Ajunşi unul în faţa celuilalt, ne privim fix, iar mâna începe să mi se mişte singură, întinzându-se spre gâtul lui. Ast rămâne calm şi îmi prinde palma uşor, strecurându-și apoi degetele printre ale mele. Îmi măresc ochii şi îl privesc confuză. Mâna sa caldă o strânge pe a mea făcându-mă să înţeleg mai bine mesajul: "Nu plec". Face un pas şi miceşte distanţa dintre noi. Îmi muşc buza şi îi privesc pieptul, neputând să-mi ridic privirea spre faţa sa.

Eu: Ast, te rog... încetează.

Ast: N-am de gând să fac asta.

Eu: Am să te rănesc dacă mai stai aici.

Ast: Nu o să mă răneşti mai mult decât am făcut-o eu.

        Îmi strânge cu grijă mâna, lăsând liniştea să domine camera. Privesc cum pieptul său urcă şi coboară lent datorită respiraţiei, apoi îmi închid strâns ochii dorindu-mi ca totul să fie un vis. Însă dorinţa nu îmi este ascultată. Când îmi redeschid ochii dau de tricoul său alb.

Eu: Ast... *tuşesc brusc*

Ast: Eşti bine? Te doare ceva?

         Îmi iau mâna de la gură şi o privesc, apoi tresar când ochii dau de culoarea roşie a sângelui şi încep să tremur. Ast îmi prinde mâna şi o analizează, strângând din dinţi.

Ast: Rezistă... Nu-l lăsa să te conducă.

       Cuvintele sale se aud cu ecou şi picioarele mă lasă brusc, însă Ast mă prinde înainte de a pica pe podea. Îmi plimb ochii prin cameră, totul devenind din ce în ce mai în ceaţă. Într-un final dau de ochii băiatului. La fel de negri, la fel de pătrunzători, la fel de trişti. Însă ceva e diferit. Privirea sa este ciudată, fiind combinată cu teamă şi furie. Pleoapele mi se închid brusc, iar totul devine negru. Orice simţ îmi dispare şi pare că plutezc în aer.

        Reuşesc să-mi deschid ochii dând peste imagini neclare, apoi clipesc des iar totul devine clar. Ast stă în faţa mea, având în braţe corpul meu. Tresar, iar respiraţia mi se opreşte în gât şi privesc stupefiată imaginea din faţa ochilor mei. Îmi plimb privirea în jur şi observ că sunt într-un colţ al bucătăriei, având picioarele prinse în podea cu ceva negru precum o mâzgă. Îmi muşc puternic buza, neînţelegând ceea ce se întâmplă.

Ast *strânge din dinţi *: Eligor!

          Vocea sa răsună în toată încăperea cu ecou, apoi liniştea se strecoară cu teamă. Îmi mut privirea spre picioarele mele şi simt cum genunchii mă lasă iar. Cad pe podea având un gol imens în stomac ciudat. Îmi pierd respiraţia pentru câteva secunde, iar când revine iau guri mari de aer. Îmi ridic privirea şi îmi măresc ochii uimită. Corpul meu stă în picioare exact în faţa lui Ast, însă băiatul rămâne în genunchi, având mâinile pe lângă corp, şi priveşte spre trupul meu.

?: Te bucuri să mă vezi?

         Deşi corpul meu vorbise avea o voce ciudată. Nu eram eu. Acel demon îmi luase trupul fără a putea riposta. Îmi strâng buzele într-o linie subţire şi aştept mişcarea băiatului.

Ast: Chiar vrei să mă enervezi, Eligor? Nu e bine să mă vezi nervos!

        Ast se ridică rapid de pe jos şi îi aruncă demonului o privire de nedescris. Niciodată nu îi văzusem acea privire şi nici nu-mi mai doream s-o văd. Înghit cu greu nodul din gât şi îmi pun atenţia pe trupul meu. Un râset psihopat îmi părăseşte buzele, ştiind deja că demonul ce-mi controla corpul era amuzat de întâmplări.

Eligor: Oh... Deja mi-e frică.

Ast: Părăseşte-i corpul.

Eligor: De ce? Nu poţi lupta fiindcă ţi-e frică că o s-o răneşti?

Ast: Pleacă sau te omor!

Eligor: Încearcă! Chiar te rog.

