AKA: Cel în care Evangeline și Nova se înțeleg.

"You could find me in your family pictures
Next to you, in the frame, but you moved on and I'm replaced"
– Lauren Spencer Smith

        Am reușit să mă adun cât de cât, pe când Evangeline a ajuns în sala de teatru. Mi-a răspuns foarte repede la mesaj, și nu a avut nici-o problemă cu faptul că eram doar noi două de data asta, pentru a discuta viitorul piesei mele. Mi-am făcut totuși o promisiune cât timp am așteptat-o pe brunetă, schimbând în același timp niște mesaje cu Rosie, care tocmai ce se trezise din somn cu chef de a lovi ceva. Nu aveam de gând să mai rămân singură într-o încăpere cu Jesse.

       Pentru binele amândurora, dar mai mult al meu.

        Mi-am găsit de lucru, privind repetițile celorlalți colegi ai de la facultatea de actorie și teatru, profitând de orele mele libere până când cursul meu avea să înceapă. Acești oameni erau cu toți foarte talentați și fiecare interpretare avea ceva unic, al său. Sau cel puțin asta credeam eu.

        I-am amintit lui Rosie că nu aveam să fiu acasă weekend-ul acesta. Mă întorceam acasă, pentru a-mi petrece aceste doua zile libere cu părinții mei. A fost nevoie doar de vocea tristă și smiorcăită a mamei pentru a mă convinge să le fac o vizită, cu toate că mi-am petrecut 90% din vacanța de vară acasă. Nu suportam gândul că mama plângea. Mă sfâșia pe interior. Era o durere atât de acidă pe care nu am să o pot explica vreodată. Aparent, după patru ani de când eram plecată de acasă pentru facultate nu s-a obișnuit cu gândul că acum casa îi era goală, iar copilași ei scumpi nu mai erau prin zonă.

        Nici nu o condamnam. Întreaga mea copilărie casa noastră a fost plina de copii. Rare ori eram doar eu și Joey acasă. Familia noastră era foarte unită, așa că mereu cel puțin un verișor venea în vizită. Iar cum eu și June veneam la pachet, de obicei era și ea prin zonă. January si Seth fiind frații ei mai mari, se trezeau și ei prin zonă fiind trimiși de părinții noștri să aibe ,,grijă" de noi. Despre April, care adora să se joace cu noi nici nu mai spun. În concluzie, probabil faptul că ne-am maturizat și ne-am luat zborul pe rând din pragul caselor părintești era un șoc. Sau pur și simplu îi era dor de mine și știa ce arme să scoată la înaintare pentru a mă atrage acasă.

        Cu toate că Rosie nu era prea mulțumită, fiind conștientă că avea să-l suporte pe Joey singură timp de două zile, nu s-a plâns prea mult.

        — Dumnezeule, am întârziat?

        Vocea Evangelinei răsună în sala de teatru, unde, pe scenă acum se muta recuzita pentru sceneta de halloween pe care câțiva elevi de la facultatea de teatru din anul al doilea urmează să o țină. Mi-au cerut din când în când opinia cu privire la anumite ornamente, făcându-mă să mă simt de parcă opinia mea chiar contează. Evangeline nu întârziase totuși, chiar venise cu câteva minute mai repede decât ora înțeleasă. Avea chipul roșu când se așeză lângă mine, arătând de parcă fusese călcată pe ultimul nerv înainte să ajungă aici, așa că am întrebat-o cum se simte.

        — Am avut doar o zi foarte lungă, îmi spuse ea, instalându-și un zâmbet simpatic pe chip când se așeză lângă mine, exact pe locul ocupat de Jesse cu doar două ore în urmă.

        Deoarece în scurt timp trebuia să dispar din sala de teatru pentru a mă grăbi la cursul meu, am trecut direct la subiect, spunându-i că aveam nevoie de opinia ei cu privire la versurile mele. Ce a atras-o cel mai mult la ele. Presupun că exista un motiv pentru care îi plăcea atât de mult, nu doar pentru versurile frumos conturate, ci pentru mesajul lor în sine.

        — Nu m-am gândit în detaliat până acum să fiu sinceră, spuse ea, scăpând un răset nervos, iar după alte câteva clipe de liniște continuă: dacă mă întrebi pe mine, această melodie spune povestea unei fete care mereu a oferit mult, dar nu a primit ce oferă. Despre cât de tare poate să doară o prietenie. Toată lumea spune că nimic nu doare ca și o inimă frântă, dar poți rămâne cu una chiar și în urma unei prietenii. Eu cred că este despre o fată care plânge o prietenie pentru care s-a consumat prea mult. Care nu i-a meritat energia și nici iubirea. 

