(8 luni mai târziu)

Jm: Ăă... florile alea nu ar trebui să fie puse pe partea cealaltă?

Eu: V-am spus să le puneți acolo... Oh Doamne, de ce este atât de de greu să organizezi o nuntă?

Jm: Tu ai vrut asta.

Mă așez pe unul dintre scaunele albe pe care se vor așeza invitații și încep să îmi masez tâmplele.
Nunta mamei și a tatei m-a surprins și m-a bucurat atât de mult încât m-am oferit să planific și să organizez eu însumi tot evenimentul. Însă cred că mai am puțin și înnebunesc, chiar dacă Jimin s-a oferit să mă ajute.
Jimin vine și îmi aranjează părul ciufulit, deoarece în toată graba nici măcar nu l-am mai pieptănat.

Eu: Mersi, cred că fără ajutorul tău aș fi cedat de mult.

Jm: Nu ai pentru ce, este pentru părinții noștri, deci trebuie să ajut și eu la fericirea lor.

Mă ridic și mă duc eu însumi să mut florile în cealaltă parte, scaunele le aranjez împreună cu Jimin, iar pianul este într-un final poziționat unde trebuia să fie de la început.
Bine, mă simt mai calmă acum că totul este la locul său.

Eu: Merg să văd ce face mama și să o ajut să se pregătească.

Jm: Și eu la fel cu tata. Ai grijă și păstrează-ți calmul, bine? Trebuie să fi răbdătoare.

Dau din cap afirmativ. Ok, trebuie să fiu calmă, mai este destul timp până diseară. Da, nunta se va ține seara deoarece atmosfera este mai plăcută, iar luminițele pe care le-am ales vor arăta încântător, iar licuricii ne vor acompania. Ah, numai când mă gândesc la această imagine simt cum lacrimile își fac apariția în ochii mei.

Le mai dau câteva indicații muncitorilor, apoi pornesc către locul în care mama se pregătește. Jimin s-a acomodat destul de rapid cu tata, relația de tată fiu dintre ei fiind prezentă chiar și în lipsa apropierii din primii ani de viață ai lui. Sinceră să fiu, este greu să nu îl iubești pe tata, este un om minunat.

Atunci când a cerut-o în căsătorie pe mama, eram într-o vacanță în Paris. Mă întrebam de ce a ales locul ăla, dar nu am dat atât de mare atenție acestui lucru. Încă nu îmi vine să cred că Jimin a știut despre asta, iar eu nu... voi ține minte asta o vreme.

Deschid brusc ușa, făcând-o pe mama să țipe din cauza șocului.

Eu: Ups... scuze mama. Cum merge?

Yoora: Părul ei pur și simplu nu vrea să mă asculte!

Mă duc în partea dreaptă a mamei și mă uit la ea în oglindă. Arată minunat.

Eu: Știi ce? Cred că ar fi mult mai bine dacă i-am lăsa părul liber. Are un păr frumos, iar faptul că nu îi stă prins este un motiv în plus pentru a face asta.

Yoora: De ce nu mi-a venit ideea asta înainte de orele de chin în care am încercat să fac părul ăsta să stea prins?

Eu: Pentru că eu sunt cea deșteaptă pe aici.

Îi fac cu ochiul apoi iau pantofii mamei care zac pe un scaun undeva în spatele nostru.
Nu știu de ce... toate chestiile astea mă duc cu gândul la propria mea nuntă, până acum credeam că va fi cu Yoongi, dar....

Yoora: Aduci pantofii ăia sau vrei să îi păstrezi tu?

Eu: Da, acum îi aduc.

Pot spune că acum am parte de o... relație neașteptată.
Eu și Nam am început să fim împreună de câteva luni, cred că patru... Sunt o iubită rea pentru că nu știu asta?
Sinceră să fiu, îl iubesc pe Nam, dar... nu în felul ăla. Singurul pe care încă îl iubesc este Yoongi. Chiar nu am putut să mi-l scot din minte și din inimă. Am învățat însă să trăiesc cu asta, îl iubesc pe el, dar am parte de altcineva.