       Buzele formează un rânjet ciudat pe care nu credeam că puteam să-l fac vreodată. Ast îşi strânge pumnii pe lângă corp, fiind deja nervos. În scurt timp oftează lung şi îi aruncă o privire scurtă corpului controlat. Avea un plan.

Ast: Ai câştigat. N-o pot răni.

Eligor: Exact cum credeam. Ai devenit atât de slab...

       Începe să râdă victorios, apoi pocneşte din degete iar în mână îi apare un pumnal. Îmi ridic o sprânceană confuză în acelaşi timp cu Ast. În secunda următoare lama pumnalului ajunge în pulpa piciorului meu. O durere imensă îşi face apariţia şi încep să ţip ţinându-mă de picior deşi eu nu aveam rana, ci corpul meu.

Eligor: Eu nu simt durerea, dar Liana o simte de două ori mai tare!

Ast: Să te ia dracu!

Eligor: Asta nu e posibil. *rânjeşte* Îngenunchează, corcitură!

Ast: Ce!?

Eligor: Iar vrei s-o rănesc? De data asta o să fie mai rău...

        Îşi plimbă lama pe gât, făcându-l pe Ast să fie şi mai furios. Pielea gâtului începe să mă doară, semn că pumnalul se adâncea. Ast priveşte mişcările demonului, apoi îngenunchează tăcut.

Eligor: Înveţi repede. N-o să te superi dacă moartea ta o să doară enorm, nu?

Ast: Aş vrea s-o văd şi pe asta.

Eligor: Oh! Eşti încăpăţânat.

       Privesc uimită fiecare mişcare a băiatului. Pare că ştie cu cine vorbeşte. În câteva clipe, o durere insuportabilă îşi face apariţia în abdomen. Îmi pun mâna la gură şi încep să tuşesc puternic, iar picături de sânge se strecoară printre degetele mele subţiri, pătând lemnul podelei. Mă ghemuiesc pe podea încercând cumva să alung durerea.

Eligor: Vezi ce faci, corcitură?

       Îmi pun privirea pe corpul meu observând cum lama pumnalului este mişcată. Îmi strâng mâinile în jurul abdomenului, tuşind şi abţinându-mă să nu mai ţip. Vocea lui Ast se aude puternic în cameră, făcându-mă să mă cutremur uşor.

Ast: O să regreţi că ai făcut asta!

Eligor: Se pare că am trezit ceva din micul meu lor--

        Eligor nu mai apucă să-şi termine cuvintele, căci Ast prinde corpul de gât şi îl trânteşte de perete. Icnesc şi tuşesc de câteva ori, restabilindu-mi respiraţia de parcă eu aş fi fost trântită. Stai. Corpul meu e cel lovit aici. Privesc speriată spre băiat şi observ că negrul ochilor săi se transformase într-un roşu intens.

Ast: O să mori în chinuri!

Eligor: Nu numai eu am să mor.

        Ast tresare şi îşi îndepărtează rapid mâna, înţelegând unde bate demonul. Cum poate să lupte dacă eu sunt cea care îl împiedică? Mă ridic cu greu în şezut, ignorând rănile invizibile ce îmi zvâcnesc. Privesc spre cei doi şi aştept ca Ast să-şi termine lupta, chiar dacă asta însemna să se lupte cu corpul meu posedat.

Eligor: Asta se întâmplă când sentimentele sunt mai puternice decât dorinţa de a-ţi salva ţie viaţa!

         Tresar la afirmaţia demonului şi privesc confuză spre Ast, însă băiatul se încrunta şi rămâne pe loc. Îmi închid ochii strâns iar un fior rece îşi face apariţia. Îmi desprind pleoapele dând peste o imagine neclară, apoi clipesc de câteva ori şi dau peste faţa lui Ast. Tresar şi îl privesc surprinsă, băiatul devenind confuz la reacţia mea.

Eu: Ast?

Ast: Liana? Cum ai scăpat?

Eligor: Nu a scăpat. I-am dat ocazia să te vadă pentru ultima dată!

         În câteva secunde sunt iar pe podea, privind spre cei doi. Îmi muşc buza şi îmi strâng pumnii puternic, iar Ast scâncește din dinţi.

Ast: Nu te mai juca, Eligor!

Eligor: Nu m-am putut abţine. Trebuia să-ţi vezi faţa!

         Într-o fracţiune de secundă, Ast trimite corpul posedat prin peretele din lemn al camerei. Încep să tuşesc brusc, scuipând sânge pe podea, iar băiatul strânge din dinţi, expresia sa spunându-mi că regretă acţiunea.

