Capitolul 1
Simt o mână grea și caldă peste trupul meu firav și o respirație fierbinte ce îmi bate direct în ceafă. Mă întorc cu greu și întredeschid ochii, apoi îi închid la loc, dorindu-mi să mai dorm. Cu toate astea, visul în care eram tentată să mă scufund din nou îmi spune că acesta nu este patul meu și că omul de lângă mine nu este vreun iubit sau vreun prieten. Deschid ochii larg și privesc la bărbatul tânăr, brunet, bine făcut și încerc să îmi aduc aminte ce s-a întâmplat.
Ieșisem cu Natalia la o petrecere și băusem câteva pahare de whisky, din cauza faptului că editura la care dorisem să mă angajez nu mă primise pe un motiv absurd. Apoi m-am dus să dansez și cumva am ajuns să mă sărut cu acest bărbat care a apărut din neant, iar de acolo totul s-a transformat într-o ceață totală pentru mintea mea. Nu știu cum am ajuns aici și ce Dumnezeule am spus sau făcut toată noaptea, dar nici că voiam să aflu. Îi ridic încet mâna de pe mine și cobor încet din pat. Pe gresia rece erau aruncate hainele mele și lângă ele o cutie de prezervative. Măcar mă protejasem, ceea ce era un lucru esențial pentru mine, indiferent dacă beau sau nu. Îmi aranjez părul ciufulit, îmi șterg machiajul de pe față cu un șervețel demanchiant din geantă și îmi trag rochia neagră înapoi pe mine. Fix când dau să plec din dormitor, bărbatul din pat tușește și mă face să mă întorc spre el.
Pleci pe furiș?
— Nu voiam să te trezesc și m-am gândit că ar fi bine să ajung și eu acasă pentru că am de lucru, spun cu o voce răgușită, în timp ce o durere de cap îmi cuprinde tot trupul.
— Mi-a părut bine să te cunosc și poate ne vom mai întâlni și altă dată. Nu ai vrea?, mă întreabă zâmbind, în timp ce se scufundă mai bine în pătură.
— Aventurile de o noapte rămân doar de o noapte. Îmi pare rău, dar nu am timp de relații.
Bărbatul mă privește preț de câteva secunde, apoi se întoarce cu capul spre geam, dorindu-și să mai doarmă. Niciodată nu am fost de acord să continui o relație cu un om cu care am avut o aventură. Nu cred că omul respectiv ar putea vreodată să rămână fidel față de mine și plus că nu am găsit până acum un bărbat care să mă atragă și din alte puncte de vedere decât fizic.
Mințisem cu treaba de acasă. De fapt nu aveam nimic mai bun de făcut decât să caut pe internet posturi vacante pe la vreo editură. Cobor la metrou și mă așez pe unul din scaunele roși, gândindu-mă cât de nedreaptă este viața. Avusesem un număr mai mare de puncte față de cealaltă fată care concura cu mine pe acel post. Nu a contat cu nimic faptul că eu învățasem mai mult și mă străduisem. Ea era fata unei rude care lucra în editură de câțiva ani buni, așa că normal că ea a fost angajată și eu nu.
Scârțâitul roților pe șine mă trezește din gândurile mele. Era metroul de pe peronul celălalt. Mai aveam de așteptat. Imediat după plecarea metroului din stație, observ un bărbat îmbrăcat într-un costum cenușiu ce se așază pe scaunul de lângă mine, având o carte în mână.
Era înalt, cu părul grizonat, destul de elegant îmbrăcat ca să meargă cu metroul, iar ceasul de pe mână arăta subtil puterea financiară pe care o avea. Parfumul său era puțin mentolat, dar se combina perfect cu mirosul de tutun brut emanat de hainele sale. Avea în jur de 40 de ani, dar arăta mult mai bine decât oricare bărbat de 20 și ceva de ani. Cine era sau de unde venise, era o curiozitate enormă pentru mine, în timp ce așteptam ca metroul să ajungă.
Privirea mea atentă îl determină să-și întoarcă capul spre mine. Mă analizează preț de câteva secunde fără să spună nimic, apoi se reîntoarce la cartea pe care o ținea în mână. Îmi scot telefonul din geantă și mă uit la ceas. Era 11 după amiaza. Mai aveam suficient timp să caut posturi și să sun.
