~Autoarea povesteşte~

Autoare: În sfârşit e gata! După atâta timp...
Ast: Nu-mi place. Schimbă ultima parte.
Cel: Mie îmi place aşa!
Ast: Schimb-o sau demisionez!
Liana: Eu mă retrag...
Cel: Tu stai aici!
Auroare: GURA SAU VĂ ŞTERG! Speriaţi cititorii .-. !
Toţi: Scuze...
Ken*intră pe uşă*: Scuze de întârziere! Ce-am pierdut?
Ast: Spune că vrei să schimbi finalul şi te iertăm.
Cel: NU!
Autoare*face palm*: Nu vă mai las să deschideti un capitol...

Eu: C-Cine eşti?

       După aceste cuvinte persoana îşi îndepărtează uşor mâinile, iar pe fundal se aude un oftat lung. Deşi curiozitatea mă îndeamnă să mă întorc, ceva mă ţine pe loc. Câţiva paşi nesiguri se aud în spatele meu. Trag adânc aer în piept şi mă întorc rapid, apoi dau peste privirea uimită a băiatului. Expresia feţei mi se schimbă brusc şi îmi întorc la loc capul. Băiatul stă un timp pe loc, apoi păşeşte cu grijă ajungând în faţa băncii. Îmi las capul în jos, evitând contactul vizual. După câteva momente de linişte, Ast se retrage uşor. Îmi ridic privirea din pământ şi observ cum se îndepărtează încetul cu încetul. Ce tot fac? Nu-l pot lasă să plece aşa. Mă ridic ca arsă de pe bancă şi fac doi paşi în faţă. Înghit în sec, apoi îmi dreg vocea.

Eu: S-Stai. De ce ai venit aici?

       Băiatul se opreşte, apoi se întoarce cu o expresie tristă spre mine. Ne privim reciproc fără a mai spune ceva. După puţin timp îmi mut privirea în pământ, iar paşii băiatului se aud venind din ce în ce mai aproape. Acum se află în faţa mea fără a face ceva anume. Inspir adânc, apoi expir zgomotos. Să-l pocnesc? O merită, dar nu pot.
       Brusc două braţe mă cuprind într-o îmbrăţişare strânsă. Tresar, iar primul impuls a fost să-i răspund îmbrăţişării, însă rămân nemişcată. E atât de bine acolo. Mă simt în siguranţă. Simt o mie de emoţii care până acum credeam că le alungasem. Îmi doresc că această îmbrăţişare să nu se mai termine. Îmi las capul pe pieptul său, inspirându-i parfumul şi auzindu-i bătăile inimii ce sunt neregulate.

Ast: Îmi pare rău. Îmi pare aşa de rău. Sunt un tembel! Un prost! Merit să mor pentru ce ţi-am făcut. Mă poţi ierta? Normal că nu poţi! Cine m-ar ierta după ce a văzut acea fază!?

       Mă strânge mai tare în braţe, lipindu-mă mai bine de pieptul său. Îmi abţin un surâs şi îmi afund capul în tricoul său, simţind cum faţa începe să-mi roşească.

Eu: A-Ast, aer.

       Ast slăbeşte strânsoarea, dar nu-mi dă drumul. Oftează lung, respiraţia sa rece atingându-mi pielea gâtului. Mă cutremur uşor, făcându-l să mă strângă cu grijă în braţe. Îşi drege vocea, apoi îmi şopteşte în ureche cuvintele pe care le ţinea încă de când ajunsese.

Ast: Te plac. Nu, nu! Te iubesc... Te rog să mă ierţi. Îţi pot explica.

       Respiraţia mi se opreşte, iar inima parcă îmi omite o bătaie. Înghit în sec, simţind cum faţa îmi arde.

Eu: T-Te ascult.

