Intru în sală și o privesc pe Mina care stă întinsă pe patul de spital înconjurată de asistente. În brațe are fetița pe care tocmai ce a născut-o. Mă apropii puțin, dar mă opresc. Mă uit la cea mică, la copilul ce ar putea fi al meu din câte știu în acest moment. Mina mă observă și îmi zâmbește. Mă apropii puțin mai mult, iar o asistentă se uită la mine zâmbind și îmi pune copilul în brațe. Zâmbesc la cea mică, cu toate că cel mai probabil doarme, având ochii închiși și nefăcând vreun sunet. Sentimentul de fericire este urmat de unul de milă. Chiar dacă nu ar fi copilul meu, nu aș putea să o las cu Mina...

Mina: Vezi? Seamănă cu un tine! Este copilul nostru! Spune Mina cu o voce slabă.

O ignor pentru câteva clipe în care continui să privesc fetița din brațele mele. Este atât de micuță și nevinovată... păcat că are o mamă așa ca Mina.

Eu: Vom vede asta.

Îi pun asistentei fetița înapoi în brațe. Vreau ca ăsta să fie cât mai rapid, Yours este de una singură, dormind pe hol. Nu pot sta aici știind că ea este acolo, așa.

Eu: Vreau să vă asigurați că fetița este bine hrănită, vă rog, cât despre testul de paternitate, când veți putea să îl faceți?

Asistentă: Desigur, testul îl putem face chiar acum, ne trebuie doar niște sânge de la dumneavoastră și de la bebeluș.

Eu: Sigur.

Merg cu ea într-un alt salon, din care îmi ia sânge, apoi merg înapoi pe banca pe care am lăsat-o pe Yura.
Când ajung, ea încă doarme, în aceeași poziție, doar o șuviță de păr este nelalocul ei. Mă apropii și îi dau șuvița de păr după ureche, încercând să nu o trezesc. Nu s-ar trezi oricum, sărăcuța este foarte obosită, cu toată planificarea nunții mamei sale, însoțitul la spital și toate celelalte chestii pe care le-a îndurat astăzi. Nu mă miră faptul că încă o iubesc. Niciodată nu m-a mirat.

Telefonul începe să îmi sune și răspund în următoarea secundă pentru a nu o trezi pe Yura.

Eu: Alo?

Mama Yurei: Yoongi? Unde sunteți? Am sunat-o pe Yura, însă telefonul ei este stins. Sunteți în regulă?

Eu: Da, Mina... Mina a născut așa că a trebuit să vin la spital, iar Yura a vrut neapărat să vină cu mine. Nu vă faceți griji, va dormi la mine în seara asta, deja doarme, iar casa mea este mă aproape, nu văd de ce aș ține-o mai mult timp în mașină când aș putea să o las să doarmă la mine.

Mama Yurei: Ok,ok, mă bucur că sunteți bine, nu am nevoie de detalii pentru ceea ce aveți de gând!

Eu: Nu nu este nimic de genul!

Începe să râdă și îmi dau seama că doar se juca cu mine. Mama e face mereu glume de genul, cred că într-un fel vrea să ne vadă împreună...

Ne luăm la revedere și închid apelul. Ne înțelegem bine acum, chiar s-a schimbat.
Îmi întorc privirea către Yura care doarme în continuare. Ei, trebuie să plecăm, nu văd de ce am mai rămâne aici.
Dau la o parte pătura de pe ea și o iau în brațe, sperând să nu se trezească, însă cum era de așteptat, nu o face. Este așa o somnoroasă... dar asta mă face să o plac și mai mult, dacă este uman posibil așa ceva.

Ies din spital ținând-o în brațe în stil mireasă. Cum sună asta... oricum, nu cred că se va întâmpla vreodată.
O pun pe locurile din spate, o acopăr cu una dintre cele două jachete pe care le am prin mașină și pornesc către casa mea.

Atunci când ajung, o iau în brațe și o duc înăuntru, o pun în patul meu, dar ea încă nu se trezește. Aș vrea, pe de-o parte, să se trezească pentru a vorbi cu mine, deoarece nu am somn din cauza faptului că sunt mult prea îngrijorat de rezultatele testului, dar le de altă parte nu vrea să se trezească. Vreau să doarmă, iar eu să o privesc. Poate în rolul ăsta voi adormi și eu...
Mă schimb de haine, apoi mă pun lângă Yura și o privesc, până când simt că pleoapele îmi devin grele. Îi dau un pupic pe frunte și adorm în compania mirosului ei dulce și plăcut. Abia aștept ca mâine adevărul să iese în sfârșit la iveală.

Yura

Deschid ochii, clipind de câteva ori din cauza razelor mult prea puternice ale soarelui de dimineață, și observ că sunt în camera lui Yoongi.
Privesc în jur, iar camera lui este mult mai aranjată acum. De observat este și faptul că el nu este aici. Oare a plecat la spital fără mine? Cum să facă așa ceva?

