Mă trezesc brusc, făcând patul să se mişte cu mine. Respir neregulat şi inspectez camera simţind un fior ciudat. Mă ridic în şezut şi îmi masez uşor tâmplele pentru a mă calma. A fost un vis. Un simplu vis... Inspir adânc, apoi expir lent şi repet mişcările, iar după un timp reuşesc să mă calmez. Mă ridic din pat şi îmi iau rapid câteva haine din dulap, apoi părăsesc camera şi intru în baie pentru a mă pregăti de şcoală.
        După rutina zilnică, ies din baie echipată şi cobor la parter. Nu apuc să fac bine câţiva paşi şi mă împiedic de covorul de lângă scară. Mă întind pe podea şi înjur printre dinţi de câţiva sfinţi. Aud cum cineva se apropie de mine, însă rămân întinsă pe covorul moale.

Tav: Te simţi bine?

Eu: Nu mă întrerupe. Încerc o combinaţie.

       Aud cum Travis pufneşte amuzat. Îmi dau ochii peste cap mintal, apoi mă ridic în şezut. Acesta surâde şi se apleacă spre mine.

Tav: Şi merge combinaţia?

Eu: Nu prea... A zis că nu înşeală podeaua.

Tav: Păcat. Apropo, mai ai cinci minute să te pregăteşti dacă vrei să prinzi autobuzul.

        Mă ridic rapid de pe covor şi îmi iau cele necesare pentru şcoală în cea mai mare grabă. Ajung rapid lângă uşă, dând peste un Travis care îşi aranjează geaca de blugi. Îl salut din cap, iar acesta mă priveşte plictisit. Îmi dau ochii peste cap şi mă încalţ în teneşii mei negri.

       Ieşim din casă şi ne îndreptăm grăbiţi spre staţie, iar în câteva clipe apare şi transportul nostru. Zâmbesc larg, fiind bucuroasă că prinsesem autobuzul pentru prima dată de când mă aflam aici. Urcăm cu grijă şi ne aşezăm pe două dintre locurile goale, apoi îmi deblochez telefonul şi caut numărul Celinei. Ea află mereu prima de visele mele ciudate, iar azi doar ce am avut unul. Găsesc într-un final numărul, însă nu apuc să îi scriu căci autobuzul se opreşte în altă staţie. Privesc cum o persoană îmbrăcată în negru urcă în autovehicul transmiţându-mi un fior ciudat. În timp ce se apropie îi analizez fiecare trăsătură, ajungând in cele din urmă la faţă. Încremenesc brusc, fără a mai putea reacţiona la orice stimul. Băiatul trece pe langa mine, oferindu-mi un zâmbet larg, apoi se aşează undeva în spate. Înghit în sec simţind cum inima o ia razna, iar respiraţia îmi devine accelerată. Degetele încep să-mi tremure pe telefon, iar gândurile se adună unul câte unul. Imaginea băiatului din vis şi cea a băiatului ce este în autobuz îmi derulează iar şi iar în minte. Erau ideintici. Este una şi aceeaşi persoană.
        Travis observă că tremur pe scaun şi îşi strecoară mâinile pe lângă mine ca într-o îmbrăţişare. În câteva clipe sunt trasă în braţele sale într-un mod protector, strângându-mă la piept. Mă ghemuiesc mai bine sub căldura plăcută şi încerc să mă calmez.

Tav: S-a întâmplat ceva?

Eu: Nimic...

Tav: Liana, te cunosc.

Eu: Când îmi spui aşa numele înseamnă că e de rău.

Tav: Nu vrei să-mi spui ce ai de tremuri mai rău decât un drogat când a facut supradoză?

Eu: Ce? De unde ştii că reacţionează aşa?

Tav: Chestii, chestii. Îmi spui acasă?

Eu: Îhm.