        Aprobând din cap la tot ce tocmai mi s-a spus, încercând să am o reacție asemănătoare cu cea avuta atunci când Jesse mi-a spus părerea lui despre versurile mele, nu am putut să nu mă gândesc cât de diferite erau opinile celor doi. Nu îi cunoșteam pe nici unul destul de bine pentru a putea spune că se potriveau părerile, dar probabil motivul pentru care versurile mele erau atât de importante pentru ei nu putea să fie departe de ce tocmai mi s-a spus.

        Era uimitor cum poți observa atât de ușor cât de diferiți pot fi doi oameni. Ca indivizi suntem unul și aceleași, meritând drepturi egale și tratament egal, dar ca și personalități puteam fi atât de diferiți unul de altul. Ca și apa și uleiul.

        Aveam să mă țin de promosiune, iar următoarea dată când mă voi întâlni cu Jesse și Evangeline, îl voi avea pe profesorul nostru comun, domnul Robinson alături și voi decide într-un final cui aveam să îi lăs melodia aceasta, care părea să fie foarte importanta pentru toți trei. Cu cât rezolvam asta mai repede, cu atât ne puteam întoarce cu toți la viețile noastre. Toți eram în ultimul nostru an, așa că nu aveam timp pentru o astfel de melodramă ca și în serialele turcești. Poate odată cu sfârșitul acestei încurcături, Jesse avea să înceteze să-mi mai dea târcoale.

        Un mic ghimpe al tristeți mă înțepă în suflet. În burtă și chiar și în orgoliu. Mă cam obișnuisem cu gândul că el își va petrece timpul alături de mine, Rosie și Joey. Compania lui chiar nu era așa de rea, cu toate că nu îmi plăceau lucrurile pe care el mă făcea să le simt. Încercam să mă mint că nu eram o fană a zâmbetului să, dar după ultima noastră cină împreună, în care a fost amuzat de un ultim argument între Rosie și Joey, rânjetul său a rămas întipărit în capul meu. Pe creierul meu, ca și un tatuaj. Îmi plăcea de el, și îmi era greu să ascund asta.

        Faptul că și-a cerut scuze, cu toate că nu am pus la suflet acea întâmplare în care a folosit momentul în care aproape am fost răpită de pe stradă, având nevoie de ajutorul său, cu toate că era minumul necesar, însemna mult pentru mine. Eram obișnuită cu bărbați în vocabularul căror ,,îmi pare rău" sau ,,eu am greșit" nu exista, cu toate că în familia mea nu exista vreunul așa. Nu mă așteptam să își ceară scuze. A fost..drăguț din partea lui.

        Părea că mă asculta și înțelegea opinile mele cu privire la subiectele abordate. Nu credeam că voi găsi o astfel de atenția în cineva care nu făcea parte din familia mea. Chiar dacă deseori nici eu nu mă ascultau, lucru pentru care nu îi condamnam. Eram o familie numeroasă și nu odată ne trezeam vorbind unii peste alții.

        Cu toate astea, o voce din capul meu îmi tot șoptea faptul că el făcea toate astea doar pentru a-și mării șansele la cântecul meu. Lucru care era joșnic și dureros.

        Oftând, am privit-o pe Evangeline, care aștepta răspunsul meu, stând nemișcată pe scaunul din dreapta mea. Încercând să o calmez, mi-am ridicat colțurile buzelor într-o tentativa de zâmbet, lucru la care nu eram prea bună, dar încercarea moarte n-are, și i-am spus:

        — Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Chiar m-au ajutat. Data viitoare voi anunța așa-zisul ,,câștigător", n-am putut să nu-mi dau ochii peste cap, la sunetele ironice care au format cuvântul aflat în ghirimele.

        — Serios? mării ea ochii spre mine, iar din mișcările bruste pe care le-a făcut, agățându-și degetele de mânerul scaunului, am dedus că era deja emoționată. Curând?

       De data asta un zâmbet sincer mi-a conturat buzele, atunci când ea ghicise exact ce aveam să spun mai departe:

        — Curând. 

