Aisha— "Suferă în tăcere, plângi pe ascuns, dar orice s-ar întâmpla, îmbrățișează atât tristețea, cât și bucuria din viața ta."

      — Vei fi bine, totul va fi bine, Paige spune zâmbind, dar știu mult prea bine faptul că se abține să nu plângă.

      Încerc să zâmbesc la rândul meu, dar din nou, durerea asta idioată din piept, nu pare de acord.

     — Știu, șoptesc și apoi îl observ pe Aiden, care pare pe punctul de a claca emoțional. Unde... unde e Jacob? reușesc să întreb, uitându-mă după brunet. 

      — Trebuie să vină și el, răspunde Paige repede, apoi se ridică de pe patul meu. Aisha, ai mai trecut prin operații de genul, vei fi bine, continuă și nu pricep daă vrea să mă asigure pe mine, sau pe ea. 

      Probabil pe amândouă. 

      — Stai linișită, nu scapi atât... de ușor de mine, mă fâstâcesc puțin printre propriile cuvinte, iar ea chicotește scurt. 

      — Te vom aștepta să ne faci cinste, ok? îi aud și vocea lui Aiden, ca mai apoi să aprob scurt, sperând ca expresia feței mele să nu îmi trădeze nesiguranța din vene. 

       — Aș putea să vorbesc și eu cu iubita mea? aud mai apoi vocea mult prea cunoscută a lui Alastair, și îmi îndrept privirea încet înspre ușă. 

     Arată de parcă el ar fi pe punctul de a asista la o operație extrem de periculoasă, ci nu eu. Poate ar trebui să mă simt bine, știind că se frământă atât de mult pentru siguranța mea, dar nu o fac. Ba din contră, starea lui mă neliniștește și mai mult. Dacă arată astfel chiar înainte de ca operația să înceapă, atunci cum va reacționa, dacă în ruma acesteia, verdictul nu va fi unul pozitiv? Dacă... dacă nu voi reuși? Ce naiba se va întâmpla dacă voi muri?

      — Am înțeles, ușurel! Aiden bolborosește și apoi se apropie de mine. 

     Se apleacă încet, fără să îi pese de privirea aspră pe care Aiden i-o aruncă, ca mai apoi să mă sărute pe frunte, încet și cald. Sunt puțin surprinsă de gestul lui, dar nu reușesc să reacționez, căci iubitul meu este cel care mi-o ia înainte. 

      — Nu prea cred că vrei să începi chiar acum o ceartă, nu? îl întreabă și apoi Aiden doar rânjește slab, având încă privirea asupra mea. 

      — Ești o luptătoare, Aisha. Știi bine asta. Demonstreaz-o încă o dată, replică băiatul pe care înainte îl aveam la inimă mai mult decât aș fi crezut, și apoi aprob, nu foarte convinsă pe mine, sau pe propriile forțe. 

       — Ai grijă de Paige și Jacob, cât timp eu nu sunt prin preajmă, ok? Nu... nu vreau să își rupă gâtul unul altuia, încerc să glumesc, iar Paige inspiră adânc, ca mai apoi să îmi mângâie părul, privindu-mă cald.

       —  Am încredere în tine, Aisha. Știu că nu vei pleca atât de departe, încât să mă lași singură, spune prietena mea și eu doar zâmbesc. 

       —  Nu vei fi niciodată singură... îl vei avea mereu pe Aiden lângă tine, dar mai ales pe... Jacob. Nu mai pune stop sentimentelor, Paige, replic și ea pare că se gândește câteva secunde, apoi aprobă scurt, cu un zâmbet. 

      — Vom fi afară, pe tot parcusul operației.. Vom fi lângă tine, spune și doar gândul că toți vor aștepta pe hol, cu inimile cât un purice și cu speranțele ca ultimele arme disponibile, îmi face stomacul să se încolăcească într-un nod dureros de incertitudine. 

      În astfel de momente, majoritatea persoanelor ar simți teamă pentru propria lor viață, le-ar fi frică că pot avea o ultimă zi, și că după ce toată prostia se va sfârși, la fel se va întâmpla și cu viața lor. Dar să fiu sinceră, eu nu simt așa ceva. Nu îmi este frică de ceea ce ar putea să se întâmple cu mine, doar în câteva ore. Poate fiindcă mereu am trăit cu senzația că astăzi poate fi ultima zi, că poate voi fi nevoită să îmi închid ochii pe vecie, să adorm, fără să mai mă trezesc vreodată.

      În viață, cu toți suntem datori Celui De Sus doar cu o moarte, doar cu un suflet, cu o ridicare la cer, sau o coborâre în iad. Nu noi decidem unde vom ajunge, asta este adevărat. Dar noi putem determina traseul și putem înclina balanța ce va decide unde ne vom petrece eternitatea. În lumea asta mare, fiecare om este trecător, precum șoapta ce se pierde prin vânt. Și asta nu se poate schimba, oricât de crud ar părea. 