       Oftez silenţios şi rămân sub protecţia braţelor lui. Drumul a fost liniştitor, exceptând privirea ce o simţeam în ceafă. Într-un final, autobuzul se opreşte şi mă cobor rapid, ţinându-mă pe lângă fratele meu.
        Păşesc grăbită până ajung în curtea liceului, apoi îmi arunc o privire în spate, observând cum autobuzul se depărtează. Mă întorc spre liceu, şi privesc cum Travis păşeşte rapid spre colegii săi. Îmi muşc obrazul supărată fiindcă nu mă aşteptase, apoi întru în clădire. Privesc din când în când elevii ce se aflau pe culoar, salutându-i pe cei cunoscuţi, apoi intru în clasă şi mă aşez în banca mea, fiind întâmpinată de câteva salutări. Le răspund politicos colegilor, apoi revin la starea mea gânditoare şi privitul pe geam. Analizez cerul gri şi atmosfera rece de afară. Ceva rău o să se întâmple. Firul gândurilor inutile îmi este întrerupt de o mână ce se aşează pe umărul meu. Îmi întorc privirea spre persoana ce aproape mă speriase şi dau peste un Ken îngrijorat.

Ken: Te-am speriat?

Eu: Mai încearcă.

Ken: Păreai cu gândul în altă parte. Te îngrijorează ceva?

       Oftez lung, făcându-l pe băiat să-şi tragă un scaun lângă banca mea. Îl privesc fără vreo expresie anume, însă acesta nu cedează. Îmi las capul pe bancă şi încep să îi povestesc visul ciudat şi întâmplarea din autobuz. Ken era singurul ce îmi descifra visele ciudate şi mă facea să trec mai repede peste sentimentele ce mi le dădeau. După ce îmi termin vorbăria îi privesc expresia surprinsă. Clipesc de câteva ori fiind confuză, iar Ken îşi trece o mână prin păr. Reacţia sa îmi este foarte cunoscută şi o face fără să sesizeze. Când îşi trece mâna prin păr încearcă să ascundă ceva.

Ken: Destul de ciudat, nu?

Eu: Da, dar cred că e doar o coincidenţă.

       Băiatul îmi evită privirea zâmbind strâmb. Îmi muşc obrazul simţind o uşoară tensiune în aer. După un timp de linişte se face auzit clopoţelul ce marca începerea orei. Ken aşează scaunul de unde îl furase, apoi merge spre banca sa. Doamna Madison intră în sala de clasă având o faţă nu prea veselă, iar ora de chimie începe rapid.
        Din păcate profesoara nu era într-una din zilele ei bune, împărtind supărarea cu noi printr-un test. Foile se împart rapid prin clasă până când fiecare elev are câte una. Îmi ating foaia cu grijă simţind o uşoară căldură, semn că fusese abia trasă la imprimantă. Inspir adânc pentru a mă pregăti de rezolvare şi dau de mirosul tuşului. Arunc o privire peste subiecte şi simt cum îmi pică faţa. Poate ar fi trebuit să repet ceva acasă. Încep să rezolv din ce-mi amintesc, apoi mă dau bătută şi pun răspunsuri la nimereală. Sper, totuşi, că sunt bine rezolvate. Ora se termină într-un sfârşit, iar testele sunt adunate de Zen- şeful clasei. Înainte de a-mi lua foaia cu testul, facem conversaţie câteva clipe.

Zen: Ai făcut ceva?

Eu: Se pun şi răspunsurile mai puţin corecte?

Zen: Poate.

        Zâmbesc strâmb, iar băiatul surâde şi duce testele. Imediat după acestea se sună de ieşire. Mă întind cu grijă în banca mea şi privesc cum câţiva colegi părăsesc sala de clasă. Îmi scot căştile din buzunarul rucsacului, apoi îmi pun capul pe bancă şi încep să ascult muzica pe care o am prin telefon. Ritmul lent al melodiei, ce răsuna acum în căşti, aproape mă adoarme. Îmi închid pleoapele lent şi îmi relaxez corpul pentru câteva clipe. În scurt timp simt cum cineva se joacă în părul meu, făcându-mă să simt furnicături. Îmi ridic capul de pe materialul tare din lemn şi mă încrunt la persoana ce mă deranjase. Dau peste faţa zâmbitoare a lui Alexy şi încep să îmi schimb expresia.

Alexy: Scuze. Te-am trezit?

Eu: Nu dormeam.

