~ ~ ~

        Totul este în flăcări. Aceleaşi flăcări pe care le-am mai văzut. Şi la fel ca prima dată mă aflu în mijloc. Dar unde mai exact este acel mijloc? Stau nemişcată aşteptând să se întâmple ceva. Dupa cateva clipe flăcările se dau din calea mea, lăsându-mă să trec pe o cărare îngustă. Păşesc anevoie până ce, în faţa mea, apare o uşă mare din lemn. Bat politicos, iar aceasta se deschide larg. Clipesc des şi intru fără reţinere, curiozitatea împingându-mă de la spate. Proastă alegere. Uşa se trânteşte în urma mea, lăsându-mă în întunericul înăbuşitor. Deşi este beznă totală simt că nu sunt singură în acea cameră. Bănuiala mea este îndreptăţită atunci când un râset de copil străbate întreaga încăpere. Unde mă aflu? Mă dau câţiva paşi înapoi dorind să ies. Ating aerul prin întuneric, exact în locul pe unde intrasem, încercând să găsesc ieşirea, dar uşa dispăruse. Înghit în sec şi aştept următoarea mişcare a celeilalte persoane. În scurt timp un zgomot ciudat risipeşte liniştea şi îmi provoacă fiori pe şira spinării. Era înfiorător, de parcă cineva trăgea nişte lanţuri după el. Aud cum zgomotul se apropie din ce în ce mai mult, apoi se opreşte exact în faţa mea. Încerc să mă mişc, dar ceva îmi ţine picioarele pe loc. Mă simt prinsă şi fără cale de scăpare. Persoana e atât de aproape de mine încât îi aud respiraţia. Nu durează mult şi o mână rece îmi atinge gentil obrazul stâng, făcându-mă să tresar şi să vreau să mor înainte de a fi omorâtă de necunoscut. Corpul începe să-mi tremure şi nu pot vedea nimic înafară de negru. Respiraţia călduţă se depărtează uşor şi, în câteva clipe, îşi fac apariţia în întuneric două bile roşii. Înghit în sec, recunoscând acel rubiniu ce îmi dădea fiori. Privirea sa îmi emană o sete nebună de sânge şi o ură imensă. Nu trebuia să fiu aici. Bătăile inimii mi se accentuează şi un fulger se face văzut pe geam, luminând încăperea. Lumina lui mă ajută să văd persoana din faţa mea, dar imediat regret şi teama mă cuprinde mai mult. Creatura ce se ascundea în întuneric avea un rânjet de nedescris şi o privire sadică, iar imediat ce îi tipăresc imaginea în minte se năpusteşte asupra mea.

~ ~ ~

        Mă trezesc brusc ţipând speriată în cameră. Clipesc de câteva ori când observ lumina din cameră, apoi respir scadent şi analizez încăperea, constatând că totul a fost doar un vis. Răsuflu uşurată şi mă ridic în capul oaselor analizând camera. Adormisem în camera lui Travis, însă nici urmă de el. Oftez pentru mine şi îmi iau telefonul. Îl deblochez cu grijă şi îi caut numărul, apoi îl apelez rapid şi ascult sunetul lung. O dată. De două ori. De şapte ori, dar nici un răspuns. Încep să mă îngrijorez mai mult. Nu este genul ce ar lipsi atât de mult...

        Părăsesc camera, intrând mai apoi în baie pentru a-mi face rutina. După un timp cobor în bucătărie, unde deschid frigiderul şi doar privesc, neavând chef să mănânc. Îl închid la loc şi mă întorc la baie, unde atmosfera se răcoreşte. Mă apropii de oglindă simţind un fior rece ce-mi străbate corpul. Îmi fixez ochii pe reflexia mea, observând o umbră neagră ce trece prin spatele meu. Mă întorc rapid şi inspectez camera micuţă, însă nu este nimic. Îmi muşc buza şi părăsesc baia având un nod în gât, apoi îmi iau rucsacul de şcoală şi ies din casă observând cum autobuzul trece prin faţa mea. Oftez şi îmi continui drumul spre şcoală pe jos.