Mă ridic din pat, având încă hainele de ieri pe mine, și îl caut oriunde în casă, în afară de baie și bucătărie. Dacă este la baie... nu am de gând să intru acolo.
Merg în bucătărie, unde Yoongi tocmai răstoarnă o clătită pe un platou. Cred că sunt aproximativ patruzeci de clătite, ceea ce înseamnă că fie s-a trezit foarte devreme, fie nu a dormit.

Yg: 'Neața pitico! Vrei clătite?

Eu: Da... de ce sunt la tine acasă? În plus, la ce oară te-ai trezit mai exact, sau ai dormit măcar?

Yg: Da, am dormit, nu îți face griji. Te-am adus la mine pentru că dormeai, iar casa mea este mai apropiată de spital decât a ta. M-am trezit la 5:00 apropo.

Iau una dintre clătite și mușc din ea. Sunt atât de bune! Ar trebui să îl pun să facă asta mai des.

Eu: Când... când vom merge la spital. Doamne, ador clătitele astea!

Yg: Mersi! Păi, vom merge după ce vei termina de mâncat.

Dau din cap afirmativ și continui să înfulec clătite. Cred că tocmai mi-am găsit noua mâncare preferată: clătitele lui Yoongi.
După ce termin de mâncat, plecăm către spital. Îmi este ciudă pe faptul că am adormit aseară, nu știu ce s-a mai întâmplat de când am adormit. Oare a făcut testul, oare trebuie să îl facă acum? Habar nu am, și chestia asta mă face să am chiar mai multe emoții, care mai de care bune sau rele.

Îl urmez pe Yoongi care pare să caute o asistenta anume printre toate cele prezente, care fie treceau pe lângă noi, fie noi treceam pe lângă ele. Într-un final pare că găsește pe cine căuta, așa că îl urmez în timp ce se apropie de aceasta.

Yg: Mă scuzați, cum se mai simt fetița și... mama acesteia?

Asistentă: Ah, dumneavoastră sunteți domnul de ieri. Se simt foarte bine, tocmai ce am luat-o pe fetiță după ce mama ei a hrănit-o. Trebuie să recunosc că se cunoaște faptul că este prima ei naștere și nu are experiență, a trebuit să o țin chiar eu pe cea mică.

Yg: Mulțumesc foarte mult pentru asta, faceți mai mult decât sunteți nevoită să faceți!

Fac amândoi o plecăciune, însă eu rămân în poziția mea. Femeia se uită la mine, apoi zâmbește. Pare că ea mă cunoaște pe mine, în ciuda faptului că eu nu o cunosc pe ea. În orice caz, îi zâmbesc și eu și fac o mică inclinare a capului, la care ea răspunde.

Asistentă: Ah, cât despre rezultatele testului, doamna doctor a spus că au venit, puteți merge în biroul acesteia să cereți rezultatele.

Yg: Ok, vă mulțumim!

Fac o plecăciune, la care și eu iau parte de data asta, apoi eu și Yoongi ne îndreptăm spre ceea ce cred că este biroul doamnei doctor. Doar Yoongi știe asta, eu nu am mai fost pe aici înainte.
Bate la o ușă dim lemn maro, iar o voce fermă, dar în același timp firavă ne poftește înăuntru.

Yg: Bună ziua, ne scuzați că vă deranjăm, nu s-a spus că la dumneavoastră putem găsi rezultatele testului de paternitate pe care l-am făcut cu o seară înainte.

Femeia: Desigur, numele?

Yg: Min Yoongi.

Caută într-un sertar larg pe care l-a deschis, iar înăuntru sunt mai multe dosare printre care caută, ajungând într-un final să scoată unul singur.

Femeia: Acesta este, rezultatele sunt la sfârșit. Depinde de cât la sută este scris acolo, dacă este de 99%, nu încape îndoială că este al dumneavoastră, dacă compatibilitatea ADN- ului este una mică, atunci cu siguranță nu dumneavoastră sunteți tatăl.

Yg: Am înțeles, vă mulțumim.

Mai facem o plecăciune, apoi ieșim din birou închizând ușa în urma noastră.

Eu: Putem să o vedem pe cea mică?

Yg: Păi, nu știu sigur, dar voi întreba. Vrei să deschidem plicul atunci când vom ajunge acasă? La tine de data asta, cred că toți sunt interesați de ce este în plic.

Dau din cap afirmativ, iar telefonul începe să îmi sune. Mă uit pe ecranul telefonului, numele Yoorei fiind scris cu litere mari. Răspund și îl pun la ureche.

Yoora: Hei Yura, ce faceți? Yoongi nu este tatăl, așa e? Știam eu.

