Alastair ㅡ,,Noua colegă de locuit''

          ㅡ Te-ai gândit să vii acasă? îl întreb pe tata când aud ușa deschizându-se.

           ㅡ Da, am venit, îmi răspunde acesta și se așează lângă mine pe canapea.

             Stă destul de rigid, lucru necaracteristic lui. Observ că începe să își trosnească degetele pe rând și să își muște limba în interiorul gurii.

           ㅡ Vrei să îmi spui ceva? îl întreb enervat până la culme de nesiguranța de care dă dovadă.

           ㅡ Păi dacă tot ai întrebat...Știi că eu am plecat la înmormântarea bunului meu prieten, Esteban, nu?

           ㅡ Da, îi răspund simplu, așteptând să își continuie ideea.

            ㅡ Păi el are o fată. Are cam aceeași vârstă cu tine. Vă jucați împreună când erați mici. Mai ții minte?

            ㅡ Nu mai îmi amintesc așa ceva, dar nu contează. Continuă.

            ㅡ Bine...ea are probleme de inimă și ar trebui să aibă pe cineva aproape mai mereu, așa că i-am spus că poate sta cu noi, spune el ultima parte aproape șoptit.

             ㅡ Cum? mă ridic instant de pe  canapea și țip când aud ce prostie a putut scoate pe gură.

              El îmi urmează exemplul și se ridică în picioare, profilându-se în fața mea.

             ㅡ Alastair, știu că poate vestea asta este greu de digerat, darㅡ

             ㅡ Nu greu, foarte greu! îl întrerup eu.
  
             ㅡ Uite Alastair. Ea este singura amintire rămasă de la Esteban. Știi bine cât de mult a însemnat el pentru mine.

              ㅡ Dar tată! Cum o poți lăsa să stea aici? Scrie orfelinat pe casa noastră? îl întreb știind că și soția domnului Esteban, a plecat demult cu altcineva.

              ㅡ Alastair! ridică acesta tonul și mă face să îmi îndrept atenția spre el. Aisha nu este orfană. Eu am să încerc să îi fiu tată, chiar dacă nu va fi posibil. Voi încerca să o ajut și ar fi bine și pentru tine să faci același lucru! îmi spune el și apoi se îndreaptă spre camera lui, nelăsându-mă să mai comentez în vreun fel.
         
           Perfect! Acum tata are chef de fapte mărinimoase! De ce nu i-ar aduce aici pe toți orfanii de pe stradă? Avem destule camere libere oricum!

           Îl observ apoi pe tata cum vrea să plece din nou.

             ㅡ Tată, unde vrei să pleci din nou? îl întreb îndreptându-mi privirea spre el.

            Se întoarce cu fața la mine în timp ce își ia paltonul.

              ㅡ Merg să îi aduc bagajele Aishei. Îi voi aduce prima dată bagajele și apoi echipamentele medicale. Ea va veni și va sta cu tine când voi merge după echipamentele medicale. Ai grijă să te porți frumos cu ea, îmi spune și apoi pleacă grăbit spre mașină, plimbându-și printre degete cheile vehiculului.

           El chiar o va aduce pe acea...Aisha să stea cu noi? O parte din mine a sperat să glumească, dar după ce am văzut că merge să o aducă, mi-am dat seama că nu a glumit deloc. 

       
   
        ~°~
   
           Se aude mașina tatălui meu, iar eu îmi ațintesc acum privirea pe ușă.

            Îl aștept de jumătate de oră. Pe el. Nu pe muribunda aia. Vreau doar să pot discuta din nou cu el. Poate se va răzgândi. Dacă Aisha aia se va muta aici, cu siguranță tata se va gândi de două ori înainte de a-mi da mie firma lui. O va lua în considerare și pe ea, iar eu nu am chef de vreo competiție.

             Îi aud pașii apăsați și îl văd cum ține în mâini trei valize mari și negre. Intră aproape dărâmând ușa, din cauza acelor genți.

              Le lasă cu grijă pe podea și apoi o pot vedea pe faimoasa Aisha în carne și oase, cum stă timidă în spatele tatălui meu.

              Își trosnește degetele pe rând; lucru care mă enervează la culme. Se uită direct la podea, probabil fiind jenată.

             ㅡ Aisha, el este fiul meu Alastair, mă prezintă tatăl meu fetei în bluză gri.

             ㅡ Încântată, spune aceasta ridicându-și privirea și zâmbindu-mi abia sesizabil.

             Are o voce caldă, dar totuși simt o urmă de tristețe și oboseală în aceasta.

              ㅡ Aș vrea să spun același lucru, murmur eu, nevrând ca ei să mă audă și mai târziu să fiu mustrat de tata.

               ㅡ Alastair, eu plec să îi aduc echipamentele medicale. Tu arată-i noua ei cameră și ajut-o să se instaleze. Bine? spune acesta și îmi face scurt din cap în semn de superioritate.

            Pleacă apoi, iar eu mă văd nevoit să o analizez pe noua mea colegă de locuit. Are părul șaten, drept și ochii săi verzi sunt destul de intenși. Buzele îi par uscate, dar chiar și așa, pot observa cu ușurință că sunt pline și cărnoase. Trupul îi este așa de firav, încât dacă aș cuprinde-o mai puternic, probabil i-aș rupe vreun os.  Nu este urâtă, dar nici suficient de frumoasă încât să mă dea peste spate.

          Îi pot observa cu ușurință cearcănele de sub ochi. Cel mai sigur nu a dormit în ultimele zile. Sau poate o fi din cauza plânsului; dat faptul că recent tatăl său a plecat pe cealaltă lume.