        Băiatul mă eliberează din îmbrăţişarea sa, apoi îmi face semn să mă aşez pe bancă. În scurt timp mă urmează, inspirând adânc. Îşi desprinde buzele pentru a vorbi, însă cuvintele nu reuşesc să-i părăsească gura. Într-un final reuşeşte să-mi povestească fiecare detaliu– cum de plecase de acasă, până la punctul cu Inori. Îl privesc preţ de câteva clipe, apoi îmi mut lent privirea spre un grup de oameni aflaţi în stânga noastră. Ast rămâne afundat în linişte, aşteptând o reacţie din partea mea. Dacă eram eu în locul ei... oare aş fi putut să-i mărturisesc ce simt? "Te iubesc." Chiar aş fi putut s-o spun atât de uşor? Îmi mut privirea în jos fără a spune ceva, iar vântul începe să bată uşor, dar rece. Încep să tremur şi îmi aduc mainile la piept. Ast îşi aşează palma pe umărul meu, făcându-mă să îl privesc fix.

Ast: Este frig. Poftim fularul meu.

       Fără a apuca să-i răspund, Ast îşi desface fularul şi mi-l înfasoara în jurul gâtului. Caldura sa încă se mai simţea, iar parfumul era nelipsit. Zâmbesc lung, ascunzându-mi jumătate din faţă sub fularul alb.

Eu: Mulţumesc, dar nu trebuia.

Ast: E un mod de a spune că vrei să răceşti?

        Încep să chicotesc fiind urmată apoi de râsul său. În scurt timp privirile ni se întâlnesc şi rămânem nemişcaţi. Ne privim reciproc analizându-le din nou trăsăturile de parcă timpul petrecut separaţi ne făcuse să uităm ceea ce memorasem până acum. Contactul vizual ne este întrerupt de un copil care începe să strige zgomotos: "Ninge! Ninge!". Ne ridicăm amândoi de pe bancă şi ne punem privirea spre cer, iar mici steluţe de gheaţă brăzdează cerul şi coboară cu teamă spre pământ. Privesc cum un fulg alunecă lent, fiind urmat de alţii şi alţii. O mână rece se îmbrăţişează timidă cu a mea, făcându-mă să tresar puţin. Îmi întorc privirea spre băiat, strângndu-i uşor mâna şi zâmbind unul la altul.

Eu: Ai mâna rece. Ţi-e frig?

Ast: Nu am apucat să-mi iau mănuşi, dar o să se încălzească.

Eu: Cum de ai ştiut că sunt aici?

       Îl privesc fix, însă Ast este atent la fulgii ce îi ating faţa, topindu-se. Zâmbesc scurt, dorind să îi înlătur apa de pe faţa uşor roşie din cauza frigului.

Ast: E secret. Prefă-te că am ghicit.

Eu: Dar vreau să ştiu!

       Mă încrunt la acesta, făcându-l să îşi întoarcă uşor privirea spre mine. Palmele sale reci îmi cuprind faţa, făcând contact cu obrajii mei. Tresar la atingerea rece şi îl privesc confuză. Ast surâde, apoi îmi zâmbeşte făcându-mi inima să îşi schimbe ritmul bătăilor.

Ast: Te iubesc, prostuţo!

       Rămân fără respiraţie, privindu-l fix, apoi simt cum faţa începe să-mi ardă. Ast zâmbeşte scurt, apoi îşi presează buzele pe fruntea mea, lăsând un pupic delicat. Îmi ridic privirea şi adopt o expresie uimită, făcându-l să îşi mute privirea ce pare uşor ruşinată.

Celina: Şi poză!

Ken: Perfect.

       Sunetul făcut de telefonul Celinei ne face să ne întoarcem. Clipesc de câteva ori, privindu-i pe cei doi confuză. Ast îşi dă ochii peste cap, apoi îi aruncă o privire încruntată băiatului.

Ast: Nu mai faceţi poze când sunt cu spatele!

Cel: Sunteţi drăguţi!

Ast: Încetează. O faci pe Liana să roşească mai rău.

Ken: Ai scăpat de omor, bro!

Eu: Sunteţi atât de... Voi aţi plănuit asta!?

Ken&Cel: Yeah!

       Cei doi se privesc zâmbind, apoi bat palma. Ast oftează şi surâde scurt, iar eu zâmbesc în colţul gurii, încă având obrajii trandafirii.