        Ajunsă în incinta liceului îmi iau inima în dinţi şi mă grăbesc spre sala de clasă. Inspectez uşa neavând curajul să o deschid, apoi inspir adânc şi bat usor, primind ca răspuns bubuituri din clasă. Deschis uşa şi intru cu grijă dând peste câţiva colegi ce se duelează pentru o plăcintă cu mere. Chicotesc scurt şi mă apropii de banca mea, ferindu-mă pe cât mai mult posibil de cei doi băieţi. Nu apuc să mă asez, căci profesorul de franceză intră pe uşa clasei. Când profesorul ajunge la catedră, oftez si mă aşez pe scaun şi îmi scot cele necesare pentru oră. Nu durează mult şi aud o şoaptă în stânga mea. Mă întorc lent şi dau peste expresia plăcută a lui Ast.

Ast: Ai întârziat. Iar ai pierdut autobuzul?

Eu: Da... Din păcate.

Prof: Azi ascultăm tema.

Eu: Să nu mă asculte.. Să nu mă asculte. *şoaptă*

        Profesorul se uită prin sala de clasă neştiind pe care să-l aleagă. Îmi feresc privirea şi îl aud cum se duce spre catalog şi îl deschide la întâmplare.

Prof: Să vedem, să vedem. Madox, să auzim tema.

Madox: Păi... N-am... N-am ştiut s-o fac?

Prof: Ce n-ai ştiut? Stai jos, doi!

Eu: Nu te uita mai jos. Nu, nu!

Prof: Mizuki? Sunt sigur că tu ai făcut-o.

        Mă ridic lent din bancă, înjurând şi încercând să găsesc o scuză plauzibilă. Îmi muşc buza şi privesc spre catalogul deschis. Probabil o să imi stric media la franceză...

Eu: Ei bine...

?: Psst!

        Văzând că profesorul are treabă cu manualul, mă întorc spre sunetul făcut de o fată. Celina mă priveşte fix, având un caiet întins spre mine.

Eu: Huh?

Celina: Ia-l mai repede.

        Îmi întinde caietul, apoi constat rapid că este tema ce trebuia citită. Fără a mai sta pe gânduri încep să citesc greu, deoarece Celina când scrie teme le scrie doar ca să fie scrise. Dupa un timp de citit, scap repede de nota mică care era pe punctul de a fi pusă. Mă aşez comod în bancă, iar profesorul continuă să asculte până când se sună de ieşire. Cu toţii aşteptam acel sunet. O dată cu plecarea cadrului didactic, sala se goleşte repede de elevi.
        Mă întind în bancă, observând cum Celina se apropie şi se aşează în banca liberă din faţa mea. Îmi aranjez caietele auzind încă o pereche de paşi ce se apropie.

Cel: Huh! Credeam că o sa mă asculte şi pe mine.

Eu: Multumesc mult! Dacă nu erai tu, acum aveam un doi.

Ast: Mă întreb ce zicea Travis dacă vedea un doi la tine în catalog.

        Când îi aud numele fratelui meu, faţa mi se întristează iar îngrijorarea se strecoară uşor. Nu m-a sunat până acum. Nu mai ştiu nimic de el. Gândurile că ar fi putut păţi ceva mă îngrozesc şi îmi las capul pe banca tare, oftând.

Ast: Nu s-a întors, nu?

Eu: N-Nu. Nu-i stă în fire să întârzie aşa mult.

Cel: S-a întâmplat ceva?

Ast: Pe scurt... Travis a plecat şi nu s-a mai întors.

Cel: Ce? Ma pun să-l sun acum!

Eu: Nu te obosi. L-am sunat şi eu. De şapte ori chiar.

