~Liana povesteşte~

       A trecut o zi de la trezirea lui Ast. A stat inconştient mai bine de doisprezece ore, apoi s-a trezit cu o amnezie. Pufnesc amuzată şi îmi lipesc spatele de canapea, atrăgând privirea băiatului de lângă mine. Îi evit încruntarea şi ascult ticăitul ceasului. Azi e ziua mea, iar Ast nu-şi aminteşte...

Tic                                 Tic

                  Tac                                   Tac

Eu: Ah! Nu mai suport!

       Mă ridic brusc de pe suprafaţa moale, iar Ast îşi ridică privirea spre mine, inspectându-mă. Îi întâlnesc privirea şi mă pierd pentru câteva secunde într-un abis negru. După ce reuşesc să-mi revin îl privesc supărată şi acesta surâde. De ce a trebuit să vin să văd cum se simte?

Ast: Şi ce ai vrea să facem? *ridică o sprânceană*

Eu*îmi dau ochii peste cap*: Ce amuzant eşti tu. Parcă îmi plăcea mai mult Astaroth.

Ast: Practic suntem aceeaşi persoană.

Eu: Ok. Vă urăsc pe amândoi!

Ast: Dublu ură!

       Surâd şi acesta se ridică de pe canapea, apoi ne privim pentru câteva secunde. Se apropie cu un pas, apoi îşi desprinde buzele.

Ast: La mulţ--

       Uşa de la intrare se trânteşte de perete, fiind urmată de un vânt puternic. Tresar speriată, apoi corpul îmi îngheaţă. Ceva nu e bine. Clar nu este. Ast se întoarce cu o faţă nervoasă şi scâncește din dinţi. În dreptul uşii aud paşi ameninţători şi mă întorc lent spre uşă dând peste un rânjet imens. Analizez persoana şi răman aproape cu gura căscată. Akyro e îmbrăcat în negru, iar aripile sale sunt mari şi negre precum cele ale unui demon renumit. Aripi de liliac.

Akyro: Au trecut şase ani. Tata te-a avertizat.

       Rânjetul său devine mult mai mare. Colţii îi ies în evidenţă, iar ochii te sfintecă de viu. Simt cum inima îmi bubuie în piept şi îi arunc o privire băiatului de lângă mine. Ast îl priveşte fix şi cu ură de parcă ştia că urma să vină.
       Pentru câteva secunde nimeni nu mai zice nimic. Ticăitul ceasului se aude, fiind singurul zgomot din cameră.

Akyro: Te-am speriat aşa de rău încât ţi-ai înghiţit cuvintele? *îşi arată colţii şi se apropie*

Ast: Pff... Cred că mai mult m-aş speria de Amber nemachiată! *îşi dă ochii peste cap, plictisit*

       Încerc să mă abţin să nu rad, dar faţa mea arată ciudat. Akyro îşi ridică sprâncenele confuz, apoi îşi ia o statură nervoasă. În scurt timp câteva flăcări imense îmbrăţişează mobila şi celelalte lucruri de lângă noi. E cald. Mă simt ca într-un cuptor în care se coace pâinea. Iar pâinea suntem noi. Îmi întorc privirea spre Akyro, iar acesta pare mulţumit de ce făcuse. Mă încrunt, iar Ast îmi prinde mâna şi începem să fugim printre flăcări spre ieşirea din spate. Căldură este insuportabilă iar fumul e şi mai rău. Încep să tuşesc datorită fumului gros, iar Ast îmi strânge mâna cu grijă şi mă priveşte îngrijorat.

Ast: E ok. O să te scot de aici.

Eu: Ce naiba se întâmplă?

       Ast refuză să-mi răspundă şi mă trage după el, ocolind cu mare grijă flăcările enervante. Simt cum corpul îmi arde şi îmi doresc din ce în ce mai mult să ajung afară.
       Dorinţa îmi este ascultată şi, în scurt timp, ieşim din "Iad". Inspir adânc aerul curat, apoi mă întorc spre băiatul de lângă mine. Întrebările mă rodeau pe interior. Aveam foarte multe de spus, dar am preferat doar să oftez zgomotos.