JESSE 🎶

        După conversația mea cu November din care am ieșit cu speranțe mari, destul de sigur că șansele mele de a primi versurile Novei tocmai ce se dublaseră, m-am reunit cu grupul meu studiu. Cel mai probabil luni aveam să primim un răspuns, iar eu nu mai avea răbdare până atunci. Parcă exact atunci când aștepți ceva anume, timpul trece de zece ori mai greu ca de obicei.

        După o zi lungă cu semninare și cursuri, oboseala m-a făcut să refuz opțiunea de a-mi petrece noaptea cu Jennifer, o fată drăguță de la cursul meu care s-a ținut ca și scaiul de mine în ultimele zile. Părea o fată drăguță, fiind pusă pe flirt în continuu, dar în ultimul timp preferam să mă întorc acasă pentru a dormi, indiferent de situație.

        Poate aveam să mă furișez pentru a-i face o vizită lui Joey, despre care eram sigur că se afla în apartamentul surorii sale, pentru a vorbii puțin cu Nova. Voiam să-mi încerc norocul. Poate voi reușii să aflu ceva despre decizia ei. Despre ce Evangeline i-a spus. Oricare avea să-i fie decizia totuși, aveam de gând să îmi accept soarta. Nu era capăt de drum. Aveam încă timp să-mi aleg o altă melodie. 

        Ieșind din lift, mi-am târât picioarele pe holul etajului șase unde de-a lungul celor doi pereți ce mă înconjurau, câte o ușă își apariția la fiecare cinci metri, anunțând existența vecinilor mei. Ceva m-a făcut să mă opresc când am ajuns în fața ușii apartamentului meu, Încruntându-mă spre ușa din dreapta mea, rămânând blocat cu mâna pe clanța ușii mele, am devenit conștient de liniștea țipătoare venită din apartamentul Novei. Asta era foarte ciudat, deoarece cât era ziua de lungă auzeai gura unui membru al familiei Day pe acolo. Așa anunțau întreg etajul că totul era în regulă, iar niciunul din ei nu a murit, fiind perfect sănătoși. 

        Rosie și Joey se certau cât era ziulica de lungă, iar câteodată Nova îi punea la locul lor cu vreo replică arzătoare. Acum nici vocea Novei, dar nici vreo ceartă începută de Joey și continuată în forță de către Rosie nu se auzea. Mă întrebam dacă vreun vecin deja își pregătea telefonul pentru a anunța poliția cu privire la această anomalie. 

        Mi-am lăsat lucrurile în casă și am decis că era mai mult decât necesar să îi vizitez pentru a afla ce se întâmplă. Era ora șapte. După cum îi cunoșteam eu, de abia acum își intrau în elementul lor, nici gând să cadă lați în pat din cauza oboselii. 

        Trebuia totuși să vorbesc cu Nova despre faptul că ușa apartamentului ei era mereu deschisă pe timpul zilei. Probabil că așa se obișnuise, având în vedere vizitele atât de dese ale lui Joey, iar noi ne aflam într-un cartier destul de pașnic, dar asta nu însemna că imposibilul nu se putea întâmpla. În timpurile noastre nu poți avea încredere în nimeni și e mai bine să fii în siguranță decât să riști. 

        Am fost întâmpinat de întunericul apărut din urma luminilor stinse din casă și de sunetul televizorului având volumul dat destul de tare, venind cel mai probabil din livingul apartamentului. Deci era vorba despre seara de filme cumva?

        Primul lucru pe care l-am observat când am trecut prin bucătăria apartamentului pentru a ajunge în sufragerie a fost căpățâna roșcată a lui Joey, ca mai apoi să o zăresc pe blondina de Rosie, încolăcită într-o pătură în cealaltă parte a canapelei. departe prietenul nostru roșcat. Amândoi și-au întorc capul deodată spre mine când pașii mei s-au făcut auziți în living. 

        — Jesse, omule! mă întâmpină fratele Novei. Seara filmelor! Ia loc!

        Zâmbind amuzat de tonul său, mi-am coborât privirea spre televizorul din cealaltă parte a camerei. așezat pe perete. O nuntă derula pe ecran, domnișorii și domnișoarele de onoare pășind pe covorul roșu spre locul în care peotul aștepta ca mirele și mireasa să își facă apariția pentru a le putea unii sufletele odată pentru totdeauna. Cunoșteam această secvență! M-am uitat cu mama la acest serial și l-am terminat în două săptămâni în timpul vacanței mele de vară prin clasa a zecea. 

        — FRIENDS? am ridicat din sprâncene spre cei doi. 