Ast: Dacă prin bătaie o aduc pe Liana înapoi... atunci te omor!

          Îl ridică, ţinându-l de tricou şi lipindu-l de o bucată stabilă din perete. Buzele trupului se arcuiesc şi formează un alt rânjet. Nu era corpul lui, Eligor nu simte nimic. Dacă îl ucide, atunci mă ucide şi pe mine. Înghit în sec şi aştept următoarea mişcare a băiatului. În loc de lovituri Ast preferă să se retragă, lăsând corpul să pice pe podea. Îi urmăresc atentă fircare mişcare, observand cum buzele sale se deschid lent, aproape tremurând.

Ast: Cine... Cine te-a trimis aici?

Eligor: Poţi ghici şi singur.

         Băiatul rămâne tăcut pentru câteva secunde, apoi înghite în sec şi priveşte spre trupul de unde se aude vocea demonului.

Ast: De ce te-a trimis?

Eligor: Ca să vă despart. Nu este logic, lordul meu?

        Înghit cu greu nodul ce se aşternuse în gât. Ast oftează lung, însă îşi menţine privirea pe demon. Îi urmez mişcările, aşteptând o reacţie din partea celuilalt.

Ast: De ce? Nu e de ajuns că m-a alungat?

Eligor: Nu-ţi pot răspunde.

         Băiatul pufneşte nervos şi prinde corpul de gât, trântindu-l iar de perete. Icnesc, însă suport mica durere provocată.

Ast: Spune-mi!

Eligor: Iar o răneşti singur pe fată...

Ast: Spune-mi şi nu mai ocoli subiectul! *aproape ţipând*

Eligor: Profeţia voastră. Nu vrea să fie realizată. Ştii prea bine că dacă nu-mi îndeplinesc misiunea o să vină altcineva mult mai puternic, atunci ce vei face?

        Mă ridic în picioare şi înaintez cu greu spre cei doi. Rănile îmi ard şi fiecare pas pare făcut pe ghimpi, dar, într-un final, ajung în spatele lui Ast. Băiatul încă are mâna la gâtul lui Eligor, sau, mai bine spus, la gâtul corpului meu. Mâna îi tremură, iar dacă îl priveşti mai bine îi poţi observa expresia îngândurată. Se gândea la alt plan? Se gândea să renunţe? Nu pot să-mi dau seama, însă am încredere în el. Îmi desprind buzele lent şi şoptesc mai mult pentru mine:

Eu: Fă ce trebuie făcut...

         Ast tresare şi îşi întoarce privirea în spate, iar eu clipesc des şi îi privesc expresia. Ochii săi inspectează camera, simţind ceva lângă el, însă nu ştiind ce. Se întoarce înapoi spre demon şi rânjeşte ciudat, uşor superior.

Ast: Să vină cine vrea!

Eligor: Eşti sigur de asta? Dacă mai vorbeşti fără să gândeşti fata ar putea muri.

Ast: Nu-mi pasă! Nu mă interesează profeţia aia. Tot ce-mi doresc e răzbunarea. Am vrut să aflu câte ceva de la tine şi a mers. Poţi s-o omori.

        Vorbele sale se înfig ca nişte cuţite în inima mea. Îmi muşc obrazul pe interior, simţind gustul metalic al sângelui. O să-l lipesc bine. Eligor îl priveşte uimit pe Ast, iar în scurt timp rânjeşte satisfăcut. Băiatul îşi departează mâna şi se întoarce pe călcâie căscând plictisit. În scurt timp, demonul revine la forma sa, eliberându-mi corpul. Îmi rezem spatele de peretele tare, icnind şi simţind cum îmi pulsează rănile făcute. Ast se întoarce spre bărbat, evitând să mă privească.

Ast: Ai terminat? N-am chef să stau aici degeaba!

Eligor: Semănaţi mult cu tatăl dumneavoastră, lordul meu.

         Eligor se apropie ameninţător de mine, făcându-mă să mă bag mai bine în perete. Înghit în sec încercând să-mi calmez respiraţia, iar în mâna bărbatului apare acelaşi pumnal negru.

Eligor: O să am grijă să nu te doară prea tare!

Ast: Si eu o să am grijă să nu o mai atingi vreodată!

