~Lectură plăcută~

       Ronţăi plictisită salatinii, deoarece filmul ales de Celina este plictisitor. Oftez pentru mine şi mă întind obosită. Zilele de vacanţă se scurg repede. Mult prea repede. Îmi arunc o privire la ceilalţi pentru a-i analiza. Celina are perna în braţe, fiind concentrată la scena romantică din film. Travis este pe telefon tastând de zor, iar Ken... Ehh... Săracul adormise într-o poziţie incomodă. O să aibă dureri de gât când se va trezi. Mai ronţăi câţiva salatini întorcându-mi privirea spre film. Celina nu mai observă nimic, fiind prea absorbită să înjure printre dinţi băiatul. Îmi muşc buza inferioară şi mă aşez într-o poziţie mai confortabilă pe canapea. Este trecut de ora prânzului, dar Celina venise cu ideea de relaxare după masă. Aveau să rămână aici până spre seara. Eu şi Ken plănuisem deja la ce film să ne uităm. Şi cu siguranţă nu era ceva romantic.
       Telefonul mă întrerupe brusc din visare. Acesta vibrează scurt pe măsuţa din faţa noastră, însă ceilalţi nu observă nimic. Îl ridic alene şi îl deblochez, iar zâmbetul îmi apare brusc. Îmi muşc obrazul risipind zâmbetul, care nu avea ce caută acolo, apoi deschid mesajul şi îl citesc ca mai apoi să-i răspund.

" Ce faci azi? Eşti ocupată?"

"Mă plictisesc la un film romantic împreună cu Celina (care e cea mai atrasă), Travis (care tastează fără oprire) şi Ken (cel care doarme... urma să fac la fel)."

"Cam ocupată deci..."

"Karen."

"Unicul şi inegalabilul Karen la datorie, domniţă. Vin să vă salvez? =)))"

"Te-aş lăsa cu seen"

"Dar n-ai făcut-o"

"Pfff!!! Poţi să vi... Nu cred că s-ar supăra."

"Oferta mai e valabilă spre seară? Acum se ivi o treabă..."

"Cum vrei. Ce treabă?"

"Pe mai târziu, Liana!"

"Hei! Schimbi subiectul!"

"Probabil =))))"

"Îţi iei bătaie!"

"Dacă e venită de la tine. Hmm. Mi-ar face plăcere :>"

"În visele tale. Îl pun pe Travis."

"Ştii... Tocmai ce m-am răzgândit! Programăm bătaia pentru alt secol."

"Ce copil..."

"Vorbi piticania... Te las la film. Vorbim pe seară!"

"Mhm. Seen!"

        Îmi blochez telefonul brusc şi îmi ridic privirea, observând că filmul luase sfârşit. Celina mă priveşte cu un rânjet viclean. Ken încă moţăie, iar Travis plecase din cameră. Clipesc des şi-mi axez privirea spre fată.

Cel: Cui îi tastai cu aşa zâmbet?

Eu: Hă? Nu ştiu...

Cel: Oh, haide! Erai aşa de concentrată încât n-ai auzit că te-am strigat de câteva ori!

       Înghit în sec, încercând să evit conversaţia, iar salvarea mea a venit rapid. Ken începe să mormăie şi să se întindă, facând-o pe Celina să se încrunte spre acesta.

Ken*îşi ridică o sprânceană confuz şi adormit*: Ce-am pierdut?

Cel: Cam tot filmul! În rest nimic.

Ken: Oh... Păcat.

Cel: Ce ironic eşti! Las' că vezi tu!

       Ken tresare, iar Celina ia o pernă începând să-l lovească. Băiatul sare de pe canapea şi încearcă să se apere. Încep să chicotesc în timp ce-i privesc, iar în scurt timp primesc o pernă în faţă. Ken îşi înăbuşe un chicot, iar Celina îl loveşte în cap cu perna.

Eu: Război!

       Iau o pernă şi încep să-i lovesc pe amândoi. Ken rânjeşte şi ia ultima pernă rămasă.