       Dar da, îmi este frică pentru ceo dragi mie. Îmi este teamă că rezultatul din urma operației de azi, îi vor afecta pe cei la care țin, extrem de mult. Nu vreau să fiu cauza durerii și suferinței lui Paige, Jacob, Aiden, dar mai ales, a lui Alastair. Mi-am găsit sufletul în sufletul lui, mi-am atins inima de inima lui, chiar dacă la început nu îi suportam nici măcar prezența. Dar acum, a devenit factor primar pentru mine, cineva de fără care, existența mea nu ar mai avea rost. 

      În decursul anilor, vom ajunge să cunoaștem zeci și sute de persoane, sute și mii de caractere, diferite, unice, care să ne lase cu o adâncă impresie în gând. Iar atunci când vom întâlni "acea persoană", vom simți imediat că este ceea ce căutam, poate chiar și neintonționat. Ne vom da seama că iubirea pe care am ținut-o strâns ascunsă în vintricele inimii noastre, a fost automat rezervată persoanei respective. Iar pentru mine, acea persoană este Alastair, în ciuda tuturor altercațiilor pe care le-am avut la început. 

      —  De ce pari atât de distrasă? Îți este frică? îi aud vocea iubitului meu și apoi ies forțat din starea de meditare, ca mai apoi să observ că Paige și Aiden nu mai sunt în cameră.

     — Mă crezi atât de slabă? încerc să mai înveselesc aerul, dar nu prea pare că merge. 

     — Atunci eu sunt slab dacă recunosc că îmi este? întreabă pe un ton scăzut și plat, iar pentru o clipă, simt cum aerul mi se scurge printre perfuzii.  

      Zâmbesc, ignorând durerea apăsătoare și sufocantă din zona pieptului. Doar câteva ore, apoi voi scăpa de ea, oricare va fi rezultatul. 

      — Marelui și neînfricatului Alastair... îi este frică de ceva? glumesc din nou, apoi el îmi prinde mâna dreaptă, împletind-o printre ale lui.

      — Probabil și cel mai curajos om devine un pisoi speriat în astfel de momente, replică și apoi își oglindește irișii în ai mei. Da, Aisha, îmi este frică. Îmi este frică că te voi pierde, iar eu... eu nu voi mai putea face nimic să te pot aduce înapoi, continuă și atunci când niște lacrimi îi cad pe obraji, simt cum durerea din piept devine și mai insuportabilă. 

     Te afli cu adevărat în suferință, atunci când îi vezi persoana iubită suferind. Asta am învățat, în timpul petrecut cu el.

      — Nu putem ști ce ne aduce viitorul, spun și el mă privește atent, mângâindu-mi mâna încet, cu buricele degetelor sale. Dar putem ieși învingători, doar dacă acceptăm ce ne este sortit, continui, dar el dă dezaprobator din cap. 

      — Dacă soarta știe doar să ofere suferință, atunci de ce ar mai trebui să luptăm? întreabă din nou, iar teama din vocea lui mă zguduie pe deplin. 

      Băiatului ăstuia chiar îi este frică. Îi este frică că ma va pierde. 

    — Nu contează ce se va întâmpla în câteva ore, Alastair. Tu trebuie doar să știi că... te iubesc mai mult decât am iubit pe oricine altcineva, iar asta nu se va schimba vreodată, replic și el mă sărută mai apoi pe obrazul stâng.

     Dacă este nevoie, voi lua cu mine toată dragostea pe care o am față de el, privindu-l mai apoi de sus, și având grijă să îl feresc de mai multă durere.

     — Și eu te iubesc, șoptește și își unește fruntea cu a mea, eu simțindu-i respirația caldă dintre buze. Te rog, nu mă părăsi, mai adaugă, iar apoi își unește buzele cu ale mele, parcă încercând să îmi ofere siguranță, cu toate că lui îi este teamă. 

      Zâmbesc din nou, răspunzându-i cât pot de bine la sărut.

      Dacă aș putea să trec peste toate părțile acestea dureroase, doar pentru a sări la partea bună, atunci care ar mai fi rostul călătoriei mele, în această viață? Oamenii sunt marionetel destinului, pot într-o clipă să se desprindă de ultima ață de care erau agățați, ca mai apoi să cadă fără oprire, în neant. Dacă am putea rezolva toate problemele din viața noastră doar prin niște simple cuvinte, atunci care ar mai fi rostul trudei?

       Viața ne oferă atât bucurie, cât și tristețe. Însă nu mereu o împarte tuturor, în mod egal. Iar noi, din păcate, nu avem puterea să spunem ce alegem, sau ce dăm la o parte.

____

Woah, capitol nou:))) A trecut ceva vreme, hmm?

Mai avem doar un capitol și epilogul, apoi terminăm și această carte uwuuu

Vă aștept părerile!

,