         Îmi pun atenţia pe Ast, observând că ţine în mâna dreaptă un pistol alb pe care il pune pe capul demonului. Eligor rămâne nemişcat, neîndrăznind să îl mai supere pe Ast.

Eligor: Arma sacră White Knight... Cea care anulează orice abilitate când e atinsă. Nu credeam că mai foloseşti acest pistol.

Ast: Îmi ia ceva timp să-l scot...

Eligor: Având în vedere că nu ai mai fost aici, e destul de impresionant că îl mai ai. Credeam că sigiliul îţi anulează şi arma.

Ast: Vrei să-ţi zbor creierii, sau vrei să-ţi zbor creierașul? Ce e al meu, rămâne al meu.

Eligor: Corcitura tot corcitură rămâne!

Ast: Data viitoare când îţi spun să pleci, ar trebui să o faci. Păcat că nu mai există o dată viitoare.

Eligor: Să te ia naiba, Astaro--

Ast: Pe tine deja te-a luat!

         Băiatul apasă pe trăgaci, capul demonului luminându-se în alb şi în câteva secunde corpul se descompune în cenuşă. Îmi las corpul moale, alunecând pe perete până ajung pe podea. Ast se apropie gentil de mine, şi îmi întinde mâna. Mă încrunt la mâna acestuia, însă i-o prind fără a comenta ceva. Băiatul mă trage rapid în braţele sale, cuprinzându-mi apoi talia pentru a mă apropia mai mult. Tresar şi rămân nemişcată, dorinţa de a-l pocni fiind încă puternică.

Ast: Îmi pare rău.

Eu: Eşti aşa prost...

Ast: Ştiu. Cum te simţi?

Eu: Având în vedere că am trăit câteva dureri bune, însă acum s-au mai domolit... Mă laşi să te lovesc?

Ast: Cred că o merit...

          Îl împing brusc, iar palma mea ajunge peste obrazul său. Lovitura nu este una puternică, ci mai mult în joacă. Ast îşi dă ochii peste cap şi îmi prinde încheietura părând puţin supărat. Ne privim fix, iar expresia băiatului se schimbă, fiind acompaniată de un surâs.

Eu: Te urăsc!

Ast: Ştii că am minţit, scânduro!

Eu: Poate da... Poate nu. În fine.

          Ast îşi desprinde buzele pentru a vorbi, însă este întrerupt de o voce venită de nicăieri. Tresar şi analizez zona o dată cu băiatul.

?: V-am găsit!

         Înghit în sec, Ast ridicându-se în picioare. Mă ridic la rândul meu şi aştept în linişte, iar lângă noi apare o fetiţă. Corpul ei este transparent precum cel al unei fantome. O privesc speriată şi îi analizez trăsăturile ce ne asemănau. Părul îl are tot negru ca smoala, ochii albaştrii, iar faţa palidă, însă există şi mici diferențe.

Ast: Cine eşti?

        Fata îşi mută privirea spre Ast, însă nu răspunde. Îşi întoarce atenţia asupra mea şi zâmbeşte blând. Înghit în sec simţind un fior ciudat.

?: Mă bucur să te revăd.

Eu: C-Ce?

Ast: Repet... Cine eşti?

?: Nu-ţi mai aminteşti de mine? De fapt nu prea ai cum. M-ai văzut la vârsta de un an.

Ast: Mă ignoră complet sau poate nu mă vede. Liana, întreab-o tu!

        Îl privesc pe Ast încruntată. Băiatul ridică din umeri, apoi este atent la fetiţa transparentă.

?: Te văd şi te aud clar, băiete. Dar nu am timp de pălăvrăgit.

        Fata dispare lăsând în urma ei un vânt rece, apoi apare brusc mai aproape de noi, dar schimbată. Acum este o bătrânica care zâmbeste inocent şi cald. Un sentiment de deja-vu îmi străbate corpul făcându-mă să mă cutremur. Îi privesc fiecare trăsătură schimbată din vina bătrâneţii. Îmi pare cunoscută. Dar cum? Cum este posibil?

Eu: Cine eşti?

         Bătrâna zâmbeşte şi mai dulce, apoi îşi deschide buzele cu grijă scoţând un mic oftat. Ast îmi aruncă o privire scurtă, eu făcând la fel spre el.

?: Eu sunt........

=Sfârşitul capitolului 19=

Hm... Nu prea a ieşit cum am vrut. În fine :3. Sper că v-a plăcut :>