Tânăra regină intră în cortul aranjat pentru întâlnire. Afară, zece paznici își așteptă regina și alți cinci o urmează de aproape. O coroană din aur, cu nestemate galbene, roșii și negre și odihnește pe capul ei – coroana Alianței. Regina Seraphine a fost aleasă pentru a le reprezenta pe reginele Atanasia și Tatiana și, desigur pe ea însăși. Acum stă în fața inamicilor ei de moarte cu o coroană care reprezinta alianța dintre cele trei regate – Sever, al reginei Tatiana, Letní, al reginei Atanasia și Kreslit, regatul ei.

         Părul negru îi este lăsat liber pe spate, iar ochii de culoarea obsidianului parcă strălucesc în noapte. Rochia ei este și ea neagra, ca semn de doliu pentru fiul ei, mort la naștere. Dar nu este dezamăgită, abia se poate stăpâni să nu grăbească discuțiile ca să se poată întoarce acasă, la fiica ei abia născută. Și, deși își dorește să fie acolo, nu poate, dacă nu rezolvă acest război, nu numai fiica ei va domni pe vreme de război, ci și fiica Atanasiei și cea a Tatianei.

         — Suntem aici ca să oprim războiul ăsta inutil care durează deja de prea mult timp, spune Seraphine pe une ton care nu arată nici frica, nici tristețea și în niciun caz supunerea.

         Bărbatul din fața ei, regele Darshan este un bărbat în vârstă, cu o soție de vârsta reginei. Are barbă și o pereche de ochii atât de bătrâni încât, uneori Seraphine se întreba cum vedea în luptă. Acum știe, însă că el nu luptă, că lașul jalnic din fața ei nu a pus în viața lui mâna pe o sabie. Ghinionul lui, își zice regina. Deoarece, spre deosebire de el, Seraphine știe cum să mântuiască sabia și nu îi este frică să pornească un război. Totuși, a decis să asculte de partea ei rațională, care o împingea să nu declare război.

         — Și nu putem face pace dacă nu vă prezentați condițiile, Alteță, continuă, acum cu răbdarea pierdută a rostit titlul mai mult ca o insultă decât ca o mândrie. Lucru care este adevărat, cel puțin după ea, regatului Tegne ar trebui să-i fie rușine cu un asemenea rege.

         — Dacă a-ți avea puțină răbdare, regină Seraphine, sunt sigur că ați auzi condițiile mele, îi reproșează regele, sătul de lipsa ei de respect.

         Seraphine oftează exasperată. Nu a înțeles niciodată bărbați din Tegne, sunt atât de indeciși pentru ea. Azi vor ceva, mâine se răzgândesc. Probabil seamă cu regele lor, se gândește ea, dar arunca repede amintirea din minte. Nu are nevoie de ea.

         — Atunci, vă rog, spuneți-vă condițiile, Alteță. Dar eu voi începe. Barajul de la marginea regatului meu va fi dărâmat, astfel încât râul să marcheze granița. Nu veți mai ataca, jefui sau orice altceva în regatele noastre. Vom face schimb de recolte și vom fi aliați. Acceptați?

         Lui Darshan nu îi trebuit niciun moment de gândire și spune:

         — Da, accept. Acum le ce-ți asculta pe ale mele.

         Însă, în loc să-și spună condițiile cade pe gânduri. Planuri de răzbunare îi aleagă prin minte, atâtea metode de a o face să sufere pe Seraphine și, totuși numai una i se pare destul de dureroasă.

         — Am trei condiții, spune fără să bage în semăna chipul confuz al reginei. Prima, nu ne veți ataca niciodată, a doua, ne veți ajuta de fiecare dată când avem nevoie de ajutor. Și, o să vi-o spun pe a două numai dacă jurați să o respectați.

         Seraphine nu stă mult pe gânduri, până la urmă ce avea să-i ceară? Cereale, grâne, apă, fructe, metale, lemne? Lucruri de care se poate lipsi. Nu crede că îl duce mintea să facă vreun plan ca ea să sufere.

         — Jur pe regatul meu și amintirea strămoșilor mei, jură Seraphine.