Ken: Declar al treilea război începu--

       Celina îi loveşte faţa din plin. Chicotim amândouă, iar Ken se încruntă şi îşi pregăteşte perna. Începe să ne lovească în diferite locuri. Celina se fereste, dar este lovită de mine.

Cel: Parcă eram în aceeaşi tabără!

Eu: Ups...

       Se încrunta şi mă loveşte împreună cu Ken. Încep să fug prin cameră şi să râd. Travis ne priveşte din tocul uşii cu sprâncenele ridicate.

Tav: Ce sunteţi voi? Copii de grădiniţă?

       Toţi trei ne încruntăm la el, iar Travis îşi ridică mâinile în semn de predare. Mă întorc şi îi dau cu pernă în faţă apoi fug. Acesta surâde şi-şi aranjează părul. Îmi pun din nou atenţia spre Ken şi Celina. Băiatul o loveşte uşor cu perna în spate. Aceasta se întoarce rapid aruncând perna direct între picioarele lui Ken. Acesta cade în genunchi icnind şi înjurând.

Ken: M... Mă predau...

       Celina aruncă perna şi se aşează lângă el, mângâindu-i pe spate. Zâmbesc pe sub mustăţi şi îi urmăresc pe cei doi.

Cel: Scuze, m-a luat valul.

Ken: Şi cu ce ne mai distrăm noi dacă tu loveşti ce e mai bun?

       Liniştea cuprinde camera brusc, iar Celina roşeşte la faţă şi îl împinge, lovindu-l cu perna unde apucă. Încep să râd împreună cu fratele meu.

Cel: Ce ai spus!? Perversule!

Ken: Glumeam! Nu mai da! Glumeam, Celina!

       Fata nu se opreşte din a-l lovi, având în continuare faţa roşie, însă Ken o prinde de mâini şi o trage peste el. O strânge în braţe lăsând aerul din plămâni să iasă zgomotos într-un oftat.

Ken: Calmează-te...

Cel: Vezi tu acasă. Rămâi fără.

       Îmi înăbuş râsetul cu palma, iar Travis fuge în bucătărie pentru a ne lăsa singuri. Ken îi dă drumul brusc fetei şi se ridică în şezut. Celina se bosumflă şi-şi încrucişează mâinile la piept.

Eu: Să vă las singuri?

Cel: Cu el? Niciodată!

       Ken dă din umeri şi îi prinde faţa între palme forţând-o să-l privească. Fără alte comentarii îşi lipeşte buzele de ale fetei, iar Celina tresare uşor ca mai apoi să-i muşte buza inferioară. Brunetul se retrage înfrânt și se ridică, întinzându-i mâna fetei, ridicând-o de pe podea.

Eu: Încă o dată! N-am apucat să fac poze.

Cel: Poate altă dată. Acum avem o dezordine de curăţat.

Ken: Dezordinea asta e o artă pură! Dacă stai să priveşti dintr-un anumit punct se poate observa al Treilea Război Mondial realizat cu ajutorul a trei tineri.

Cel: Keny, ţi-e foame. Taci.

       Ken se încrunta supărat, apoi îi zâmbeşte dulce. Aproape că am făcut diabet doar privindu-i faţa. Celina îl împinge cu palma şi se apucă de curăţat. Oftez împreună cu Ken şi o ajutăm în a curăţa mica... Bine... Marea dezordine.

       După un timp de lucru, camera arată ca nouă. Îmi întind mâinile deasupra capului în timp ce cei doi bat palma. Travis revine în cameră îmbrăcat gros şi ridicând o sprânceană.

Tav: Cât timp am lipsit?

Cel: Ani. Puteai măcar să ne ajuţi!

Tav: Nu pot. Am treabă.

Cel: Ahaamm!

       Ken surâde, apoi face schimb de priviri cu Travis. În scurt timp o bate pe Celina pe umăr, iar fata se întoarce cu o expresie încruntată.

Ken: Să-l lăsăm cu treaba lui.

Cel: Fie cum zici tu.

Eu: Unde pleci?

