Cartea nu are linie de dialog. Dacă ai vreo problemă cu asta poţi să ieşi şi să nu o citeşti, iar dacă nu... Eşti bine venit în lumea fanteziei. N-am vrut să-i pun linii de dialog fiindcă doresc să fie diferită de alte creaţii.

~Luni dimineaţa– ora 07:00~

       O altă zi de luni, un nou început de săptămână. Însă, ceva nu e la fel ca până acum. Azi e prima mea zi într-un liceu nou. M-am mutat de curând, iar zilele acestea au fost fără sfârşit. Credeam că o să pot avea o zi de linişte şi odihnă, dar această zi s-a dovedit a fi luni. Probabil o să urăsc de pe acum ziele de luni.

       Şi iată-mă stând în pat şi oftând pentru mine. Îmi închid ochii încercând să-mi reiau visul pierdut, însă e fără rost. Mă învârt în pat încercând să găsesc un loc perfect pentru a adormi la loc. Cine ar avea chef de şcoală când ai un pat moale?
       Când eram pe punctul de a reveni în tărâmul viselor, o uşă se dechide făcându-mă să înţeleg că era uşa camerei mele. Îmi ţin pleoapele închise încercând să păcălesc persoana că încă visez. Mâna acesteia se aşează cu grijă pe fruntea mea ceea ce mă face să zâmbesc pe sub mustăţi, dându-mă de gol. Un surâs cunoscut mie se împrăştie prin cameră şi mă face să-mi desprind pleoapele grele. Clipesc de câteva ori pentru a mă obişnui cu lumina ce pătrunde prin perdelele subţiri şi albe de la geam. În scurt timp dau de zâmbetul cald al mamei. Îi zâmbesc la rândul meu şi mă ridic în şezut.

Mama: Iar te prefaci că dormi?

Eu: Nu vreau să merg...

Mama: E prima zi. Ar trebui să te duci.

Eu: Offff... *îmi pun perna pe faţă*

Mama: Haide, sau vei pierde autobuzul şi vei întârzia la liceu.

       Privesc cum mama părăseşte camera, închizând în urma ei uşa. Mă învârt în pat, apoi mă întind căscând. După un timp reuşesc să mă ridic din pat şi să merg alene spre dulap. În timp ce eu îmi caut hainele de şcoală, mama merge să-l trezească pe Travis– fratele meu mai mare. Acesta mereu merge la somn la o ora târzie, cam pe la două-trei, iar acum mama încearcă să-l trezească. După câteva minute în care s-a chinuit, reuşi în cele din urmă.

       Deschid uşile dulapului şi îmi scot o cămaşă de blugi, un tricou alb simplu şi blugi albaştrii. Mă îmbrac rapid, apoi o zbughesc la baie şi-mi încep rutina. După vreo douăzeci de minute cobor la bucătărie, unde dau de mama. Mă apropii lent şi mă aşez lângă aceasta, observând cum soarbe politicos din cafea. Îmi pun privirea pe cerealele cu lapte din castronul meu şi zâmbesc scurt. Mereu are grijă să mănânc ceva de dimineaţă. Observând că liniştea începe să prindă rădăcini, o întrerup pe mama din savuratul cafelei calde.

Eu: Unde e Tav?

Mama: A plecat deja, scumpo.

Eu: Cum? Fără mine!?

       Mă ridic rapid de la masă atrăgând mai mult atenţia femeii. Îi zâmbesc rapid şi o iau la fugă spre camera mea, nereuşind să-mi termin micul dejun. Îmi iau rucsacul de şcoală şi cobor în grabă treptele, sărind peste câteva. Ajunsă în faţa uşii, observ că mama mă aştepta cu adidaşii mei în mână. Zâmbesc ca un copil şi o sărut pe obraz înainte de a mă încălţa.

Eu: Am fugit.

Mama: Să ai grijă!

Eu: O să am!

