Mă trezesc brusc şi încep să ţip, încă având imaginea acelui bărbat în faţa mea. Mă ridic rapid în şezut vrând să îmi dezleg eşarfa ce îmi ţine ochii capitivi, însă mâinile îmi tremură şi simt cum lacrimile sunt gata să cadă. Nu apuc să-mi ridic bine braţele, căci o altă pereche de mâini mă înconjoară şi mă strânge la piept cu grijă. Stau nemişcată şi mă fac comodă sub protecţia acelor braţe necunoscute, încercând să mă calmez. Una din mâinile persoanei începe să se plimbe pe spatele meu, încercând să-mi alunge tremuratul. Oftez lung, apoi îi inspir parfumul destul de cunoscut. De ce mă simt atât de bine aici? Îmi desprind buzele pentru a vorbi, dar cineva mi-o ia înainte.

Tav: Ast, ce naiba faci?

Eu: Ast!?

        Tresar şi mă desprind din braţele sale rapid. Îl aud pe băiat cum oftează şi îi simt mâna pe capul meu, coborând spre obraz. Corpul îmi îngheaţă şi aştept să facă o altă mişcare, însă se opreşte câteva clipe acolo, apoi îmi desface eşarfa. Privesc cum materialul se lasă în jos şi dezvăluie doi ochii negri, care sunt mult prea aproape de mine. Mă depărtez rapid simţind cum faţa îmi divine foarte roşie. Ast clipeşte des şi mă priveşte confuz, având o sprânceană ridicată. Înghit în sec, iar, în scurt timp, Travis întrerupe liniştea.

Tav: Ahem. Dacă toate sunt bine... Toată lumea la ore!

Eu: Stai! De când e Ast aici?

Ast: Ăăă...

Tav: Abia ce a ajuns, nu?

Ast: Da...

       Îi privesc încruntată simţind cum mă mint amândoi. Mă ridic de pe canapea şi îmi masez tâmplele, fiind puţin ameţită.

Directoarea: Cum te simţi?

Eu: Sunt bine. Trebuie doar să cântăresc cele văzute.

Ast: Sigur?

Eu: Da! Ce oră avem?

Ast: E ultima oră. Sport!

Eu: Ultima? A trecut aşa repede timpul...

Ast: Dacă tu stai să dormi! Merg să îmi iau echipamentul. Ne vedem la oră!

       Băiatul părăseşte rapid încăperea, părând cu gândul în altă parte. Îi mulţumesc directoarei pentru ajutor, apoi părăsesc la rândul meu camera, mergând spre vestiare. Atat de multe secrete. Aş putea crede cele văzute? Trecutul mi-e uitat, iar ceva ȋmi spune că o să-l recapăt uşor, uşor. Fără să sesizez ajung în vestiarul fetelor, iar Celina îmi sare în braţe şi mă strânge, îngrijorarea ei simţindu-se foarte bine căci aproape îmi dizlocase un os.

Cel: Eşti bine? Ai păţit ceva? Ţi-au făcut ceva? Au---

Eu: Shhh!! Sunt bine. Nu-ţi face griji.

       Fata îmi zâmbeşte larg, apoi îmi face semn să mă aşez lângă ea. Ne schimbăm în trening şi ieşim din vestiar, râzând una de alta. Mai mult eu de zgârieturile ce le are pe faţă. Ajungem rapid pe terenul de alergat şi ne apropiem de grupul cel mai numeros. Cei care ies în evidenţă sunt, ca de obicei, Alexy şi Armin ce se ceartă din nou. Ăştia doi n-au altceva mai bun de făcut.

Armin: Prostule! Cum ai putut să faci asta!?

Alexy: Du-te dracu! N-a fost vina mea!

Armin: Am să te omor, nenorocitule!!

       Cei doi gemeni sunt atât de aproape unul de altul încât, dacă priveai din alt unghi, puteai crede că fac altceva. Oftez şi mă apropii mai mult de cei doi gălăgioşi. Profit de neatenţia lor şi îi dau cap în cap.