Tav: În oraş. Nu mă aşteptaţi. O să stau până târziu.

Eu: De ce?

Tav: Treabă de oameni mari.

Eu: Bine, moşule. Dacă o să dormi afară să nu dai vina pe mine.

Tav: Îţi spun când ajung... Asta dacă totul o să mearga bine. Acum mă grăbesc.

       Oftez şi îl las să se îndepărteze. Travis îmi zâmbeşte scurt, apoi se încalţă.

Eu: Ai grijă şi baftă acolo.

Ken: Vezi ce faci!

Tav: De parcă ar fi prima dată!

Ken: Eeeee!!

       Îmi ridic o sprânceană confuză spre Ken, iar acesta se întoarce fluierând. Mă încrunt şi-l aud pe Travis cum închide uşa în urma sa. Dau din umeri şi mă întorc spre cei doi. Mă arunc pe fotoliul din sufragerie, lăsându-i pe Cel si Ken pe canapea.

Eu: Nu mi-aţi spus nici până acum cine m-a salvat.

Ken: Oh! Am auzit că azi o să ningă!

Cel: Asta zic de săptămâni bune!

Eu: Aloo! Ce ignor mi-am luat.

       Celina îl priveşte fix pe Ken, iar acesta zâmbeşte trist în colţul gurii. Fata oftează lung, apoi se întoarce spre mine.

Cel: Persoana care te-a salvat, într-un fel sau altul, este una cunoscută... Şi... era înalt. Şi...

Ken: Pe scurt era Ast.

       Trasar şi respiraţia îmi dispare pentru câteva clipe bune datorită şocului. Inima îmi omite o bătaie, apoi începe să alerge în piept rapid încât aproape că îmi aud pulsul. Îl privesc fix pe brunet, încercând să văd vreo urmă de minciună, dar nimic. E foarte serios. Inspir şi expir într-un mod foarte ciudat. Traiesti, Ast?

Ken: E-Eşti ok?

Cel: Cred că nu trebuia să fii aşa de direct...

       Îmi scutur capul încercând să cred cuvintele şi făcându-mi creierul să funcţioneze. Îmi muşc buza atât de tare încât simt gustul sângelui, apoi îmi îmbrăţişez pieptul într-o poziţie de anxietate. Tu m-ai salvat mereu.

Ken: Liana, sun la salvare dacă nu spui nimic!

       Privesc camera cu o privire absentă. Prea multe gânduri şi idei prosteşti îmi străbat mintea. Ken se ridică de pe canapea şi îşi aşează mâinile pe umerii mei, apoi mă priveşte fix şi eu fac la fel. Privirea sa devine una surprinsă când dă de un zâmbet larg şi câteva lacrimi.

Eu: Ast... e viu.

Ken: Ştiu, e greu de crezut. Nici nouă nu ne venea să credem, dar era chiar el. În carne şi oase. Cu acelaşi temperament nesăbuit!

       Ken îşi desprinde mâinile de pe umerii mei, luând cu el toată fericirea. Îmi şterg lacrimile şi oftez lung. Dacă el m-a salvat, de ce nu este acum aici?

Eu: De ce a plecat?

       Celina priveşte podeaua prinsă în gânduri, iar Ken îşi îmbină mâinile la piept şi oftează zgomotos.

Ken: Nu vrea să te pună în pericol mai mult decât eşti. E la fel de grijuliu şi încă ţine la tine. E un prost mai mare ca de obicei.

       Surâd scurt încercând să-mi înlătur gândurile negre şi lacrimile. Nu-mi pasă de pericol, il vreau aici. Însă mă bucur că este bine.

Eu: E cel mai mare prost pe care îl cunosc. Crede că o să-l iert pentru asta? L-am căutat mai bine de jumătate de an, iar el a stat ascuns?

       Lacrimile încep să mi se scurgă lent pe obraji, iar eu le îndepărtez cu podul palmei şi mă ridic. Ken mă priveşte trist, iar Celina nu îndrăzneşte să mai spună ceva. Oftez şi mă depărtez lent.