— Îți place arta? mă întreabă o voce gravă, răgușită, iar surprinderea mea se poate citi pe chip într-o secundă.
Îmi întorc capul spre bărbat și observ că acesta nu-și ridicase privirea din cartea sa.
— Da, de ce întrebați?
— Imaginea de pe telefonul tău este cea din tabloul lui Picasso, Sylvette XIII. Nu am vrut să fiu indiscret, doar că mi-ai atras privirea și nu m-am putut abține să nu te întreb. Raul, încântat de cunoștință!, spune și îmi întinde mâna, privindu-mă în ochi.
— Sylvia, încântată de asemenea, răspund și întind mână, zâmbind timid. Îmi cer scuze dacă v-am deranjat cu privirea mea pătrunzătoare de mai devreme. Doar că puțini oameni se mai îmbracă atât de elegant și mai ales să călătorească așa cu metroul. Majoritatea sunt trași la indigo în ceea ce privește moda vestimentară.
— Nici rochia dumneavostră nu pare a fi una zi, mai exact de ora 11 și zece minute. Nu credeți?
Obrajii mei s-au îmbujorat instant și îmi dau seama că bărbatul de lângă mine m-a analizat suficient de mult timp, încât să observe și cele mai mici detalii. Într-adevăr, rochia mea neagră cu paiete, pantofii cu toc înalt și geanta mea plic, nu erau potrivite absolut deloc pentru o ținută de zi. Plus că parfumul meu se combinase cu mirosul de alcool și tutun din club, ceea ce nu era prea plăcut.
Metroul a ajuns în stație, iar bărbatul s-a ridicat de pe scaun, și-a aranjat costumul și cu cartea în mână s-a dus către metrou. Mă aproprii de el și intrăm în același timp, așezându-ne pe scaun.
— Cu ce te ocupi? mă întreabă în timp ce ușile metroului se închid.
— Am terminat Facultatea de Litere și încerc să mă angajez la o editură pentru că acesta este visul meu de când sunt copil. Eram la un pas de angajare, doar că mi s-a furat locul pentru că cealaltă candidată care avea un punctaj mai mic era ruda cuiva din editură. Iar acum sunt în căutare de locuri de muncă.
— Aș putea să te ajut. Am un vechi amic care lucrează într-o editură, doar că o problemă principală ar fi că acesta este în Brașov. Eu sunt din Brașov, am venit în București cu niște afaceri.
— Oh, am înțeles. Doar că nu mă pot muta în Brașov. Tot ce am se află aici și mi-ar fi foarte greu să fac acest pas de una singură. Dar îți mulțumesc oricum, răspund și zâmbesc larg la bărbatul de lângă mine.
Acesta încuviințează din cap și îmi întinde o carte de vizită.
— Dacă te răzgândești între timp, anunță-mă. Eu sunt dispus să îți ofer ajutorul meu. Trebuie doar să ceri, Sylvia. O zi frumoasă!
Până să îi răspund ușile de la metrou se deschid, iar el pleacă, ținându-și cartea în mână. Era impresionant faptul că un om de vârsta lui care se ocupă cu afacerile imobiliare, sau cel puțin așa scrie pe cartea lui de vizită, mai are timp să citească. Și mai mult de atât, că merge cu metroul când ar putea foarte bine să cheme un taxi care să-l ducă la destinația dorită.
În ultima vreme au fost puțini oameni care m-au mai impresionat într-un mod atât de plăcut. Majoritatea persoanelor care au o putere financiară considerabilă ajung să scoată în evidență numai părțile lor negative. Și acum nu pun pe toată lumea în aceeași oală, dar îmi este greu să cred că mai sunt mulți oameni care ar face ce a făcut el.
Cobor din metrou și îmi îndrept pașii către casă. Am de gândit la propunerea ce mi s-a făcut și în același timp trebuie să mai caut posturi vacante, ceea ce nu mă încântă prea tare. Oare cum alții trec prin viață cum trece rața prin apă? De ce eu mă chinui pentru orice lucru mărunt?
Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top