Cel: Vin la tine azi! Gata! Petrecere în pijamale. *deja cu gândul departe*

Eu: Ce? Ar fi drăguţ. *surâd* Dar o să fim doar noi două?

Cel: Invităm şi băieţii!

Ast&Eu: Eşti nebună!?

Cel: O să fie mai distractiv. Oricum fetele o să doarma într-o cameră, iar băieţii în camera lui Tav. Aşa o să-ţi fie mai uşor, iar dacă vine Tav acasă plecăm. Ce zici?

Eu: Sună interesant... Dar dacă nu vine?

        Fata îl priveşte pe Ast, având o expresie nouă. Băiatul aprobă scurt din cap, apoi îmi zâmbeşte.

Cel: Atunci o să mergem după el.

Eu: De parcă am ştii unde este...

Ast: Sunt bun la găsit lucruri.

Eu: Fratele meu nu e un lucru!

Ast: Ştiu, dar nu-ţi face griji.

        Vocea lui pare calmă, iar pe faţa acestuia puteai citii că ştie ce face. Vorbele sale îmi readuc zâmbetul pe faţă şi încrederea instant. Cum reuşeşti asta?

* * *

        La sfârşitul orelor ne adunăm în faţa liceului planificând ce vom face la mica petrecere. Celina radiază de fericire, însă şi mie îmi surâde ideea nebună. Ast este nedumerit, dar uşor amuzat de noi.

Cel: Bun! Eu aduc sucul. Voi?

Ast: Eu aduc filme horror.

Eu: Eu vă cazez.

        Privirile se pus asupra mea, făcându-mă să îmi ridic mâinile în semn de predare. Celina oftează, apoi revine la entuziasm.

Cel: E bine şi aşa.

Eu: Am uitat un amănunt... Chelul doarme afară.

Ast: Dacă-mi dai şi o pătură mie îmi convine. *zâmbind în colţul gurii*

Cel: Deci pe cine mai invităm?

        Ridic din umeri fiind urmată apoi de Ast. Îi zâmbesc Celinei ştiind deja pe cine o să mai invite.

Cel: Ce ziceti de... Ken? *zâmbind gingaş*

Ast: Ken?

Cel: Ken!

Ast: O să dorm afară. În caz de ceva mă găsiţi în curtea vecinilor Lianei.

Cel: Hai, mă! Nu te mănâncă Ken.

Ast: Nu-l cunoşti!

        Celina îi aruncă o privire rece, făcându-l pe Ast să tresară. Înghit în sec, fiind fericită că nu comentasem nimic.

Cel: Pe la şapte jumate e bine?

Ast: Eu zic că da.

Eu: Mi-e îndiferent.

Cel: Aşa rămâne! Vorbesc eu cu Ken şi ne întâlnim la tine. Byee!

        Celina aleargă rapid spre ieşirea din liceu, nelăsându-ne să mai spunem ceva. Oftez şi fac schimb de priviri cu Ast, apoi fiecare pleacă în direcţia lui zâmbind.

        Ajunsă acasă a trebuit să-mi aranjez camera, fiind uşor dezordonată. Termin rapid curăţenia şi constat că mai este destul timp până la apariţia celorlalţi. Oftez lung şi decid să fac curat în toată casa, risipind astfel timpul de aşteptare.
        Ora la care am planificat să ne întâlnim a venit repede. Asez ultimele tacâmuri în dulap, apoi îl închid şi îmi scutur palmele. În scurt timp se fac auzite câteva ciocănituri în uşa de la intrare, iar telefonul îmi vibrează scurt pe masă, făcând ecranul să se lumineze. Mă apropii rapid şi observ că am un mesaj de la Celina. Alte câteva ciocănituri se aud şi decid să merg să le deschid. Surâd scurt când ajung în faţa uşii, apoi o deschid larg dând peste două persoane cunoscute.

Cel: Hei!

Ken: 'Nă seara.