         Regele încercă să-și ascundă zâmbetul satisfăcut. Până la urmă tânăra regină nu-l refuzase. El știe că ea are credință să-i ceară grâne, carnea sau altele asemănătoare. Nici nu știe cât de înșală. Dar acum e prea târziu, a jurat pe amintirea strămoșilor ei și nimeni nu rupe un astfel de jurământ.

         — Fiul meu și ceilalți doi prinți se vor căsători cu fiica ta și celelalte două prințese. Ele pot locui cu voi până împlinesc 20 de ani, dar după vor veni în regatele noastre.

         Primul instinct al lui Seraphine este să refuze, dar știe că nu poate. Ce a făcut? Cum i-a scăpat acest detaliu? Cum nu s-a gândit că nu-i va cere ceva neînsemnat ca și grânele? Și nu își vânduse doar fiica, ci și pe fiica Atanasiei și cea a Tatianei. Își subestiase inamicul, și acum trebuie să plătescă prețul.

         — Nu, rostește. Îți dau orice altceva, dar nu le poți avea. Niciodată.

         Darshan începe să râdă de prostia ei, de sentimentele ei. Crede că va renunța la un astfel de premiu?

         — Îmi pare rău, minte el. Dar înțelegerea înțelegere rămâne.

         Darshan se îndepărtează de regina care continuă să îl implore să ceară altceva și, înainte de a ieși din cort și de a se pierde în noapte, îi spune:

         — Ne vedeam la nuntă.

***

         Seraphine nu le poate privi pe prietenele ei în ochii în timp ce le dă vestea.

         — Știu, spune ea înaintea lor. Am fost o prostă și că merit toate astea, dar... nu am crezut, l-am cunoscut pe primul lui fiu, cum poate să fie așa? Știe ce a însemnat fiul lui pentru mine și totuși...

         Atanasia o atinge pe umăr, încercând să o liniștească. Părul ei roșcat este liber pe spate, iar rochia ei este portocalie.

         — Nu-mi place să o recunosc, dar este singurul lucru pe care îl putem face. Nu o să le spunem fiicelor noastre de înțelegere până în noaptea dinaintea zilei lor de naștere care va sărbători a 20 a lor aniversare. Vom ascunde orice urma a acestei înșelători de supuși noștri până când vor afla și fetele. Le vom antrena să lupte și să supraviețuiască, le vom pregăti, le vom învața cum să se poarte în regatele acelea blestemate de către zei. Ne vom unii regatele cu altele până când vom avea o armata destul de mare și, în ziua nunții lor vom ataca. Nu îmi place, dar va trebui să ne folosim fiicele pe post de momeală. Urăsc ideea asta, dar nu prea este decizia noastră.

         Tatiana stă și ea lângă ele, părul ei blond este prins într-o împletitură pe spate, iar ochii ei căprui privesc cortul în care s-au întâlnit. Sunt așezate la o masă rotundă din mijlocul cortului și trei paturi de campanie sunt puse pe jos.

         — Și căsătoriile noastre au fost aranjate. Dar noi ne-am dat acordul. Ele nu au nici măcar șansa asta. Ce vom face? întrebă.

         Celelalte două regine știu că nu se referă la ce ar face ca să le salveze. Așa că Atanasia îi răspunde:

         — Ne mai rămâne doar să ne rugăm la zei ca fiicele noastre să ne ierte, poate că nu o vor face niciodată, poate o vor face, poate vom fi moarte până atunci. Dar măcar atât putem face. Bănuiesc că, într-un final am fost și noi învinse. Uitați-vă la noi, conducătoarele celui mai mare Imperiu, ajunse să implorăm zeii ca să fim iertate.

         Seraphine nu este însă atentă la vorbele lor. Știe că acum nimeni nu s-ar mai fi aliați cu ele, din cauza ei. Și știe și faptul că nu-și vor putea salva fiicelor. Poate că schimbarea nu este mereu rea, poate că sfârșitul acestei dușmanii va fi un nou început. Dar nu și pentru Isolde, Kainda și Nimue, deoarece, orice salvare cere sacrifici, iar ele sunt mieii trimiși la tăiere.