Armin&Alexy: Auch! Ce naib--

Eu: De ce vă certaţi iar?

Alexy: Ăsta a început.

       Alex arată cu degetul spre fratele său şi îşi dă ochii peste cap. Armin îl împinge pe geamanul său fiind şi mai nervos.

Armin: Eu!?

Alexy: Da!

Eu: Linişte!

        Cei doi rămân tăcuţi şi mă privesc aşteptând să vorbesc. Îmi dau ochii peste cap plictisită, apoi îmi masez fruntea când constat că ameţeala încă nu dispăruse. Inspir adânc simţind că o să încep să am dureri de cap mai mari dacă ei o să continue cearta.

Eu: Ce naiba v-a apucat?

Armin: Prostul ăsta mi-a pierdut telefonul.

Alexy: Nu ţi l-am pierdut, idiotule! L-a luat profu' de sport.

Armin: E ca şi pierdut acum!

Alexy: Ba nu!

Armin: Ba da!

Eu: Pfff. Sunteţi incredibili... Mă duc eu să-l iau.

        Mă depărtez de grup şi păşesc alene spre profesorul de sport. Cu toate că pare un tip rău, cu fetele este altfel. Profesorii de sport... În cateva clipe ajung în faţa acestuia, primind din partea sa o privire confuză. Îmi formez un zâmbet fals şi larg, adăugând şi o latură timidă.

Eu: M-Mă scuzaţi, domnule profesor...

Prof: Ce este, domnișoară?

Eu: Umm. Ştiţi... Telefonul pe care l-aţi luat azi era al meu. Aş vrea să vă rog, dacă se poate să... Uhm... Mi-l puteţi da înapoi?

         Profesorul mă priveşte serios, apoi îşi schimbă expresia în una calmă. Îşi bagă mâna în buzunarul pantalonilor şi scoate un Samsung negru. Zâmbesc ştiind că acela este telefonul lui Armin. Profesorul mi-l înmânează, iar eu îl bag rapid în buzunar, nelăsându-i timp de a se răzgândi.

Prof: Data viitoare ai grijă cui îl laşi.

Eu: Aşa am să fac.Vă mulţumesc!

        Ma întorc rapid pe călcâie, dându-mi ochii peste cap plictisită de situaţie. Oftez pentru mine şi mă reîntorc la grupul meu, înapoindu-i telefonul lui Armin fără a mă vedea profesorul. Băiatul îmi sare în braţe şi-mi mulţumeşte, apoi râdem amândoi de situaţie. Alex îşi dă ochii peste cap puţin supărat pe gestul fratelui său, iar Armin îi scoate limba, făcându-l astfel pe celălalt să se strambe. În scurt timp, profesorul de sport se apropie spunându-ne să ne aliniem. Facem în tocmai, foindu-ne şi încercând să ne găsit locurile.

Prof: Gata cu statul. Vom face încălzirea, apoi aveţi trei ture de teren! Înţeles?

Elevii: Da, domnule!

        Îmi încep încălzirea împreună cu ceilalţi colegi, însă mă opresc când aud câteva râsete din spate. Îmi întorc capul şi dau peste un grup de băieţi ce râd cu lacrimi. Mă încrunt şi încerc să înţeleg de ce se amuză, însă mă opresc când observ că profesorul se apropie de ei. Îmi muşc buza intuind ce va urma.

Prof: Ce credeţi că faceţi? Nu aţi avut timp până acum să radeţi şi să vorbiţi?

Ast: Ne cerem scuze, domnule...

Ken: Ne pare rău.

Alexy: Nu se va mai repeta.

Prof: O sa vă pară şi mai rău. Faceţi douăzeci de flotări acum!

Ken: Douăzeci!?

Prof: Vreţi mai multe?

