~După câteva luni~

       Timpul zboară. Trece atât de rapid şi uită să te mai anunţe. Lunile petrecute de când scăpasem din Ladrak au fost foarte liniştite. Poate prea liniştite. Abbadon nu a mai încercat nimic, iar totul părea să se desfăşoare ca într-o viaţă normală. Totuşi, ceva tot se va întâmpla cândva. Seraphina m-a avertizat în legătură cu o alegere, însă nici până acum nu m-am prins ce ar putea fi. Ce trebuie să sacrific?
        Oftez zgomotos şi îmi trec o mână prin părul lăsat liber, alungând gândurile inutile. Liniştea se lasă brusc în sala de clasă, semn că atrăsesem atenţia asupra mea. Înghit în sec şi îmi ridic lent privirea spre faţa profesoarei de fizică. Doamna Maver– profesoara de fizică– mă priveşte uşor încruntată, făcându-mă să vreau să ies cât mai rapid din clasă.

Maver: Te plictiseşte ora, domnişoară? Ai vrea să o predai tu?

Eu: Nu... Îmi pare rău că v-am întrerup. Nu se va mai întâmpla.

        Femeia îmi aruncă o ultimă privire severă, apoi revine la a explica o formulă de pe tablă. Îmi pun bărbia în palmă şi rămân cu ochii pe mişcările profesoarei, dar cu gândul departe. Atât de departe încât abia am auzit clopoţelul ce aducea sfârşitul orei.

Maver: Să nu uitaţi de proiectele de săptămâna viitoare. Nu vreau să vă las fără medie încheiată şi să nu intraţi în examen.

        După aceste cuvinte părăseşte sala de curs, lăsând în urma ei oftaturi şi gemete de frustrare. Îmi dau ochii peste cap şi îmi lipesc spatele de spătarul scaunului. Ştie cum să strice atmosfera. Armin şi Alex se împing rapid până ajung în faţa băncii mele. Îmi iau sticla de apă şi o deschid, luând o gură mare şi privindu-i curioasă pe cei doi.

Alexy: Liana, simţi?

Eu: Ce să simt?

Alexy: Mirosul de week-end!

        Surâd, făcându-i pe cei doi să zâmbească larg. Armin îşi trage un scaun şi îl întoarce, acum stând lângă banca mea. Alex se pune în faţa sa, luându-i toată raza vizuală.

Armin: Dă-te! Nu vreau să-ţi privesc fundul.

Alexy: Serios? Puteam să jur că mi-ai cerut asta!

Armin: De ce îmi eşti frate?

Alexy: Asta mă întreb şi eu.

Eu: Fără să vă certaţi n-aţi mai fi gemenii Raskin.

Armin: Probabil. Oricum, ai treabă week-end-ul ăsta?

Alexy: Asta voiam să o întreb eu!

Armin: Prea târziu!

Eu *pufnesc*: Ce vă trece prin minte?

Armin & Alexy: Să mergem la piscină!

Eu: Hă? Nu cred că o să vin...

Ast: Ba o să vi.

        Tresar când îi aud vocea în spatele meu, însă nu mă întorc. În scurt timp îi simt mâna după gâtul meu, fiind urmată de un surâs scurt. Înghit în sec, apoi mă încrunt la el.

Eu: Ce te face să crezi că o să vin?

Ast: Vrei să mă provoci să te iau cu forţa?

        Se încruntă uşor şi se apropie de faţa mea. Îmi lipesc fruntea puternic de a sa, apoi ne depărtăm amândoi icnind. Gemenii încep să râdă, iar noi îi urmăm.

Armin: O să vă aşteptăm acolo.

Alexy: Merg să mai invit şi pe alţii.

        Îi privesc cum se despart, mergând spre alte persoane din clasă. Zâmbesc scurt, apoi revin la băiatul de lângă mine. Ast se întinde de parcă dormise toată ora şi fusese trezit abia acum.

Eu: Pe mine m-a auzit când am oftat, dar pe tine nu te-a văzut că dormeai?

Ast: Sunt inexistent pentru ora ei.

        Surâd şi mă ridic din bancă pentru a merge în laboratorul de biologie. Trec pe lângă Ast, acesta oftând zgomotos. Merg în faţă fără a-l aştepta, apoi mă opresc când dau peste Karen.

Karen: Liana, exact la timp!

Eu: S-a întâmplat ceva?