       Închid ușa în urma mea şi merg rapid pe trotuar, înjurându-mi fratele în gând. Nu poate să mă aştepte măcar o dată? Oftez şi privesc în jur căutând un reper. Ştiam de la mama că liceul era destul de aproape de parc, însă care parc? Merg drept până observ că mă apropi de intrarea unui parc ce părea foarte mare. Mă afund în mulţime şi inspectez zona colorată în galben şi pe alocuri roşu. Vântul adie uşor făcând câteva frunze să se desprindă de crengi, alunecând lent spre pământ. Ador imaginile oferite de acest anotimp: toamna.
       Mă opresc din mers şi caut persoane ce mi-ar putea arăta unde se află liceul. Spre norocul meu, zăresc în faţă un băiat ce părea de vârsta mea. Mă apropii rapid analizându-i ţinuta lejeră: teneşi negri, blugi de aceeaşi culoare ce aveau câteva tăieturi şi o bluză gri, largă si care pot spune că îi stătea foarte bine. Îmi ridic privirea şi îmi măresc considerabil ochii. Părul acestuia era de o nuanţă neobișnuită– alb. Îmi ridic o sprânceană apoi dau din umeri. Probabil era la modă nonculoarea. Grăbesc pasul şi încerc să-i atrag atenţia.

Eu: Hei! Opreşte-te!

       Băiatul se opreşte din mers, apoi se întoarce spre mine uşor confuz. Ajung lângă acesta şi îmi trag răsuflarea.

?: Cu mine vorbeşti?

Eu: Da. S-Scuze... Eşti licean?

?: Hm... Să înţeleg că eşti nouă pe aici.

Eu: Da. Numai ce m-am mutat aici. Trebuie să ajung la Liceul Sanctus şi nu prea ştiu unde este.

?: Coincidenţă, sau nu... Şi eu învăţ tot acolo. Dacă vrei te pot conduce.

Eu: Super! Mulţumesc mult!

?: Apropo, eu sunt Ast. *îmi întinde mâna politicos*

Eu: Încântată! Mă numesc Liana.*îi prind cu grijă mâna ca într-un salut*

       Mergem tăcuţi, iar în vreo zece-cincisprezece minute ajungem la Liceul Sanctus. Îmi casc ochii şi înghit în sec. Cladirea era imensă, având o nuanţă uşor spre gri. Atmosfera era ciudată şi rece, părându-mi desprinsă dintr-un film horror. Unde naiba aterizasem? Gardul ce înconjura clădirea era înalt, fiind construit parcă pentru a apăra ce se află înăuntru. Oftez şi întru în curtea liceului pe o poartă mare şi neagră, fiind deschisă şi lăsată aşa până la sfârşitul orelor. Ajung lângă băiatul ce mi-a arătat drumul şi ne întâlnim privirile. Analizez rapid expresia acestuia realizând că era foarte adormit. Înainte de a-l întreba în ce clasă se află, sunt întreruptă de vocea sa.

Ast: Te las cu babeta. Ne mai vedem!

       Îmi arcuiesc o sprânceană confuză şi îmi arunc o privire în faţă. Observ cum o femeie se apropie de noi, iar Ast o ia la fugă, fiind deja strigat de aceasta în zadar. Femeia oftează zgomotos şi se apropie mai mult de mine. Înghit în sec fiindu-mi puţin teamă de aceasta.

?: Tu trebuie să fii eleva nouă. Te rog, urmează-mă!

       Îi zâmbesc ironic, iar acesta plecă de lângă mine fiind sigură că o urmez. Încep să merg împreună cu aceasta până în faţa unei săli de curs. Inspir adânc pregătindu-mă de intrare. Femeia bate uşor în uşă, apoi intră.

?: Bună ziua, copii!

Elevii: Bună ziua, doamnă directoare!

       Ajunsă în faţa clasei îmi pun privirea doar la primele bănci, dând de câteva feţe surprinse. Păreau destul de uimiţi că directoarea se află în clasă. Păşesc mai aproape de femeie încercând să par cât mai micuţă şi invizibilă, dar era imposibil. Inspectez zona fiind mulţumită că era mult mai drăguţ înăuntru.
       Sala de curs e destul de încăpătoare, câteva dulăpioare fiind aşezate pe pereţi, iar un cuier imens din lemn este prins de peretele din spatele clasei. Băncile sunt aşezate într-un stil ciudat: câte una, fiind depărtate puţin pentru a putea trece cadrul didactic sau chiar elevii. Ferestrele sunt şi ele imense şi îţi dau imaginea liniştită a curţii liceului. În scurt timp, inspecţia mea este întreruptă de vocea directoarei care mă trezeşte din mica visare.

