Inima îmi bate puternic, parcă dorind să iasă din corp. Îl privesc atent cum se îndepărtează încetul cu încetul. Faţa încă îmi arde şi nu ştiu cum ar trebui să reacţionez. Totul se petrecuse mult prea repede pentru a putea înţelege. Când buzele sale se deschid pentru a vorbi, creierul meu începe să funcţioneze.

Ast: Liana, eşti bine?

Eu: Prostule!

       Îi lipesc o palmă zdravănă peste obraz, apoi îl împing. Ast tresare şi mă priveşte uimit şi confuz, însă îl ocolesc rapid şi alerg până mă pierd în întunericul peşterii. Îmi lipesc spatele de o bucată solidă, apoi mă las uşor în jos până ating pământul. Îmi aduc genunchii la piept şi privesc întunericul, apoi îmi muşc buza, încă având un gol în stomac. Îmi ating colierul şi simt piatra crăpată printre degete. O analizez, observând o nouă fisură, apoi oftez şi o bag înapoi sub tricou, lăsându-mă pierdută în întuneric.
       După câteva minute bune, în care am stat şi mi-am calmat sentimentele, aud paşi. Sunetul se apropie din ce în ce mai mult, însă nu-mi mişc privirea ştiind că este Ast.

Eu: Cum de m-ai găsit?

Ast: Ochii mei sunt obişnuiţi cu întunericul...

Eu: Mda. Ce vrei?

Ast: Uite... Îmi pare rău. N-am ştiut că era primul.

       Îmi strâng mai bine picioarele la piept simţind cum inima îmi bate mai tare. Faţa începe să-mi ardă, iar respiraţia îmi devine ciudată. Nu conta că era primul. Conta că doar el voiam să mi-l fure. Îmi muşc buza şi încerc să-mi controlez golul din stomac. Gândurile îmi zboară departe, făcându-mă să îmi spun doar lucruri ciudate.

Ast: Eşti prima fată care m-a pălmuit aşa. Încă mă arde obrazul!

Eu: Vrei să primeşti una şi pe obrazul celălalt?

Ast: O să zic pass. Eşti deja supărată pe mine. Probabil te gândeşti la un plan pentru a mă ucide cât mai dureros.

Eu: Ce? Eşti nebun!

Ast: Prefer termenul căzut în cap, dar merge şi acela.

       Încep să chicotesc fără intenţie, apoi îl privesc pe băiat, făcându-l să surâdă. Râdem amândoi făcând peştera să se umple de hohote.

~Între timp Celina şi Ken~

       Celina se opreşte din mers şi priveşte spatele lui Ken. Băiatul oftează şi analizează drumul pe care merg.

Cel: Ne-am pierdut, nu?

Ken: N-Nuu...

Cel: Ken, recunoaşte că ne-am pierdut!

Ken: Dar ştiu exact unde ne aflăm!

Cel: Serios? Unde anume?

Ken: Pe undeva prin Lumea de Dincolo.

Cel*face palm*: Grazav răspuns, geniule.

~Liana povesteşte~

       Mă opresc din râs, zâmbetul nedispărându-mi de pe buze. Cum poate să mă facă să zâmbesc fără motiv? Momentul nostru de fericire este întrerupt brusc de un vânt rece. Mă ridic rapid în picioare în acelaşi timp cu Ast. Băiatul se pune în faţa mea, iar în câteva clipe apare şi Akyro.

Akyro: Dragostea pluteşte în aer... Păcat, totuşi, că bate vântul.

Ast: Tocmai mi-ai stricat momentul...

Akyro: Salutări şi ţie, frate prost.*îşi dă ochii peste cap* Ce-ţi mai face rana? Te doare? *sarcastic*

Ast: Du-te dracu!

Akyro: Am fost deja acolo...

Ast: Mai du-te o dată!

Akyro: Oh, nu. Acum vă duceţi voi!

       După aceste cuvinte peştera începe să se mişte, iar câteva roci încep să pice şi pământul tremură. Înghit în sec observând că Akyro dispăruse. Ast mă ia brusc în braţe şi fuge cu mine prin peșteră.

Eu: Ce naiba faci? Pot merge şi singură!

Ast: Taci, taci! O să fim striviţi!

Eu: Mă pot mişcă singură, chelule! Tu mai eşti şi rănit!

Ast: Sunt bine. Tu te-ai mai îngrăşat?

Eu: Taci şi aleargă!

       Băiatul ocoleşte fiecare rocă ce pică până când ajungem la lumină. Privesc în jur însă sunt oprită de Ast, acesta alergând cu mine în braţe. Era amuzant să-l văd cum se chinuie să alerge. Într-un final se opreşte şi mă lasă pe pământ. Îşi trage răsuflarea, apoi mă prinde de mână şi ne ascundem după câteva stânci. Ne lipim spatele de ele, gândindu-ne la un plan de scăpare. Oriunde am merge Akyro ştie. Îmi pun privirea pe Ast, băiatul fiind atent în altă parte. Părul îi este ciufulit şi murdar, iar hainele i se uscaseră în fuga noastră. Arăta chiar drăguţ. Drăguţ? Stai, Liana! Nu! Nu te gândi la aşa ceva acum. Gândurile nu prea curate se întrerupt datorită respiraţiei sale greoaie. Îşi plasează mână pe rana din abdomen, aceasta sângerând fiindcă se deschisese. Îmi aşez mâna aproape de rana sa făcându-l să se întoarcă spre mine.