Karen: S-a întâmplat să nu-mi fac tema şi rândul este la mine! Salvează-mă!

        Încep să râd când dau de expresia rugătoare a băiatului. O mână îmi prinde brusc umărul, făcându-mă să tresar. Îmi întorc privirea rapid şi dau peste faţa plictisită a lui Ast.

Ast: Niciodată! Ce ştii tu să faci pentru tema asta?

Karen: Nu te-am rugat pe tine. Ştii că tu urmezi după mine, nu? Stai în banca din spatele meu!

Ast: Să-mi trag una! Liana, am nevoie de caietul tău!

Eu: Nu. Până nu o să vă înţelegeţi o să vă faceţi tema singuri.

        Trec rapid pe lângă cei doi, aceştia oftând la unisor. Pufnesc amuzată şi privesc persoanele de pe culoar, observând o fată cunoscută. Alerg spre ea şi o prind de cot, trăgând-o după mine.

Cel: Dar unde arde?

Eu: Avem oră şi aproape se sună.

Cel: Spune din nou ultimele cuvinte.

Eu: Aproape se sună.

Cel: Exact! De unde atâta punctualitate pe tine? E biologie şi rândul a trecut de noi.

Eu: Vrei să vezi cum Ast îşi ia un trei?

Cel: Acum vin!

        Mă prinde mai bine de mână şi mergem râzând spre laboratorul de biologie. Ken ne urmează, fiind confuz de fericirea noastră.

        Ora începe imediat ce se sună, profesorul fiind încă din pauză în sala de curs. Îmi arunc o privire scurtă în spate, dând peste privirea lui Karen. Îmi ridic o sprânceană şi îl fac să zâmbească, lăsând starea sufocantă în alt loc. Îmi întorc atenţia spre caietul meu. Laboratorul are bănci de trei persoane, fiecare bancă formând o echipă. Celina şi Ken erau la banca mea de la începutul anului. Karen formase o echipă cu Alex şi o fată din clasă, iar Ast a rămas în singura grupă ce avea un loc liber– Amber şi şeful clasei.

Eu: Poate ar fi trebuit să le dau tema.

Ken: Cui?

Eu: Karen şi Ast.

Cel: Ast se descurcă pe moment, iar Karen are colegi ce îl ajută. Eşti prea bună cu ei.

Ken: Pariez că o să-şi ia un trei azi.

Cel: De ce eşti aşa sigur?

Ken: A avut multă treabă aseară.

Eu: Treabă?

Ken: Lauren l-a trimis de colo-colo toată ziua de ieri. Nici nu ştiu dacă a mâncat ceva.

Cel: Probabil este îngrijorată de liniştea din ultimul timp.

        Câteva bătăi în masă ne întrerup conversaţia. Profesorul de biologie ne atrage atenţia înainte de a deschide catalogul. Îmi muşc obrazul pe interior, apoi las aerul să-mi părăsească lent plămânii.

Profesor: Karen Whitney, ridică-te şi prezintă-ne tema.

        Aud cum băiatul se ridică din bancă, apoi liniştea umple încăperea un timp. Câteva şuşoteli se plimbă prin sala de curs, iar pixul proferosului loveşte uşor catedra. Celina mă priveşte brusc, făcându-mă să mă încrunt confuză. Simt cum câteva înţepături apar în zona inimii şi icnesc. Încep să respir neregulat şi îmi ridic privirea spre profesor. Totul e pus pe pauză. Nimeni nu mai mişcă. Niciun sunet nu se mai aude. Privesc uimită sala de clasă neştiind ce făcusem pentru a opri timpul.

Ast: Liana, eşti bine?

        Mă întorc rapid spre sursa vocii şi dau peste privirea îngrijorată a băiatului. Este în a doua bancă din spatele meu, însă îl pot vedea perfect.

Eu: De ce s-a oprit? N-am făcut nimic.

Ast: Nici eu nu înţeleg. Hai să dăm vina pe faptul că nu ţi-ai mai folosit puterile.

Eu: Nu pot opri timpul fără tine. Ştii şi tu asta.

Ast: Seraphina poate controla timpul.

