Kecy POV :

''Cher Evers'' Cardul de identitate se afla in mana politistului. Il infiltra in buzunarul interior al gecii si pasi peste probe. Purta statia la nivelul curelei, batandu-se de chei si catuse la fiecare pas. Se opri in fata unei pungi sigilate cu un fir de par. Se apleca si examina punga. Ii suna statia.

''-chh- Stare? Receptinat.''

Roti punga intre degete si ridica statia.

- Alarma falsa. Terminat.

Isi opri statia si o puse pe jos ,langa proba. Camera era mica si dezordonata, slab luminata. Tatrase scaunul de la birou si lua o lumanare de masa din sertar. O aseza peste foi, plasand-o aprinsa sub priza. Trecu pe langa fotoliu, punandu-si sapca de politist pe crestet. Iesi cu pasi mari din hotel. Intra in masina si isi arunca geaca pe bancheta din spatele, palaria, apoi isi puse ochelari pe ochi. Calca pe acceleratie si parasi incinta hotelului.

Odata intrat pe soseaua principala , se uita spre camera de filmat.

- Cher?

Nu il cunosteam. Lama Alba nu imi facuse intalnire cu nicio alta vrabie. Pana acum.

- Evers.

- Evers, repeta acesta dupa mine, uitandu-se iar la drum. Regulile sunt simple, Chery. Faci ce ti se spune, viata merge inainte.

Mana imi tremura tinand biletelul de urgenta. Era deja murdarit si patat de sange. Telefonul se afla pe genunchii mei.

- Asta nu e cazul tau, contiuna acesta pe fundal.

Imi strangem buzele, suprimandu-mi un geamat atunci cand imi ating umarul.

- Stiu, soptesc printre dinti.

El se uita din nou la ecran, incruntat.

- Esti sub pod?

Am dat din cap. Am indepartat camera de la telefon , sprijinindu-ma de piciorul de beton de susinere al podului. Era pustiu la iesire din oras. Vegetatia era lasata in mana mamei naturii. Fire galbui ieseau din pământ , impanzind toata campia. Un sunet slab de motor se auzi din departare. Am inchis ochii. Vroiam ca totul sa se termine. Nu era nici pe departe finalul.

Trecusera trei ore de cand stateam intinsa, aruncata in pustietate. Un telefon nu ma incanta deloc. Omul care venea sa ma ridice nu putea fi considerat in totalitate ajutor. Nimeni sub comanda lui Lama Alba nu era ajutor.

Trecusera trei ani de cand eram vrabie activa. Ani de cosmar. Mi s-a limitat contactul cu prietenii. Trebuia sa extirp orice legatura cu trecutul. Traiam practic din treab asta, iar oficial din misiunile de la agentia Sofiei. Mai frumos decat ''treaba'' nu o pot descrie.

In ultima misiune am stat trei luni pe teren, doar ca sa o dau in bara. ID nou, un job temporar, un apartament degeaba. Un umar dislocat si un picior impuscat. Totul ca sa ajung aruncata intr-o rapa si sa ma tarasc pana sub un pod jumatate de kilometru. Garoul facut din haine se umplu de sange de mut timp. Peruca imi era pierduta de mult, in masina africanului.

O mana alba ca varul ma prinse de subrat si ma ridica in picioare. Am tipat, ducandu-mi mana la umarul dereglat. Barbatul cu ochelari de la telefon era langa mine, trimițând mesaje in timp. Viziune se blura.

M-am trezit intr-un tarziu intr-o camera ingusta, fără ferestre. Nu ma puteam ridica in picioare. Mi-am indreptat privirea spre coapsa mea. Era intr-o stare la fel de proasta. Ma uitam la degetele de la picioare. Eram desculta. Am incercat sa imi duc mana stanga la coapsa, dar nu am reusit. Eram legata. Pentru ca mainile mi-erau in fata, mi-ar fi fost ușor sa ma eliberez, dar umarul dislocat nu ma ajuta deloc. Viziunea incepea sa mi se clarifice din ce in ce mai mult. Eram singura in camera goala. Ma simteam ca un strugure stafidit. Sangele era uscat pe mine, iar limba mi se sr lipea de cerul gurii uscate.

Nu stiu cat timp trecuse pana cand se deschise usa. Era acelasi barbat care ma luase de sub pod. Avea pumnar de metal pe degete. Am inchis ochii. Stiam ce insemna asta.

Intr-o saptamana, ranile capatasera culoarea visiniu-deschis de la negru. Aveam in jurul meu farfurii cu ramasite de mancare neterminata. Stomacul inca ma durea cand digeram sau cand inspiram.
Tot el imi aducea mancarea si pedeapsa de seara. Stiam ca sosise noaptea doar cand venea cu carpa umeda si cu galeata cu apa. Imi punea materialul pe fata, apoi turna apa peste fata mea. Nu ma obișnuisem nici dupa 7 zile. Ma înnebunea chestia aceea. Imi dadea impresia ca ma înec. Seara nu puteam dormi dupa aceea. Dormeam dimineata.