       Cei trei băieţi îşi încep rapid flotările, fără a mai avea curajul de a comenta. După feţele lor ştiam că putea fi şi mai rău. Îi privesc pe rând, apoi îmi muşc buza abținându-mă să nu râd. Fiecare se chinuie să termine cele douăzeci de flotări sub privirea severă a profesorului. Ochii mi se opresc pe Ast, analizându-i fiecare mişcare. În scurt timp, ochii negri ai băiatului ajung să se întâlnească cu ai mei, făcându-mă să tresar. Băiatul îmi zâmbeşte scurt şi îşi continuă pedeapsa cu mai multă tragere de inimă. Zâmbesc la rândul meu şi mă întorc la încălzire, observând cum ceilalţi deja faceau asta. Într-un final ne terminăm încălzirea, iar băieţii îşi sfârşesc pedeapsa. Micuţa pedeapsă.

Prof: Bun. Acum aveţi cele trei ture de teren. Hai, hai! Poate vă las să plecaţi după ce terminaţi.

       Oftez pe ascuns şi încep alergarea împreună cu clasa. Pe la jumătatea primei ture mă despart de Celina, ea fiind acum mai în faţă, chicotind cu Ken. Zâmbesc şi, în scurt timp, o altă persoană aleargă umăr la umăr cu mine. Îmi mut privirea cu grijă şi dau peste corpul lui Ast. Acesta alerga tăcut, fiind încă obosit de la flotări. Pieptul său urcă şi coborâ lent, având control asupra respiraţiei.

Eu: Ţi-au prins bine acele flotări.

Ast: Data viitoare să-mi aminteşti să nu mai râd la ora lui.

Eu: Şi de ce râdeați?

Ast: Chiar vrei să ştii?

Eu: Spune-mi! Nu mă mai ţine în suspans.

       Băiatul oftează și își încetineşte alergatul, acum fiindu-mi mai uşor să ţin pasul cu el. Îi urmăresc mişcările atentă, observând cum îşi desprinde lent buzele pentru a vorbi.

Ast: În faţa noastră era Zen şi---

Eu: Zen? Şeful clasei?

Ast: Da. Acum ascultă! Deci era în faţa noastră şi avea o crăpătură în pantaloni. Când isi făcea încălzirea acea crăpătură se facea mai mare... Până când i s-a descoperit secretul. Avea boxeri cu ursuleţi şi inimi. Sincer... nu ne-am putut abţine când am văzut acea imagine. Cât de fetiţa trebuie să fii să porţi aşa ceva?

Eu: Ce!?

       Pufnesc amuzată şi sfârşesc în a mă împiedică în propriile picioare. Ast se opreşte şi începe să râdă zgomotos, tinându-se cu mâna de burtă. Mă aşez pe podea comod şi îl privesc încruntată. Acesta încearcă să-şi oprească râsul şi îmi întinde mâna pentru a mă ajuta, corpul tresărindu-i în timp ce surâde. Îi prind mâna pufnind, apoi mă ridic si ma scutur de praf.

Ast: Eşti bine, domnişoară împiedicată?

Eu: Sunt bin-- Stai ce!?

       Ast se strâmbă şi începe să alerge pentru a-şi termina turele, ignorându-mi încruntarea. Îmi dau ochii peste cap şi-l urmez, încă înjurându-l în gând. În cele din urmă îl ajung din urmă şi îl împing de la spate. Acesta se opreşte brusc, făcându-mă să mă ciocnesc de spatele său şi să-l injur din nou.

Ast: Eu nu cad ca tine!

Eu: A meritat să încerc.

       Mă strecor pe lângă el şi îmi continui alergarea moderată, fiind rându-l meu să-l ignor. Îl aud cum pufneşte în spatele meu, apoi mă ajunge rapid şi mă împinge cu cotul.

Ast: Ne vedem după ore?

Eu: Hă? Ştiam că vrei să scapi de mine, dar să mă spânzuri după ore... E o cruzime!

Ast: Ce? Ce naiba? Dacă aş fi vrut asta aş fi facut-o de mult!