Eu: Merg să mă calmez.

Ken: Te aşteptăm aici.

       Îi zâmbesc scurt, apoi mă îndrept spre baie. Închid ușa în urma mea şi păşesc lent spre chiuvetă, apoi îmi privesc reflexia neutră. Nicio emoţie nu-mi mai străbăte chipul. Să plâng că nu e aici, sau să mă bucur că este bine. La naiba, Ast. Chiar te urăsc... Dau drumul la apă şi îmi spăl faţa de câteva ori. Îmi şterg faţa pe un prosop, apoi ies de parca nu s-a întâmplat nimic. Înainte să închid ușa, telefonul îmi vibrează scurt în buzunar. Îl deblochez rapid şi citesc mesajul.

"Ce repede zboară timpul. E deja ora şase."

"Nu vin sa te scot din belele"

"Şi eu care speram... =)))"

"Mhm. S-a întâmplat ceva?"

"Mă întrebam dacă mai e valabilă invitaţia."

"Probabil. Unde eşti?"

"La uşa ta? Mă gândeam dacă să bat sau nu."

       Tresar şi alerg pe lângă Ken şi Celina fără a spune ceva. Aceştia mă privesc confuzi şi mă urmează îngrijoraţi. Deschid uşa de la intrare, dând peste un Karen surprins de rapiditatea mea.

Eu: Puteai să mă anunţi mai devreme!

Karen: Puteam? Hmm... Nu mai era o surpriză.

Eu: Hă!? Eşti nebu--

       Cuvântul îmi rămâne neterminat când în faţa mea apare un buchet de trandafiri roşii. Ador trandafirii, dar îi iubesc pe cei albi. Clipesc des şi îl privesc confuză.

Eu: P-Pentru ce e asta?

       Karen surâde scurt la replica mea, zâmbind apoi. Ken îl priveşte fix şi cu o expresie severă, iar Celina chicoteşte în spate.

Karen: Poate mă ierţi fiindcă nu m-am anunţat.

       Mă încrunt şi acesta imi pune buchetul în braţe. Sunt proaspeţi tăiaţi. Oftez scurt şi îi zâmbesc uşor. Nu nimerise situaţia bună. Oricum, pentru ce naiba sunt florile?

Eu: Poţi intra, eu merg să îi pun în apă.

Ken: Deci o să ne însoţească la film?

Cel: Oh, haide, Ken!

       Băiatul îşi ridică umerii şi îl lasă pe Karen să intre. Aceştia se opresc pe canapeaua din living, iar Celina mă ajută să pun trandafirii în apă.

Cel: Drăguţ gest...

Eu: Ast ştie că îmi plac trandafirii albi, însă mai ştie şi că nu-mi plac cadourile astea.

Cel: Nu-l mai compara cu Ast. Încearcă mult să îţi facă pe plac.

Eu: De ce? Nu-l înţeleg.

       Celina îmi zâmbeşte scurt şi mă împinge de la spate, iar eu păşesc alene spre băieţii de pe canapea.

Cel: Bun. Eu merg să fac popcorn. Filmele horror nu merg cu salatinii.

Eu: Vin să te ajut.

Cel: Tu rămâi aici. Nu e mare chestie să bagi o pungă în cuptorul cu microunde!

Ken: Să faci mai mult, nu doar pentru tine!

Cel: Mă mai gândesc.

       Mă aşez pe fotoliu şi îi privesc cu o expresie neutră. Oftez şi atrag atenţia asupra mea.

Karen: Eşti ok?

Eu: Da.

       Ken se ridică lent şi se îndreaptă spre bucătărie, iar eu îl urmăresc cu privirea până se face nevăzut. Nu doream să rămân singură cu el. Îmi muşc obrazul şi îi evit privirea curioasă. Într-un final privirile nostre se întâlnesc, iar în acel moment tot ce aş fi putut spune era: "La naiba". Felul său curios şi grijuliu de a mă privi semăna perfect cu a lui Ast. Ochii săi verzi tremurau uşor şi îmi dădeau prea multe emoţii. Îmi mut cu greu privirea în podea. De ce gândul îmi e tot la Ast?