Ast: Eşti bine? Te-am speriat?

Eu: S-Sunt bine! Ar trebui să te îngrijorezi pentru tine.

       Îmi mut privirea în partea stângă pentru a scăpa de contactul vizual. Mereu cand mă priveşte îmi trimite fiori în tot corpul. Văzând starea în care mă aflu, băiatul începe să chicotească. Zâmbesc scurt, apoi îmi iau expresia serioasă. Aşteptăm câteva minute, însă totul este cufundat în linişte. Expirăm uşuraţi în sincron şi ne relaxăm corpurile.

Eu: Am scăpat?

Ast: Să sperăm.

       Îşi strânge mâna pe rană, lăsând aerul să-i părăsească zgomotos plămânii. Îmi strâng buzele într-o linie subţire, apoi îl privesc încruntată.

Eu: Te doare.

Ast: Nu chiar. O să se vindece, nu-ţi face griji.

Eu: S-ar vindeca mai repede dac--

Ast: Nu!

       Tresar când vocea sa devine brusc ridicată. Îl privesc uşor speriată, băiatul evitându-mi privirea. Îşi aşează o mână pe faţă, încruntându-se.

Ast: Scuze. Nu ştiu ce m-a apucat.

Eu: Sigur eşti bine?

Ast: Da, da! Hai să plecăm din locul ăsta.

       Îmi prinde mâna cu grijă şi mă trage după el. Starea sa se schimbă brusc de la băiatul glumeţ şi zâmbăreţ, la băiatul rece şi indiferent. Îl urmez tăcută, neîndrăznind să mai întreb ceva. Mergem ceva timp fără a vorbi unul cu altul. Păşesc cu capul lăsat în pământ, gândindu-mă la ce aş putea face. Brusc mă trezesc lipită de o bucată de stâncă cu Ast stând deasupra mea. Tresar şi îl privesc surprinsă, iar baiatul îmi face semn să rămân tăcută, eu conformându-mă. Corpul său este atât de aproape de al meu încât as putea muri datorită fiorilor pe care mi trimite. Îmi muşc obrazul simţindu-mă incomod, apoi îmi ridic privirea spre Ast, acesta fiind atent în direcţia de unde venisem. Aştept să se mişte, însă doar rămâne pe loc şi priveşte. Poate încerca doar să mă enerveze şi chiar îi reuşea. În momentul în care sunt pregătită să-i dau un pumn, Ast iasă din ascunzătoare sărind pe cineva. În scurt timp aud un ţipăt destul de cunoscut urechilor mele. Mă strecor şi rămân cu gura căscată.

Ken: Da-te de pe mine, matahală!

Cel: Ast, ce naiba!? Era să mor aici!

Eu: Ken? Celina?

       Ast se ridică de pe Ken, întinzându-i mâna. Băiatul i-o prinde şi se ridică, scuturându-se.

Ast: Scuze. Greşeala mea.

Ken: Greşeala ta? De ce naiba vă ascundeţi?

Ast: Mai bine spus "de cine".

Cel: Ai face bine să-mi explici totul clar, sau te castrez fiindcă ai sărit pe Ken.

       Pufnesc amuzată, iar Ast începe să le explice fiecare detaliu petrecut până acum sarind, bineînţeles, peste partea cu sărutul. În timp ce aceştia procesează un plan, două mâini mă prind şi mă trag în spate. Reuşesc să ţip înainte ca mâna să-mi acopere gura şi să mă imobilizeze. Cei trei se întorc rapid spre mine şi rămân încremeniţi. Văzându-le expresia îmi dau seama rapid că nu este Akyro, ci o altă persoană. Încerc să mă zbat pentru a scăpa, dar în zadar.

?: Nu te mai fâţâi atât. Nu-ţi fac nimic deocamdată.

       Încremenesc când îi aud vocea groasă și autoritar, realizând că cel ce mă ţine captivă este un bărbat. Înghit în sec, apoi observ că apăruse şi Akyro în peisaj.

Akyo: I-ai găsit înaintea mea! Nu-i corect...

?: O să te las pe tine să-i torturezi după.

Ken: După? Cum adică "după"?

Akyro: Doar nu credeaţi că vă las aşa, nu?

Ast: Ce cauţi aici?

       Bărbatul evită să răspundă, dar în schimb râde scurt. Privesc spre Ast, acesta fiind foarte serios şi nervos. Mâna ce-mi acoperea gura se departează, însă strânsoarea în care sunt prinsă se amplifică.