Eu: Ai dreptate. Cine mai vine?

Ast: Probabil Celina şi Ken. Nu poţi scăpa de ei oriunde ai merge.

Eu: Atunci vin.

Ast: Bun. Răspunsul ăsta îl aşteptam.

       Continui să alerg şi constat că aceasta este ultima tură. Îmi muşc buza, simţind o uşoară durere de cap, apoi mă opresc brusc, făcându-l pe Ast să mă urmeze şi să mă privească confuz. Îmi masez tâmplele şi îmi amintesc de copilul ce se prezentase a fi Ast. Îmi ridic privirea şi dau peste alta, aceasta fiind una îngrijorată.

Ast: Eşti bin--

Eu: Ast, îţi mai aminteşti când...

Ast: Când?

Eu: Când am căzut de pe un deal şi am dat peste tine din greşeală?

Ast: Asta e o întrebare capcană?

Eu: Răspunde-mi.

Ast: Stai aşa. Reîmprospătează-mi memoria. Când şi unde?

Eu: Acum mult timp, lângă un râu...

Ast: Date cam vagi. Altceva nu ai?

Eu: U-Unicorn şi casă de turtă dulce?

Ast: Ce?

       Ast începe să râdă, apoi se opreşte brusc de parcă cineva l-a pus pe stop. Ochii săi se pierd într-un punct fix, ca şi cum retrăieşte o anumită întâmplare. După câteva momente de linişte, băiatul îşi ridică privirea şi mă analizează încruntat. Mă dau un pas în spate începând să mă simt ciudat sub privirea sa, uşor intimidată.

Ast: Tu erai... Încă nu pot uita acel albastru.

Eu: Albastru?

       Ast se apropie brusc şi îmi prinde faţa între palme. Tresar şi-l privesc neştiind intenţia sa bruscă. Ochii săi îmi inspectează fiecare trăsătură, apoi se opresc când dau de ai mei. Mărgelele sale negre par ca un abis, o gaură neagră şi plină de secrete încă nedescoperite. Simt cum sunt trasă înăuntru pentru o eternitate şi poate încă o zi. Palmele sale reci se depărtează de obrajii mei, iar buzele îi formează un zâmbet trist.

Ast: Credeam că ai murit în incendiu... Aşa mi s-a spus.

Eu: Mă cunoşti, însă eu nu pot spune la fel despre tine. Ceva nu mă lasă să ştiu ce s-a întâmplat înainte să ajung la... ceilalţi părinţi.

Ast: Probabil au fost amintiri neplăcute pe care creierul tău le-a şters, astfel pierzându-le pe toate.

Eu: E aşa ciudat să ştiu asta...

Ast: Pfft. Continuă să alergi şi vorbim după ore.

       Mă încrunt, apoi oftez şi îmi continui alergarea obositoare. Ast încearcă să stea cât mai aproape de mine, reţinându-și muşchii în a alerga mai repede. Într-un final terminăm şi noi turele de teren. Îmi întind mâinile deasupra capului şi încep să strig când ajung lângă ceilalti.

Eu: Gata! Victorie! Am reuşit.

       Toată clasa îşi pune privirea pe mine când îmi aud vocea. Unii încep să chicotească, iar alţii se întorc la treburile lor. Mă încrunt spre cei care chicoteau, printre aceştia fiind Celina şi Ken.

Eu: De ce naiba râdeţi!?

Cel: Ai fost ultima care a terminat cele tei ture!

       Celina îşi înfăşoară cotul de al meu şi mă trage spre o bancă, aşezându-ne. Ken îşi pune mâna pe umărul lui Ast, privindu-l rânjind cu subînţeles.

Ken: Unde ţi-a fost viteza, Ast? Tu ar fi trebuit să fii primul şi să mai aştepţi vreo douăzeci de minute după noi.

Ast: Să zicem că m-a reţinut o plângăcioasă.

