să crească, așa că am încheiat apelul cu creața, cu promisiunea că aveam să găsim o soluție la problema noastră actuală împreună.

        — Îmi place de fata asta! zise Rosie, când apelul luă sfârșit și își permise din nou să vorbească. E cumva fata căruia i-ai dat piesa ta? adăugă ea, aruncându-și o bucată de nucă în gură când crezu că nu sunt atentă.

        Am încuvințat din cap, acoperind aluatul cu un prosop ca mai apoi să ies ca și un vârtej din bucătărie.

        — Ce se întâmpla cu tine astăzi? râse Rosie, urmându-mă în drumul meu spre baie, unde aveam ascunse toate produsele de curățenie. Ești mai ciudată ca deobicei!

        — Nimic! am răspuns numaidecât, fără să mă întorc spre Rosie pentru a evita privirea ei plină de dubi.

        Sunt bine. Totul e perfect. Nu l-am sărutat pe Jesse Hardwick aseară și nici n-am adormit în brațele lui pe canapeaua mea, ca să mă trezesc dimineață singură și confuză în patul meu. Nu mă tem deloc de următoarea noastră întâlnire și nici nu mă tem că urma să îmi iau cel mai mare refuz din viața mea, fiindcă el m-a sărutat din milă, prins în euforia momentului. Deloc!

        Îi simțeam privirea suspicioasă în ceafă, iar dacă se chinuia puțin eram convinsă că avea să-mi facă o gaură gigantică în mijlocul capului. Nu aveam starea necesară pentru a-i da apă la moară în aceste momente.

        — Gătești și faci curat, observă ea, intrând alături de mine în baie, reușind să mă oprească din activitatea mea, așezându-și mâna pe umărul meu. Nu mă înțelege greșit, tu mereu gătești și faci curat, dar le faci deodată doar când ești stresată sau nervoasă.

        — Sunt pedepsită la recuperare după operație, Rosie! am oftat, o minciună pe jumătate adevărată. Pur și simplu nu am stare!

        — Te suprasoliciți mereu, Nov! mă certă ea cu toate că privirea ei blândă cu se asorta cu tonul ei frustrat. Oprește-te și relaxează-te puțin. Am să-i sun pe Jesse și idiotul de frate-tu și putem.., se opri brusc, mijind din ochi spre mine, de parcă mi-ar fi citit toate păcatele în frunte. Interesant

        — Ce e? clipesc confuză spre ea, fiindu-mi frică de ce tocmai a pus cap la cap.

        — Te-ai înroșit când l-am menționat pe Jesse, bombăni ea, aruncându-mi una din cele mai suspicioase priviri ale ei cât timp mă strânse de umeri, blocându-mi orice cale de scăpare. De ce te-ai înroșit când l-am menționat pe Jesse?

        — Habar n-am despre ce vorbești! am pufnit, simțind cum stropi de transpirație se formau pe fruntea mea, drept pedeapsă pentru minciunile mele. Cred că ai citit de prea multe ori Academia Vampirilor și-ți imaginezi lucruri!

        Rosie mă lovi cu pumnul în braț, încruntându-se numaidecât spre mine:

        — Nu mai fi atât de defensivă! Mereu ești așa când vine vorba de el! mă dojenii prietena mea, clătinând din cap nemulțumită, ca mai apoi să tresară, chipul ei luminându-se într-un mod care aproape mă făcu și pe mine mă tresar, deoarece aparent tocmai ce a realizat ceva: Doar dacă nu îl iubești cumva și reacționezi așa pentru că nu știi cum să te comporți în astfel de momente!

        Ah.

        Ah, fir-ar. Asta m-a lovit într-un loc care speram că nu va mai fi atins vreodată.

        — Știi, am țâțâi spre ea, draga mea prietenă, când ți-am povestit atât de multe lucruri despre Jesse nu am crezut vreodată că situația avea să se întoarcă împotriva mea!