In ziua dupa ce ajunsem in acea camera, piciorul meu nu mai avea glont si era cusut. Mi-l scoasera dupa ce ramasem inconștienta.

Intr-o saptamana ii aflasem numele vrabiei.

-Chery, ma saluta el.

-Hulio Negro.

Se lasa pe vine in fata mea si ma privi amuzat.

- Sa nu crezi ca nu iti stiu si eu identitatea, doar ca numele asta ti se potriveste mai bine acum.

Se uita la vanataile mele care aveau culoarea cireselor. Nu am exprimat nicio expresie. El ma stranse atunci de coapsa pana am gemut. Se ridica in picioare.

- Ridică-te ! imi ordona

Mi-am muscat partea interna a obrazului si am incercat sa imi iau avant. Picioarele imi tremurau sub mine. Cu unul dintre pumnii legati m-am sprijinit de podea si m-am impins in sus, simțind fulgeraturi in umărul dislocat. Genunchii imi stateau indoiti si nu ma puteam opri din tremurat. Numaram secundele ce treceau. Ma dureau incredibil de tare coapsele impietrite, ca si cum as fi avut carcei pe toata suprafata. Inspiram si expiram apasat. Mi-am ridicat umarul nedislocat la frunte si mi-am dat la o parte cateva suvite din ochi. Am mai stat zece secunde, asteptand sa fiu doborata la pamant. Nu se intampla nimic.

Mi-am ridicat privirea spre Hulio, dar nu mai era in camera. Usa era larg deschisa. Am strams din ochi si am gemut de durere in timp ce imi indoiam mai tare piciorul drept, aplecandu-ma in fata. Am facut un pas. Vanataia de sub stomac ma duru. Am strans din ochi si am facut inca un pas, tarandu-mi piciorul impuscat.

Dupa un timp ajunsem la tocul usii, spre hol. La nici sase pasi se aflau scari care duceau in sus spre iesire. Vedeam norii de afara. Era zi.

Am trecut de prag si am vazut un pahar cu apa pus pe jos. M-am aplecat de spate si am luat intre degete paharul de plastic. Nu il puteam ridica complet din cauza umarului, indoindu-mi doar coatele. Am baut lacom. Apa era rece. Gura mi se împrospătase. Am lasat plasticul sa cada pe jos si am facut inca un pas, apoi inca cativa si am ajuns la scari. M-am uitat in sus.

Hulio statea cu spatele spre mine, in departare, la suprafata. Ii vedeam doar spatele. Ma astepta.

Am incercat sa pasesc pe o treapta, dar m-am dezechilibrat si am cazut in fata pe umarul bun. Am scrasnit din dinti. Cand mi-am ridicat capul, el se afla așezat pe ultima treapta, privind in gol.

-Deci ai trecut direct prin gard, Chery?

Stateam inca pe umar, cazuta. Mi-am lipit capul de betonul scarii si am suspinat. Hulio continua:

-Chiar si cand te urmareau oamenii cu arme? pufni. Unde te-a gasit el (Lama Alba) ?

Se ridica si iesi afara , lasandu-ma singura in timp ce ma intorceam pe burta. Micarea a fost brusca, cazand rapid si pe celalalt umar. Am incercat sa imi inec gemetele de durere. Mi-am indoit genunchii pana am ajuns pe doua trepte mai sus cu ele, de unde mi-am luat avant si m-am impins mai sus cu cateva trepte, aterizand iar cu abdomentul si cu umerii pe scari. Am asteptat un minut, apoi am repetat mișcarea.

Dupa multe minute am ajuns la suprafata. Mi-am lipit tampla de pamant si am suspinat. Totu corpul imi era extenuat si ma durea. Transpirasem ca la antrenamente.

-Ridică-te! ii auzeam vocea lui din fata.

Am clatinat din cap si am inceput sa tusesc, ghemuindu-ma pe pamant. El expira zgomotos enervat si isi regla vocea.

-Nu ma fa sa repet.

Buzele imi tremurau. Prevedeam acel picior in stomac. Nu aparu. Se asternu linistea. Continuam sa plang in liniste, rugandu-ma sa fiu singura.

M-a ridicat in picioare, apoi m-a dezlegat la maini. Il priveam in timp ce imi ducea mana dislocata in spate pana am inceput sa simt o durere de neimaginat. Am tipat. Ma tinea cu o mana de laterala taliei, iar cu cealalta imi impingea umarul la loc. Simțeam ca si cum eram arsa la umar. Cand ma lasa de mana, mi-am dus palma cealalta la umar. State in sfarsit normal. M-il puse la loc.