Karen*oftează*: Nu te mai înţeleg... De ce eşti atât de tristă, atât de schimbată?

Eu: M-ai înţeles vreodată?

Karen: Tare aş vrea s-o fac, dar tu mă alungi cu cea mai mare ocazie. De ce nu mă laşi să te cunosc, Liana?

Eu: Am mai avut discuţia asta?

Karen: Iar îmi eviţi întrebarea.

       Oftez şi îmi las spatele să se afunde în fatoliul moale. Atât de sufocant. Karen zâmbeşte stramb în colţul gurii, apoi îmi evită privirea. Suntem precum doi copii.

Karen: Ştii, uneori mă întreb dacă eşti venită de pe altă planetă. Eşti prea greu de citit. Te schimbi mai repede ca vremea primăvara! Dar chiar şi aşa eşti interesantă. Îmi trezeşti interesul.

Eu: De ce? De ce eu? Karen, ai multe fete.

Karen: Pot renunţa la toate dacă asta te face fericită. Doar lasă-mă să mă apropi.

Eu: Nu. Eşti de treabă, dar nu vreau să te apropi mai mult de atât.

Karen: De ce?

Eu: Pentru că îmi va fi mai rău! Te rog, încetează.

       Liniştea apare brusc intre noi. Totul în jur devine tăcut, singurele sunete fiind respiraţiile noastre.

Karen: De ce continui să te gândeşti la el?

Eu: Nu ştiu.

Karen: L-ai iubit?

Eu: Ce e cu întrebările astea?

Karen: El te-a iubit, Liana?

       Buzele îmi rămân desprinse, iar cuvintele îmi dispar. Karen priveşte podeaua într-un mod ciudat. Niciodata nu-l văzusem aşa. Îmi muşc obrazul fiind sătulă de situaţie. Dacă m-a iubit? Am simţit iubire de fiecare dată când mă privea. Însă, acum... Acum o mai face? A renunţat la a fi lângă mine din vina unui pericol? La naiba că nu-mi pasă de pericol. Poate să fie întreg Iadul împotriva mea, tot ce vreau e să-l vad iar. Chiar dacă ar fi pentru ultima dată. De ce n-a înţeles asta?
       Gandurile îmi sunt întrerupte de câţiva paşi ce se apropie de mine. Îmi ridic privirea şi dau peste Ken, apoi adopt o expresie confuză, acesta făcând la fel.

Ken: V-aţi certat?

Karen: Nu, doar discutam.

Ken: Whitney, dacă o răneşti fie şi puţin, te omor cu mâna mea.

Eu: Ken...

Karen: N-am făcut nimic. Stai calm. Nu mă ating de ea.

       Ken îi aruncă o expresie încruntată, apoi se aşează pe un colţ de canapea. Karen stă pe celălalt colţ, aproape de mine. Aş fi vrut să mă mut, dar nu mai aveam unde. Celina apare brusc cu popcornul în braţe, apoi se aşează în mijloc, punând pungile pe masă.

Ken: Bun. Aveţi idei, sau mergeţi pe planul meu şi al Lianei?

Cel: O să mor de inimă dacă merg după voi.

Karen: Mi-e indiferent.

Ken: Pff. Ce oameni!

Cel: Ceva nu prea exagerat. O să vreau să mănânc.

Ken: Totate filmele horror sunt exagerate!

Karen: Cred că ştiam unul fain...

Eu: Nu mai bine vedem unul pe care nu l-am văzut deja? Să ne speriem toţi.

Ken & Karen: Să ne speriem?

       Pufnesc şi mă încrunt. Băieţii fac schimb de priviri, apoi dau din umeri. Celina ronţăie popcornul aşteptând cuminte să ne decidem.

Ken: O să mor aici şi o să fie mai horror decât orice film alegeţi.

Cel: N-o să te jelesc. *molfăie la popcorn*

Ken: Şi mă aşteptam ca tu s-o faci prima. Ce dramă...