        — Păi, fu rândul ei să înceapă, repetând: draga mea prietenă, cred că știai la ce te-ai înhămat acum trei ani când mi-am deschis ușa și m-ai primit așa cum eram, în curul gol, în casa ta.

        Oftând, nu am putut decât să fiu de acord cu ea. Chiar așa a fost însă, deoarece Rosie a apărut pe nepusă masă în fața ușii mele, și din clipa-n care i-am permis să intre în casa mea, am știut că nu aveam să scap prea repede. Și nici nu voiam să o fac. Prietenia mea cu Rosie era un lucru pe care nu îmi doream să îl pierd vreodată. Eram foarte sigură că dacă Rosie ar fi băiat, cu siguranță el ar fi viitorul meu soț. Nu cred că aș putea să mă supăr vreodată pe ea.

        — Așa că spune-mi, zise ea atunci, trezindu-mă dintre gânduri: pe o scară de la o sută cu steluță la o mie cu steluță, cât de mult îl iubești pe Jesse?

        Cred că m-am înșelat. Pot să mă supăr pe ea și foarte ușor. Mai ales când face comentarii de genul.

        — Pe bune, Rosie! am izbucnit eu iritată, retrăgându-mi mâna din locul în care brațele noastre erau încrucișate pentru a ieși din baie, renunțând complet la planul meu de a face curat: Nu se poate vorbi nimic cu tine!

        Ea alergă imediat după mine, strigând înainte de a mă prinde dintre urmă:

        — Deci ăsta e un zece mii cu zece steluțe?!

        — Ai noroc că sora ta te iubește, fiindcă dacă era apartamentul meu, dormeai pe străzi!

        — Asta este cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care mi-ai făcut-o până acum!

        M-am înșelat în multe privințe de-a lungul vieții. M-am înșelat când am crezut că eu și Hannah aveam să fim prietene pe vecie. M-am înșelat când am crezut că eu și June vom fi dansatoare în turneul lui Beyonce. M-am înșelat când am crezut că pe May nu avea să o lovească pubertatea în creștetul capului, iar noi aveam să devenim inamicii ei supremi. Cel mai tare m-am înșelat însă, când am crezut că Rosie și fratele meu vor fi cei mai buni prieteni imediat cum se vor întâlni.

        Dumnezeule, cât m-am înșelat!

        Între Joey și Rosie era un război continuu încă din prima clipă-n care s-au lovit cu ochii unul de altul. Puteau simții ura și tensiunea nerezolvată dintre ei de la kilometri distanță.

        Vecinii noștri nu se plictiseau niciodată cu familia Day deținătoare a două apartamente în același bloc, la același etaj și scară. Și cu siguranță nici noi nu ne plictiseam vreodată unul de altul.

        Nici măcar nu eram sigură care a fost prima lor luptă. Un timp, Rosie obișnuia să hrănească porumbei care îi mai făceau vizite în balconul nostru, dar s-a oprit l-a scurt timp când aceștia nu au mai apărut. Aparent după fiecare masă oferită de blondă, porumbei considerau că balconul lui Joey este un fel de WC public, doar că pentru porumbei. Vă dați seama ce surpriză a avut fratele meu când a realizat acest lucru. Habar nu am ce a făcut după asta totuși, dar știu doar că Rosie a plâns săptămâni întregi după prietenele ei zburătoare.

        Joey și Rosie mereu au fost așa. Nu s-au întâlnit decât după un an în care Rosie a locuit alături de mine. La început refuza să iasă din camera atunci când el era prin apartament, așa că ne-am schimbat locația, astfel că eu mă duceam la Joey în apartament când voiam să îmi petrec timpul cu el. Mă așteptam să nu îi prea convină toate astea fratelui meu, dar el a fost surprinzător de înțelegător. Viața noastră a decurs astfel până când am într-o zi Rosie s-a alăturat noua în living și a întrebat ceva legat de filmul la care ne uitam în acel moment. În mai puțin de o oră Joey și Rosie deja aveau parte de prima lor ceartă când Rosie nu a fost de acord cu opinia fratelui meu legată de un personaj.