        Tresar, iar timpul începe să-şi vadă de treabă. Clipesc consecutiv şi mă întorc spre Celina. Fata mă priveşte surprinsă, fiind sigură că ultima dată eram cu faţa spre ea şi nu cu spatele. Îşi pune atenţia în caietul ei şi rămâne tăcută restul orei. Karen reuşise să scape de nota mică cu ajutorul colegilor de echipă. Însă, Ast a decis să nu se bazeze pe răspunsurile celorlalţi, aşteptând primitor primul său trei la biologie.
        Ora se sfârşise într-un final şi acum puteam merge acasă. Mă ridic împreună cu Celina din bancă şi mergeam să ne adunăm lucrurile. Ken ne urmează, chicotind împreună cu fata.

Ken: V-am spus eu că îşi ia un trei mare cât el.

Cel: Şi mai spui că îi eşti prieten! În loc să-l consolezi, tu râzi de el.

Ken: El m-a consolat când mi-a pus profa de geografie doi din vina lui?

Cel: Şi eu mi-am luat un patru din vina voastră!

Ken: Măcar nota ta e dublă.

        Începem să râdem pe culoar până când ajungem în clasă. Ne împachetăm lucrurile şi ieşim cu aceleaşi zâmbete largi.

Cel: Ne vedem la piscină, nu? Trebuie să vă arăt costumul meu de baie!

Eu: Sigur. Abia astept.

Cel: Perfect. Venim să te luăm.

Eu: Unde e Ast acum?

Ken: Probabil plânge pentru not--

        Băiatul nu apucă să-şi termine propoziţia căci un hanorac îi zboară în faţă. Ken îl îndepărtează şi îşi dă ochii peste cap, înjurându-l pe cel care îl aruncase. Mă întorc pe călcâie şi dau peste un Ast ce are mâinile încrucişate la piept, fiind uşor supărat.

Ast: Vrei să plângi cu mine, bro?

Ken: Nu acum. Îmi curge rimelul.

Ast: Ai apucături de Amber?

Ken: Încă mă întreb cum rezişti cu ea în bancă!

Ast: Am noroc că e pe sfârşite anul şcolar. Dacă mai dura mult, probabil începeam să mă dau cu făină pe faţă.

Eu: Nu cred că îţi acoperea urâţenia, dar merită încercat.

Ast: Pffft. Te aştept la piscină, scânduro!

Eu: Sper să mori înecat până vin eu, chelule!

        Ast începe să râdă şi mă ciufulește înainte să treacă pe lângă mine. Mă bosumflu şi îmi încrucişez mâinile la piept, strâmbându-mă în spatele său. Celina mă bate pe umăr şi apoi râde, luându-l pe Ken după ea. O zi la piscină, ce se poate întâmpla rău?

* * *

      Ies cu grijă din maşină, Celina trăgându-l pe Ken. Băiatul merge alene, aranjându-şi din mers ochelarii de soare. Văzând că băiatul nu are chef de viaţă, Celina mă prinde de mână şi mă trage pentru a ne schimba hainele. Oftez zgomotos şi mă bucur că suntem singure în camera de schimbat.

Cel: Uite, uite! Crezi că mă avantajează?

        Îmi ridic privirea spre fata zâmbăreaţă şi zâmbesc larg. Costumul de baie era de culoarea ochilor lui Ken, un albastru ca al cerului senin. Modelul nu era unul îndrăzneţ, dar nici unul plictisitor sau copilăresc. Breletele sutienului lipseau, însă un elastic strâns îl ţinea la locul său.

Eu: Ken o să aibă multă treabă azi. Va trebui să rupă multe gâturi.

Cel *chicoteşte*: Avem aceeaşi culoare la costumul de baie.

Eu: Aşa e. Mă poţi ajuta cu nodul de la spate?

Cel: Lasă pe mine!

        Mă întorc cu spatele, iar Celina prinde între degete şnururile, făcând un nod şi o fundiţă pentru a se asigura că o să rămână la locul lui costumul de baie. Mă întorc pe călcâie şi o privesc pe Cel, aceasta prinzându-şi părul într-un coc lejer. Zâmbesc şi îmi dau tot părul pe spate, lăsându-l liber. Crescuse destul de mult, acum fiind aproape de fund.

Cel: N-o să-ţi fie cald cu el aşa?

Eu: Mă simt mult mai bine când îl am liber.

        Fata ridică din uneri apoi începe să alerge până în faţa piscinei. Ken se ridică de pe şezlong şi clipeşte consecutiv pentru a fi sigur că ceea ce vede nu e rodul imaginaţiei. Chicotesc, iar Celina ridică îşi mâinile în aer ţipând de fericire.

