Yura

Sunetul strident al soneriei ne întrerupe mie și mamei râsetele.
Este destul de târziu, cine ar putea fi? Iar dacă Yoongi s-ar fi întors, cu siguranță nu ar suna la sonerie.
Merg să văd cine este lăsând-o pe mama în cameră. Relația noastră este bună acum că am discutat. Chiar nu înțeleg care ar fi putut fi motivul pentru care ne uram atât.

Deschid ușa, iar doi bărbați înalți și impunători intră pe ea.

Eu: Cine sunteți?

Bărbat brunet: Aceasta este casa domnului Min Yoongi?

Eu: Da, nu văd care este problema totuși.

Bărbat blond: Cum locuiți aici, probabil sunteți rude, deci una dintre voi va trebui să vină la secție. Ne-a zis de cineva pe nume Yura. Cine este?

Ridic puțin mâna fiind încă confuză, asta citindu-se pe fața mea, iar unul dintre polițiști, cel blond, mă apucă de umeri și mă scoate afară din casă.
Mama vine de îndată în pragul ușii și se uită îngrijorată în direcția în care noi ne îndreptăm, dar îi fac semn că este ok. Deci ei sunt polițiști. Problema este însă că nu știu care anume este legătura pe care ei o au cu Yoongi. A intrat în probleme?

După ce intrăm în mașină, liniștea se așterne între noi. Nici măcar cei doi nu vorbesc între ei. Mă simt de parcă eu sunt cea arestată.
Poate ar trebui să îi întreb despre ce este vorba? Chiar vreau să fac asta, însă nu pot scoate nici un sunet.

Drumul către secția de poliție este destul de lung, iar ochi mei încep ușor să se închidă, chiar și împotriva voinței mele.
Mă trezesc când simt că sunt scuturată ușor, deschizând ochii și văzându-l pe bărbatul blond zâmbindu-mi.

Bărbat blond: Am ajuns, va trebui să te trezești.

Fac așa cum spune, iar atunci când mă ridic observ că sunt acoperită cu sacoul său.
Mă uit la el, iar el doar zâmbește și își ia sacoul. Ok, deloc ciudat.
Intrăm în secție, iar aerul parcă devine dintr-o dată apăsător, întrebările revenind în capul meu. Acum că sunt aici nu mai încape urmă de îndoială că ei doi sunt polițiști, dar care este legătura lor cu Yoongi și de ce m-au adus pe mine aici?

Bărbatul cel blond o ia înaintea mea și îmi deschide ușa către o încăpere în care Yoongi se află pe un scaun, cu mâinile încătușate puse pe masă peste capul său.
Rămân blocată înaintea mesei micuțr la care stă Yoongi.
Bărbatul blond îi face semn celuilalt că este în regulă, iar el pleacă, cel blond închizând ușa în urma lui și făcându-mi semn să mă așez pe partea cealaltă a mesei.

Fiind doar un singur scaun pe cealaltă parte, bărbatul se scuză și iese să aducă încă un scaun.
Mă apropii de Yoongi și îi dau de pe față părul răvășit, el trezindu-se și privindu-mă în ochi.

Yg: Yura? Nu credeam că vei veni. Te rog să mă scoți de aici, îmi este dor de tine.

Eu: Ok,ok, dar spune-mi ce s-a întâmplat, ce ai făcut să ajungi aici?

Își trece mâinile încătușate prin păr în încercarea de a-l aranja, dar nu reușește. Îmi este milă de el...
Mă duc în fața lui și îi aranjez părul pe cât de bine pot, dat fiind faptul că arată ca un cuib mult prea uzat de păsări.

Bărbatul blond se întoarce în încăpere cu un scaun, dar fața îi cade când ne vede pe mine și Yoongi atât de apropiați. Pe bune, care e problema lui?

Bărbat: Nu te poți apropia de el, stai unde ți-am zis.

Eu: De ce nu mă pot apropia de el? Este prietenul meu, am tot dreptul.

Așează scaunul jos puțin cam zgomotos după părerea mea și oftează apoi se uită la mine zâmbitor.

Bărbat: Pentru că ai putea la fel de bine să îl ajuți să scape, sau poate nu, dar să scape și să fi tu învinuită pentru asta.

Îmi dau ochii peste cap și mă așez. Acum a devenit destul de enervant.
Vreau să aflu ce s-a întâmplat, să îl scot pe Yoongi de aici și să plec cât mai repede, deoarece tipul ăsta deja începe să mă calce pe nervi.

Eu: Ok, deci ce a făcut atât de grav încât să se afle aici?

Bărbat: A bătut pe cineva doar pentru că nu a părăsit o casă care nici măcar nu îi aparține. Nu știm sigur care sunt proprietarii, dar cu siguranță nu este el.

Încep să râd și îmi trec o mână prin păr. Chiar așa? Doar atât? Și nu,nu sunt nervoasă sau supărată pe Yoongi pentru că l-a bătut pe iubitul, adică fostul iubit al mamei. Sunt mai supărată că idiotul ăsta nu a încercat să afle care sunt proprietarii și să vorbească cu ei înainte să îl aresteze, sau pentru că m-a adus pe mine aici pentru o nimica toată.