Karen: Te urmez şi eu.

Ken: Nu te iau în Iad cu mine!

Karen: În Rai nu mă duc...

Ken: Purgatoriu scrie pe tine!

Karen: Îţi desumflu roţile la maşină!

Ken: Îţi zgârii vopseaua!

Cel: Încetaţi amândoi! Ce naiba?

Ken: S-o luat de Suzzy!

Karen: Şi tu de Crissa!

Eu: O...k... Clar am greşit casa. Cine naiba îşi pune nume la maşini?

Cel: Votez pentru "Supernatural"!

Ken: O dăm pe seriale?

Cel: Decât deloc...

Karen: "Suicide Squad".

Ken: Eww!!! Ce gusturi.

Karen: Nu l-am văzut. Deci nu mă judeca!

Cel: Oh, oh! Ce spuneţi de "Glee"?

Ken: Pff... Serios? Dintre toate serialele te-ai gândit la ăsta?

Cel: Aveţi voi o idee mai bună, hm?

Karen: "Scooby Doo"!

Ken: Mă faceţi de râs...

Eu: Ne uităm azi la ceva?

Cel: Zi-ne ideea ta!

Eu: "The Conjuring".

Ken: Ăsta l-am ales împreună.

Eu: Exact! Atâta ceartă pentru nimic.

Karen: Sună interesant.

Ken: Ăsta rămâne!

Cel: O să mor...

       În scurt timp, Ken, porneşte filmul ales, apoi toţi ne aşezăm comod urmărind atenţi. Celina îşi ia perna în braţe şi priveşte cea mai concentrată. Ken ronţăie liniştit popcornul şi urmăreşte filmul, rânjind din când în când. Karen stă lejer cu cotul pe marginea canapelei şi obrazul în palmă. Ma întind şi mă concentrez la film.

       Timpul a trecut repede, iar acţiunea a început deja. Celina nu pare deloc speriata. Din contră. Este cea mai prinsă de film.

Cel: În spate! Yes! Arde-i, tatăă!!

Ken*îşi ridică o sprânceană*: Eşti ok?

Cel: Taci, mă!

       Surâd scurt şi îmi continui atenţia asupra filmului. Tipul parcă zboară. Nici n-am sesizat că nu m-am atins de popcorn. Acţiunea se sfârşeşte o dată cu filmul, iar strigătul Celinei este cel care mă trezeşte din visare.

Cel: Impisibil! Cer replay! Unde e telecomanda aia?

Ken: S-a trezit nebunia?

Cel: M-ai corupt!

       Ken surâde în timp ce Celina se încrunta la el. Karen se întinde, fiind în aceeaşi stare de nepăsare de când începuse filmul. Mă ridic şi mă întind la rândul meu.

Ken: S-a făcut deja târziu. Eu mă retrag.

Cel: Noi venim şi plecăm la pachet.

Ken: Îmi place cum sună. Azi rămâi la mine?

Cel: Ai vrea tu!

Eu: Ooooo! Cineva avansează!

Cel: C-Ce? Nu!

Ken: Cât de cât.

Karen: Plec şi eu. A fost distractiv, deşi filmul se putea mult mai bun.

Ken: Data viitoare să vi cu pantaloni de schimb! O să faci pe tine.

Karen: Provocare acceptată.

Cel: Pare că vă înţelegeţi.

Ken: Tsk. Tot Ast e baza.

       Îmi muşc obrazul, iar Celina observă asta şi îi dă un cot zdravăn lui Ken. Băiatul tresare şi o priveşte confuz.

Ken: Auch... Pentru ce-- Ah, scuze.

Eu: E ok.

       Ajungem rapid în faţa uşii, apoi o deschid uşor şi ieşim pe rând. Ken îşi descuie maşina, iar Celina o zbugheşte înăuntru. Este prea frig că să stai într-o bluză.

Cel: Ken, cum se porneşte căldura?

Ken: Vin acum, iubire!

Cel: "Iubire" îi zici lu' mă-ta! Mie porneşte-mi căldura că-mi îngheaţă organele!