Eu: Încă nu știm asta, vom vedea abia când vom fi acasă, pentru a știi și voi toți ceilalți.

Evit o asistentă și ajung să mă lipesc cu pieptul de spatele său, însă încerc să ignor asta până în următorul moment când mă îndepărtez și mă prefac că nimic nu s-a întâmplat.

Yoora: Unde sunteți acum? Sunteți în drum spre casă? Sau... v-ați oprit pe undeva?

Începe să râdă, iar eu îmi dau ochii peste cap. Știu că nu mă poate vedea, dar sigur a simțit asta.

Eu: Nu, suntem încă la spital. Vreau să o văd pe cea mică...

Yoora: Bine, bine. Atunci o să vă las să faceți asta, dar veniți cât mai repede, curiozitatea mă omoară! Oricum știu sigur că nu este Yoongi. Poate este el aiurit, dar nu într-atât încât să nu își dea seama de acțiunile sale.

Eu: Ok,ok. Pa Yoora!

Yoora: Pa,pa!

Yoongi oprește o asistentă și o întreabă ceva, apoi se întoarce către mine și îmi face semn să îl urmez pe el și pe femeie.
Ajungem în curând într-o încăpere în care sunt mai mulți bebeluși, puși într-un fel de cutiuțe din plastic transparent. Cred... că este incubatorul?

Mergem printre copii până când ajunge in fața unuia în fața căruia asistenta se oprește.

Femeia: Aceasta este fetița pe care o căutați. Nu aveți voie să o atingeți până nu vă spălați cum trebuie pe mâini totuși, și bineînțeles nu fără aprobarea mamei.

Yg: Este ok, am vrut doar să o vedem.

Doamne... este atât de micuță și drăguță... chiar îmi pare rău pentru ea, soarta ei nu va fi una prea bună dacă va rămâne cu Mina. Aș vrea să pot face ceva în legătură cu asta. Aș vrea să o pot ajuta cumva.
Îmi simt ochii cum se umplu de lacrimi, dar le șterg, scot telefonul și îi fac celei mici o poză pentru a le arăta celorlalți.

Yg: Trebuie să plecăm, asistenta a spus că Mina era aproape de a face o criză când a aflat că sunt aici cu tine.

Dau din cap afirmativ și plecăm din incubator, lăsându-o pe micuță în urmă.
Tot drumul către casă, nici unul dintre noi nu scoate un sunet. El încearcă să fie atent la drum, iar eu privesc poza pe care i-am făcut-o celei mici.
Dacă va fi cu adevărat copilul lui Yoongi, va fi rău, pentru că mi-aș pierde orice speranță la ceva ce s-ar putea întâmpla între noi, însă dacă nu este copilul lui Yoongi este la fel de rău, deoarece va trebui să trăiască cu Mina și tatăl său despre care nu știm nimic, sau chiar doar cu Mîna. Nu am încredere că ea ar putea avea grijă de un copil.

Cu cât mă uit mai mult la poză, cu atât îmi este mai milă de ea. Poate până la urmă ar fi mai bine să renunț la mine însumi pentru această fetiță? Ea are... la fel de multă nevoie de Yoongi ca și mine, dacă nu chiar mai multă. Fie că este sau nu tatăl ei, trebuie să aibă pe cineva așa ca el.

Las telefonul atunci când ajungem în fața casei noastre. Sincer, acum că sunt aici,nici nu vreau să aud rezultatele. Dacă într-adevăr este copilul său, voi fi foarte rănită, dar dacă nu este și voi fi nevoită să îi spun că va trebui să îi fie tată acelei micuțe, va fi chiar mai rău.

El merge înăuntru, dar eu rămân în mașină. Probabil se așteaptă să merg și eu. Nu se va întâmpla.
Îmi pun telefonul în buzunar, ies din mașină și mă îndrept către câmpia din apropiere.
Acolo, aerul este curat, iar iarba atât de moale încât mă așez direct pe jos.
Nu este prea cald, dar este plăcut și suportabil.
Cred că deja a trecut o oră? Nici nu îmi mai dau seama.

Telefonul îmi vibrează încontinuu de ceva timp, dar decid să îl ignor. Aș vrea să fiu îndeajuns de curajoasă să pot face față tuturor acestor lucruri.
Îmi închid ochii și trag adânc aer în piept.

Eu: Îmi doresc să nu fi fost așa.

O umbră blochează lumina soarelui să ajungă pe fața mea.
Atunci când deschid ochii, observ că Yoongi se uită la mine destul de îngrijorat, cu mâinile în sân.

Eu: De unde... ce faci aici? Cum de m-ai găsit?

Yg: Ești aici de trei ore... În astea trei ore te-am căutat în toate locurile posibile, iar apoi mi-a trecut prin gând faptul că ai putea fi aici. Ce faci aici?

Eu: Am vrut să stau doar puțin singură... Am avut nevoie să mă gândesc.