Ast*se întoarce brusc*: Eşti bine?

Eu: D-Da...

       Îi evit privirea ştiind că dacă o să dau de ochii săi o să mă pierd în întunericul lor specific. Niciodată nu i-am înţeles complet. Aveau atâtea sentimente şi poveşti. În acel negru misterios se ascundeau multe secrete pe care doar posesorul le ştia.
       O mână fină îmi atinge blând obrazul şi mă trezeşte din gândurile mele fără sens. Am căzut în ispită. Ii întâlnesc ochii că două mărgele negre,  iar aceştia licăresc uşor îngrijoraţi ceea ce-mi face inima să vrea să alerge de colo-colo. Însă nu doar ochii mă fermecau, ci şi zâmbetul. Este calm şi blând. Specific lui. Simt cum uit să respir, iar faţa îmi devine roşie.

Ast: Crezi ca poţi fugi de aici?

Eu: Ce? *tresar*

Ast: Te rog... Nu vreau să te expun pericolului.

Eu: Ori vi cu mine, ori rămân aici!

Ast*îmi prinde faţa între palme şi mă priveşte serios*: De ce eşti aşa încăpăţânată?

Eu: De ce eşti aşa de prost şi nu înţelegi că nu te las singur!? *îl împing*

Akyro: Dar vai voi... *râde batjocoritor*

Ast*oftează*: Serios? Mai lasă-mi o oră!

Akyro: Să vedem... Hmm. Nu! *rânjet*

Eu: Ce naiba ce întâmplă?

Ast: Fugi...

Akyro: Nu are unde să fugă!

       Dupa aceste cuvinte un cerc de foc ne înconjoară. Ne aflăm exact în mijloc. Imi strang puternic pumnii pe lângă corp. Urăsc focul! Ast zâmbeşte strâmb şi-şi trece mâna prin păr plictisit.

Ast: N-am chef, Akyro!

       Îşi trece mâna rapid prin faţă, făcând focul să dispară. Clipesc des rămânând cu gura căscată. De când putea face asta? Înghit în sec şi îl privesc uimită.

Akyro: Doar îţi îngreunezi situaţia. Sau ai uitat că ai puterile sigilate?

Ast: Sigilat. Nesigilat. Nu te las s-o răneşti! *nervos*

Akyro*îşi încrucişează mâinile la piept*: Interesant. Ar fi trebuit să te înregistrez ca să am la ce râde.

Ast: Dispari până nu rup sigiliul cu tine!

Akyro: Crezi că mă tem de tine? *râde cu poftă* Ah... Ce îndrăz--

       Demonul nu apucă să-şi termine cuvintele căci un cuţit îi trece prin faţă, luând cu el câteva fire de păr rebele. Akyro se întoarce nervos spre zona de unde a plecat cuţitul.

Akyro: Te-ai săturat de viaţă!?

Ken: Ce cauţi tu aici?

Akyro: Am venit să iau ceva. Aşa că nu te bagă dacă ţi la viaţa ta! *se întoarce spre Ast* Acum tu...

       Ast surâde, iar pe lângă Akyro mai trece un cuţit. Ken vine lângă noi bătând palma cu Ast, iau eu îi privesc surprinsă. Totul pare ireal.

Eu: Ok... Sigur vi s-a urât să trăiţi!

Ken: Ehh...

Ast: Să zicem că nu vreau să plec acum de aici.

Akyro*fierbând de nervi*: Nu trebuie să te aduc viu. Deci...

       Băiatul dispare brusc, lăsând propoziţia neterminată. Privesc în jur, dar nu zăresc nimic. Tot ce se poate auzi este vântul şi focul trosnind.
       Fac un pas în faţă. Prostă alegere.
Brusc, Ken e aruncat pe lângă mine de o forţă uimitoare. Rămân stană de piatră şi-mi întorc capul spre Ast, apoi înghit în sec. Akyro stă în faţa lui Ast cu un pistol fixat în mijlocul frunţii, iar Ast are alt pistol aşezat în zona inimi lui. Acelaşi pistol alb pe care îl folosise în Lumea de Dincolo. Akyro are un pistol negru, asemănător cu cel a lui Ast.