Ast: Te-am întrebat ce cauţi aici!

?: Nu-mi amintesc să te fi lăsat să-mi vorbeşti aşa. Fii puţin mai civilizat în faţa prietenilor tăi.

Ast: Tsk.

?: Eşti aşa de supărat pe mine ? Păcat... Acum mă gândesc la o moarte mai dureroasă pentru tine şi... ea.

       Înghit cu greu nodul ce se aşternuse în gât, iar strânsoarea bărbatului este încă puternică, nelăsându-mă să mă mişc. Îmi pun atenţia pe persoanele din faţa mea, ochii rămânând pe expresia lui Ast. Are o privire plină de ură şi furie care mă înspăimântă până şi pe mine.

?: Akyro, ocupă-te tu de restul. Eu merg cu fata înainte.

Ast: Unde crezi că pleci aşa!?

?: Coboară tonul, fiule!

       Tresar şi îmi măresc ochii uimită. Ast strânge din dinţi, abţinându-se la o scenă urâtă. Gândurile mi se blochează, iar gura îmi vorbeşte singură, atrăgând atenţia bărbatului.

Eu: F-Fiule?

?: Ai zis ceva, micuţo? Mi s-a părut că ai bombănit ceva.

Eu: Dă-mi drumul!

?: Oho! Eşti încăpăţânată.

       Mă zbat în continuare, încercând să mă eliberez şi, într-un final, bărbatul slăbeşte strânsoarea. Reuşesc să scap, însă nu pentru mult timp. Acesta mă prinde de mână şi mă strânge puternic, făcându-mă să icnesc şi să cad în genunchi datorită durerii.

?: Nu te mai împotrivi.

Ken: Las-o în pace!

?: Mă enervează comentariile tale fără rost. Akyro, fă-ţi treaba!

       În câteva clipe, mâna bărbatului îmi ajunge la gât, apoi mă ridică de pe pământ, strângându-mă uşor. Îmi pun mâinile pe antebraţul său, încercând să scap. Îi privesc pentru prima dată faţa şi rămân surprinsă. Are trăsăturile lui Ast. Seamănă atât de bine cu excepţia culorii părului, aceasta este de un negru ca noaptea, asemănător cu cel a lui Akyro. Ochii săi sunt la fel de negri ca ai lui Ast, însă transmit alte emoţii. Îl mai văzusem doar atunci când Akyro îmi arătase povestea trecutului său ce părea a fi o minciună. Strânsoarea bărbatului devine mai puternică, trezindu-mă din analizat.

?: Măi, măi! Trebuia să mă aştept că vei veni după fratele tău.

Eu: Unde... Unde e?

?: Într-o celulă. Torturat destul de frumos.

Eu: Dă-mi... dru... mul...

       Mâna bărbatului mă strânge mai mult, nelăsându-mă să mai respir. Îi prind mai bine antebraţul, încercând să micesc strânsoarea. Imaginea devine uşor neclară, iar râsul bărbatului se aude de parcă sunt sub apă. Îmi strâng puternic ochii iar sufocarea dispare, apoi cad pe ceva tare şi icnesc. Îmi desprind pleoapele şi privesc podeaua proaspat ştearsă pe care căzusem. Mă ridic rapid în şezut şi analizez locul, observându-o pe directoare cum rezemată de biroul ei, privindu-ne pe rând.

Directoarea: Bun venit înapoi!

Cel: Mulţumim! Doamne, Ken, ai fost un geniu să foloseşti broşa!

Ken: Merci, merci.

Eu: Înapoi? Adică lumea reală?

Ast: Da. Suntem înapoi la liceu.

Eu: Nu! Nu e bine! Vreau să mă întorc! Trebuie...

Ast: Nu trebuie. Nu acum.

Eu: Dacă nu merg acum Travis va muri!

Ast: Ascultă-mă şi pe mine! Nu ne întoarcem! Clar!?

Eu: Te urăsc! Vă urăsc pe toţi!

       Vocea mea răsună în încăpere mult mai puternic decât cea a lui Ast. Mă ridic de pe podea şi încerc să plec, dar o mână îmi prinde încheietura.

Ast: Unde pleci aşa?

Eu: Lasă-mă în pace!

Ast: Stiu că eşti supărată, dar înţelege că te voi ajut--

Eu: N-am nevoie de tine şi ajutorul tău!

       Ast tresare şi îmi eliberează mâna brusc. Mă priveşte surprins, apoi îşi mută privirea în altă parte. Mă rotesc pe călcâie şi părăsesc camera. Merg cu grijă pe culoarul liceului, expresia mea devenind una tristă. N-ar fi trebuit să reacţionez aşa.

=Sfârşitul capitolului 21=

     Pam pam paaammm. Am terminat şi capitolul ăsta :3 Sper că v-a plăcut. :>

     Vreau să vă mulţumesc pentru toate voturile şi citirile ❤ Vă iubesc >.< !