Îmi deschid cu grijă ochii şi mă ridic în sezut pe pat. Stai... Pat? Cum naiba am ajuns în pat? Arunc o privire în stânga şi în dreapta, dar nu e nimeni înafară de Travis care stă pe patul alăturat încă adormit. Zâmbesc scurt, apoi simt cum cineva se mişcă în pat. Îmi întorc privirea spre acea persoană şi surâd scurt.
        Ast doarme liniştit pe patul de stipal- acelaşi pat în care sunt şi eu. Buzele sale sunt întredeschise, iar câteva suvite rebele îi acoperă o parte din ochi. Îmi întind lent mâna şi îi înlătur părul alb, iar băiatul îşi deschide lent ochii şi mă priveşte printre gene, fiind adormit. Pare că doar ce adormise. Simt cum obrajii încep să-mi ardă şi îmi mut privirea. Aud cum se ridică în şezut şi îmi fac curaj pentru a-mi reîntoarce atenţia pe el. Când ajung din nou atentă la mişcările sale, îl surprind cum se întinde obosit. În scurt timp cască zgomotos şi îşi masează ochii, apoi îşi întoarce faţa confuză spre mine.

Ast: Cât naiba e ceasul?

        Îşi caută telefonul prin buzunare, dar acesta e pe noptiera de lângă pat. Pufnesc şi mă aplec după el, deblocând ecranul.

Eu: Este... Şapte jumătate?

Ast: Mhm...*cade pe pat* Mai lasă-mă juma' de oră ca să am o oră dormită...

Eu: O oră!? Ai stat treaz toată noaptea?

Ast: D-- Nu.

Eu: De ce n-ai dormit?

Ast: Cine îl mai supraveghea?

        Îl privesc supărată, însă acesta îmi evită privirea şi îşi pune o pernă pe faţă. Surâd şi mă ridic din pat, mergând spre Tav. Mă aşez cu grijă pe scaunul de lângă patul său şi îmi aduc o privire către Ast.

Eu: Poţi să mai dormi.

Ast*se ridică leneş*: Mi se mănâncă stomacul singur. Merg să fac rost de ceva de ronţăit.

Eu: Să-mi aduci şi mie!

Ast: Dacă nu le mănânc pe drum.

Eu*îmi dau ochii peste cap*: O să te îngraşi.

Ast: Măcar eu dacă tu eşti scândură!

Eu: Tu!

        Mă ridic brusc de pe scaun, iar Ast o zbucheşte pe uşă lăsând-o deschisă. Îi aud paşii apăsaţi când coboară scările şi chicotesc. Închid uşa şi îmi lipesc spatele de aceasta, apoi oftez lung şi îmi plimb ochii prin cameră cu o expresie absentă. Gândurile goale îmi sunt întrerupte de Travis, care mormăie ceva în somn. Mă aşez rapid pe scaun şi mă apropi pentru a-l auzi mai bine, însă nu înţeleg nimic. Erau cuvinte fără sens pe care doar el le putea înţelege.
Îmi aşez capul pe o parte liberă a patului şi încep să-i privesc mişcările corpului în timpul respiraţiei. În cameră este o linişte mormântală, iar genele îmi devin din ce în ce mai grele şi decid să îmi închid pleoapele pentru câteva minute. Sau aşa am crezut eu.

        Simt cum cineva îmi umblă prin păr cu grijă să nu mă trezească. Stau nemişcată sub atingerea gentilă a mâinii, apoi aud cum uşa camerei se deschide şi îmi deschid şi eu ochii o dată cu aceasta. În câteva secunde aud cum ceva face contact cu podeaua. Privesc confuză persoana din uşă, iar când ajung la faţă, conştientizez că este Ast. Îi privesc mai bine faţa observând că e surprins şi fericit. Creierul meu începe să funcţioneze şi tresar când conştientizez că mâna ce îmi umblă prin păr nu este a lui Ast. Îmi ridic capul de pe aşternutul patului şi îmi măresc ochii surprinsă.

Ast: Da' mult mai dormi!