Akyro: Cele două arme gemene se întâlnesc iar. Se pare că nu renunţi uşor, frăţioare.

Ast: Dispari!

        Încerc să fac un pas mai în faţă, dar sunt oprită de o mână. Îmi întorc capul rapid şi dau peste privirea serioasă a lui Ken. Îmi ridic o sprânceană confuză, însă băiatul îmi evită privirea făcându-mă să mă încrunt. În scurt timp, face contact cu ochii mei. Privirea sa este serioasă. Mult prea serioasă.

Ken: Fii pregătită să fugi.

Eu: Ce?

Ken: La trei.

Eu: Stai, ce!?

Ken: Unu... Trei! *mă ia de mâna şi fuge*

Eu: Ai uitat de doi!

       Ken mă strânge de mână ca nu cumva să-i scap, apoi alergăm grăbiţi până ajungem în faţa unei maşini gri. Privesc confuză, apoi simt cum sunt împinsă înăuntru. Uşa se închide în faţa mea, iar Ken urcă la volan.

Eu: Ce crezi că faci!?

Ken: Te salvez. Pune-ţi centura! Decolăm.

Eu: Nu fără Ast! *încerc să deschid uşa, dar mă opreşte*

Ken: Vine mai tarziu. Îţi promit! Acum stai cuminte!

       Rămân nemişcată pe locul de lângă şofer. Pentru prima dată Ken ţipă la mine. Îi evit privirea şi rămân tăcută restul drumului. Ken conduce atât de rapid încât nici nu sesizez că ajungem la destinaţie. Privesc prin geam şi constat că nu cunosc locul. În fata mea este o casă mare, construită în stil vechi, ce pare mai mult părăsită. Inspir adânc când uşa maşinii este deschisă de băiat, apoi cobor lent şi cu un gol în stomac.

Eu: A cui e maşina?

Ken: Verişoara prietenei iubitei vărului mamei.

Eu: Ce? *ridic o sprânceană, apoi surâd*

Ken: Pe scurt... e furată.

       Se întoarce pe călcâie şi păşeşte spre uşa clădirii, ignorându-mă. Îl urmez precaută, fiind la un pas în spatele său. Ken deschide bucata de lemn la perete, formând un scârţâit lung. Mă încrunt şi îl urmez tacuta. În urma noastră uşa se închide singură cu acelaşi scârţâit. Întuneric. Inspir adânc, aşteptând să apară lumina.

Ken: Nu vi?

Eu: U-Unde?

Ken: Nu vezi în întuneric?

Eu*mă încrunt iar*: Normal că nu!

Ken: Ciudat...

       Îi aud vocea, dar nu-i pot vedea trupul. Simt cum o mână îmi prinde încheietura şi mă trage uşor în faţă. În scurt timp, ajungem lângă o scară ce cred că duce la etaj. Urcăm cu grijă, simţind sub picioare lemnul putred, iar din când în când se mai aude un scârţâit.

Eu: K-Ken, o să se rupă...

Ken: Aproape am ajuns.

       Mai facem câţiva paşi şi ajungem la primul etaj, acesta fiind puţin mai luminat faţă de parter. Razele soarelui pătrund cu greu printre geamurile sparte care nu sunt acoperite de scânduri. Nu înţelegeam de ce celelalte erau. Oftez pentru mine şi inspecteze zona din priviri. Tablouri. Uşi. Un hol lung. La fel de tăcut, Ken, continuă să înainteze. Rămân ceva timp pe loc, apoi mă decid să-l urmez.
        Ajungem în faţa unei uşi pe care sunt aşezate zgârieturi. Înghit în sec şi îl privesc pe Ken cu o expresie ce spune: "Doar n-ai vrea să intrăm acolo, nu!?". Acesta îmi aprobă clătinând din cap, apoi deschide uşa lent şi păşeşte înăuntru. Iau adanc aer în plămâni şi intru după el, iar Ken se opreşte brusc, făcându-mă să mă ciocnesc de spatele său. Mă încrunt, apoi păşesc lângă el şi îmi ridic sprâncenele surprinsă când dau o persoană cunoscută.