Directoarea: Luaţi loc, vă rog! Copii, ea este noua voastră colegă. Te rog prezintă-te clasei, domnișoară!

       O privesc uşor speriată, apoi înghit în sec. Arunc câte o privire la fiecare elev observând că am persoane cunoscute. Câţiva prieteni se aflau în sala de clasă şi îmi zâmbeau larg. Trag aer în piept fiind pregătită să vorbesc.

Eu: Bună! Ma numesc Mizuki Liana, am şaisprezece ani... Ehm... Sper că ne vom înţelege.

Directoarea: Domnişoară, te rog aşează-te în banca a treia, lângă geam.

       Mă conformez, păşind rapid pentru a scăpa de emoţiile ce mă cuprinseseră când mă aflam lângă directoare. Înainte de a mă aşeza constat că stau lângă băiatul ce m-a condus la liceu. Îi zambesc scurt, apoi mă fac comodă în bancă şi, la nici două minute, intră pe uşă o fată îmbrăcată în culori stridente, faţa fiindu-i umplută de fard. Se scuză pentru întârzierea ei cu o voce piţigăiată, apoi se încruntă la mine. Urăsc persoanele care vorbesc aşa. Îi aud tocurile cum se îndreptă spre mine apăsat, parcă cu furie. Se apropie de mine şi îmi spune cu o faţă de superioară:

?: Tu, dă-te din banca mea acum!

Eu: Hm? Nu ai decât să te muţi în altă bancă.

?: Poftim!?

Ast: Amber, termină o dată!

Amber: Dar, Ast, eu stau aici!

Ast: Mută-te în altă bancă şi gata!

       Mica contrazicere a celor doi este întreruptă de vocea directoarei, care răsună în toată sala de clasă. În scurt timp liniştea se aşterne şi fiecare elev stă nemişcat în banca sa.

Directoarea: Domnişoară Roth, termină cu acest spectacol şi mută-te în bancă cu Armin Raskin!

        Îmi închid ochii pentru câteva clipe, făcându-i descrierea fetei în minte. Amber Roth, o persoană nu prea isteaţă, dar răzbunătoare. Are părul blond, uşor buclat la vârfuri, iar hainele ei sunt colorate strident şi neadecvate pentru şcoală. O panaramă în toată regula. Oftez scurt şi îmi desprind pleoapele, fiind din nou atentă în jurul meu.

Amber: Dar... dar... doamnă!

Directoarea: Nici un "dar", Roth!

       Femeia o priveşte pe Amber cu o expresie nervoasă, iar fata cedează într-un final. Însă, înainte de a pleca, se apropie de urechea mea şi îmi şopteşte:

Amber: O să mi-o plăteşti!

       Îmi dau ochii peste cap ascultând cum se departează de bancă. Mă întorc cu faţa spre tablă, apoi îmi amintesc numele rostit de directoare. Îmi muşc buza realizând că numele băiatului îmi este cunoscut. Îmi întorc privirea în spate dând peste cea a lui Armin, care îmi zâmbea larg. Zâmbesc ca o idioată fiind bucuroasă că un vechi prieten încă îşi aminteşte de mine. Armin Raskin este un băiat destul de drăguţ. Are părul şaten şi ochii caprui închis. Zâmbetul său este precum al unui copil. Îi place să se îmbrace elegant, atrăgând astfel fetele. Îi mai plac jocurile video... de fapt e obsedat de ele. Surâd în linişte la gândurile mele şi revin la a fi atentă în faţă.

       Ora a început rapid şi la fel de rapid a zburat. În tot acest timp am privit în gol pe fereastră, neinteresându-mă ora de biologie. Peisajul era mult mai captivant decât vorbăria despre celule. Într-un final, clopoţelul sună zgomotos, anunţând sfârşitul orei. Îmi desprind cu greu privirea de pe fereastră şi mă ridic din bancă dorind să inspectez mai mult din liceu. Păşesc alene spre uşa clasei şi încerc să ies. Bine spus "încerc".

= Sfârşitul capitolului 1 =