AKA: Cel în care se dezlănțuie furtuna.

"You don't have to lie to girls

If they like you, they'll just lie to themselves"
– Sabrina Carpenter.

NOVA 📚

        Trezirea de sub anestezic e cel mai confuz și obositor lucru pe care l-am simțit în viața mea. Bipăitul aparatului care îmi monitoriza pulsul și bătăile inimii deveni atât de enervant, încât aproape că mi-am forțat corpul să se ridice în capul oaselor pentru a-l opri chiar eu cu mâna mea, oricât de ilegat sau nepremis ar putea să mai fie și asta. Mă simțeam ca și în diminețiile de vară de pe vremea când eram în liceu, iar eu dormeam până după-amiaza după câte o noapte albă, iar părinții mei începeau să țipe prin casă, durându-i direct în cot de mine și de somnul meu. Doamne cât puteau să mă enerveze!

        Eram trează, dar pleoapele îmi erau atât de grele, încât nu aveam puterea de a le ordona să-mi elibereze ochii din captivitate. Am încercat să mă mișc, dar s-a dovedit a fi una din cele mai mari greșeli pe care le-am făcut în viața mea. Valuri de durere mi-au săgetat întreg corpul imediat cum am îndrăznit să încerc să-mi trezesc mușchii din somnul lor lung și întunecat.

        Mă simțeam amețită și îmi venea să vomit, chiar dacă nu aveam absolut nimic în stomac ce putea fi forțat afară. Nu-mi aminteam absolut nimic din ce s-a întâmplat înainte să fiu dusă în sala de operații. Probabil era cel mai bine astfel, deoarece dacă unchiul Archie, tatăl lui June, January și Seth, a trecut cumva pe aici și și-a adus și chitara pentru a-mi cânta un cântec alături de tata, așa cum o făceau atunci când eram noi mici și supărate, atunci era mai bine că nu-mi aminteam absolut nimic.

        Icnind, luptându-mă cu greața, mi-am forțat pleoapele să se deschidă, doar pentru a fi trântite înapoi la loc atunci când ochii mei sensibili sau lovit de lumina orbitoare a neoanelor de pe tavan. Lacrimi fierbinți mi-au inundat ochii la disconfortul ce-mi fulgeră trupul cu fiecare mișcare neinspirată făcută. N-am mai îndrăznit să încerc să mă ridic, pusă cu botul pe labe de durerea infernală ce-mi cutreiera organismul. Puteam doar să-mi mișc ușor capul pentru a privi împrejur, preferând disconfortul provocat de această simplă mișcare față de durerea ce-mi bicuia mușchii când voiam să mă mișc în alt mod.

        Aproape am ieșit afară din propriul trup de spaimă când am zărit blondul care ațipise pe scaunul spitalului, despre care June mi-a spus că era îngrozitor de inconfortabil. Era oare atât de obosit încât nici măcar nu mai simțea vreo durere cauzată de poziția lui sau a primit și el niște medicamente calmante ca și mine în aceste două zile de când zac în patul acesta de spital? Pe mine m-au ajutat. După ce și-au făcut efectul aș fi putut zburda pe aici prin cameră, dacă perfuzia și toate aparatele de monitorizare a situației mele actuale nu m-ar fi tras înapoi în pat. Chiar dacă am făcut toate astea nu-mi aminteam absolut nimic.

        M-au atacat atât de multe sentimente surprinzându-l în ipostaza aceasta. De la fericire, la spaimă, la îngrijorare pentru el și pentru viitorul nostru apropiat. Cât timp a stat aici? A făcut cunoștință oficial cu restul familiei mele, pentru că în cazul ăsta o eternitate în iad ne aștepta. Am sfârșit însă holbându-mă la chipul său, unde pe fruntea sa se odihneau niște șuvițe rebele căzute din părul său acum ciufulit, și la cearcănele care îi bântuiau chipul, ascunzându-se sub ochii lui. Își încrucișase brațele și bărbia i-a căzut în piept.

        Somnul amenința să mă tragă înapoi pe porțile castelului său, dar eu m-am forțat să-mi țin ochii deschiși, căutând pe chipul său răspuns la toate întrebările pe care voiam să i le pun, dar nu aveam curaj să le rostesc cu voce tare. De parcă m-ar fi simțit holbându-mă la el în timp ce dormea, tresări brusc, trezindu-se ușor cu un căscat dureros de sănătos. Auzul îmi era amorțit, dar modul în care i-au pușcat oasele când s-a întins a ajuns până la urechile mele chinuite. Voiam să-mi las degetele să caute sursa creatoare de disconfort de pe chipul meu, dar eram mult prea terifiată de durerea din propriile oase pentru a încerca vreo schemă neinspirată.