Cel: Regina piscinei e aici!

        Toate privirile se pun asupra ei, iar Amber se ridică şi se apropie. Îmi dau ochii peste cap şi o privesc fix.

Amber: Să vă fie clar, eu sunt singura regină de aici!

        Pufnesc la afirmaţia ei, aceasta aruncându-mi o privire superioară. Armin şi Alex se aleargă unul pe altul în jurul piscinei, reuşind să dea peste Amber. Fata cade în piscină ţipând, iar cei doi se opresc din îmbrânceli.

Eu: Oh, nu! Regina are nevoie de ajutor!

Amber: Fardul meu! Idioţilor, am să vă omor!

Alexy: Ştii că oricum aveai să te uzi, nu?

Amber: Eu am venit să mă bronzez, cretinule!

Armin: Oh, păcat atunci.

        Încep să râd şi merg spre Ken. Celina mă urmează şi se aruncă pe şezlongul alb de lângă băiat, iar eu mă aşez pe cel din partea opusă.

Cel: Te-am surprins?

Ken: "Regina piscinei"?

Cel: Nu asta!

Ken: Atunci ce?

Cel: Keny, am să te înec!

        Băiatul începe să chicotească la afirmaţia fetei. În scurt timp, câţiva stropi de apă se izbesc de noi, udând şezlongurile. Îmi pun atenţia spre locul de unde venise apa şi dau peste rânjetul lui Ast. Ken mormăie enervat şi se ridică, aruncându-şi tricoul pe jos şi sărind în apă. Alte picături din piscină zboară în aer. Pufnesc şi îi urmăresc pe cei doi băieţi. Ken aruncă cu apă în Ast, însă băiatul îl imită rapid.

Ast: Fraiere, aşa nu l-ai putea bate nici pe Alexy!

Alex *de pe şezlong*: Hei! Asta a durut!

        Armin începe să râdă, însă este întrerupt de fratele său. Alex îi aruncă un pahar de limonadă în faţă şi, astfel, ajung să se alerge iar. Îmi reîntorc atenţia asupra lui Ken. Ast sare pe acesta şi sfârşesc în a ajunge la fundul piscinei. Ast revine la suprafaţă, iar Ken îl urmează chicotind.

Ast: Eşti prea moale azi!

        Brunetul îl prinde pe Ast şi îl bagă cu capul în apă. Băiatul se zbate, reuşind într-un final să scape. Se învârt în piscină ca doi lei gata să se atace oricând.

Ken: Ce spuneai?

Ast: Ăsta e război!

        Ast îl împinge pe Ken, acesta căzând şi udând iar şezlongurile. Celina se fereşte, însă eu nu mai apuc, apa udându-mi părul. În scurt timp Amber începe să ţipe.

Amber: Nu vă mai suport! Nu mă pot bronza!

Ken: Cui îi pasă!?

Ast: Apărare zero, bro!

        Îl prinde brusc pe la spate şi se aruncă cu el în apă. Ken se ridică şi scuipă apa intrată în gură. Celina începe să râdă şi aleargă spre piscină, sărind peste brunet şi doborându-l. Ast se ridică şi îşi scutură părul, udând persoanele din jurul său. Îşi trece o mână prin părul ud, dându-l pe tot pe spate.

Eu: Acum chiar atâţi ca un chel.

Ast: Ţi-e frică de apă?

Eu: Nu. Doar că nu vreau să vă întrerup lupta.

Ast: A câştigat-o Celina prin săritura ei.

Cel: Nu vă puneţi cu regina piscinei!

        Ast iese din piscină, apa scurgându-se de pe pieptul său până jos. Înghit în sec şi îmi mut privirea. Aud cum se apropie de mine, apoi se trânteşte pe sezlongul pe care îl priveam. Îmi dau ochii peste cap şi adopt o expresie plictisită. Băiatul mă ignoră şi se întinde la soare, câţiva stropi căzându-i din părul ud.

Eu: Ăsta e şezlongul lui Ken.

Ast: E ocupat cu Celina, iar tu stai pe şezlongul meu.

        Îmi ridic o sprânceană şi privesc bucata de plastic. Un tricou este pus pe spătar, urmat de un prosop gri. Clipesc des şi îl privesc pe băiatul ce încearcă să se bronzeze. Pufnesc şi iau prosopul gri, apoi îl arunc pe faţa băiatului. Ast tresare şi se ridică în şezut, privindu-mă confuz.