Hulio isi batu palmele una de alta si porni in fata. Inca simteam durerea. M-am uitat dupa el. Era parcata o masina negara in fata. Strada dadea spre o regiune arida, pustie. Iesisem din subsolul unui bloc mic. Parea zoma de capat de cartier. El astepta in masina. Usa din stanga era deschisa. M-am dus spre ea. Durerea din picior era acoperita de cea de la umar. Am ajuns in masina, apoi el porni.

Urmatoarea luna am stat intr-o cabana, in timp ce el lipsea tot timpul in misiuni si intorcandu-se cat sa aduca mancare pentru supraviețuirea mea.

Rănile se retrasera si eram capabila sa merg in misiuni. In acea perioada de reabilitare, Hulio ma insotea non stop in orice misiune. Sarcinile de la Lama Alba le primeam de atunci prin intermediul lui.

Cativa spioni ne etichetasera iubiti pe ascuns, statura lui inalta, pielea albicios de bolnava si privirea taioasa, conturata de o barba blonda fiind considerate trasaturi care il faceau sa ne "potrivim" fizic ca si cuplu. Aceste barfe le-am auzit doar dupa un an de la un spion pe care il ucisem. A fost cea mai marcabila misiune de-a mea.

Inca un an mai tarziu, dupa ce am ajums spion solo prin intermediul lui Hulio, care ocupa un statut suspect in Consiliu, am ajuns sa am daune colaterale la fiecare misiune pe post de vrabie. Am inceput sa ma urasc din ce in ce mai mult din cauza asta.

Inainte de ultima misiune data de Lama Alba, ma aflam intr-o tara araba. In mod ciudat, de 3 misiuni incoace Hulio nu ma mai supraveghea si eram pe cont prorpiu. Ma aflam intr-o cladire rustica . Era seara. M-am asezat pe patura de pe jos. Fereastra era dreptunghiulara si nu avra sticla. Luna lumina dunele de nisip din departare. Inca purtam valul negru peste fata specific zonei. Toate lucrurile imi erau sub roba lunga neagra. Furasem documentul cerut de Consiliu, precum si de amenintat un print arab pentru Lama Alba. De atatea ori imi schimbasem infatisarea, imi taiasem parul, chiar ras total. Atunci imi era pana la umeri, visiniu, innegrit cu smoala pentru misiunea aceea. In buzunar aveam insemnul orcarei vrabii si il insemnam in locurile unde actionasem in numele lui Lama Alba. Era o stampila cu tepi si se implanta in piele de om sau de animal. De obicei insemnam semnul cu cutitul pe material, dar sub supravegherea lui Hulio doar in pieli.

Inainte sa inchid ochii mi se paru ca vad ceva la fereastra. Mi-am dat patura de pe mine si mi-am scos cutitul. Cand ajung la geam simt metal ascutit la gatul meu. Mana care tinea arma venea din spatele meu. Am inspirat adanc si am inchis ochii.

-Cine esti? intreb soptit.

Acuzatul lasa arma la o parte si se departa de mine. M-am intors spre el. Avea hainele acoperite cu nisip, cu un turban crem pe cap. Arunca cutitul pe podea si isi dadu esarfa de pe nas, apoi turbanul. Isi trecu mana murdara prin par si imi zambi.

Mi-am dat valul deasupra capului si l-am privit socata. In alte ipostaze as fi ramas inmarmurita, dar aici eram nesupravegheata si intr-o tara unde nu puteam fi urmariti asa usor.

I-am sarit in brate si am inceput sa rad. Si-a incolacit mainile in jurul meu, afundandu-si nasul in umarul meu.

- Mi-ai lipsit. imi sopti la ureche.

- Si tu mie. am mormait printre lacrimi.

Nu mai vazusem de multi ani un chip cunoscut, in special al lui.
El se desprinse din imbratisare si ma privi.

- Nu pot spume ca te-ai schimnat momentan, spuse razand.

-Ochii nu mi se schimba, am. adaugat eu cu colturile tremurande ale buzei ridicate.

Eram prea imbracati ca sa ne vedem si era prea intuneric. Orice schimbare de imagine trecea neobservata.

-Oricum, continua el, ne vom vedea la ultima misiune.

-Ultima?

El dadu din cap si imi stranse mana. Facu cativa pasi spre fereastra, imi facu cu mana si disparu afara. Atunci nu înțelesesem.

Trecuse o saptamana si am fost si eu anuntata de urmatoarea si ultima misiume din Estate Island.

Atunci l-am vazut a doua oara pe Luckas.