Ast ridică cutiile de pizza de pe podea şi se apropie râzând. Clipesc consecutiv, încă fiind în stare de şoc.

Tav: Somnul de frumuseţe. Ce să fac? *oftează în glumă*

        Simt cum o lacrimă îmi gâdilă obrazul stâng, fiind urmată de altele şi altele. Mă ridic de pe scaun şi sar la gâtul fratelui meu, începând să plâng ca un copil. Acesta mă strânge uşor în braţe şi îşi plimbă cu grijă mâna pe spatele meu, încercând să mă calmeze.

Ast: Să vă las singuri?

Tav: Ce? Nu trebuie.

        Mă desprind din braţele lui şi îmi şterg uşor lacrimile. Îl privesc lung, iar Travis îmi zâmbeşte blând. Îi memorez pe loc zâmbetul pentru a mi-l aminti mereu.

Tav: Este ok. Sunt aici...

Eu: Să nu mai pleci! La naiba! O să te leg de pat!

Tav*înghite în sec*: Glumeşti, nu?

Ast: Eu zic să nu rişti.

Tav: N-o să mai plec. Stai calmă.

Eu: Data viitoare o să-ţi ataşez un cip pe haine. Dar n-o să mai existe o dată viitoare fiindcă o să te ţin închis în casă!

Tav: Ce protectoare ai devenit! *chicoteşte*

Eu: Te-aş pocni dacă n-ai fi rănit! Mhm...

Tav: De la ce eveniment vii?

        Mă încrunt, apoi privesc spre ţinuta pe care o purtam observând rochia albastră. Oftez lung, amintindu-mi de bal.

Eu: Poveste lungă.

        Mă aşez pe scaun, iar Ast ia altul şi îl pune lângă mine, aşezându-se. Îl privesc nedumerită, dar acesta nu mă bagă în seamă şi dechide o cutie de pizza. Mă încrunt şi abia atunci îşi întoarce privirea spre mine.

Ast: Ce?

Eu: Serios?

Ast: Ce e!?

Eu: Nu mai contează. Dă-mi şi mie!

Ast*îmi dă o felie*: Am uitat să iau ceva de băut...

Eu: Apa nu-ţi mai place? *ridic dintr-o sprânceană*

Ast: Comentezi? *mârâie*

Eu: Vrei să ne batem?

Ast: Tu ai cerut-o! *muscă din felia mea de pizza*

Eu: Ce crezi că f-- Hei! *îl împing cu mâna stângă*

Tav: Voi sunteţi bine? *clipind des neînţelegând situaţia*

Ast*mă muscă de cealalaltă mâna* Nu mă provoca!

Eu: Mâncarea mea!

        Îl împing şi reuşesc să îl dobor de pe scaun. Ast mă priveşte surprins, apoi rânjeşte.

Ast: Să vezi ce-ţi fac...

Eu*cu felia în gură*: Să te văd!

Tav: Voi sunteţi normali!?

Ast: Nu!

Eu: Da!

        Îl privesc fix pe Ast, acesta făcând la fel. Facem schimb de priviri, apoi vorbim în acelaşi timp.

Eu&Ast: Poate!

Tav: Când naiba aţi devenit aşa de apropiaţi?

Eu: Apropiaţi?

Ast*dă din umeri*: Nu te-am pus eu să lipseşti!

Tav: Pfff! *se apleacă şi-şi ia o felie de pizza* Discutăm noi acasă. *ia o gură fără să întrerupă contactul vizual*

Ast: Dacă vrei să ne ţii morală... Să ştii că plec în Africa.

Tav: Voiam să te felicit. Una alta. Un pahar de vin.

Ast: Şi... Cred că pot anula plecarea.

Eu: Băieţii...*oftez şi mă reîntorc la felia mea de pizza*

Ast: Te-am auzit!

Eu*mă îndop cu pizza*: Nu te aud!

Ast: A 'reacu ea.

Tav: Mi-aţi lipsit enorm. *ne zâmbeşte amândurora*

        Îl privesc fără să spun ceva. Ochii noştri parcă vorbind pentru noi. După un timp, Travis îşi lasă privirea în jos.

