Aisha- "Sărut cu gust de căpșuni"

    Nu e treaba mea. Nu trebuie să mă bag în treaba lui.

    Totuși, aici sunt. În fața camerei lui, încercând să îmi adun niște curaj și să bat la ușă.

    Ce aș putea să îi spun? Cum aș putea să încep? Sau... ce aș putea de fapt să încep?

     După ceea ce s-a întâmplat ieri, nici măcar nu am idee cum aș putea să deschid subiectul. Jason și el frați? Cine naiba s-ar fi gândit la așa ceva?

    Nici măcar nu pricep dacă am vreun drept să îl întreb despre ceea ce am auzit ieri. Cu siguranță nu am. Dar totuși nu pot trece peste asta. Fiindcă știu că nu voi face nimic altceva decât să sar cu vederea peste o problemă ce trebuie rezolvată.

    După reacția lui, mi-am dat seama că nu îi face plăcere să vorbească despre asta. Mai mult ca sigur nu ar fi vrut să se afle toată chestia asta, mai ales în fața întregii școli. Însă uneori nu putem ține cont de ceea ce vrem, ci de ceea ce se întâmplă. Trebuie să ne adaptăm lucrurilor imprevizibile.

    Inspir adânc și închid preț de câteva clipe ochii. Bat mai apoi la ușă, iar atunci când aud un "Intră", deschid ușor bucata de lemn.

     Alastair stă pe pat și se uită plictisit la telefonul lui. Nu prea am habar ce aș putea să îi spun chiar acum, așa că mă așez lângă el.

     — E sâmbătă, nu ai de gând să ieși pe undeva? întrebprimul lucru care îmi vine în minte, iar el privește în continuare plictisit ecranul telefonului.

    — Mai bine stau în camera mea, bolborosește și eu mă abțin cu greu să nu îmi dau ochii peste cap.

     El a fost cel care mi-a arătat cât de rău este să ții totul în tine. El mi-a demonstrat că uneori poți plânge; asta nu te face mai slab, ci arată cât de puternic ai fost. Mi-a dat umărul lui pentru a mă sprijini, dar el de ce nu poate fi la fel?

   De ce nu poate să aibă încredere în mine, exact cum am eu? 

     — Alastair, eu—

     — Da, Jason chiar e fratele meu. Mai bine spus... fratele meu vitreg, spune și apoi se ridică în șezut, apropiindu-se de mine.

     — Cum adică? îl întreb și mă rog în gând să nu abandoneze toată chestia asta. 

     Își duce mâna frustrat prin păr, ca mai apoi să inspire adânc. Își oglindește mai apoi ochii într-a mei, iar eu realizez că nu mai emană aceeași căldură ca până acum.

     — Tata... tata a avut o aventură în timp ce era cu mama. Jason este băiatul lui. Am aflat toată tărășenia atunci când Jason a apărut la ușa noastră și a cerut explicații, acum un an și ceva. Din cauza asta... mama l-a părăsit pe tata, dar și pe mine. Nu îl voi putea ierta niciodată pentru asta, spune ultima parte pe un ton mai jos, iar eu încerc să diger toate informațiile. 

    Domnul Henri chiar a făcut asta? Chiar a înșelat-o pe mama lui Alastair?

      — De asta nu voiai să se afle? 

       — Nu vreau ca cineva să știe că sunt frate cu idiotul ăla. Sau cel puțin nu voiam, dar se pare că nu am avut mai nimic de spus ieri, replică și apoi zâmbește slab, dar nu este nici pe departe zâmbetul lui adevărat.

     — Tatăl tău chiar a greșit, însă totul este în trecut Alastair. Poate ai putea măcar să te gândești la ideea de a-l ierta, comentez și atunci când îl văd cum își mută privirea pe podea, presupun că am spus ceva prostesc. 

      — A stricat familia asta, Aisha. Cum naiba aș putea să îl iert? mă întreabă pe un ton aspru, iar eu îi iau mâna dreaptă, între ale mele.

    Se întoarce cu atenția la mine, iar apoi privește mâinile noastre. Nu bag de seamă agitația din stomac sau faptul că obrajii mă înțeapă din cauza căldurii, ci încerc să îl privesc exact în ochi. 

    — Nu vreau să regreți asta mai târziu. Știu cât de greu este să îți pierzi un părinte, dar crede-mă, nu vrei să îi pierzi pe amândoi. Uneori viața nu ține cont de faptul că vrei să îndrepți anumite lucruri, ci doar te aduce la realitate mult prea brusc și agresiv. Iar eu nu vreau ca tu să fii ca mine, termin ceea ce aveam de spus, iar el mă privește fără a clipi.

     — Uneori viața nu ține cont de nimic. Uneori e o cățea cu acte, dar alteori... îți aduce un cadou, imediat după ce îți dă o palmă. Tu ești cadoul meu, replică și eu simt cum mâinile încep să îmi transpire.

     Înghit în sec și vreau să îi dau drumul la mâna lui dreaptă, dar el nu îmi permite; ba din contră, îmi ia ambele maini, ascunzandu-le mai apoi sub ale sale. 

     — Alastair, eu—

     — Îmi pare rău, dar nu voi regreta nici măcar o clipă ceea ce voi face, mă întrerupe, iar următoarea sa acțiune, mă îngheață instant.

     Își unește buzele pline și moi cu ale mele, iar eu jur ca nu mai am mult până să leșin. Din cauza șocului, la inceput rămân ca o statuie, dar după ce îmi revin cât de cât în simțiri, îi răspund la sărut fiindcă la naiba! Voiam demult sa fac asta! 

     Îl simt zâmbind în sărut, ca mai apoi să îl rupă și să își odihnească fruntea peste a mea. Obrajii îmi sunt fierbinți ca dracu, iar eu tot nu îmi pot da seama dacă am visat, sau dacă e real. 

   — Voiam să gust buzele astea de ceva timp, spune și apoi mă privește cu un ditamai zâmbetul. Au exact același gust pe care mi-l imaginam, continuă și eu simt cum picioarele îmi devin de gelatină.

    — Ce... ce gust au? reușesc să spun, iar el rânjește mai apoi. 

    — A căpșuni, replică simplu, ca mai apoi să mă sărute încă o dată, dar de data asta mult mai scurt. 

    La naiba... sunt în mare-mare încurcătură.   

—————— 

     Heiii:))Capitol nou huhu:) Notati in calendar, s-au pupat prostii astia hehe

     Nu aveam de gand sa termin capitolul asa, dar am zis sa va fac o surpriza:( Ne vedem la urmatorul si va astept parerile❤