Cel: Mult vă mai ia! *se ridică de pe pat*

Ken: Eh. Am avut ceva dificultăţi.

       Inspectez camera, ochii oprindu-se pe o pentagramă desenată cu ceva roşu în mijlocul camerei. Clipesc des şi mă întorc rapid spre cei doi. N-apuc să rostesc ceva, caci directoarea Lauren intră pe uşă. Rămân cu gura căscată, toate evenimentele depășindu-mă.

Lauren: Se pare că suntem aproape toţi.

Ken: Cum procedăm?

Lauren: Trebuie să vina el.

Cel: Dacă vine...

Ken: Shh!

Eu*îi privesc pe toţi confuză*: Explicaţi. Acum.

Tăcere.

       Cei trei se privesc reciproc, apoi oftează simultan, iar eu îi privesc enervată de comportamentul lor. Ken îşi trece o mână prin păr, fiind stresat.

Ken: Ast, a scăpat din Iad acum şase ani. Termenul de a sta pe pământ s-a încheiat ieri. Trebuia să omoare o sută de persoane ca să mai poată rămâne. Sau... Mai este o variantă.

Eu*îl privesc surprinsă şi abia îmi găsesc cuvintele*: A-Aceea fiind?

Lauren: Să-i rupem sigiliul pus de tatăl lui. Deşi asta necesită multă muncă pe care Akyro n-o să ne lase s-o ducem la bun sfârşit.

Cel: Iar partea rea a poveştii...

Eu: Este şi o parte rea?

Cel: S-ar putea să-l pierdem dacă nu... funcţionează.

       Înghit în sec, neştiind ce ar mai trebui să spun. Nu vreau să-l pierd. Nu sunt pregătită pentru asta şi nu cred că voi fii vreodată. O să îmi lipsească mereu zâmbetul lui, felul în care mă înţelege, felul în care are răbdare să mă asculte, felul cum mă îmbrăţişează şi sărută... Nu vreau să pierd asta. Ador felul în care îşi calcă orgoliul în picioare şi mă iartă de fiecare dată, deşi uneori nu merit... Nu. N-o să-l las să plece. Trag adânc aer în piept şi mă aşez pe patul din cameră, apoi privesc podeaua, fiind prinsă in gânduri. Oftez şi îmi aţintesc privirea pe ceilalţi.

Eu: Care este planul?

       Lauren rosteşte câteva cuvinte în şoaptă, apoi un vânt puternic invadează camera. Îmi pun privirea în direcţia brizei şi dau peste Ast. Acesta are mici tăieturi pe ici pe colo şi o faţă serioasă şi nervoasă. Strânge din dinţi şi-şi aşează o mână în zona inimii. Tresar şi mă ridic de pe patul şubred, iar băiatul tuşeşte şi ne face semn că este bine. Îşi revine rapid şi păşeşte lent spre noi, apoi se sprijină de un perete. Are părul ciufulit şi hainele uşor rupte. Zâmbesc dându-mi seama că Ast a fost mereu la fel. Plin de viaţă, puţin nesuferit, inconştient şi... frumos. Stai, ce? Nu acum!

Ast: Nu avem mult timp la dispoziţie.

Ken: Atunci să începem.

       Directoarea şi Celina se privesc una pe alta, apoi se uită la cei doi. Îi privesc pe toţi fără a face sau spune ceva. După un timp, în care liniştea domnea în cameră, Celina îşi drege glasul.

Cel: Noi..............

=Sfârşitul capitolului 33=

Finalul bate la uşa =)))