Alexy: Aşa păreai.

Eu: Ufff!

        Mă ridic şi îl trag brusc de obraji, făcându-l pe băiat să râdă, iar în acel moment, Armin intră în clasă. Mai să-i cadă faţa când ne vede aşa pe mine şi Alexy.

Armin: AAAAAAAA!!! Ce e asta!?

       Tresar la auzul vocii şi-l eliberez pe Alexy. Acesta îşi masează obrajii, apoi îi aruncă o privire plictisită fratelui său. Armin ne priveşte ciudat când pe unul, când pe altul.

Alexy: Frate, te căutam.

Armin: În clasă în timp ce era să... să... să vă sărutaţi!?

       Îmi măresc surprinsă ochii şi încep să roşesc la auzul cuvintelor. Alexy îşi lipeşte zgomotos palma de fruntea sa, iar Armin îi aruncă o încruntătură.

Eu: N-Nu era să ne... sărutăm.

Alexy: Eşti prost.

       Băiatul se apropie de noi şi îl trage pe Alexy mai departe de mine. Îmi dau ochii peste cap, apoi îi privesc suspicios.

Eu: Sunteţi ciudaţi!

Alexy: Nu mă băga în aceiaşi oală cu ăsta!

Ararmin: Ăsta!?

       Băieţii se iau la bătaie, iar eu profit de apropierea lor şi îi dau cap în cap. Aceştia îşi masează zona lovită icnind şi privindu-mă confuzi. Oftez şi scot limba la ei, apoi mă îndrept spre uşă. Nu apuc bine să ating clanţa, căci soneria răsună zgomotos în clădire. Oftez si mă întorc în bancă, aşteptând să ajungă profesorul de fizică, dar pe uşa clasei intră un profesor nou.

Prof: Bună ziua! Eu sunt profesorul suplinitor.

       Elevii, auzind aceste cuvinte minunate, sar din bănci şi încep să ţipe fericiţi. Cine nu ar fi fericit când ora de fizică se anulează?

Elevii: Yahoo!!!

Prof: Linişte puţin! O să va las să faceţi ce vreţi doar să nu-i spuneţi directoarei şi să fie linişte.

Zen: Dar dacă directoarea intră în clasă?

Prof: O să îi spun că v-am pus să faceţi un proiect pe grupe. E bine?

        Elevii nu mai așteptă să se răzgândească profesorul şi se răspândesc prin toată clasa. Privesc în jur să văd cine cu cine stă. Amber este cu prietenele ei. Ken, Miu şi Celina stau împreună la o masă şi râd unul de altul. Toţi colegii mei sunt pe grupe, numai eu singură. Oftez şi îmi las bărbia în palmă fiind supărată. După câteva clipe, Ast şi Alexy vin la banca mea.

Alexy: Facem echipă?

Ast: Hă? Pleacă, Alex! Eu am văzut-o primul.

       Ast surâde şi îl împinge prieteneşte în umăr. Alexy rânjeşte jucăuş şi îi urmează jocul lui Ast.

Alexy: Eu mă înţeleg cel mai bine cu ea!

Eu: Gata, gata. Staţi amândoi.

       Zâmbesc larg în timp ce băieţii îşi iau câte un scaun, apoi începem să discutăm. Am râs şi aproape ne-am luat la bateie, dar, din păcate, ora s-a sfârşit repede. Privesc cum profesorul părăseşte sala, iar Alexy vine rapid cu ideea de a merge împreună la cantină. Zis şi făcut. Ajunşi acolo, fiecare îşi ia ce şi-a dorit şi ne aşezăm la o masă mai în spate.

Alexy: A facut cineva tema la mate?

Ast: Aveam temă? *puţin surprins*

Eu: Da, aveam. Se pare că ai îmbătrânit, Ast... nu prea mai auzi.

Ast: Ce? Măcar eu nu am adormit la oră!

Eu: Tu!!

        Mă ridic cu dorinţa de a sări peste masă pentru a ajunge la Ast, dar Alexy mă opreşte la timp. Îi arunc o privire urâtă şi mă aşez la locul meu continuând să mănânc.