        Rosie, cu toate că nu părea deranjată de faptul că se uita la acest serial pentru naiba știa a câta oară, își dădu ochii peste cap, încercând să pară iritată de faptul că Joey, cel mai probabil, a forțat-o să se uite cu el la asta. 

        — Întrerup ceva? m-am decis eu să îi tachinez, ridicând din sprâncene sugestiv spre ei. Spuneți-mi doar unde este November și am să vă dau pace, porumbeilor!

        Cei doi s-au privit unul pe altul dezgustați pentru o secundă înainte de a izbucnii în revolte și sunete dezgustate, Joey chiar mimând o scenă în care îi venea să vomite din locul său, făcându-mă să realizez că ar face un actor tare bun, meritând premiul nobel doar pentru această interpretare. În regulă, a mers deci. 

        — Ieși! spuse Rosie atunci. Doar ieși! Ești dezgustător!

        Chicotind, m-am trântit între ei pe canapea, Joey lovindu-și pumnul de umărul meu, exact când m-am întins după popcorn-ul de pe măsuța micuță ușor transparentă din fața noastră. 

        — Nunta lui Ross și Emily, deci? 

        — Sezonul cinci este preferatul meu, spuse Joey, luând un pumn de floricele din bolul din poala mea. 

        Eu unul nu puteam alege doar un sezon. FRIENDS era un serial genial, dacă mă întrebai pe mine. Era pe bună dreptate printre preferatele meu, de asemenea. Mi-am petrecut întreaga vară prin clasa a zecea, certându-mă cu mama în privința relației dintre Ross și Rachel. Ea îi adora, fiind cuplul ei preferat. Eu îi preferam pe Monica și Chandler. Am întins bolul cu popcorn spre Rosie, privind în jur, sperând să zăresc cosițele roșcate ale Novei prin jur. November era de negăsit însă. Casa părea goală fără prezența ei în încăpere, să fiu sincer.

        — Unde este Nova? am ridicat din sprâncene spre prietena ei cea mai bună.

        Ea mă surprinse cu zâmbetul ei șiret, aruncat după ce tresării la auzul numelui prietenei sale. Mă privea de parcă plănuia ceva. Știa ceva ce eu nu știam.

        — Nova își petrece weekend-ul acasă la părinții ei, zise ea. De ce? 

        Luat prin surprindere de întrebarea ei, am clipit confuz spre ea înainte de a-i răspunde:

        — Mi s-a părut doar ciudat că nu e prin zonă, am ridicat din umerii. 

        Rosie părea că mai avea multe de spus, lungind un „mm" cât timp mă privi printre gene. Joey îmi sării în ajutor atunci totuși, cu toate că a făcut-o în mod inconștient cel mai probabil:

       — E o bucată de șuncă slabă! pufnii el. Nu știe cum să le spună „nu" lui mami și tati, își pițigăi el vocea, făcând mișto de sora lui mai mică. 

        — Zise bărbatul care nu a avut curaj să meargă la micul dejun organizat de verișoarele sale, doar pentru că Ombre și Seth nu erau acolo!

        Auch. Rosie joacă tare! Chiar dacă era fratele ei, aparent Rosie nu permitea nimănui să se ia de prietena ei. Am putut presupune doar că acești Ombre și Seth sunt verișorii lor. Nova mi-a spus că făcea parte dintr-o familie numeroasă. Erau în total opt verișori cu ea și Joey și aparent erau foarte apropiați unii de alții. Eu unul adoram idea unei familii numeroase, apropiate. Sună de parcă mereu vei pe cineva alături.

        Începeam să regret faptul că m-am așezat exact între ei. Urma să sfârșesc fiind o victimă colaterală în războiul care urma să înceapă. Mă întrebam, oare așa se simțea și Nova în fiecare seară locuind cu ei în casă? Ea era și nevoită să îi suporte deoarece acești idioți erau practic printre persoanele pe care le îndrăgea cel mai mult, presupun. Unul e fratele, iar cealaltă era prietena ei cea mai bună.

        Oftând și pregătindu-mă sufletește, m-am întins după telecomanda care se odihnea pe masa transparentă din fața noastră și am dat „play" episodului pus pe pauză atunci când am intrat în încăpere, întrerupând pacea instalată între ei, adusă doar de acest serial. Iar acum, că stau să mă gândesc, îmi era dor de November, simțindu-mă ca și a treia roată la căruță între Rosie și Joey.