Yura

Păi... nu am nimic împotriva spitalelor, ba chiar îmi cam plac? Însă atunci când plictiseala te lovește, nimic nu mai e așa grozav. Habar nu am ce aș putea face stând aici pe patul ăsta de spital. Sunt bine acum oameni buni, pot merge acasă?

La un moment dat ațipesc, dar sunt trezită de niște voci ridicate din salonul de așteptare. Știu că nu sunt neobișnuite țipetele pe holul unui spital, dar aș putea jura că aia a fost Yoora.
Când țipetele încetează, mă uit pe mica fereastră rotundă de pe ușă, iar atunci îi surprind privirea lui Yoongi.
Ce face el aici? Nu era supărat pe mine din cauza zvonului de la liceu?

Eu: Doctor?

Doctorul vine înăuntru cinci minute mai târziu, iar Yoora încearcă să treacă pe lângă el, dar nu reușește din cauza doctorului care nu o lasă.

Doctor: Ești bine? Pentru ce m-ai chemat?

Eu: Nu vreau să fie vreo insultă sau ceva... dar simt că mor de plictiseală aici. Când voi putea pleca acasă?

Se uită pe foile din dosarul lui, apoi ridică dintr-un umăr și îmi zâmbește.

Doctor: Bănuiesc că nu avem motive să te mai ținem aici. Putem renunța la câteva analize, oricum am realizat deja că ești cât se poate de sănătoasă. Totuși chiar ar trebui să consulți un psiholog în legătură cu starea ta emoțională.

Dau din cap afirmativ chiar dacă încă sunt nesigură despre asta. Încă îmi este teamă de psihologi. Culmea, nu îmi este teamă de doctori, dar îmi este teamă de psihologi. Logica mea be like.

Doctor: Mama, tata sau vreo rudă deja adultă este la spital?

Dau din cap negativ. Tata nu are cum să fie aici, iar mama știu că nu este chiar dacă nu știu care sunt persoanele din sala de așteptare. Cât despre Jimin...cred că este cu iubita lui din moment ce este rănită.

Doctor: Cred că îi voi întreba pe cei doi care au venit să te viziteze. Trebuie ca cineva care are 18 ani sau mai mult să semneze niște acte înainte de a-ți da drumul din spital.

Deci există posibilitatea să aștept aici mult și bine până când mama se va hotărî că are nevoie de sclava ei și să vină să semenze alea? Mai bine mă arunc pe fereastră de la al nu știu câtelea etaj este ăsta și cred totuși că voi supraviețui. Chiar așa? Oare la ce etaj sunt?

Doctorul iese din salonul meu și aud voci pe hol, dar nu aud prea bine despre ce vorbesc, așa că decid să renunț și să trag un pui de somn până cineva va veni să mă scoată de aici. Poate chiar voi fi nevoită să hibernez, cine știe.

Închid ochii vrând să dorm, dar aud o bufnitură de parcă toată clădirea s-ar fi prăbușit deodată.
Sar ca arsă în șezut și mă uit către ușă. În pragul acesteia stătea Yoora care se uita la mine de parcă nu mă mai văzuse de... când se născuse. Sărmana ușă...

Yoora: O Doamne! Yura!

Aleargă către mine și mă ia în brațe, urmându-se peste mine.
Pe bune, ar trebui să înceteze cu asta înainte să mă omoare. Nu pot respira cu ea deasupra mea!

Eu: Yoora...

Yoora: Ce-i?

Eu: Mă sufoci....din nou.

Yoora: Ah, scuze.

Se dă jos de pe mine și se așează pe marginea patului.
Aww, are lacrimi în ochi de bucurie.
Nu pot spune că nu mi-a lipsit. Încă de când am ajuns la spital, singurul lucru la care m-am gândit a fost că Yoora ar putea intra în belele sau poate chiar să fie exmatriculată, în niciun caz nu m-am gândit la mine și la starea mea. Eu m-aș fi făcut oricum bine, dar ea ar fi fost nevoită să meargă la altă școală.

Yoora: Am fost așa îngrijorată pentru tine.

Eu: Și eu la fel.

Yoora: De ce ai fi îngrijorată pentru mine? Nu eu sunt cea care a leșinat în mijlocul biroului directorului nostru bătrân și ticălos.

Eu: Atât de tare te-a supărat?

Încerc să îmi ascund amuzamentul, dar nu pot când Yoora vorbește așa. Nu la suportat niciodată pe director, dar acum sigur a călcat-o pe coadă și de asta vorbește așa despre el. Își pune brațele în sân și face o față bosumflată care este atât de drăguță!

Yoora: Da. Mi-a dat detenție și mi-a interzis să vin la tine! Cine se crede omul ăsta?!

Eu: Directorul nostru? Pentru că asta este.

Își dă ochii peste cap, apoi oftează și își face loc lângă mine. Mă ia în brațe în timp ce oftează din nou. Simt cum maioul mi se udă, iar ea suspină. Stai, plânge cumva? Off Yoora!
Încep să îi mângâi părul iar ea își trage nasul.

Yoora: Să nu mai faci niciodată asta, am fost îngrijorată de moarte. Vom merge la un psiholog fie că vrei, fie că nu. De acum vei avea grijă de tine, nu te mai las să îți minimalizezi problemele!

Eu: Bine... dar nu mai plânge prostuțo, o să plâng și eu dacă nu te oprești!

Ca la o comandă, lacrimile își fac apariția pe fața mea, iar eu și Yoora începem să râdem printre sughițurile de plâns și suspine.
Ușa se deschide și îl vedem pe Nam cum se holbează la noi ca la două nebune.

Nj: Scuze că vă întrerup minunatul moment, dar trebuie să plecăm de aici. Nu mă simt în largul meu într-un spital. Ah, am semnat eu hârțoagăraiele alea.

Uneori mă întreb ce m-aș face fără ei. Cred că cel mai probabil aș fi nebună, ori aș umbla din spital din spital, ori nu aș mai fi, ori poate că aș fi cu totul altcineva decât sunt acum, adică nu eu însumi.
Yoora se ridică brusc și își șterge lacrimile, cu un zâmbet radiant întipări pe față.

Yoora: Haide, să plecăm din locul ăsta și să îți oferim cea mai relaxantă zi acasă de care ai avut parte vreodată. Voi face pe doamna de la spa numai pentru tine, iar Nam va fi la degetul tău mic. Va face tot ce îi vei cere.

Nj: Hei, eu nu am fost niciodată de acord cu asta!

Yoora: Ei bine, vei fi acum, că altfel vei avea nevoie de dinți noi.

Sunt așa niște clowni! Încep să râdai tare decât am făcut-o vreodată, iar ei doar se holbează la mine.

Eu: Eu zic să încetați cu cearta și să faceți rost de o mașină cu care să mergem acasă.

Se uită de la unul la altul apoi încep să se agite.

Nam: Voi suna un taxi.

Yoora: Eu mă duc să cumpăr niște mâncare, sigur nu ți-au dat mâncare bună aici.

Pleacă amândoi grăbiți, iar eu rămân uitându-mă în urma lor. Chiar că sunt foarte norocoasă să îi am. Nu oricine are așa prieteni.

×××××

Capitol needitat, scuzați greșelile 💞