Eu: Se pare că aţi venit. Intraţi!

        Mă dau din faţa uşii şi îi poftesc înăuntru, iar Ken se duce direct în bucătărie. Celina oftează, apoi îmi prinde mâna şi mă târăşte în camera mea fără a-i mai pasă de băiat. Încuie rapid uşa, apoi scoate din plăsuţa ei o pereche de pijamale pe care le pune rapid pe ea.

Cel: Cum ţi se pare? E prea de fete?

        Analizez rapid pijamaua observând că este de culoare gri. Tricoul are o căpşună mare în mijloc, iar pantalonii sunt scurţi şi au acelaşi imprimeu pe piciorul drept. Îi venea perfect.

Eu: Îţi stă foarte bine!

Cel: Vreau s-o văd si pe a ta.

        Oftez şi dau peste expresia insistentă a fetei. Îmi dau ochii peste cap şi scot din dulap pijamaua, îmbrăcând-o sub privirea curioasă a Celinei. Culorile sunt la fel ca cele de pe pijamalele Celinei. Diferenţa dintre ele fiind că ale mele sunt simple. Fac o mică piruetă si ne zâmbim una alteia, apoi ieşim din cameră. Coborâm cu grijă scările, Celina oprindu-se la ultima treaptă de parcă tocmai ce a sesizat ceva important.

Cel: Poate nu ar fi trebuit să invităm băieţii.

Eu: Tu ai venit cu ideea.

Cel: Mda... Nu mai contează. O să fie distractiv.

        Conversaţia noastră este întreruptă brusc de bătăile puternice în uşa de la intrare. Bănuiam cine putea fi. O las pe Celina să fugă la Ken, eu mergând alene spre intrare. Deschid uşa lent, încercând să enervez mai mult persoana ce aşteaptă.

Ast: Puteai să mai întârzi?

Eu: Nu e vina mea că tu vii târziu.

Ast: Pfff. Frumoasă pijama!

Eu: Intră o dată, idiotule!

        Ast face câţiva paşi în casă, apoi aşteaptă să îl conduc. Este ciudat să-l stiu aici, însă trebuia să mă gândesc la asta mai devreme. Părăsim micuţul hol şi ne reunim cu ceilalţi doi în sufragerie. În scurt timp, fiecare se aşează pe unde a vrut. Celina şi Ken au furat canapeaua, lăsându-mă pe mine pe fotoliu, iar Ast a preferat să se aşeze pe covorul moale, deşi mai erau locuri libere.

Ast: Mă plictisesc.*se întinde pe covor*

Eu: Mor încet, dar sigur.

Ast: Dacă nu facem ceva o să vă omor pe toţi în somn cu o pernă.

        Oftez, apoi îmi arunc o privire către Ken, acesta fiind aproape adormit. Ast observă asta şi se duce tiptil către urechea băiatului şi începe să ţipe: "Trezirea". Ken tresare buimac, apoi aruncă cu o pernă în Ast.

Ken: Du-te dracu!

Ast: Ai aruncat în mine ? *se pregăteşte să arunce în Ken*

Eu: Fără bătaie! Nu vreau să chem salvarea şi poliţia după.

Cel: Hei, hei! Am o idee.

        Toate privirile se pun asupra fetei. O privesc curioasă şi aştept să continue, iar aceasta se ridică de pe canapea şi se pune între noi toţi.

Ast: Spune-o mai repede.

Cel: Haideţi să jucăm adevăr sau provocare.

        S-a aşternut liniştea instant. Nu era o idee rea, dar dacă erau provocări aiurea? Îmi muşc buza aşteptând răspunsurile celorlalţi. O să urmeze o noapte lungă.

Ken: Eu mă bag.

Ast: Să zicem că şi eu joc.

Eu: Eh... Cred că mă bag.

Cel: Bun! *în glasul ei puteai citi entuziasmul*

Ast: Eu sunt primul care dă provocările!