           Îmi amintesc de sarcina pe care tata mi-a dat-o și îi fac semn să mă urmeze. Ea se duce și încearcă să își ridice două valize, dar reușește doar să mă amuze prin încercările sale eronate. Îmi dau ochii peste cap și i le iau din mâini, dându-mi seama că nu erau așa de ușoare precum credeam.

           Las gențile jos când ajungem în fața camerei sale și apoi o deschid folosind cheia. Este o cameră de oaspeți, dar bănuiesc că de acum va fi a ei.

              ㅡ Asta e camera ta de acum încolo, îi zic eu încercând să nu scap toate cuvintele la fel de sictirit precum sunau în capul meu.

             Îmi zâmbește și intră timidă în cameră, la început ezitând. Își aruncă o valiză pe pat și o deschide. Avea diverse haine în aceasta, dar pe deasupra lor era așezată o poză înrămată, iar lângă ea, o foaie prinsă într-o panglică albastră.

            Scoate poza și pot observa un bărbat cu aceiași nuanță a ochilor ca a Aishei, stând lângă o fetiță mică și palidă. Acea fetiță avea ochii închiși și stătea pe un pat de spital, dar zâmbea. Părea împăcată. Probabil fiindcă tatăl ei o ținea de mână. Probabil fiindcă știa că tatăl ei nu avea să o părăsească. Nu cum a făcut-o mama sa.

             ㅡ Ești tu și domnul Esteban nu? întreb eu spărgând tăcerea.

            Ea își ridică privirea la mine și pot vedea mici bule cristaline ce îi amenință irișii verzui. Strânge poza la piept și apoi o săruta scurt, dar probabil cu toată dragostea.

             ㅡ Am făcut-o la prima mea operație, îmi replică aceasta și zâmbește nostalgic.

             ㅡ Nu păreai să te temi, continui eu.

              ㅡ M-am temut foarte tare. Parcă și acum îmi simt picioarele tremurând. Am crezut că voi muri de frică, dacă nu din cauza inimii mele, dar tata...ca întotdeauna a știut cum să mă ajute.

              Scapă o lacrimă și aceasta cade pe fotografie. O șterge imediat și așează poza pe noptieră, iar lângă ea, pune acea hârtie.

             ㅡ Aia ce e? întreb eu, curiozitatea aproape explotând.

             ㅡ Un desen, îmi răspunde ea simplu, lăsându-mă și mai mult în ceață.

           Un desen? Un desen cu cine sau cu ce? Nu cred că a păstrat un simplu desen așa aproape de ea. Probabil acel desen înseamnă ceva pentru Aisha. Poate este legat de tatăl ei.

             Se ridică apoi și începe să își pună hainele în dulap.

     
            ㅡ Am ajuns! îi aud apoi vocea tatei venind din sufragerie; pesemne că s-a întors de la casa lui Aisha.

           Nu apuc să merg la el, căci îl văd intrând în cameră cu un ditamai căruciorul pe rotile, iar pe acesta erau așezate mii și mii de pastile și injecții. Zici că e o farmacie ambulantă.

              ㅡ Am luat totul Aisha? o întreabă tatăl meu pe fată, iar aceasta verifică cu privirea numeroasele medicamente.

           După câteva secunde îi zâmbește larg și acum pot observa gropița din obrazul stâng cum se afișează cu non-șalanță deasupra pometului.

           ㅡ Da domnul Henri. Mulțumesc mult, răspunde ea și apoi își duce căruciorul lângă pat.

             ㅡ Păi noi te lăsăm să te instalezi, spune bătrânul și apoi îmi pune mâna pe umăr. Să ne chemi dacă ai nevoie de ceva.

              Aisha dă din cap afirmativ, iar eu fac cale întoarsă alături de tata. Închid ușa în urma mea, vrând să discut cu el.

              ㅡ Tată. Ești sigur că nu poate sta la ea acasă? îl întreb când suntem în bucătărie.

             ㅡ Alastair, am discutat deja. Aisha va sta aici cu mine. Cu tine. Cu noi Alastair, spune acesta pe un ton hotărât.

            ㅡ Darㅡ

            ㅡ Niciun dar. Nu mai vreau discuții pe tema asta. Și apropo, ai grijă cum te comporți.

            ㅡ De ce? întreb ridicându-mi sugestiv sprânceana stângă.

            ㅡ Aisha nu are voie să se supere. Trebuie să ai grijă de felul în care te comporți cu ea. Poate fi cam greu pentru tine, dar va trebui să devii mai puțin nesuferit, îmi spune acesta și apoi își îndeasă în gură o bucată de pizza.

             
               Nu mai îi răspund fiindcă nu am în cap nicio replică potrivită pentru afirmația anterioară a tatei. El crede că sunt un nesuferit cu acte, dar asta nu contează prea mult. Dat faptul că sunt singurul lui moștenitor, firma îmi va fi dăruită automat mie. În niciun caz acelei orfane.

               Atât timp cât nu îl pot face pe tata să se răzgândească, o pot face pe Aisha să vrea să plece. Tata nu va putea să o împiedice. Îi voi face viața mai puțin plăcută și nu va mai suporta să stea aici. Voi avea grijă de asta. După câte lucruri îi voi face, va pleca mâncând pământul și probabil înjurăndu-mă, dar puțin îmi pasă. Va fi destul de ușor.

            Nu cred că va fi o problemă, așa că Aisha...bun venit și sperăm că vei pleca la fel de repede precum ai venit.

          Hei^^ Capitolul doi al acestei cărți, dar și primul capitol din perspectiva lui Alastair este aici ^^❤👀. La media poză cu Alastair.

         Cum vi se pare băiatul? Dar fata? ♡

       ☆♡ Ar merita să continui cartea?☆♡