Mă ridic în șezut, iar Yoongi se așează pe iarbă lângă mine.

Yg: Nu sunt eu.

Eu: Oh...

Nu știu dacă să fiu fericită pentru asta, sau tristă pentru sărăcuța fetiță. Asta înseamnă că va avea doar o mamă așa ca Mina și probabil un tată care... cine știe cum este de fapt. Sau măcar cine este...

Eu: Știi, m-am gândit și, pentru binele bebelușului, ar fi mai bine dacă tu ai fi tatăl ei, cu toate că nu ești tatăl ei biologic.

Yg: Cum adică?

Eu: Pur și simplu. Nu o putem lăsa așa, are nevoie de cineva. Cineva ca tine.

Se ridică brusc și îmi întinde o mână.

Yg: Haide, am o idee.

Îi apuc mâna și mă ridic, apoi Yoongi mă trage in urma lui, în timp ce el se îndreaptă spre... nu știu unde.
Intrăm în mașină, unde Yoongi sună pe cineva, apoi plecăm. După un timp ajungem în fața spitalului în care Mina a dat naștere fetiței.

Eu: Ce facem aici? Vrei... să te recunoști drept tatăl ei în acele acte...?

Yg: Nu, vei vedea.

Intrăm în spital, apoi într-un birou, mai exact cel al femeii care ne-a dat rezultatele testului de paternitate.
Facem cu toții o plecăciune, iar eu și Yoongi ne așezăm pe aceleași scaune ca data trecută.

Yg: Am auzit că Mina vrea să dea bebelușul spre adopție, nu?

Femeia: Da, din cauza faptului că e femeie i-a zis ceva de genul ,,Jocul tău s-a terminat acum, Yoongi nu e tatăl" Și alte chestii.

Yg: Am putea... să îl adoptăm noi?

Ușa se deschide în momentul acela, iar mama și tatăl meu își fac apariția în încăpere.

Mama: Cum? Nici gând de așa ceva! Voi sunteți încă niște copii, nu trebuie să vă luați asemenea responsabilități de acum!

Eu: Dar... nu contează, atât timp cât îi va fi mai bine fetiței...

Mama: Ba contează. Ei bine... eu am experiență, cu toate că sunt cam în vârstă, aș putea să o adopte eu. Nu pot să privesc cum vă distrugeți viitorul. Este destul timp pentru nepoței, acum trebuie doar să vă bucurați de viață și să vă stabiliți, să vă găsiți de lucru, chestii de genul.

Eu: Ești sigură de asta?

Mama: Da, în plus, dacă Mina ar auzi că tu și Yoongi sunteți cei care vreți să o adoptați, nu va fi de acord, însă pe mine și pe tatăl tău nu ne cunoaște.

Eu: Da... ai dreptate.

Mama: Noi vom rămâne să finalizăm adopția, iar voi puteți pleca. Sunt sigură că aveți multe de discutat.

Îl privesc pe Yoongi, iar el mă privește înapoi. Acum...ce? Am așteptat asta atât de mult timp, dar acum nu sunt sigură de ceea ce vreau. Adică da, îl iubesc, dar... chiar nu știu. Și până la urmă, poate că el nici nu mă mai place. Cât îmi doresc ca toate astea să nu se fi întâmplat, iar relația noastră să fi fost una mă ușoară.
Știu că uneori ușor nu este întocmai bine, dar... de fapt, poate chestiile astea ne-au apropiat mai mult, ne-a făcut mai puternici și ne-a întărit dragostea unul pentru celălalt. Ei bine, cel puțin pe a mea.

Trag aer în piept și ies înaintea lui din spital.
Mă opresc în fața intrării, așteptându-l. Apare la scurt timp după, gâfâind deoarece a alergat. Probabil a crezut că sunt supărată sau ceva.

Yg: Ești.... ești bine? De ce te-ai grăbit așa?

Eu: Da, sunt bine.

Închid ochii, strâng pumnii, trag aer adânc în piept, apoi deschid ochii și mă întorc în direcția lui. Păi... acum ori niciodată.
Mă ridic pe vârfuri și îl sărut, însă îmi pierd echilibrul, mâinile sale poziționându-se imediat pe talia mea, trăgându-mă mai mult spre el.
Senzația buzelor sale peste ale mele este ceva unic. Nu că aș mai fi sărutat pe cineva până acum, dar știu sigur că este unic pentru că nu oricine are ocazia de a săruta băiatul pe care îl place atât de tare.

După un timp în care ambii rămânem fără aer, ne despărțim din sărut, rămânând în poziția aceea încă câteva secunde.
Yoongi rânjește și se uită în jos la mine.

Yg: Ei, la asta chiar nu m-am așteptat, dar nu pot spune că nu mi-a plăcut, de fapt, mi-a plăcut foarte mult. Poți să o mai faci odată?

