Alastairㅡ ,,Nu asta aveam în plan"

          ㅡ La naiba! înjur sub barbă și opresc alarma de pe noptieră nervos.

          Luni. Un nou început de săptămână. Un nou chin.

             Mă ridic fără pic de vlagă de pe pat, ca mai apoi să mă îndrept spre baie.

              Deschid ușa băii, vrând să mă spăl pe dinți și pe față, dar silueta din duș mă oprește să fac acest lucru.

              ㅡ Alastair! Ce faci aici?! urlă cu vehemență Aisha în timp ce își încolăcește un prosop în jurul trupului său.

            De ce dracu trebuia să aibă un prosop lângă ea?

              ㅡ Mă uitam după tine Cosânzeano, îi replic ironic și zâmbesc larg.

              Simte că o analizez, iar acest lucru pare-mi-se că îi dă un anumit disconfort.

             Poate este ea slabă cât un chinez, dar are niște forme acolo unde trebuie. Nu pot spune că mi-a displăcut în totalitate ceea ce am văzut. Chiar și pentru o clipă.

             ㅡ Puteai să bați la ușă, spune ea deodată și mă scoate din analizat.

            ㅡ Nu voi bate la ușă în casa mea, îi răspund dându-mi ochii peste cap.

            ㅡ Și dacă era tatăl tău în baie? îmi răspunde ținându-și cu multă atenție prosopul.

            ㅡ El nu folosește niciodată baia asta. O preferă pe cea de sus, îi replic în timp ce mă apropii de ea.

          Mă apropii după aceea de ea, privind cum devine din ce în ce mai rigidă.

            ㅡ C... ce faci? mă întreabă vizibil agitată, când vede că mă aflu doar la câțiva centimetri depărtare.

            ㅡ Îmi folosesc magia, răspund ironic, ca mai apoi să îmi duc mâna pe porțiunea gâtului ei.

              Mă privește șocată, dar în același timp se retrage imediat, trecând pe lângă mine și ieșind val-vârtej din baie, încercând să nu scape prosopul din jurul trunchiului său.

             Nu mă mai suporți deja Aisha? Doar pleacă și toate astea se vor termina.

      ~°~

           ㅡ Ca de obicei, îi spun femeii de vârsta a doua din fața mea, aceasta aruncându-mi o indiferență de nestrăpuns prin privirea ei.

           Mă așez lângă Newt și încep să îmi mănânc veșnica mea porție de cartofi.

            ㅡ De ce pari așa gânditor? Te gândești la Aisha? mă întreabă deodată Newt, iar eu mă simt nevoit să îmi îndrept atenția înspre el.

            După ce i-am povestit azi de ideea strălucită a tatei, bunul meu amic s-a decis să mă enerveze toată ziua.

            ㅡ Da Newt. Normal că mă gândeam la ea. Nu e de parcă eu fac tot posibilul să o scot din casă, îi spun pe un ton plin de ironie și îmi dau ochii peste cap.

             O văd apoi chiar pe fraiera de Aisha pe undeva prin stânga mesei noastre. Stă la masă cu o fată și doi băieți.

             Pare foarte prinsă în discuție cu băiatul de lângă ea. Zâmbește la el de parcă i-ar fi spus cea mai grozavă glumă dintre toate.

          Spre deosebire de fața eiㅡparcă este scoasă recent din mormântㅡbăiatul care îi vorbește întruna cu zâmbetul pe buze, este mult mai închis la culoare. Își ține mâna stângă foarte aproape de mână scheletului ăluia ambulant, iar pe ea nu pare să o deranjeze mai deloc. Oare sunt împreună?

             ㅡ Hei! Newt către Alastair! Recepție! Mă auzi? îmi strigă fraierul din stânga mea în ureche făcându-mă să îmi închid ochii involuntar.

              ㅡ Nu. Sunt surd, îi replic luând un alt cartof.

               ㅡ Acea Aisha te-a surzit cu vocea ei, spune și mie îmi vine să îi arunc cu farfuria în bostan.

                ㅡ Da normal! Dacă ai auzi-o, și tu ai surzi, îi răspund non-şalant privindu-l cum mănâncă ca hapsânul ştruderul doar din două guri.

          Aud apoi cum cineva râde puternic lângă noi, și îmi întorc privirea înspre sursă. Rămân puțin nedumerit când văd cum scheletul ambulant este capabil să zâmbească, ba mai mult, poate râde precum un copil de doi-trei ani. Puteam să jur că este incapabilă să facă asta.

            
            Se pare că acel băiat o poate face să se deschidă câtuși de puțin. Poate chiar este ceva între ei.

             E prima dată când o aud râzând.

             ㅡ Parcă erai surd, aud mai apoi remarca prostească a lui Newt și îmi aplec privirea înspre farfuria cu mâncare, oftând scurt.

              Mai bine rămân așa decât să mai îl aud pe netotul din fața mea cum se comentează precum un măgar.