Mama: Doamne, de ce sunt eu mireasa? Mirelui trebuie să îi fie atât de ușor!

(Între timp în timpul pregătirii mirelui)

Jimin

Jm: Tata, nu trage de ea, o să o rupi!

Tata: De ce îmi este cămașa asta atât de mică?! Mi-au luat măsurile greșit? Ai trimis hainele greșite? Vor să îmi joace k festă? M-am îngrășat eu?!

Oh Doamne, cine ar fi crezut că fiind mire poți întâmpina asemenea probleme?
Jin își dă jos cămașa lui și i-o întinde tatălui meu.

Jin: Uite, nu poți să mergi în aia în fața altarului. Poate nu este nouă ca a ta, dar este nouă oricum.

Eu: Mai bine decât nimic!

Îi iau cămașa din mână în timp ce Yoongi îi dă cealaltă cămașă jos, apoi îl îmbrac pe tata cu cea a lui Jin cu viteza luminii.
Ok, acum mai trebuie să ne ocupăm de păr, pantofii, sacoul... avem destule de făcut.

Yg: Nu sacoul ăla, nu se potrivește cu această cămașă! Doamne, trebuie să vă învăț eu mereu?!

Yura

Când în sfârșit reușim să o pregătim pe mama, afară este deja destul de întuneric, iar invitații au venit în mare parte.
Tata, Jimin și ceilalți nu se văd pe nicăieri. Oare ce le ia atât?
Eu, Yoora și celelalte fete care au ajutat la pregătirea mamei ieșim și mergem în fața altarului, majoritatea dintre noi fiind domnișoarele de onoare. Da, a trebuit să fiu și una dintre domnișoarele de onoare, evident!

După o vreme de așteptare, tata apare în compania cavalerilor de onoare, printre care Jin, Jimin, Nam și... Yoongi.
Ne uităm pentru o secundă care pare o eternitate unul în ochii celuilalt, apoi îmi îndrept privirea în direcția din care mama ar trebui să vină. Ce este cu mine? Eu am relație, iar el trebuie să devină tată...probabil.

În scurt timp, muzica pentru marșul miresei începe, iar mama își face apariția, în urma unei micuțe fetițe care aruncă petale de trandafiri pe jos înaintea ei. Easte chiar mai frumoasă așa, în felul ăsta... Știu că am ajutat la pregătiri și toate cele, dar felul în care arată mă emoționează chiar și așa. Nu îmi vine să cred că asta se întâmplă, mama este în sfârșit fericită, iar eu am familia pe care mi-am dorit-o. Nu mă pot opri însă din a mă imagina că eu sunt în locul ei, în rochie de mireasă, mergând către altar la... cel cu care mă voi căsători...

Yoora: Sigur voi prinde buchetul,trebuie! Eu și Seokjinie am devenit foarte serioși în lunile astea. Plus că sunt singura care are șanse în general și...

Știe că încă îmi place Yoongi, dar nu comentează nimic de faptul că sunt cu Nam, însă știe că nu îmi place atât de tare de Namjin... chestia asta doare, chiar dacă știu că nu a fost cu intenție.
Se oprește brusc și se uită la mine.

Yoora: Oh, îmi pare așa de rău Yura. Știi că nu asta am vrut să zic, eu doar...

Eu: E ok Yoora, știu ce ai vrut să zici, nu îți face griji prostuțo!

Îi dau un ghiont, iar ea zâmbește strâmb.
Mă bucur atât de tare pentru relația ei, măcar ea a avut curajul de a face ceva înainte ca șansa să îi fie furată de sub nas de o fată profitoare și mincinoasă. Îmi urăsc lașitatea atât de tare... dar nu mai pot face nimic despre asta acum.