Îl împing și începem amândoi să râdem. Simt... simt că lucrurile vor fi diferite de acum. Simt că totul va fi mai bine, după toată această perioadă în care lucrurile au mers cum nu se poate mai rău, iar acum, în momentul ăsta, mă bucur că am continuat să îl iubesc pe Yoongi și nu am renunțat în ciuda a ceea ce a intervenit între noi.

Yg: Deci... să înțeleg că vrei să fii iubita mea?

Eu: De ce? Tu vrei?

Yg: Mai întrebi?

Rânjește, iar eu râd în timp ce mă îndrept spre mașină, lăsându-l în urmă.

(8 ani mai târziu)

Intru val-vârtej în baie, ușa închizându-se în urma mea. Îmi țin rochia deasupra gleznelor pentru a nu mă împiedica și merg spre cea mai apropiată chiuvetă, unde încep să vărs. M-am simțit rău pe tot parcursul nunții, nu înțeleg care ar putea fi motivul pentru asta. Și tocmai astăzi... Va trebui să rezist totuși, nu poți face o nuntă fără o mireasă.

Yoora intră în baie după mine. Îmi studiez chipul în oglindă, sunt palidă și am pungi negre sub ochi... cu toate că mi-am făcut machiajul încă de dimineață.

Yoora: Ești bine? Ce este cu tine? Stai să îți țin părul.

Eu: Nu știu, mă simt foarte rău...

Yoora: Poate ești însărcinată.

Zice râzând, iar eu simt cum îmi vine încă o dată să vărs, ceea ce se și întâmplă.

Yoora: Vai! Tu chiar te simți rău. Poate ar fi mai bine să lipsești de la petrecere? Oricum, partea cea mai importantă a fost deja făcută, deci ne putem lipsi de mireasă de la petrecere. Cred.

Îmi dau cu apă pe față, după care îmi fixez, pe cât se poate, machiajul și îmi trag părul din mâna Yoorei. Îmi trec mâinile prin păr, iar la o examinare în oglindă, observ că arăt cât de cât ok.

Eu: Sunt...sunt ok.

Se uită îngrijorată la mine, dar apoi oftează și mergem împreună la petrecere.
Seara trece, împreună cu alte încă câteva săptămâni, iar starea mea de rău este încă prezentă. O chestie interesantă este că, în ultimul timp, se întâmplă doar dimineața.
Desigur, Yoongi a observat că mă comport ciudat și că mereu merg la baie.

Yg: Ești... bine? Știi că te întreb asta în fiacre dimineață și că mereu răspunsul tău este același,acela că da, ești bine, doar că...

Eu: Chiar nu ar trebui să îți faci griji, nu am nimic.

Îi dau un mic sărut pe buze, apoi ies din cameră fiind încă îmbrăcată în pijamale.
Merg în bucătărie să fac ceva de mâncare, când ușa de la intrare se deschide brusc, cineva intrând înăuntru.

Yoora: Bună! Yura! Unde ești?

Eu: Sunt aici, sunt aici, nu mai țipa. Oh, bună Nari!

Nari: Hei soră mai mare! Adică Yura. Scuze, încă nu m-am obișnuit să îți zic așa.

Yoora: Mama și tatăl tău sunt plecați și m-au rugat să o am grijă de ea. Ne cam plictiseam, așa că am decis să venim aici. Te simți bine? Ești palidă din nou...

Eu: Da... am vărsat iară.

Nari: Of s...Yura, te-ai simți rău? O îmbrățișare mereu ajută!

Mă ia de talie într-o îmbrățișare, deoarece ea este micuță și doar până acolo poate ajunge. Drăguța de ea!

Nari: Umm... Yura, sper să nu te superi, dar... de când ai făcut burtica asta?

Yoora se uită la mine cu o sprânceană ridicată. Ah, da. S-a întâmplat și asta. Sincer, acum că mă gândesc mai bine, chiar s-ar putea să fiu însărcinată, însă se poate la fel de bine să am o boală gravă.

Yoora: Bine, gata. Vei face un test fie că vrei sau nu!

Nari: Sora mea va avea un bebeluș?

Yoora: Da, vei avea un mic nepoțel sau o mică nepoțică cu care să te joci.

O apuc de după umeri și o întorc, astfel încât stă lipită cu spatele de picioarele mele.

Eu: Nu suntem încă sigure de asta.

Yoora: Haide Yura, nu mai fi așa ignorantă, în plus dacă îți faci griji de ceea ce va zice Yoongi, sunt sigură că și el va fi bucuros.

Yg: Voi fi bucuros să ce?

Yoongi coboară lent pe scară, iar eu îi arunc o privire Yoorei.

Eu: Nimic, Yoora doar vorbea niște prostii.

Nari: Yura va avea...