Ken: O mai las puţin aşa.

Eu: Sunteţi la fel de copilăroşi.

Ken: Am rămas aceeaşi.

Eu: Mă bucur... *privesc absentă în jos*

Ken: O să se întoarcă.

Eu: Va fi prea târziu.

Ken*oftează*: Somn uşor, Liana.

Eu: Somn uşor, Follet.

Ken: Hei! Doar Ast mă strigă aşa.

Eu: Se fură! *surâd*

       Îl privesc cum intră în maşină şi îi face pe plac Celinei, pornind căldura. Cei doi ne fac cu mâna şi se îndepărtează în noapte. Karen îşi îmbină mâinile la piept şi mă priveşte fix.

Karen: Mă retrag şi eu. A fost plăcută seara. Sper că o s-o repetăm cândva.

Eu: Da...

Karen: Scuze că te-am supărat.

Eu: E ok.

Karen: Noapte bună, Liana.

Eu: Noapte bună si drum bun.

       Facem schimb de zâmbete, apoi ne îndreptăm fiecare în direcţia lui. Închid lent uşa de la intrare şi mă îndrept spre living. Mă aşez cu grija pe canapea şi îmi deblochez telefonul. Îmi iau căştile noi şi le pun în urechi, dând play celei mai recente melodii din lista mea "The Script - Flares". Mă întind pe spate pe suprafaţa moale a canapelei, apoi intru la poze şi apăs cu o uşoară reţinere pe un album. Îmi muşc buza şi privesc pe rând cele câteva poze cu Ast. Oftez şi îmi închid ochii, iar aceştia rămân închişi un timp bun, totul în jur fiind tăcut.

       Aud brusc uşa de la intrare, apoi mă foiesc pe canapeaua acum incomodă. Paşii persoanei se apropie uşor, făcându-mă să-mi deschid ochii somnoroşi şi să privesc camera luminată.

Tav: Ar trebui să dormi în camera ta.

       Mă încrunt şi observ pătură ce îmi acoperă trupul, apoi oftez lung şi mă ridic în şezut.

Eu: Mulţumesc.

Tav: Pentru?

Eu: Nu tu ai pus asta?*arăt spre pătură*

Tav: O aveai deja pe tine.

       Înghit în sec şi mă ridic brusc in picioare. Uşa era încuiată. Travis e singurul ce are cheia. Atunci cine a fost aici?

Tav: Daca nici tu nu te-ai învelit... Asta e destul de ciudat.

Eu: Foarte...

       Privesc lent încăperea, iar ochii îmi sunt atraşi de o scrisoare. Clipesc des şi o iau în mâna, apoi o analizez confuză.

Eu: Asta ce e?

Tav: Nu-i a mea.

       Îmi muşc buza şi inspir adânc, având un nod în gât. Travis pufneşte scurt, făcându-mă atentă la el.

Tav: Deschide-o.

       Zis şi făcut. Arunc plicul pe canapea, apoi despăturesc coala albă. Mâinile încep să-mi tremure uşor în timp ce citesc cele două rânduri de pe foaie. Era ireal. Avea acelaşi scris. Lacrimile se strecoară din colţurile ochilor şi încep să-mi gâdile obrajii.

Tav: Ce e? *se apropie*

Eu: Il urăsc.

Tav: "Ȋmi pare rău, Liana... Te iubesc!". Aweee! Cât de drăguţ! Atât de drăguţ încât am să-l omor când îl prind! *ultima propoziție sună ca o ameninţare*

       Îmi dau ochii peste cap şi pun coala la loc în plic. Trec pe lângă Travis, zâmbind tâmp şi nu-i răspund la strigări. Chiar te urăsc, dar, poate, te şi iubesc...

=Sfârşitul capitolului 8=

S-a sfârşit şi ăsta. Huh. Îmi place să vă fierb nervii cu Kanenuț. So. Sper că v-a plăcut :))). Ne întâlnim la următorul capitol. Pls... Nu mă omorâţi ;-;