Eu: Am doar o întrebare. Ați încercat câtuși de puțin să aflați care sunt proprietarii sau dacă ei vor ca tipul să fie dat afară din locuință? Măcar puțin?

Dă negativ din cap. Exact cum mă așteptam. I-au sărit lui Yoongi în cap fără ca măcar să îl asculte sau să încerce să mai afle și altceva. Patetic. Probabil sunt începători, asta le-ar mai scuza puțin greșeala.

Eu: De când sunteți polițiști?

Bărbat: De câțiva ani.

Îmi dau o palmă mentală atât de tare încât mă mir că nu simt și o durere reală. Acum nu le mai pot găsi nicio scuză.
Îmi sprijin coatele de masă și îmi pun capul în mâini, râzând încet și deja puțin plictisită de toate astea.

Eu: Ok, chestia asta nu mai are niciun rost, trebuie să îl lăsați pe Yoongi și plece.

Mă ridic de pe scaun, iar el se uită mirat la mine.
Deja m-am săturat, am lucruri mai bune de făcut decât să ascult greșelile unor polițiști care s-ar putea numi ,,profesioniști".

Eu: Eu și mama mea suntem proprietarele acelei case, iar tipul ăla nu vroia să plece, deci Yoongi a fost nevoit să facă asta. Dacă este să arestați pe cineva, fostul iubit al mamei, cel despre care ziceam că nu vrea să părăsească casa, este cel pe care ar trebui să îl arestați. Este agresiv și a bătut-o pe mama, iar atunci când eu am încercat să intervin am fost bătută cu o curea.

Îmi dezvălui umărul pe care se văd două vânătăi de toată frumusețea. Încă am tipul ăsta de vânătăi pe tot trupul.
Bărbatul își lasă privirea în jos, iar eu îmi dau ochii peste cap. Nici măcar nu își cere scuze sau își recunoaște greșeala. Îmi dreg vocea, iar el mă privește.

Eu: Poți să îl eliberezi pe Yoongi acum? Sau mai trebuie să îmi petrec aici timp pe care l-aș putea petrece făcând lucruri cu adevărat importante, nu doar să îl pierd cu prostii de genul.

Se ridică în grabă și îl descătușează pe Yoongi, iar eu îl apuc de braț și ies cu el din clădire. Afară este deja întuneric, dar licuricii sunt peste tot. Asta îmi cam amintește de întâlnirea din parc..., atunci când totul părea perfect, dar de fapt totul a fost ruinat.

Când ne îndepărtăm cu vreo câțiva metri de secție, bărbatul blond ne prinde din urmă fugind.

Bărbat: Sigur... sigur nu vreți să vă duc eu cu mașina? Sau cel puțin pe tine deoarece ești fată, el se poate descurca.

Eu: Nu mersi, ne descurcăm.

Dau să plec, dar el mă prinde de încheietură. Îmi trag imediat mâna din strânsoarea sa, nu îmi plac genul asta de atingeri de la străini. Sper bune, dacă asta este felul lui de a cuceri o fată, nu mă miră că este singur.

Bărbat: Îmi poți da cel puțin numărul tău? În caz de orice.

Eu: Știi ce? Nu este o idee rea. Îmi poți da numărul tău, iar în cazul unei urgențe sau dacă voi ajunge acasă în sigură, te voi suna.

Scoate entuziasmat o foaie mică și un pix pe care își scrie numărul de telefon, apoi mi-o dă mie. Îi zâmbesc și îi fac cu mâna în semn de la revedere, el făcându-mi cu mâna în timp ce se îndepărtează.
Pornim iar la drum, iar după un timp ajungem în fața parcului unde am întâlnit-o pe Mina.

Yg: Nu vrei... să rămânem puțin?

Oftez și dau din cap afirmativ. Am ratat apusul, dar cerul este înstelat și foarte frumos.
Ne așezăm pe bancă și eu încep să întorc hârtia cu numărul de telefon al tipului blond pe toate părțile pentru a face ceva cu mâinile mele.

Yg: Chiar ai de gând să îl suni?

Eu: Nu, doar că i-am cerut eu numărul pentru a nu i-l da pe al meu.

Mai întorc de câteva ori foaia, apoi o mototolesc și o arunc în apă.
Nu mai zicem nimic pentru un timp.
Dau să mă ridic, dar Yoongi mă prinde de mână.
Se uită în ochii mei, iar impulsul ciudat de puternic de a-l săruta își face încă odată apariția în interiorul meu.
Of Yoongi, de ce faci asta atât de greu pentru mine?

××××

Capitol needitat, scuzați greșelile 💞

Am mai scris și euu :D

Chiar mă miră faptul că am scris 1603 de cuvinte cu toate că încă duc lipsă de inspirație...  X|

Sincer, dacă mi-ați mai da voi mesaje și mi-ați aminti că mai trebuie și să scriu, cred că aș fi mai determinată. Deci... să nu aveți milă XD