Îi astup gura astfel încât să nu poată continua ceea ce a început să zică.

Yg: De ce ai făcut asta?

Eu: Uhh... este o surpriză, nu trebuie să afli!

După ce pleacă, îi dau drumul lui Nari.

Nari: Nu e frumos. Puteai doar să îmi spui să tac.

Eu: Vă rog pe amândouă să nu spuneți nimic până când nu este ceva sigur, și chiar dacă va fi ceva sigur, vreau să fiu eu cea care îi spune, ok?

Nari: Ok.

Yoora: Bine, dar vei face un test chiar azi, de fapt, chiar acum vom merge să îți cumperi unul.

Eu: Fie. Nari, mergi cu noi?

Își pune mâinile în șolduri și adoptă o față mândră.

Nari: Normal.

Iau cheile de la mașină, și aproape că ies în pijamale afară, dar Yoora își drege vocea și îmi atrage atenția.

Yoora: Ai de gând să mergi așa?

Eu: Ah, nu. Normal că nu. Revin imediat, merg să mă schimb.

Îmi iau cele mai la îndemână haine și cobor jos.
În drumul meu spre ieșire, îi dau un pupic lui Yoongi și îmi iau la revedere.

Yg: Să aveți grijă!

Eu: Vom avea!

Atunci când ajungem în farmacie, Yoora îmi spune să merg și să cumpăr un test, însă rușinea mea învinge, așa că tot ea este cea care cumpără unul.

Yoora: Uite, tine. Acum, vrei să îl faci la o toaletă de aici, sau vrei să faci asta acasă?

Eu: Nu știu... chiar nu știu.

Își dă o palmă peste frunte și o ia de mână pe Nari, traversând strada cu ea.
Încep să merg in urma lor, prinzându-le din urmă.

Yoora: Până te hotărăști tu, mai bine cumpărăm niște cadouri pentru mâine, din moment ce va fi ziua de naștere a dragului tău soț și viitor tătic.

Eu: Încă nu se știe dacă va fi sau nu tătic!

Yoora: Uhuh. Hei, cred că nici nu ar mai trebui să îi cumperi ceva, vestea că va avea un copil ar fi îndeajuns de bună, ba chiar mai bună decât orice alt cadou.

Eu: Încă odată, nu este sigur că eu sunt...

Din nou, senzația de greață îmi oprește vorbele înainte să termin. La naiba, credeam că asta mi se întâmplă numai dimineața! Cu toate că... este dimineață.

Intrăm în magazin, iar imediat o față cunoscută îmi captează atenția. Ce caută Mina aici? A devenit vânzătoare la un magazin?
Ca de obicei, Yoora nu se poate abține, și se apropie de ea.

Yoora: Hei Mina, frumoasă uniformă de lucru! Cât câștigi aici?

Mina: Te pot ajuta cu ceva?

Vorbește printre dinți, dar măcar nu încearcă să forțeze un zâmbet.

Yoora: Da, caut o carte, dar nu mai țin minte exact cum se numește, iar asta este prima dată când vin aici... poate dacă o voi vedea o voi recunoaște.

Mina: Tu...

Un bărbat apare zâmbind din spatele ei, ținând-o de umeri.

Bărbat: Desigur că te va ajuta, noi ne mulțumim întotdeauna clienții, nu e așa Mina?

Trage aer în piept, forțează un zâmbet și dă din cap afirmativ.
Yoorei mai că îi vine să se tăvălească pe jos de râs. Sincer, și eu am o oarecare satisfacție văzând că a ajuns așa după toate lucrurile pe care le-a făcut.

Timp de o vreme, Yoora a chinuit-o pe Mina, dar apoi s-a plictisit de ea și a inventat o scuză cum că și-a amintit cum se numește cartea.
Atunci când mergem să plătim, Mina se uită puțin insistent la Nari, însă ea nu o bagă în seamă. Știe deja totul despre mama ei. A zis că nu vrea să aibă vreo legătură cu o așa persoană rea.

După ce Nari cumpără tricouri asortate pentru ea și Yoongi, Yoora îi cumpără cartea preferată, iar eu îi iau un ceas, plecăm către casă. Senzația de greață nu mai este atât de puternică, dar tot am un vag sentiment că este posibil să vărs.

Yg: Hei, ați venit. Ce ați cumpărat? Vreau și eu.

Dă să se uite fix în punga în care este cutia cu testul de sarcină. Mă reped și o trag din mâna să înainte să arunce vreo privire înăuntru.

Eu: Uhh... surpriză pentru... uhh.... pentru mâine. Nu te poți uita, nu ar mai fi... o surpriză.

Yg: Ah, scuze, nu am realizat că acolo sunt cadouri.

Vine să mă ia în brațe și îmi dă un pupic pe frunte.

Yg: Nu te supăra pe mine micuțo.