        Timpul, însă, schimbă și vindecă multe răni. Lucru care mă face să sper că într-o zi, nu va mai exista o asemenea tensiune prin casă, de fiecare dată când Rosie și Joey erau unul lângă altul mai mult de cincisprezece minute. Cred că aveam să pun asta pe un tricou. Avea să fie noul meu motto, deoarece e cel mai inteligent lucru gândit de mine pe ziua asta.

        — Ai făcut prăjitură pentru tot neamul sau prietena ta le mănâncă pe toate? zise Joey când intră în apartamentul meu cu o jumătate de oră în urmă.

        — Oh, Novi a făcut pentru tot neamul, răspunse Rosie înaintea mea, pornind Al Treilea Război Mondial fără să realizeze. Tu ești excepția, fiindcă planul meu de a te dezmoșteni merge ca pe roate!

        Timpul se mișca încet și eu aveam să comit o crimă cât de curând, dacă idioții ăștia doi nu termină cu cearta și îmi oferă măcar o clipă de liniște. Din vina lor nu-mi ieșea crema pe care aveam de când să o torn peste rulouri. Pe lângă asta, era incredibil de cald în bucătărie, cuptorul fiind încins și gata pentru o nouă tavă de rulouri, cât timp una deja era coaptă. 

        Încercasem să le distrag atenția celor doi certăreți, dându-le ca sarcină alegerea unui film, iar de obicei asta îi calma, dar aparent m-am înșelat și de data asta, fiindcă au găsit un alt subiect de ceartă. Film horror sau film de dragoste. Rosie voia horror, Joey voia iubire. Eu plănuiam crimă.

        — Arăți de parcă plănuiești cum să ucizi pe cineva și să îi ascunzi cadavrul într-un loc în care nimeni nu o să-l găsească!

        Fiind trasă afară din propriile mele gânduri de către vocea lui mult prea bine cunoscută, mi-am întors brusc capul spre intrarea în bucătărie, în tocul căruia tocmai ce păși. Nu știam care sentiment m-a lovit mai tare când corpul și mintea mea a devenit conștientă de ce se întâmpla. Panică, frică, furie, bucurie, confuzie, tristețe. Erau atât de multe sentimente încât nu îmi puteam da seama cum o ființă atât de subțirică poate să simtă atât de multe în atat de putin timp.

        Jesse îmi zâmbi, întinzându-se pentru a-și trece ușor, aproape fantomatic, buzele peste ale mele în cel mai scurt și ispititor pupic primit vreodată, făcându-mă să îmi întorc brusc capul în direcția lui celor doi certăreți din sufragerie într-un val de panică, pentru a mă asigura că nu erau atenți la toate astea. Slavă zeilor, erau mult prea prinși în argumentele lor!

        — Ești nebun! mi-am acoperit gura cu palma mea curată, cât timp în cealaltă aranjam bucățile de nucă înfășurate în aluat lângă celelalte rulouri. Dacă te vedeau?!

        El doar ridică din umeri, fiind pregătit să se întindă la loc peste masă pentru un alt pupic.

        — Poate făceau liniște în sfârșit!

        Voiam să-l contrazic, dar nu puteam, fiindcă mi-ar prinde foarte bine o clipă de liniște în aceste clipe.

        — În plus, arătai de parcă aveai nevoie de un sărut, adăugă, dând foc întregului meu univers cu doar zece cuvinte.

        Am crezut că inima avea să-mi zboare afară din piept la auzul cuvintelor sale. Nu puteam decât să mă holbez la el, simțindu-mi genunchii ca și de gumă. Îmi scormoneam prin cap după un răspuns inteligent, care avea să-l pună cu botul pe labe, dar n-am găsit niciunul. Oare dacă îl rugam, repeta toate aceste cuvinte pentru a-mi pune vocea lui ca și alarmă?

        Gândurile acestea îmi înăbușeau durerea de cap, distrăgându-mi atenția de la oboseală și nervi. Poate mi-ar prinde bine încă un sărut..