        — Alani? i-am auzit glasul lui Jesse, dar eram prea obosită pentru a privi din nou spre el. Ce bine că te-ai trezit! zâmbetul său dulce și glasul său îmbăiat în fericire a fost ultimul lucru pe care l-am auzit înainte de a permite somnului să mă strângă în brațe, pierzând lupta cu oboseala: Joey și-a blocat brațul într-un automat cu dulciuri!

        — Dumnezeu m-a binecuvântat cu auz și eu am abuzat de el! icnesc eu, uimită de ce-mi auzeau urechile după ce verișoara mea May m-a vizitat pentru a mă pune la curent cu starea ei actuală.

        — Te-a binecuvântat și cu niște ochi frumoși, zise adolescenta, imitându-mi tonul, dar i-ai irosit timp de doi ani cu monstruozitatea aia de iubit al tău!

        — Fost iubit! strigă June, care părăsi camera, spunând că nu avea să-și blesteme urechile cu toate prostiile adolescentine ale verișoarei noastre. Nova nu se simte bine, May. Să nu o superi!

        Plescăind din buze, am încercat să mă concentrez pe orice, doar pe groaznica senzație de greață din gâtul meu nu. Voiam să o contrazic, dar vorbea doar purul adevăr. Teoretic trebuia să mă simt din ce în ce mai bine, practic mă simțeam din ce în ce mai rău. Mama și Ary se aflau chiar în momentul ăsta cu doctorul meu afară și îl cam muștruiau de mama focului din acest fapt, cât timp Joey și Jesse și-au luat drept sarcină monitorizarea celor două femei care păreau că aveau de gând să dea foc întregului spital cât de curând. Un set nou de analize au fost trimise în laborator între timp.

        — Simt că doar tu mă poți înțelege, Nov! mărturisi May imediat cum June dispăru pe ușă.

        — Cum așa, M? am întrebat-o pe fata care-și sprijini capul pe umărul meu, fiind tolănită în pat lângă mine.

        — Toată lumea a fost împotriva relației tale cu Spencer, explică ea, ridicându-și ochii inocenți de căprioară spre mine. Nimeni nu a fost de partea ta. Exact asta mi se întâmplă și mie acum cu Rick!

        Ce?! Ea tocmai ce a comparat..

        Nu-mi venea să cred ce-mi auzeau urechile. Mi-am deschis gura să spun ceva, dar n-aveam niciun cuvânt pregătit să fie rostit. Era de parcă spusele lui May mi-au dat efectiv reset din fabrică.

        — Părinții mei au aflat despre el! oftă ea, clătinând din cap la propriile gânduri. Chiar săptămâna trecută mama mi-a interzis că ies afară de teama că mă voi întâlni cu el!

        — Te-ai fi întâlnit cu el?

        — Da, recunoscu fata, parcă rușinată de această mărturisire, ca mai apoi să continue: dar nu despre asta e vorba! Voi îl judecați prea aspru pe nedrept!

        Era de parcă eu și May purtam o conversație despre două lucruri complet diferite. Clipind confuză, am putut doar să o rog să-mi reîmprospăteze memoria:

        — Vorbești despre același tip care te-a scos în oraș și te-a pus pe tine să plătești întreaga masă ca mai apoi să te lase cu ochii în soare pentru următoarele 5 luni lucrătoare, nu-i așa?

        May aprobă încet din cap.

        — Bun! Credeam că anestezicul nu a dispărut complet din ADN-ul meu și acum am auzenii!

       — El și-a folosit banii pe motorină, ca să mă plimbe prin oraș cu mașina, iar eu am plătit cina! sări ea numaidecât în apărarea lui, făcându-mă să-mi doresc să-mi scot timpanul din urechi pentru a-mi curma suferința. Un compromis acceptabil!

        Nu eram sigură pe cine încerca să convingă cu adevărat. Pe mine sau pe ea însăși.

        — El ți-a băgat asta în cap? n-am putut să nu pufnesc.

        May ignoră complet întrebarea mea.

        — Îl iubesc, așa cum tu l-ai iubit pe Spencer, dar nimeni nu mă susține! zise adolescenta, părând a fi mai necăjită ca niciodată. E de parcă trăiesc viața ta de acum doi ani!

        — May, mi-am dres eu glasul, încercând să mă adun, abordând cel mai blând ton ce-mi sări pe limbă: Spencer m-a abuzat psihic și fizic.

        — Nu despre asta voiam să vorbim!