Cel: Uff. Bine!

Ast: Aşa. Cu cine să începem? *se uită la fiecare* Ken!

Ken: Ăsta e un mod de a spune că vrei să dormi afară în seara asta?

Ast: Zi o dată ce alegi.

Ken*ţipă lângă Ast*: Provocare!

Ast: Nu mai ţipa în urechea mea, animalule! Provocare zici.

Ken: Îhm.

        În scurt timp, faţa lui Ast devine malefică. Ken se încruntă la acesta, însă nu îşi retrage cuvintele. Îmi ridic o sprânceană fiind curioasă şi îl privesc pe băiatul ce trebuia să dea provocarea. Acesta avea deja privirea pe mine, rânjind.

Ast: Liana, ai frişcă?

Eu: Cred că da. De ce?

Ast: Aşteptaţi puţin.

        Băiatul se ridică de pe covor şi fuge în bucătărie. Clipesc de câteva ori confuză, apoi îmi mut atenţia pe Ken. Acesta îşi sprijinea bărbia în palmă aşteptând provocarea de parcă ar ştii ce urmează. După câteva clipe apare şi Ast având un tub de frişcă în mână. Se apropie de noi rânjind.

Ast: Toarnă-l în pantaloni.

Ken: Desigur, dragă. Doar dacă mă ajuţi la curăţat după.

Ast: Strici farmecul...

        Ken oftează şi se ridică de pe canapea, apropriindu-se de Ast. Cei doi se privesc câteva clipe, apoi Ken ia tubul de frişcă. Adopt o privire uimită şi aştept, neînţelegând ceea ce voiau să facă.

Ken: Treci în baie, nebunule!

        După aceste cuvinte, Ken îl împinge pe Ast în baie şi îi aruncă tubul de frişcă in braţe. Se întoarce spre noi şi ne face semn să rămânem tăcute, apoi intră în încăperea micuţă şi încuie uşa. Fac schimb de priviri cu Celina, apoi ne ridicăm rapid şi ne lipim urechile de uşa băi.

Ken: Deschide gura.

Ast: Atinge-mă cu chestia aia şi ţi-o bag unde nu te aştepţi.

Ken: Tu ai dat provocarea!

Ast: Ken Follet, lasă frişca jos!

        În scurt timp liniştea se lasă în încăpere. Mă încrunt şi o privesc confuză pe Celina, dând de o altă privire nedumerită. Uşa se deschide brusc, făcându-ne să ne dezechilibrăm, fiind lipide de aceasta. Privesc camera decorată în albastru, dând peste cei doi care se abţin să nu râdă. Mă ridic de pe podea, ajutând-o apoi pe Celina.

Cel: Sunteţi aşa idioţi.

Ken: Credeam că ţi-ai dat seama de asta.

Cel: Am dat upgrade acum.

        Încep să chicotesc privindu-i pe cei trei nebuni din casa mea. Ne întoarcem de unde am plecat, aşezându-ne în acelaşi mod. Ken pune tubul de frişcă pe măsuţa din sticlă, făcându-l pe Ast să se strâmbe nemulţumit.

Ast: Ia chestia aia de pe masă, fiindcă simt că o să am curând traume cu ea.

Ken: Ai dreptate.

        Băiatul se ridică de la locul său, furând frişca şi ascunzând-o înapoi în bucătărie. Ast se întinde, apoi îşi sprijină spatele de canapea. Îşi lasă capul pe aşternutul moale şi o priveşte pe Celina, ea fiind urmatoarea lui victimă.

Ast: Celina, ce alegi?

Cel: Adevăr. Mi-e frică de provocările tale.

Ast: Păcat... Aveam una frumoasă.

Cel: Păstreaz-o pentru o altă viaţă.

Ast: E adevărat că ai un crush nou?