        — Acum arăți de parcă ai nevoie de o pastilă de cap, se încruntă brusc, examinându-mă din cap până-n picioare pentru o clipă, ca mai apoi să privească spre Joey și Rosie, adâncindu-și încruntătura. O clipă, Nov!

        Mi-a închis de tot gura când mi-a luat palma ce-mi acoperea buzele și-mi sărută degetele furând un mic chițăit uimit din partea mea, fără să îmi elibereze mâna până când drumul său către sufragerie nu ne despărți.  

        — Voi doi realizați că Nova se recuperează în urma operației și are nevoie de liniște și pace, nu? zise el, calmul său auzindu-se mai tare ca și un strigăt, reducându-i la tăcere pe cei doi. Nu așteptă să primească un răspuns când continuă: Și realizați că ea și-a petrecut ziua făcând efort fizic continuu, cât timp voi amorezaților, ați dansat în pom ca și doi porumbei în prag de împerechere, nu? mi-am mușcat obrazul pe interior ca să-mi abțin râsul, cât timp fratele meu și Rosie părură mult prea buimăcici pentru a răspunde în vreun fel așa că Jesse îi conduse numaidecât spre ușă. Nu vă îngrijorați, puteți să vă continuați cearta cât vreți! Eu chiar vă susțin! am abandonat rulourile pentru a mă sprijini de peretele bolții ce despărțea bucătăria de sufragerie, privind cum Jesse le deschise ușa pentru a-i împinge afară. În altă parte!

        În timp ce urmăream cum le trântise ușa în nas, eram prea uluită ca să spun ceva despre asta. De fapt, nu. Nu sunt sigură dacă am fost impresionată sau atrasă de el în cel mai indecent fel posibil după modul în care a gestionat situația, astfel încât să pot avea un minut de liniște, fără ca măcar să-l cer.

        — Știi, ar trebui să le cumpărăm un tricou din acela mare pe care să scriem „Noi ne înțelegem bine" și să-i forțăm să-l poate până se împrietenesc! spuse Jesse, oftând la rândul său parcă obosit și el din cauza situației.

        Un zâmbet nepoftit mi-a scăpat, lipindu-se pe buzele mele la realizarea faptului că și eu m-am gândit la aceeași soluție cu puțin timp în urmă. Amuzamentul meu nu a avut o viață prea lungă, însă, fiindcă am conștientizat că am rămas pentru prima singură cu Jesse de ieri, de când s-a întâmplat ce s-a întâmplat. De când ne-am sărutat. El s-a oprit în fața mea, cât timp gândul acesta m-a lovit direct în creștetul capului, împingându-mă în cea mai adâncă piscină umplută cu cele mai anxioase idei ce mi-au trecut vreodată prin cap. 

        Toată acea frică, toată acea anxietate dispăru brusc ca și cum n-ar fi existat niciodată când ridic capul, întâlnindu-i ochii. Verde ca și o pădure. Ba nu, mă înșel. Ochii lui aveau nuanța dulce a trifoiului de primăvară. Un fel de verde care vorbește sufletului naturii, de baghete proaspete de iarbă și muguri noi, iar ochii lui erau acea culoare strălucitoare, îndrăzneți și frumoși. Aș putea face atât de multe comparații, dar niciuna nu ar fi fidelă culorii reale a ochilor lui. Niciun cuvânt nu putea descrie efectul lor asupra mea. Nimic nu se putea măsura cu ei.

        Eram atât de tentată să mă ridic pe vârfuri pentru a închide odată pentru totdeauna spațiul dintre noi, pentru a simți încă odată buzele sale peste ale mele. Pentru a mă simți din nou, măcar pentru câteva secunde, în paradis. Voiam să o fac, dar nu pot. Din prostie. Din frică. Din pricina faptului că eram..distrusă. Emoțional și psihic. Distrusă.

        — Ce faci încă în picioare? mă certă el, ridicând din sprâncene neimpresionat. Așează-ți fundul ăla frumos pe un scaun și mănâncă-ți rulourile, că mă ocup eu de restul!