       Ast îşi pune privirea pe mine şi îşi scoate limba. Îi arunc o privire urâtă şi încerc să mă ridic de pe bancă, dar sunt oprită de Celina. Ken începe să chicotească şi se apropie de noi, fiind urmat de Ast.

Eu: Lasă-mă să-i arăt cine e plângăciosul!

Cel: Gata, gata! Calmează-te.

       Oftez şi îmi încrucișez mânile la piept supărată. După câteva clipe apare Alex cu o sticlă de apă rece în mână.

Ast: Mai bei aia? Nu? Ok.

       Ast îi fură sticla şi o deschide rapid, nelăsându-l pe băiat să spună ceva. Alex îşi ridică o sprânceană confuz, însă decide să nu comentează. Ast surâde şi ia o gură bună de apă, apoi îşi toarnă restul pe faţă. Îşi scutură capul şi îşi şterge faţa cu tricoul, dezgolind o parte bună din abdomenul ce părea a fi puţin lucrat. Câteva fete din clasă încep să chiţăie de parcă văzuseră Raiul. Ei bine... O parte din Rai. Îmi dau ochii peste cap, ştiind că o făcuse special pentru atenţie. Însă, ceva din mintea mea îmi tot derula acele pătrăţele.

Alexy: Ohhh, tu.

Ast: Mulţumesc.

        Îi înapoiază sticla acum goală şi îşi pune privirea pe mine. Înghit în sec ştiind că îi urmărisem fiecare mişcare de până acum. Ast rânjeşte în colţul gurii, făcându-mă să simt un alt gol în stomac. Îmi schimb rapid expresia în una plictisită, apoi o caut pe Celina, fiindcă dispăruse de lângă mine. Îmi întorc capul şi o văd cum se apropie de bănci. Probabil a fost în vestiare.

       După câteva minute de linişte, în care toţi aveau câte ceva de făcut, apare Amber de nicăieri. O analizez de sus pana jos, observându-i decolteul de la o poştă. Cel mai probabil nu făcuse sportul, filtrând iar cu profesorul pe undeva prin vestiare. Îmi dau ochii peste cap dezgustată, apoi observ cum se apropie de noi. În scurt timp sare la propriu pe Ast, făcându-l pe acesta să o prindă din obligaţie.

Amber: Ast, cum a fost la sport? Eu nu am putut veni.

       Băiatul oftează şi încearcă să se desprindă subtil, însă e tras mai aproape de blondă. Acesta o priveşte şi îşi dă ochii peste cap, părând neinteresat.

Ast: Serios? Nu am observat.

       O împinge pe fată reuşind în cele din urmă să scape din strânsoare. Nu durează mult şi începe să tuşească zgomotos, atrăgând privirile celorlalţi. Ast începe să se clatine şi să tuşească mai des, căutând cu mâna prin aer ceva de care să se apuce pentru a-şi menţine echilibrul. Ken se apropie rapid de acesta şi îl scoate din sala de sport, iar eu mă ridic de pe bancă o dată cu Celina. Ne privim reciproc neştiind dacă să mergem după ei sau să-l lăsăm pe Ken să se descurce. Gândurile ne sunt întrerupte de vocea lui Amber, ceva făcându-mă să vreau să o arunc de la etaj.

Amber: Decolteul meu a avut efect!

Eu: Poate duhoarea ta!

        Rânjesc mulţumită de replică, iar toţi încep să râdă. Amber îmi aruncă o privire nervoasă, însă o ignor şi îmi reiau starea serioasă. Sper să fie bine..
       In scurt timp, blobda părăseşte sala fără să mai spună ceva. Părea chiar foarte nervoasă, iar asta mă încânta. Mă întorc spre Celina dorind să vorbim, însă sunt întreruptă de vocea profesorului de sport.

Prof: Aţi terminat deja?

Armin: De mult! Suntem destul de rapizi. Bine... Nu chiar toţi.