Eu: Nu mă supăr, dar acum trebuie să despachetez toate astea și să le ascund undeva unde să nu le poți găsi.

Yg: Atât de speciale sunt?

Mă desprind din brațele sale și fug pe scări în sus cu plasele mele.

Eu: Uhh... da! Te iubesc! Să nu cumva să vi sus!

Le aruncă o privire întrebătoare Yoorei și lui Nari, dar ele doar ridică din umeri.
Imediat ce ajung sus, merg în baie, scot testul și las plasele pe jos. Păi... momentul adevărului cred...
Trag adânc aer în piept și fac testul, apoi îl las pe marginea chiuvetei, așteptând să apară rezultatul.

După câteva minute, mă ridic de pe podea, da, mă așezasem pe podea, și mă uit la test, care... este pozitiv.
Pun testul în buzunar, iau pungile și le pun în dulap, apoi merg să vorbesc cu Yoora, și inevitabil și cu Nari.

Eu: Păi... se pare că sunt însărcinată.

Îmi pun un pahar cu suc de portocale și mă așez pe un fotoliu.

Yoora: Nu este o surpriză atât de mare, dar măcar acum știi și tu că este adevărat.

Nari: Deci chiar voi avea în nepoțel sau o nepoțică!

Eu: Da micuțo, vei avea.

Yoora: Și, când ai de gând să îi zici?

Eu: Nu știu... poate să îl pun într-o cutie de cadou și să i-l dau diseară? Asta dacă nu cumva este o surpriză în sensul rău al cuvântului.

Yoora: Nu,nu! Este foarte bună ideea ta. Și crede-mă, sigur va fi cel mai fericit.

Odată ce Yoora și Nari pleacă, rămân doar eu și Yoongi. În momentul ăsta cred că îmi va fi imposibil chiar și să dorm.
Merg sus, iar atunci când intrăm în pat, timpul trece pe lângă mine, eu nereușind să adorm.
Într-un final, la ora 4:36, somnul pune în sfârșit stăpânire asupra mea.

Dimineața, alarma ceasului mă trezește, însă o opresc înainte să se trezească și Yoongi. Un alt val de greață mă face să merg în grabă la baie, abia apoi să revin și să încep să pregătesc totul pentru ziua de naștere a lui Yoongi. Astăzi va face 27 de ani.

Îi sunt pe ceilalți, după ce termin de decorat, iar atunci când Yoongi se trezește, mă comport de parcă este o zi absolut normală de naștere, nu ca și cum astăzi va afla că vom mai urca o treaptă în viața noastră ca și cuplu, despre faptul că vom deveni părinți.
În timp ce ceilalți se simt bine la petrecere, eu stau deoparte deoarece nu vreau să leșin sau să vărs sau ceva.

Mama mă observă, așa că mă ia de braț și merge cu mine într-un loc mai liniștit în care să putem vorbi.

Mama: Ești în regulă?

Eu: Da... sunt bine, doar nu prea am chef să petrec...

Mama: Mie nu prea îmi pare că ești bine. Nu mai încerca să mă minți și mai bine spune-mi ce este în neregulă, poate te pot ajuta.

Eu: Bine... adevărul este că... sunt însărcinată și nu mă simt prea bine din cauza asta. De câteva săptămâni vărs aproape zilnic și am mereu o stare de greață, uneori mai gravă, iar alteori mai puțin gravă.

Își duce mâinile la gură, ceea ce mă face la început să cred că vestea nu o bucură prea tare, ba chiar este ceva rău, dar apoi țipă, iar lacrimile îi inundă ochii. Mă apucă de mâini și începe să țopăie, țipând fericită.

Mama: Voi avea un nepoțel! Fetița mea va avea un copil!

Eu: Shhh! Mamă, Yoongi nu știe asta încă, în plus, dacă o să mai țopăi așa, cu siguranță nu mă voi mai putea abține și voi vărsa.

Mama: Ah, da, scuze. Deci, când ai de gând să îi spui?

Eu: După ce petrecerea se va termina cred...

Mama: Ok, mă vei suna după să îmi spui toate detaliile. Doamne, sunt atât de fericită!

Zâmbesc văzând-o pe mama atât de fericită. Toți cei care au aflat de asta până acum sunt fericiți, oare și Yoongi va fi la fel?

Orele trec, iar petrecerea se termină, ultimii invitați plecând spre casele lor. În drumul ei spre ieșire, mama zâmbește și îmi face cu ochiul.

Mama: Mult noroc, și să nu cumva să amâni asta! Altfel o voi face chiar eu!

Încep să râd puțin mai tare decât era nevoie și practic o împing pe mama afară pe ușă.

Eu: Da, desigur mamă. Pa!

Yg: Despre ce vorbea?

Eu: Uhh... păi, cred că despre a doua mea surpriză pentru tine...