Eu: Merg să mă alătur în bătaia celor doi.

        Mă apropii lent de piscină şi aud cum cineva aleargă în spatele meu. Simt cum două braţe îmi cuprind talia şi mă ridică de pe sol. Încep să ţip şi să mă zbat, însă ajung să fiu aruncată în piscină. Mă ridic la suprafaţă şi scuip apa intrată în gură, apoi mă încrunt la Ast. Băiatul se lasă pe vine şi îmi întinde mâna. Rânjesc şi îi prind încheietura, trăgându-l în piscină. Ast pică pe burtă şi sta un timp la fundul piscinei, apoi se ridică şi îşi şterge faţa cu palmele.

Ast: Am înghiţit azi la apă cât să-mi ajungă pentru un an!

Ken: Declar că Liana te-a învins.

        Ast îşi dă ochii peste cap, apoi aruncă cu apă în Ken. Mă feresc şi încep să râd, urmărind lupta celor doi. Celina se apropie şi se pune între ei, oprindu-i.

Cel: Ajunge! Nu mai agitaţi atâta apa.

        Ast îi aruncă o privire scurtă lui Ken, apoi lovesc cu pumnii apa. Brunetul se lasă pe spate, împroşcând cu apă, iar Ast se bălăceşte din picioare.

Cel: Să vedeţi ce vă fac!

       Fata începe să îi lovească cu apă şi să îi alerge prin piscină. Cei doi încep să ţipe şi să râdă. În scurt timp se revoltă şeful clasei, făcându-i să se oprească.

Zen: Linişte! Încerc să citesc o carte aici.

Alexy: Ce e aia?

Zen: Cred că glumeşti, sau sper că o faci...

Armin: E chestia aia cu multe cuvinte?

Zen: Voi n-aţi citit niciodată?

Alexy: Ba da. Cum vrei să scriu mesaje dacă nu le citesc, dă?

Armin: Se pun cifrele de la bani? Am citit multe bacnote.

Zen: Ă... Las-o baltă.

        Ast şi Ken rânjesc şi aruncă cu apă pe şeful clasei. Zen tresare şi îşi priveşte cartea udă. Se încruntă la cei doi şi se ridică supărat.

Zen: Ce naiba!?

Ast & Ken: Ai zis "baltă"!

        Cei doi bat palma şi încep să râdă. Îi urmez împreună cu Celina, iar gemenii încearcă să-l împace pe Zen. Ast se întoarce rapid spre mine zâmbind larg.

Ast: O zi normală.

Eu: Asta ţi se pare ţie normală?

Ast: Nu. Vorbeam de asta...

        Se apropie rapid şi îmi prinde talia, trăgându-mă mai aproape. Îmi las ochii captivi în ai sai, observând cum faţa sa se apropie de a mea. Inima începe să-mi bată cu putere, iar obrajii să-mi ardă. Îmi mut privirea în spatele lui Ast, dând peste rânjetul lui Ken. Clipesc consecutiv şi îmi las privirea în jos. Mâinile lui Ken prind elasticul pantalonilor de plaja a lui Ast, trăgând brusc de ei în jos. Ast începe să ţipe o dată cu mine. Îmi pun mâinile pe faţă şi îl aud pe Ast cum îl înjură pe Ken în toate limbile posibile.

Ken: N-ai de gând să-ţi tragi pantalonii pe tine? Dai traume la toţi.

Ast: Fii sigur că am să te omor în somn, Ken Follet.

Cel: E totul bine acum, Liana. Îţi poţi lua mâinile de la ochi. Ken glumea.

        Îmi depărtez lent mâinile, simţind cum obrajii încă îmi ard. Celina chicoteşte şi îşi aşează o mână pe umărul meu. Ast încearcă să-l sufoce pe Ken în piscină, iar gemenii pariază pe unul din câştigători.

Eu *ţip*: Nu sunteţi normali!

        Cei doi se opresc din a se ucide între ei, apoi încep să râdă. Pufnesc şi îmi aduc mâinile la piept, zâmbind în colţul gurii. Oare pot spera la fericire? Să cred că totul va rămâne aşa mereu... să sper că nimic rău nu se va mai întâmplă?

=Sfârşitul capitolului 31=

Gata. După mult timp e gata. Plictisitor, ştiu.