        — Despre asta este vorba, scumpo! i-am mângâiat eu părul, înghițind în sec la toate amintirile nedorite ce-mi săreau în fața ochilor, parcă invocate de cuvintele verișoarei mele. Oricât de mult bine mi-a făcut omul acela, am încercat să-i explic, trăgând aer adânc în piept pentru a mă aduna: Mi-a făcut de două ori mai mult rău. Nu e loc de comparație cu așa ceva, M!

        Îmi era rău. Cred că urma ori să-mi vomit din nou mațele afară cât de curând, ori să fac un infarct prematur.

        — Credeam că vei înțelege, oftă ea, ridicându-se de lângă mine. Credeam că măcar tu vei fi de partea mea!

        M-am blestemat pe mine însumi pentru că m-a luat gura pe dinainte și nu mi-am gândit mai bine răspunsurile.

        — May, îmi pare rău! m-am ridicat cu greu, corpul fiindu-mi fulgerat de un junghi de durere pe care am încercat să-l evit întreaga zi. Am să încerc să înțeleg, doar vorbește cu mine!

        — Nu! aproape strigă, adunându-și lucrurile de prin camera mea de spital. Ești ca și June! Credeam că vei înțelege, dar ai făcut totul despre tine! Egoistă ca și întotdeauna, verișoară dragă!

        — May!

        — Nu! de data asta vocea ei sări pragul prăpastiei și țipă la mine în adevăratul sens al cuvântului, ochii fiindu-i un dezastru înlăcrimat când se întoarse din nou spre mine. Doar pentru că tu nu ai știut să ții un bărbat lângă tine, așa că ți-a dat o lecție, asta nu înseamnă că mi se va întâmpla și mie!

        Mi-era rău. Nu știam dacă voiam să plâng, să vomit sau să plâng și să vomit în același timp. Verișoara mea cea mai mică, cea care obișnuia să îmi aducă în fiecare weekend după ce mi s-a întâmplat necazul, ciocolată și prăjiturele pentru a mă face să mă simt mai bine, îmi arunca asemenea cuvinte în față.

        — Cine ești să mă judeci, oricum! râse ea cu amar, aruncându-și geanta pe umăr. Tu, care după ani la rând de terapie încă ai episoade depresive!

        Mă holbam la ea, dar nu o vedeam în fața ochiilor, cuvintele ei bătându-mi în cap ca o tobă. Fiecare cuvânt pe care-l rostea se înfingea în pieptul meu ca și o săgeată, una îmbibată în otravă mai puternică decât cealaltă. Când May m-a anunțat în această dimineață că mă va vizita la spital nu mi-am imaginat că avea să mă rupă în bucăți cu spusele ei pline de venin după ce am avut o operație cu câteva ore în urmă. 

        — May Melissa Day! își făcu June anunțată prezența în încăpere atrăgându-ne atenția spre tocul ușii, unde ea, Jesse și Joey urmăreau terifiați întreaga conversație.

        Parcă prinsă la zid, privirea lui May zbură de la mine, la cei trei oameni împietriți în tocul ușii, ceva schimbându-se în ochii ei, precum ar fi realizat însemnătatea lucrurilor spuse de ea, dar acum era mult prea târziu să dea înapoi. Cu obrajii îmbujorați de mânie, strigă înainte de a ieși din încăpere ca și o tornadă, strecurându-se pe lângă Joey și Jesse:

        — Urăsc familia asta!

        Atunci am simțit că toată lumea mi-a căzut în cap. Nimic nu mă putea scoate din ceața amețeli, acoperindu-mi vag cu o palmă gura, privind debusolată cum camera se învârtea în jurul meu. La fel de vag am conștientizat și că June a fugit pe urmele verișoarei noastre, cât timp Jesse apăru ca de nicăieri în fața mea, rostit niște lucruri care n-au reușit să ajungă la urechile mele. S-a întors mai apoi și a strigat ceva către fratele meu, încă blocat în tocul ușii.

        Am apucat doar să îi rostesc aproape soptit numele lui Jesse cât timp m-am intins după o pungă care parcă fusese lăsată pe masa de lângă patul meu special pentru întâmplări de genul. Mă miram cum de mai aveam ce să dau afară, deoarece nu am mâncat nimic de aproape douăzeci și patru de ore. Am simțit vag cum firele de păr care mi-au ieșit din coadă, căzându-mi pe chip pentru a mă chinui, au fost îndepărtate ușor de pe fruntea mea transpirată. Jesse?

        Îmi era mult prea rău pentru a mă mai simții jenată de faptul că îmi vomitam afară și sufletul curând, dar cu toate astea, Jesse m-a mângâiat pe spate încurajator și mi-a spus, înainte de a striga după ajutor:

        — E ok. Sunt aici alături de tine! 

Sabrina wrote "Lie to Girls" for my girl, May.