        Am clipit mărunt spre el, prelexată de cele auzite, neștiind cum să reacționez. Următoarea dată când am clipit eram așezată pe scaunul meu confortabil cu o bucată din rulourile mele frumos aranjată pe o farfurie și un pahar cu suc lângă. Mă simțeam răsfățată și habar n-aveam cum să gestionez totul, așa că m-am holbat la Jesse cum se chinuia să folosească mixerul pentru a face crema ce urma să fie turnată peste rulorui, așa cum i-am explicat cu câteva clipe-n urmă. Era ciudat, dar plăcut. 

        — Ai plecat, am zis dintr-o dată, găsind în sfârșit cuvintele pentru a da frâu gândurilor mele întortocheate. Aseară, continuu o clipă mai târziu, strângându-mi curajul între dinți. Am adormit, iar tu m-ai dus la mine-n cameră.

        — N-am vrut să ți-l pun pe Joey și întrebările lui idioate în cap dis-de-dimineață! zise, zâmbetul său blând făcându-mă să mă relaxez puțin pe scaunul meu, calmă, dar confuză.

        Am aprobat din cap, fiindcă avea dreptate și i-am spus-o. Avea dreptate. Îl iubeam pe Joey, dar să fiu luată la rost de către fratele meu după ce m-a găsit în brațele unui bărbat era un coșmar în care nu voi păși vreodată voit. În regulă, o nelămurire mi-a fost confirmată. Acum urma să arunc bomba.

        — Regreți ce s-a întâmplat între noi?

        Uram să fiu așa. Urăsc să fiu vulnerabilă. Dar dacă am învățat un lucru în terapie, este că a fi vulnerabil nu înseamnă slăbiciune și nu o va face niciodată.

        Am așteptat răspunsul lui, simțind cum întrebarea plutea între noi ca un nor de furtună. Jesse a rămas nemișcat pentru o secundă, cu mâinile încă pe mixerul care se oprise demult din amestecat. Ochii lui erau fixați pe mine, iar privirea lui devenea din ce în ce mai intensă, ca și cum fiecare gând îi era absorbit de acea singură întrebare. Fără să spună nimic, a renunțat brusc la mixer, lăsându-l să cadă cu un zgomot ușor pe blat. Fiecare gest al lui părea să transmită o hotărâre nestrămutată, iar spațiul dintre noi devenea din ce în ce mai mic, pe măsură ce el ocoli masa.

        Inima mea bătea nebunește, încercând să țină pasul cu ritmul pașilor lui, care se apropiau tot mai mult. Înainte să-mi dau seama, era în fața mea, iar respirația lui caldă îmi atingea ușor fața. Îmi simțeam picioarele slăbite, gata să cedeze sub greutatea momentului. Nici măcar nu apucasem să reacționez, când Jesse își strecură o mână în părul meu, cât timp cealaltă își găsi un loc pe obrazul meu, furând un mic suspin dintre buzele mele.

        Mi-a furat suspinul de pe buze când și-a lipit buzele de ale mele. Creierul meu a explodat în acea clipă. Nu era un sărut dulce sau blând, ci unul înflăcărat, plin de o pasiune brută, năvalnică. Sărutul lui era o explozie de sentimente, un răspuns tăcut la întrebarea mea, un mod de a-mi arăta că nu, nu regreta nimic.

        Buzele lui se mișcau cu o nevoie aproape disperată, iar eu i-am răspuns cu aceeași intensitate. Totul în mine se cutremura sub forța acelui sărut, fiecare atingere a lui făcându-mă să mă simt vie, dorită, completă. Mâinile lui mă țineau strâns, ca și cum m-ar fi dorit mai aproape decât era posibil, iar eu mi-am agățat brațele de gâtul lui, lăsându-mă purtată de valul de dorință care ne învăluia pe amândoi.