Alexy: Mai mănânci aia? *îmi ia prăjitura*

Eu: Hei! Era a mea!

        Ast ne priveşte chicotind, apoi se îneacă când dă de privirea mea nervoasă. Zâmbesc inocent făcându-l acum pe Alexy să râdă. Îmi arunc o privire spre Ast, observând că şi acesta mă privea, apoi roşesc uşor şi îmi pun atenţia în tavă. De ce începe să-mi bată mai tare inima?

* * *

       Orele rămase au trecut destul de repede. Poate prea repede. Îmi iau la revedere de la prieteni şi mă grăbesc spre casă, iar, ca de obicei, Tav nu mă aşteaptă. Oftez supărată şi îmi văd de drum, mergând alene pe jos. În drumul meu trec pe lângă diverşi oameni, doi bătrâni atrăgându-mi atenţia prin modul lor de a merge pe stradă– tinându-se de mâna. Zâmbesc larg şi grăbesc pasul, ajungând într-un final acasă unde mă strecor uşor spre dormitor sperând să nu mă observe Travis, dar... Mereu trebuie să existe un "dar".

Tav: Unde pleci, domnișoară?

Eu: E-Eh. He,he... Eu...

        Zambesc fortat si nu apuc să mai spun ceva, căci sunt prinsă de mână şi târâtă până pe canapeaua din living. Clipesc consecutiv în timp ce adopt o expresie confuză, Tav având o faţă serioasă.

Tav: Spune tot aici şi acum!

Eu: D-Dar... Uh? Tot?

Tav: Tot!

       O idee neastâmpărată ȋmi trece prin minte rapid. Rânjesc în colţul gurii şi trag aer adânc în piept pentru a începe să vorbesc. Travis îşi ia o statură serioasă şi aşteaptă să încep.

Eu: Vreau o prăjitură de ciocolată, o baie caldă, un majordom care să-mi facă temele și---

        Brusc mâna fratelui meu îmi ajunge la gură, forțându-mă să tac. Îmi ridic o sprânceană privindu-l confuză, însă dau de o privire severă. Înghit în sec ştiind că nu era bine venită gluma mea.

Tav: Nu asta! Ai zis că ai avut un vis. Păreai destul de îngândurată din vina lui. Deci?

        Travis îşi îndepărtează mâna şi se aşează mai comod. După câteva secunde de linişte decid să-i povestesc tot. Pe parcurs ce înaintam în povestit, expresiile băiatului se schimbau. După ce am terminat şi-a lăsat capul în jos, evitând să mă privească câteva clipe. Înghit în sec fiind speriată de reacţia sa, apoi îmi pun mâna pe umărul său şi abia atunci îşi ridică privirea spre mine, luându-mă brusc în braţe şi făcându-mă să tresar.

Eu: Ce e asta?

Tav: Stai puţin aşa! Am ceva important să-ţi spun.

        Glasul său suna stins, iar asta mă făcea şi mai mult să mă cutremur. Inspir adânc şi îmi las corpul moale, braţele sale strângându-mă cu grijă.

Eu: Ce vrei să spui?

Tav: Aşteaptă.

       Stam câteva clipe îndelungate în liniste, îmbrăţişati, fără a avea curajul să rupem tăcerea. Comportamentul său e mult prea diferit, iar îmbrăţişarea este ciudată. Nu a mai făcut asta de când eram mici. După un timp, îmi dă drumul şi mă ciufulește de parcă aş fi un copil mic. Îl privesc ciudat şi mă îndepărtez câţiva centimetri buni de acesta.

Eu: Ok. Unde e fratele meu? Ce ai făcut cu el?

Tav: Ce vrei să spui?

Eu: Nu semeni cu fratele meu!

Tav: Shhh! Ascultă-mă... Eu împreună cu părinţii am vrut să-ţi spunem când ai împlinit şaisprezece ani, dar ne-am răzgândit. Acum se pare că trebuie s-o spun înainte să se întâmple ceva rău.

Eu: Stai... C-Cum adică?

Tav: Liana... *ia o gură mare de aer* Tu...

=Sfârşitul capitolului 4=