        Fata tresare şi se îneacă cu aerul. Mă apropii rapid şi o bat uşor pe spate, iar Ast îşi ridică mâinile în semn de predare, deşi ştia că lovise bine.

Cel: Mori! Sper să mori! N-am niciun crush!

Ast: Credeam că minciunile nu sunt permise...

Cel: Ast Becker!

Ast: Celina Willson!

        Băiatul chicoteşte scurt, înfuriind-o mai mult pe Celina. În scurt timp revine şi Ken ce se pierduse prin bucătărie. Mă arunc rapid înapoi pe fotoliu, apoi îmi amintesc un mic amănunt. Eu urmam.

Ken: Ce s-a întâmplat? Faceţi cunoştiinţă de vă spuneţi tot numele?

Ast: Vrei să ni te prezinţi şi tu?

Cel: O să mă răzbun.

Ast*pufneşte*: Oh, era să uit. Liana, ce alegi?

Eu: A-Am ceva de făcut... Revin peste douăzeci de minute său chiar mâine.

Ast: Shhht. Tu ai provocarea următoa--

Eu: Nici măcar n-am ales!

Ast: Nu-ţi dau de ales.

Eu: Ce crud...

        Ne privim reciproc, apoi mă încrunt supărată. Ast se apropie de urechea mea şi îmi şopteşte provocarea. Mă cutremur datorită fiorilor trimişi de respiraţia sa caldă, dar îmi revin rapid. Amintiţi-mi să nu mai joc ceva cu el.

Eu: Glumeşti! Spune-mi că glumeşti, fiindcă eu nu fac aşa ceva.

Ast: Nu vreau refuzuri!

Ken: Provocarea e provocare.

Eu: Tu de partea cui eşti!?

Ken: De partea dreptăţii şi a celor ciudaţi.

        Mă ridic de pe fotoliul moale, aruncându-le o privire urâtă celor doi băieţi. Îmi muşc obrazul şi păşesc alene spre uşa de la intrare, fiind urmată de ceilalţi. Apăs uşor pe clanţă şi înaintez până în faţa casei, apoi merg spre gardul vecinului. Iau furtunul ce se afla pe jos, pornind apoi apa. Înghit în sec fără a mă mai uita la prietenii mei. O să-l omor cu mâna mea. Ridic furtunul şi las apa rece să curgă pe mine, apoi iau aer în plămâni pentru a striga.

Eu: Sunt udă! Dar nu la fel de udă ca atunci când îmi văd vecinul!

        Îmi muşc buza ruşinată şi opresc apa, apoi o zbughesc în casă începând să-mi fie frig. Chicotele prietenilor mei încă se aud de afară. Îmi aduc braţele la piept simţind cum încep să tremur.

Ast: A fost amuzant.

Eu: Amuzant? Să vezi ce-ţi fac!

Cel: Mi-a plăcut. Acum e rândul meu.

Eu: Aşteaptă să mă schimb şi eu...

        Urc scările, lăsându-mi prietenii să se distreze în sufragerie. Intru rapid în camera mea, luându-mi câteva haine lejere: pantaloni negri de trening şi un tricou gri cu modele negre. Ies uşor din cameră şi dau peste Celina. Aceasta intră rapid şi îmi fură câteva haine din dulap pentru a scăpa de pijamaua micuţă. În scurt timp e îmbrăcată, acum aranjându-se în oglinda mare de la uşa dulapului. Zâmbesc observând că îi vin bine hainele. Acum poartă blugi negri, tăiaţi în genunchi şi o bluză neagră, strâmtă. Ce-i drept, Celinei îi venea mai bine decât ar fi putut veni pe mine. O las să se aranjeze, eu mergând în baie pentru a-mi usca părul ud.
        După ce îmi termin treaba, fug înapoi la nebunii ce se aud până şi din baie. Ajunsă lângă acestia constat că sunt într-un duel important. Celina este arbitrul, iar Ken şi Ast se învârt în cerc cu pernele în mână, fiind gata să atace oricand. Îmi dres vocea, făcând ca lupta să se oprească o dată cu privirile întoarse asupra mea. Ken se aruncă cu tot cu pernă pe canapea, iar Ast o ascunde în spatele său şi îmi zâmbeşte inocent. Pufnesc amuzată şi mă apropii mai mult, aşezându-mă pe jos căci fotoliul e acum ocupat de Celina.