             Observ cum cei de la masa din stânga noastrăㅡprintre care se află și acel zombiㅡse ridică și pleacă.

              Pămpălul de la aceeași masă cu mine vrea să spună ceva, dar mă ridic imediat, nevrând să mai îi aud prostiile.

             
          ㅡ Pleacă ea, pleci și tu, aud vocea enervantă a lui Newt din spatele meu și pot simți cum toți din cantină își întorc privirile curioase la mine.

           Nu. Nu plec fiindcă ea a plecat. Plec fiindcă nu mai îți suport aiurelile fraiere.
              
           Aisha nu înseamnă nimic pentru mine, iar odată ce o văd plecată din casa mea, pot să mă reîntorc înapoi la viața mea.

           Sper doar să reușesc cât de curând. Vreau neapărat să plece, ca mai apoi să fim din nou doi străini.

           Asta suntem și acum, singura diferență fiind faptul că ne știm numele. Chiar dacă stăm sub aceleași acoperiș, nu prea am schimbat vreo vorbă. În afară de acea seară. Am putut să o enervez puțin. M-am simțit ciudat. Probabil mi-a plăcut să o simt nervoasă.

           Toate convorbirile noastre sunt niște mici înțepături, iar asta nu mă deranjează. Bine, nu mă deranjează deoarece eu provoc acele înțepături, și nu viceversa.

            Îi voi provoca o grămadă de neplăceri, ea neavând altceva de ales,  decât să zboare dracului din casa mea.

 
      ~°~  
         
            ㅡ Alastair, eu trebuie să plec. Am o ședință, dar mă voi întoarce pe la șapte, îmi spune tata în timp ce se încalță.

             ㅡ Bine tată, îi răspund în timp ce mut posturile plictisit.

              ㅡ Să te comporți frumos cu Aisha, îmi spune înainte de a ieși pe ușă.

          Nici nu ai habar ce frumos mă voi comporta cu ea. Nici nu ai habar tată.

           Abia așteptam să plece pentru a-mi pune noul plan în aplicare. Am luat chestia care o va speria pe Aisha după ce am plecat de la școală.

           Am noroc că părinții lui Newt dețin un magazin de animale.

            Mă bucur că am putut găsi și ceea ce mi-am dorit acolo. Chiar dacă nu este veninos, acel mic șarpe, o va speria cu siguranță.

          Plec grăbit spre camera mea și-mi deschid dulapul. Iau cutia în care se află șarpele și îl scot din aceasta. Noroc că nu mi-e frică de ei.

           Ies pe hol și observ că ușa Aishei stă întredeschisă. Mă uit fugitiv și îmi dau seama că nu este în cameră. Probabil este în baie. Oare ar fi mai bine dacă aș lăsa acolo șarpele? Mai bine îl pun în camera ei. Nu de alta, dar nu aș vrea să îi vină vreo idee creață șarpelui.

               Împing ușa, aceasta scârțâind subtil. Pun șarpele sub patul scheletului, ca mai apoi să merg în camera mea.

               Aisha, sper să îți dai seama că nu ai ce căuta la mine în casă.

  
             După douăzeci de minute aud ușa băii deschizându-se, pesemne că Aisha a terminat în sfârșit. Credeam că ațipise acolo!

               
             Intră în camera ei, închizând ușa în urma sa. Din moment în moment va ieși țipând.

              Trei.
              Doi.
              Unu.
              Și...

             Nimic. Oare nu a văzut încă șarpele?

              După zece minute în care nu am auzit nimic din camera Aishei, decid să mă prefac că am nevoie urgentă de încărcătorul ei, astfel având ocazia să îi arăt șarpele.

              Mă ridic de pe pat și pășesc apăsat, deschizând ușa fetei, în timp ce zâmbesc subtil.

             ㅡ Aisha, mi s-a stricat încărcătorul, pot să-l împrumut pe al... tău? rostesc ultimul cuvânt parcă în șoaptă când observ trupul firav al scheletului ambulant cum șterge podeaua.

           Șarpele este pe undeva pe sub pat, eu văzându-i coada. Voiam să se sperie, dar nici chiar până la leșin.

            Merg la aceasta și mă așez în genunchi, încercând să o trezesc. Îi dau două palme peste fațăㅡnu foarte tareㅡdar nimic. Iau niște apă de pe noptieră, ca mai apoi să o stropesc cu ea, dar tot nimic.

             Trebuie să o duc la doctor, dar o mașină este la tata, iar alta la reparații. Ce dracu să fac?

             Dacă sun la ambulanță, vor ieși toți vecinii. Majoritatea nici nu știu că ea se află aici, iar dacă o vor vedea leșinată, vor crede că eu i-am făcut ceva. Bine, într-un fel eu i-am făcut asta.
             