Eu: N-am să te mai las să pleci... N-o să mai permit un asemenea lucru.

        Baiatul îşi ridică din nou privirea. Ne uităm unul în ochii celuilalt timp de câteva secunde. Secunde în care puteam să jur că i-am văzut toată suferinţa. Travis oftează zgomotos, apoi îmi zâmbeşte strâmb încercând să ascundă orice urmă de durere. Îşi desprinde buzele lent, însă, când e pe punctul de a vorbii, uşa se trânteşte de perete. Tresarim toţi trei şi ne îndreptăm atenţia spre uşă.

Cel: Era să iau amendă, dar nu-mi pasă! Bulangiule, din vina ta sor-ta a fost supărată! Să vezi ce-ţi fac!!!

        Celina ne priveşte serioasă, dar imaginea pe care o afişează este destul de amuzantă. Părul îi este ciufulit şi în toate direcţiile, pantofii îi ţine în mână, iar rochia e şifonată. O privesc fix încercând să înţeleg ce păţise pe drum. În scurt timp apare şi Ken pe uşă, respirând neregulat.

Ken: Dacă ajung pe mâna poliţiei e vina ta!

Cel: Nu e vina mea că nu conduci tu bine!

Ken: Tot eu!? Nu tu ai fost cea care a avut ideea de a încălca limita de viteză?

Cel: Îţi plătesc amenda mai târziu!

Ken: Mai târziu!? Ai alergat ca nebuna când ai văzut că vine poliţia şi eu după tine!

Ast: Sunteţi normali!? *sărind de pe scaun*

Eu: Sunteţi fenomenali...

Tav: Şi cât de mare e amenda?

Ken: Sincer nu ştiu. N-am apucat să văd. *dă din umeri nepăsător*

Ast: O plătesc eu, bro...

        Ast se apropie de Ken şi îl bate pe umăr, apoi merg amândoi spre ieşirea din cameră. Celina se aşează lângă mine şi se serveşte cu pizza. O privesc de sus până jos şi îmi abţin un surâs.

Eu: Eşti... bine?

Cel: Se putea şi mai bine dacă mă lasă să conduc.

Eu: La cum te ştiu, sigur făceai şi crime.

Cel: Scopul scuză mijloacele!

Eu: Ce scop? Şi de ce eşti încă în rochia de la bal? *ridic o sprânceană*

Cel: Să văd dacă e bine prietena mea! *se uită la rochie* Ă... Poveste lungă!

        Zâmbesc larg şi simt cum obrajii încep să-mi ardă, iar Celina surâde şi îl ia pe Tav în braţe. Le zâmbesc şi ne întoarcem la devorat pizza. Ei bine... Ce a mai rămas din ea.

        Mă ridic de pe colţul patului şi mă apropi lent de geam. Arunc o privire şi îi zăresc pe Ast şi Ken vorbind cu poliţiştii. Mă întorc spre cei doi şi îi fac semn Celinei să se apropie.

Cel: Să vi în vizită cu mâncare. *priveşte absentă pe geam*

Eu: Ce?

Cel: Oh, stai. Pleacă! Sunt liberă!

Eu: Sunt complet conf--

       Telefonul mă întrerupe brusc. Îl ridic alene şi răspund fără a mă uita cine mă sună.

Eu: Nu. Nu mai e pizza!

Ast: Voiam să o anunţ pe Celina că totul e bine. Am plătit amândoi.

Cel*îmi ia telefonul*: Să ştii că nu vezi banii până la prima pensie.

Ast: Nu vă dau bani la nuntă! *râde şi închide apelul*

Cel: Nuntă? Ce... Ce!?

        Celina roşeşte şi priveşte ecranul telefonului. Surâd şi o las să se liniştească din starea de confizie şi fericire. Mă îndrept spre fratele meu şi mă aşez pe pat, iar, la scurt timp, Ken şi Ast intră în cameră.

=Sfârşitul capitolului 28=

Yuuhhh... Mai postez şi eu după decenii şi secole!