Acum că mă uit în spate relația mea cu el a fost una dintre cele mai frumoase relații pe care puteam să le am vreodată. A fost acea relație care m-a ajutat să mă dezvolt, care m-a pregătit pentru viață și pe care nu o voi uita cât voi trăi. Deși... nu aș vrea să renunț la el, nu vreau să se încheie totul aici și acum. Nu vreau să îl văd lângă o altă femeie, poate mult mai matură decât mine, dar cu siguranță lui nu i-ar sclipi ochii la fel, ca atunci când mă privește pe mine. Nu sunt sigură că vreau un sfârșit.

Toți oamenii din jurul meu mi-au spus că relația asta nu este nimic mai mult decât ceva sexual, decât o atracție puternică între noi și când această flacăre se va stinge, noi vom porni pe drumuri diferite. M-am împotrivit cu o încăpățânare de fier și cu ochi plini de lacrimi, din cauza gândului că îl voi pierde, am jurat că eu nu am să las această relație să se destrame, ca un ghem de ață ce este tras de lăbuța unei pisici. Și relația a durat doi ani jumătate până când tot ce a fost frumos între noi s-a transformat într-un adevărat dezastru.

Trăiam în aceeași casă, dar nu vorbeam unul cu altul mai mult de "Bună dimineața! Mănânci?", "Somn ușor!". Stăteam în același pat, dar nu îi mai simțisem mâinile pe mine de atât de mult timp. Mâncam împreună, dar ne uitam fiecare în telefonul său, fără ca măcar să ne privim. Eram doi străini. Doi oameni care nu știau nimic unul despre viața celuilalt, care nu s-au privit niciodată intens în ochi, care nu și-au încleștat degetele atunci când mergeau la cumpărături, care nu s-au atins niciodată în zonele interzise sau să se privească goi, și care nu și-au spus niciodată "Te iubesc!". Gândul că sunteți doi străini când înainte erați totul te distruge lent, dar sigur.

Uneori nu poți face nimic mai mult decât să lași lucrurile să își urmeze cursul, indiferent de felul său. A încerca să repari ceva ce deja s-a distrus complet este fără reușită și devine o pierdere totală de timp. Viața nu este ca în basme când orice poveste se termina cu "happy end", viața este un carusel cu suișuri și coborâșuri, cu mai multe finaluri triste decât vesele. Îmi pare rău pentru toate fetițele care cred că viața le va oferi acea relație ca din basme. Din păcate, basmul rămâne o fantezie frumoasă, iar viața rămâne rece, crudă și dură. Exact ca o  piatră.

Niciodată nu este ușor să o iei de la capăt ca și când nimic din tot ce a fost nu și-a pus amprenta asupra ta și nu ți-a lăsat un cufăr imens cu amintiri. Iar pentru mine greu nu este să plec, ci să mă gândesc că eu când voi intra în apartamentul meu din București, va fi atât de gol și de pustiu, încât singurul care mă va îmbrățișa de "Bun venit!" va fi ecoul. Și cât de trist sună totul când stai și meditezi la aceste fapte îmbrăcată într-un halat din mătase, așezată pe fotoliul de lângă raftul cu cărți și cu paharul de vin rosé între mâinile tale. Cât de frumoase și amare pot fi poveștile de dragoste dintre oameni, încât te întrebi dacă pentru acel frumos de care te bucuri o secundă se merită să înduri tot amarul de după.

Și clar că aș răspunde înverșunată că nu se merită nici măcar o clipă, dar de fapt, analizând mai atent, îți dai seama că pentru asta trăiești la urma urmei. Pentru acele mici fragmente de fericire pură, de dorință arzătoare, de acele mângâieri care te îmbată neîncetat. Iar când suferința se strecoară, fără pic de bun simț, în ale tale treburi, constați că vei trăi o bună bucată din timp prin prisma acestor amintiri.

                                          *

• Cartea conține greșeli de orice tip, prin urmare, lucrarea nu este editată.

• Toate drepturile îmi aparțin mie, P. Miruna.

• Orice reproducere parțială sau totală a acestei lucrări fără acordul prealabil al deținătorului de drept este strict interzisă.