          Gata știu! Îl voi suna pe doctorul de familie. Îi voi spune să vină aici, astfel neaflând nimeni de Aisha.

           Ce deștept sunt!

          O iau apoi pe Aisha în brațe, ducând-o cu ușurință pe patul din camera sa. Zici că asta-i doar oase și aer frate!

     
           Apelez apoi numărul, doctorul răspunzându-mi imediat. Bine că l-am salvat odată în telefon, că de altfel o pățeam azi.

       ,,Alo? Doctore Melvici?"

       ,,Da, eu sunt. Tu trebuie să fii băiatul domnului Henri"

        ,,Da, în carne și oase la telefon. Oricum, puteți veni până la vilă acum?"

         ,,Desigur, ce s-a întâmplat?"

         ,,Păi o fată a leșinat și nu o pot trezi"

         ,,Ajung în zece minute. Până atunci, încearcă să o trezești cu niște apă și dacă asta nu merge, fă rost de un ac și înțeapă-i unul dintre degetele de la mână"

        ,,Bine. Vă rog să vă grăbiți"

        ,,Voi încerca."

          Am închis apelul și apoi m-am dus să caut un amărât de ac. Am încercat cu apa și nu a mers, deci va trebui să încerc cealaltă metodă.

         După ce am găsit un ac, mă pun în genunchi lângă ea, ca mai apoi să îi iau mâna dreaptă într-a mea. Ce rece e! La naiba, asta n-are pic de sânge în ea?

            Îi înțep degetul mic, ca mai apoi să o privesc. Nu reacționează în niciun fel. Nici măcar nu arată deranjată câtuși de puțin.

            La dracu! Dacă vede doctorul șarpele, am încurcat-o. Trebuie să îl ascund până vine, de altfel îi va spune tatei, iar el va face legătura. Își va da seama că eu l-am pus în camera Aishei și pa-pa moștenire.

            Mă uit prin jur și văd reptila pe undeva pe lângă dulap. O prind rapid și merg în cameră la mine. Îl pun imediat în cutie, ca mai apoi să îl așez pe undeva prin dulap. Îl voi duce imediat ce Aisha se va trezi.

            Aud soneria, pesemne că doctorul a venit. Grăbesc pasul, ajungând în fața ușii în câteva secunde. Îi deschid ușa și îl îndemn să mă urmeze printr-o mișcare simplă a mâinii.

            ㅡ Ce s-a întâmplat? spune când ajunge în camera Aishei.
    
            ㅡ Habar nu am. Eu am venit să îi cer ceva, dar am văzut-o leșinată pe jos, îl mint în față nepăsându-mi.

          Începe să o examineze, terminând în mai puțin de zece minute. Îi injectează apoi o substanță în mână, făcându-mă să îmi întorc privirea. Nu mi-e frică de injecții, doar că nu le suport.

            ㅡ Bătăile inimii sunt extrem de accelerate. Probabil a avut parte de un şoc mult prea mare, spune el privind-o pe sub ochelari.

             ㅡ Va fi bine nu-i așa?

             ㅡ Bănuiesc că are probleme cu inima nu? răspunde la întrebare cu o altă întrebare.

              ㅡ De unde știți?

              ㅡ Am observat niște medicamente de pe noptieră. Uite băiete, ea nu are voie să se sperie sau să aibă parte de șocuri emoționale.

               ㅡ Am priceput. Va fi bine nu?

               ㅡ Da, dar aveți grijă pe viitor. Inima ei nu este la fel de puternică ca a noastră. Dacă se speria mai tare... păi, putea ieși foarte rău.

               ㅡ Am înțeles.
        
               ㅡ Se va trezi în câteva ore. Încearcă să o ferești de la șocuri puternice, supărări sau orice alt impact emoțional sau fizic.

            Dau din cap aprobator și apoi îl însoțesc pe doctor până la ușă. Îl va plăti tata.

             Închid ușa și merg din nou în camera scheletului. Atât de palidă. Chiar dacă arată de parcă s-ar fi dat cu var, nu pot spune că arată cu totul deplorabil. Buzele ei subțiri sunt roziatice, iar pleoapele închise la culoare din cauza oboselii, arată de parcă ar fi date cu machiaj.

          De ce pisici spun eu astea?

            Sper doar să își revină cât mai repede. Vreau să scap de reptila aia, dar nu o pot face cât ea doarme. Dacă se va trezi și nu va găsi pe nimeni acasă, se va panica. La naiba! Acum trebuie să am grijă de ea... până la urmă eu sunt responsabil indirect de ceea ce i s-a întâmplat.

            La dracu Aisha! Așa fricoasă ești?

          Hello!!! Nu pot să cred că am scris în sfârșit un nou capitol și la această carte! Aleluia!❤

          Cum vi se par cele două personaje? Care parte v-a plăcut cel mai mult din acest capitol? Ar merita să continui?❤

          Spuneți-vă părerea în comentarii!❤🔥❤