Eu: Voi chiar vreţi să se lase cu bătaie?

Ast: O petrecere fără o bătaie bună nu mai e petrecere, nu?

Ken: Eu zic că ţi-o luai.

Ast: Hai să clarificăm asta aici şi acum!

Cel: După ce îmi termin de spus provocarea pentru Ast!

Ast: Ei, haide... Nu jucăm altceva?

Ken: Ţi-e frică de răzbunarea Celinei?

Ast: Parcă erai de partea mea!

Ken: De partea dreptăţii, bro. Partea dreptăţii.

        Ast oftează şi se aşează lângă mine pe podea cu reţinere. Îşi trece mâna prin păr, apoi o priveşte pe Celina. Ken se întinde mai bine pe canapea aşteptând să vadă ce urmează.

Ast: Sper că o să ai provocări uşoare.

Cel: E una bună. Sărut-o pe Liana.

Eu: Ce!? Nu, merci! Dă-i alta.

        Mă încrunt la Celina, primind în schimb un zâmbet de copil. Ăsta e complot asupra mea. Aud un oftat lung şi îmi mut atenţia spre sursa zgomotului. Ast îşi trece mâna prin păr gânditor, apoi răspunde cu glas domol, cuvântul rostit făcându-mă să simt un gol în stomac.

Ast: Accept.

Eu: Stai, ce!? Pe mine nu mă întreabă nimeni nimic? Dacă sunt de acord sau ceva?

        Ast surâde şi îmi zâmbeşte. Urăsc când face asta. În scurt timp se apropie gentil de mine, însă mă depărtez. Băiatul se încruntă puţin şi se apropie iar, dar mă depărtez mai mult dând cu spatele de canapea. Acum regret că mă aşezasem pe jos. Înghit în sec când constat că faţa sa este la câţiva centrimetri de a mea. Ne privim preţ de câteva secunde, apoi observ că se apropie mai mult. Îmi închid ochii şi simt cum o pereche de buze moi se presează pe fruntea mea. Îmi deschid la loc ochii fiind uimită de acţiunea sa. Ast se departează rapid, rânjind în colţul gurii, iar obrajii încep să-mi ardă şi simt cum inima îmi alergă prin corp. Ce a fost asta?

Cel: Nu e corect!

Ast: N-ai spus unde.

Cel: Am uitat! Încă o dată!

Ast: Ce? Nu. Deja m-am plictisit. Haideţi să ne uităm la un film, sau nu ştiu... ceva mai interesant.

        Culoarea feţei îmi revine la normal şi mă ridic de pe podea, aşezându-mă pe canapeaua neagră. Ken se aşează la celălalt capăt, luând telecomanda, iar Celina se pune in mijloc, luându-şi o pernă cu ea. Ast rămâne pe covor, stând cu spatele lipit de canapea, exact între picioarele mele şi ale Celinei. Ken porneşte televizorul, căutând un film horror. În scurt timp găseşte ceva bun de vizionat şi îi dă play fără a se consulta cu noi. Deşi filmul abia a început, un sentiment ciudat îmi colinda corpul. Simt cum o pereche de ochi mă priveşte, aşteptând să nu mai fiu atentă în jurul meu. Îmi muşc buza şi mă ridic de pe canapea dorind să întreb dacă sunt singura nebună ce simte asta, însă camera se cufundă în întuneric. O pană de curent.

=Sfârşitul capitolului 12=

Sper că a fost ok şi nu v-am plictisit. :3