Nunta decurge așa cum trebuie, nimic nu s-a întâmplat, acum fiind momentul pentru a prinde buchetul, și da, a trebuit să particip și eu...
Mama se întoarce cu spatele în direcția noastră și se pregătește să îl arunce. Nu văd ce sens ar avea să încerc măcar să îl prind, deci încep să mă uit în jur. Este destul de întuneric, dar luminițele oferă luminozitatea potrivită pentru a-i întâlni, printre toate persoanele, ochii lui Yoongi

O briză rece ajunge la mine, iar eu mă îmbrățișez în încercarea de a mă încălzi. Yoongi zâmbește, iar eu îi răspund zâmbind și eu. În următorul moment, buchetul aterizează în brațele mele. Pentru câteva secunde nu am habar de ceea ce s-a întâmplat, ba chiar mă sperii, dar apoi realizez că eu am prins, fără să vreau sau să încerc asta, buchetul miresei.
Toți încep să aplaude și să mă felicite, iar eu privesc în jur încă puțin confuză. Așa ceva este posibil măcar?

Mă uit din nou în direcția lui Yoongi, dar nu îl mai văd nicăieri. Oare unde a dispărut? Îi pasez buchetul Yoorei, oricum eu l-am prins cred, și o iau la goană printre invitați.
Afară este întuneric, iar vântul îmi face pielea de găină și părul să îmi fluture in toate direcțiile.

Îl găsesc în fața intrării în curtea noastră, vorbind la telefon. Pare supărat și chiar iritat de apel, iar atunci când închide oftează îndelung, părând că este frustrat. Mă apropii încet de el, îmbrățișându-mă din nou pentru a mă încălzi.

Eu: Ești bine?

Yg: Da... este Mina, am primit un telefon de la spital și mi-au zis că este le cale să nască. Trebuie să merg la spital... îmi cer scuze că trebuie să plec chiar acum. Apropo, destul de drăguț ceea ce ai făcut acolo.

Eu: Dacă aș știi măcar ce am făcut... Vrei să vin cu tine? Sigur vei avea nevoie.

Yg: Sigur... dacă nu te derajează sau nu deranjează pe altcineva...

Nj: Mă deranjează pe mine, de ce ar veni cu tine? Să asiste la nașterea copilului tău? Chestie care i-a dat total viața peste cap? Nu prea cred.

Yg: Nu oblig pe nimeni să o facă N-am, dar ea este cea care m-a întrebat, iar eu i-am zis că poate veni doar dacă vrea asta.

Eu: Vreau să merg, vreau să îi fiu alături prietenului meu.

Nj: El este prietenul tău, dar eu sunt iubitul tău. Îl alegi pe el?

Sincer, nu văd o altă ocazie mai bună de a face asta... oricum între noi nu poate fi cu adevărat ceva atât timp cât încă țin foarte mult la Yoongi, ba chiar îl iubesc... deci ăsta este momentul.

Eu: Scuze, dar îl aleg pe el, în plus... cred că ar fi mai bine să ne despărțim, să mă pui să aleg nu este ceva ce ar fi trebuit să faci. Îmi pare rău.

Îl apuc de braț pe Yoongi și ne îndepărtăm de casa mea.
Chiar îmi pare rău pentru Nam, dar toată chestia asta nu avea niciun sens, merită să găsească pe cineva care să îl placă...

Yg: Îți este frig? Uite, ia geaca mea, mie nu îmi este așa frig, plus că va dura până când va ajunge taxiul și nu vreau să îngheți.

Își scoate geaca de piele și o pune în jurul umerilor mei, căldura și parfumul său învăluindu-mă cu totul.

Yg: Mersi...

Eu: Pentru ce?

Yg: Mersi pentru că vrei să vi cu mine, cu toate că... a trebuit să te cerți cu... iubitul tău.

Eu: Nu e nimic... oricum lucrurile între noi erau... diferite.

Se lasă liniștea între noi, o liniște pătrunzătoare în care Yoongi pare pus pe gânduri.
Taxiul ajunge in curând, așa că urcăm și pornim către spital. Emoțiile mele sunt atât de mari, încât simt că aerul mă sufocă în loc să mă ajute. Sper ca acel copil să nu fie al lui...

××××

Capitol needitat, scuzați greșelile 💞

1930 de cuvinte! Cele mai multe cuvinte dintr-un capitol pe care l-am postat in ultimele săptămâni :D

Sper că este ok, chiar dacă pe la final am grăbit totul și am scris destul de nașpa... -.-