        Simțeam fiecare fibră a corpului meu cum se aprinde sub atingerea lui, fiecare senzație amplificată de apropierea noastră. Gândurile mele se topiră, lăsând loc doar pentru senzațiile pe care mi le provoca, pentru căldura care se răspândea din sărutul lui prin tot trupul meu. Când în sfârșit se retrase, lăsând buzele să se despartă, am rămas fără suflare, cu fruntea lipită de a lui.

        — Ți se pare că regret? șopti el peste buzele mele, atingându-le încă odată cu fiecare cuvânt.

        Dacă conștința mea ar avea o voce și ar putea țipa cu siguranță mi-aș sparge propriile timpane, fiindcă îmi doream să țip atât de mult în aceste clipe. 

        Voiam să râd și să plâng în același timp.

        — Îmi place să te sărut, i-am mărturisit, ignorând modul în care obrajii mi-au luat foc rușinați și temători, afundați în precauție, iar el zâmbi atât de dulce, încât m-am abținut cu greu să nu îl trag la loc pentru un alt sărut. Vreau să te sărut astfel în continuare, dar nu sunt pregătită pentru o relație!

        Am înghițit în sec, privind cum el procesa tot ce i-am spus, întorcând fiecare cuvânt pe toate părțile. Nu eram pregătită să iubesc pe cineva așa cum merita să fie iubit. Urma să mă întorc la terapie, vorbisem cu April recent, voiam să corectez asta. Voiam să învăț să mă iubesc din nou. Voiam să nu mă tem. Voiam să las trecutul în urmă pentru a putea păși în viitor așa cum trebuie. Îmi plăcea de Jesse. Îmi plăcea mult, iar prietenia dintre noi a fost atât de ușoară, atât de revigorantă. Aveam nevoie de el. Totul s-a schimbat însă cu acel sărut.

        — Nova, șopti el, cu un zâmbet ușor, nu trebuie să decidem totul acum. Îți propun să luăm lucrurile pas cu pas și să vedem unde ne duce asta. Sunt aici pentru tine, indiferent de ce se va întâmpla.

        — Ești? mi-am înclinat capul, lăsându-mi obrazul să se relaxeze sub atingerea lui.

        — Ești prietena mea, Alani, continuă, sărutându-mi sprânceana, ca mai apoi să traseze o linie umedă de săruturi spre urechea mea, furându-mi un suspin când își agăță dinții de pavilionul urechii mele: Dar lasă-mă să-ți spun ceva, șopti în urechea mea, vocea fiindu-i un dezastru răgușit în care voiam să mă arunc goală, fără pic de material acoperindu-mă. Și eu vreau să te sărut astfel în continuare.

        — Chiar așa? a fost tot ce am putut spune, îmbătată de micile pișcături electrice făcute de buzele sale pe pielea mea.  

        El zumzăi drept răspuns, făcând o nouă cărare de săruturi de la ureche până la obrazul meu, regăsindu-mi ochi la mijloc.

        — Deci eu zic să continuăm! spuse, sărutându-mi vârful nasului, ca mai apoi să-și lipească la loc fruntea de a mea.

        Mi-am tras câteva palme mintale pentru a-mi limpezi gândurile, conștientizând ce îmi cerea el cu adevărat.

        — Vrei să fim prieteni cu beneficii? m-am încruntat ușor spre el, cu toate că luam în considerare întreaga

        El nu a spus nimic, dar i-am putut citi răspunsul în ochi. Mă lăsa pe mine să decid. Puteam refuza și puteam să mă lucrez la propria persoană până în clipa-n care mă simțeam în stare să mă întorc pentru el. Puteam să-l las să plece, pentru că el merita mai mult decât epava penibilă și plină de nesiguranțe ce eram. Aș fi putut face atât de multe..în schimb i-am prins obrazii în palme și mi-am zdrobit buzele de ale sale, semnând astfel un contrat ale cărui baze tocmai ce le-am construit. Sărutul lui nu avea nicio reținere. Era intens, plin de o dorință care mă copleșea și mă arunca într-o lume unde doar noi doi existam.

        Oare în ce m-am băgat?