       Armin îmi aruncă o privire scurtă, iar eu îi răspund cu o încruntătură urâtă. Proful începe să râdă văzând cum băiatul îşi întoarce rapid privirea, acum fiind uşor speriat.

Prof: Bine, atunci. Sunteţi liberi. Bună ziua!

Elevii: Bună ziua!

       Fara alte comentarii, toţi o zbughesc pe uşă, însă eu sunt trasă de Cel undeva afară. Mergem grăbite până într-un loc retras pentru a putea vorbii.

Cel: A facut ceva în timpul alergării? Părea... nu ştiu. Ciudat?

Eu: Era perfect normal. Sper că e bine...

Cel: O să fie bine. Poate a avut ceva alergie. Hai, fugi şi schimbă-te. Eu am puţină treabă cu natura.

Eu: O-Ok? Ne vedem afară din liceu.

Cel: Am înţeles.

       Fata îmi zâmbeşte larg, apoi se depărtează rapid de mine. Oftez scurt şi fug în vestiar observând că sunt singura fată rămasă. Zâmbesc şi încep să mă schimb rapid, neplăcându-mi să mai fie şi alte persoane pe lângă mine.

* * *

       Îmi adun cărţile şi ies din sala de clasă, direcţia mea fiind dulapul de pe culoar. De obicei îmi las anumite lucruri acolo şi uit de ele. Însă, azi se pare că era ziua în care mi-am amintit de ele. Trec alene pe lângă uşă de la debara, însă simt cum o mână o prinde pe a mea. Nu apuc să reacţionez căci sunt trasă rapid înăuntru cu rapiditate. Tresar când spatele meu face contact cu peretele şi privesc speriată persoana din faţa mea. Analizez rapid nuanţa argintie a părului, constatând că era Ast. Expir uşurată şi îmi desprind buzele pentru a vorbi.

Eu: Ast, eşti bine? Ce faci în debara?

       Băiatul nu-mi răspunde, însă strânsoarea mâinii devine mai accentuată. Îşi ridică privirea, ce o avea în podea, apoi mă analizează. Brusc simt cum sângele îmi îngheaţă şi frica se aşterne în fiecare colţişor al corpului. Mă lipesc mai bine de perete, parcă vrând să mă fac una cu acesta. Ochii săi sunt roşii. Un rubiniu ce iese perfect în evidenţă datorită lipsei de lumină din încăpere. Nu credeam că o să mai revăd această culoare. Îl privesc fix în ochii simţind cum devin din ce în ce mai mică sub privirea sa. Ce eşti tu, de fapt, Ast? Inspir adânc, însă nu am curajul să ţip. Încerc să-mi trag mâna uşor din a sa, dar băiatul o prinde şi pe cealalaltă şi le aduce deasupra capului, făcându-mă prizonieră. Simt cum respiraţia parcă îmi dispare datorită fricii, un fior rece făcându-mă să tremur şi să constat că mâinile băiatului sunt reci. Mai reci decât de obicei. Înghit în sec şi-mi desprind buzele simţind cum tremură la fel ca vocea.

Eu: A.. A-Ast... T-Tu...

       Băiatul se apropie mai mult de mine, făcându-mă să-mi îndrept spatele pentru a fi mai bine lipită de perete. Datorita apropierii ii aud perfect respiraţia greoaie şi bătăile puternice ale inimii. Părea că este condus de instinctul sălbatic. Privesc întunericul din cameră încercând să găsesc o scăpare din situaţie. Îmi dres vocea pregătită să ţip, însă mă opresc rapid când îi simt buzele pe pielea gâtului, furnicături împânzindu-mi corpul. Buzele sale urcă lent şi coboară în acelaşi ritm, transmiţându-mi fiori ciudaţi. Tresar când constat în ce mă băgasem şi încerc să-mi desprind mâinile, dar mă opresc speriată când simt ceva ascuţit în locul buzelor.

=Sfârşitul capitolului 8=

Yah. Probabil nu vă aşteptaţi la asta.