Eu: Sunteţi incredibili.

Cel: Şi ce aţi vorbit?

       Fata se apropie de Ast aşteptând un răspuns cât mai detaliat. Băiatul înghite în sec şi priveşte în jur, încercând să inventeze ceva.

Ast: Despre... Ă...

Eu: Zăpadă şi Crăciun!

Cel: Serios? *faţă neutră*

Ken: Cel, lasă-i puţin să se mai acomodeze. Abia s-au împăcat.*face o pauză* V-aţi împăcat, nu?

Ast: Cred.

Eu: Da.

Ken&Ast: Da? *uimiţi*

       Îi arunc o privire urâtă lui Ast, făcându-l să se ascundă în spatele lui Ken. Toţi începem să râdem atrăgând cateva priviri de la oamenii din jur. Ken îl bate uşor pe umăr şi vorbesc ceva separat, iar Celina mă ia în braţe strâns. Ninsoarea devine tot mai deasă şi ne hotărâm să plecăm din parc înainte de a ajunge oameni de zăpadă.

Cel: Prima ninsoare e mereu cea mai frumoasă.

Ken: Alături de persoana iubită?

Ast: Oh, dar vai voi!

Ken: Nu uita că noi te-am ajutat! Nu comenta!

Ast: Gata, bro...

Cel: Mergem acasă la Ast!

Ast: Ce? Cine v-a dat voie! Doar Liana are voie!

Eu: C-Ce? *tresar surprinsă*

Ast: Adică... Haideţi! Vă primesc pe toţi cu drag!

       Înghit în sec şi mă opresc din mers. Acasă la el? Celina mă prinde rapid de mână şi mă trage după ea. Oftez şi merg după ea. În drum spre casa lui Ast am râs şi aproape ne-am luat la bătaie cu zăpada ce se aşternuse puţin.
Ajunşi în faţa casei ne minunăm de privelişte. Ast îi pofteşte pe Celina şi Ken înăuntru, iar eu păşesc cu grijă pe aleea din faţă. Paşii mei sunt atât de mici încât pare că stau pe loc. Văzând că abia mă mişc, Ast vine să mă ajute.

Ast: Ţi-au îngheţat picioarele?

Eu: N-Nu. Priveam împrejurimile.

Ast: Eh. Este mai frumos vara cand e totul verde.

       Mergem încet spre uşa din faţă, iar când ajungem Ast o deschide. Îl privesc nesigură, neavând curajul de a înainta. Ast chicoteşte şi ţine uşa deschisă.

Ast: Nu sunt bombe în casă. Şi dacă ar fi cu siguranţă Ken le-ar fi detonat pe toate la cum intră în fiecare cameră. Să înţeleg că-ţi place frigul de afară?

Eu: Să ştii că e destul de drăguţ domnul Frig...

       Ast îmi prinde mâna cu grijă şi mă priveşte în ochi. Înghit în sec şi îi susţin privirea, pierzându-mă în negrul său.

Ast: Domnişoară, vi s-a mai spus că aveţi nişte ochi superbi? Vă iubesc din ce în ce mai mult!

Eu*roşesc*: A-Ast... Eu...

Ast: Nu e nevoie să-mi răspunzi. Îmi e de ajuns că m-ai iertat.

       După aceste cuvinte îmi zâmbeşte, făcându-mi semn să întru în casă. Păşesc cu grijă, dând de căldură. Ast îşi aşează haina pe cuierul de lângă uşă, apoi o ia şi pe a mea. Ne zâmbim reciproc, iar băiatul o ia înainte arătându-mi unde sunt ceilalţi. Înainte să ajung în camera de zi inspir adânc, apoi şoptesc câteva cuvinte pe care aveam de gând să i le spun cândva faţă în faţă.

Eu: Şi eu te plac...

=Sfârşitul capitolului 24=

Am încercat cât de cât să iasă ceva mai romantic, dar nu mă pricep la aşa ceva :c. Nu aruncaţi cu pietre!