Yg: O a doua surpriză? Uau, chiar mă simt răsfățat.

Zâmbesc, în timp ce el pleacă către dormitor. Trag aer adânc în piept și scot testul de sarcină din geantă. Acum ori niciodată cred. Îl pun într-o cutie albă micuță, pe care o leg cu o panglică roșie și fac o fundă micuță.
Mă schimb în pijamale și încerc în tot acest timp să îmi calmez bătăile inimii care mai că îmi sare din piept.
Va fi bine, va fi fericit să audă asta. Cine nu ar vrea să fie tată,nu? Dar dacă el consideră că este prea devreme pentru asta...? Păi, dacă tot am ajuns până aici, măcar să merg până la capăt.

Urc scările către dormitor, unde îl găsesc pe Yoongi căutând ceva bun de vizionat la televizor.
Merg hotărâtă către el, apoi îi întind cutiuța micuță și albă, care ascunde de fapt în ea unul dintre cele mai importante lucruri din viața mea.

Eu: Surpriză!

Yg: Ce este aici? Ai luat cumva brățări la fel? Ce drăguț!

Da... nu este nici măcar aproape de a fi o brățară.
Desface funda care cade pe pat, inima mea făcând acum 100 de bătăi pe secundă. De ce timpul pare să treacă așa greu?!
Deschide capacul cutiei, iar fața i se schimbă, devenind imposibil de citit ceea ce simte.

Eu: Se pare că vei deveni tătic...

Liniștea dintre noi este chiar mai rea decât dacă ar fi început să țipe.
Te rog Yoongi, spune ceva, orice, înainte să mor aici.
Deodată, o picătură cade pe așternutul alb, apoi alta, și alta... Sunt... sunt lacrimi!
Mă pun pe marginea patului și îi prind fața cu mâinile mele, încercând să îi șterg lacrimile care curg în continuu.

Eu: De ce plângi?

Yg: De ce nu aș plânge? Ăsta este... cel mai minunat cadou din lume, mai mult decât aș fi putut visa vreodată. Voi fi tătic!

Mă apucă de umeri și mă trage într-o îmbrățișare din care se poate vedea cât de fericit este. Își sprijină capul pe umărul meu și plânge atât de tare încât bluza mea de pijama se udă. Involuntar, încep să îmi curgă și mie lacrimi, văzându-l atât de fericit. La ce mă așteptam? Era clar că va fi fericit să audă asta.

Își ridică capul de pe umărul meu și mă trage într-un sărut brusc, luându-mă prin surprindere, astfel încă ajung întinsă pe pat, el urcându-se deasupra mea, neîntrerupând sărutul.

Va fi un tată minunat, iar familia noastră va fi la fel de minunată. Cu siguranță nu ne vom opri la un copil.
Yoora va fi o mătușică minunată, iar Nari va avea cu cine să se joace, iar atunci când va crește și ea va fi cea mai minunată mătușă. Jimin ar fi cu siguranță fericit să audă că sora lui va da naștere unui copil, și probabil copilul va fi prințesa lui sau dacă va fi băiat, îl va învăța să aibă fetele la picioare așa ca el. Mama va veni mereu să mă ajute cu cel sau cea mică, iar tata îi va da în continuare puțin de furcă lui Yoongi, dar îl va iubi pe ascuns ca pe propriul fiu.

Asta este tot ce mi-am putut dori vreodată, de fapt, mult mai bine decât în orice vis sau în orice gând pe care l-am avut. Acum mă bucur că nu am renunțat la luptă, și că cineva a fost acolo să mă salveze în momentele acelea când aveam de gând să mă dau bătută. Mă bucur că nu am lăsat-o pe Mina să câștige și că până la urmă, totul este bine, iar ea și-a primit într-un fel pedeapsa. Magazinul acela a devenit preferatul Yoorei mai nou, se va asigura ea că Mina este pedepsită până peste limita sa.

Yg: Te iubesc Yura.

Eu: Și eu te iubesc, am făcut-o, o fac și o voi face mereu.

........

Capitol needitat, scuzați greșelile 💞

6057 cuvinte😭

Parcă tot nu pot crede că am terminat cartea. M-am obișnuit atât de tare cu ea, încât abia m-am abținut să nu continui povestea de aici, și să merg chiar mai departe. Cred că ăsta este cel mai lung capitol din carte, și cel mai lung capitol pe care l-am scris eu până acum, și mă bucur că am putut să scriu atât de mult, pentru a mă revanșa pentru timpul pe care l-am pierdut fără să scriu.
Prima mea carte finalizată și prima carte cu care am ajuns atât de departe. Mulțumesc mult pentru voturi, citiri, comentarii și toate cele, dar în special pentru susținere, răbdare și pentru faptul că ați citit cartea asta, cu toate că știu sigur că nu este atât de bună.

Love y'all!♥️
Kisses😙