~Ast povesteşte~

        Apar în bucătăria lui Ken şi privesc în jur. Nimeni să mănânce. Mă întind şi deschid frigiderul, luând o doză de sprite. O desfac rapid şi iau o gură mare, apoi mă grăbesc spre camera băiatului leneş.
        Rămân în faţa uşii când aud voci venind din cameră. Surâd scurt şi apăs clanţa, liniştea învăluind camera. Păşesc înăuntru şi dau peste o imagine nepotrivită. Ken este întins pe pat, iar Celina este deasupra sa, ţinându-l de gât. Îmi ridic o sprânceană confuz, iar fata coboară rapid, având obrajii puţin roşiatici.

Ast: Am întrerupt ceva, sau te-am salvat de la moarte?

Ken: Mulţumesc, bro.

Cel: Dacă nu veneai îl băgam în spital să fie cu adevărat bolnav.

       Ken se ridică în şezut şi îşi aranjează tricoul şifonat. Pufnesc când Celina se încruntă la acesta, parcă săgetându-l cu privirea.

Ken: Deci, mergem la Liana?

Cel: De ce?

Ken: Seară de filme şi alte prostii ce ne vin prin cap pe moment.

Cel: Pot să-l omor?

Ast: Da.

Ken: Nu!

Cel: Perfect. Atunci vin.

        Ken oftează lung şi se ridică din pat, mergând spre dulap. Îl deschide lent şi trage rapid un hanorac albastru pe el. Celina îşi ia geaca de pe pat şi o îmbracă, lăsând-o deschisă.

Ast: Încă nu e seară.

Cel: Ştiu, dar am chef de o plimbare. Sun-o pe Liana să se pregătească.

Ken: Decizi fără mine?

Cel: Dacă nu eşti de acord îţi fac pană la maşină.

Ken*oftează*: Vezi tu diseară.

        Îmi dau ochii peste cap şi părăsesc camera, lăsându-i să se certe în continuare. În scurt timp, Ken aleargă pe lângă mine, iar Celina vine din spatele său.

Cel: Stai pe loc!

Ken: Niciodată!

       Încep să râd şi îi privesc cum se aleargă unul pe altul. Îmi încrucişez mâinile la pitpt, apoi oftez. O să fie o zi lungă.

* * *

~Liana povesteşte~

        Închid uşa în urma mea şi mă aşez mai bine pe bancheta din spate. Celina îmi zâmbeşte lung, apoi revine la a se încrunta la Ken. Oftez lung şi îmi dau ochii peste cap. Tensiunea dintre cei doi era ciudată şi mă făcea să renunţ la orice întrebare legată de asta. Îmi las capul pe spate, apoi îl analizez scurt pe Ast. Acesta priveşte absent pe geam, parcă pierdut în gânduri.

Eu: Chiar vă arde de o plimbare când examenul e aşa de aproape?

Ken: Celina a avut această idee strălucită.

Cel: Un cuvânt în plus şi te mişc când conduci, chiar dacă o să murim toţi.

Ast: Alo, alo! Voi nu ştiţi cât de naşpa se simte când mori!

       Surâd scurt şi îmi pun atenţia pe imaginea de afară, observând cum trecem pe lângă blocuri. Atât de multe. Oftez lent şi îmi închid pleoapele pentru puţin timp... sau mai mult.

        Mă trezesc din visare când simt cum Ken pune frână mult prea brusc. Privesc rapid în jurul meu şi mă calmez când observ că e totul în regulă. Ken iese rapid din maşină când Celina trânteşte uşa din metal. Îmi ridic o sprânceană confuză şi fac schimb de priviri cu Ast. Băiatul cască zgomotos, apoi îmi susţine privirea.

Ast: Ce e? Sunt obosit.

Eu: Nu asta. De ce se tot ceartă?

Ast: Aniversarea lor îţi spune ceva?

Eu: A uitat de ea?

Ast: Vrei s-o ţinem numai în întrebări?

Eu: Deja facem asta!

Ast: Ai stricat seria întrebărilor...

        Zâmbesc scurt, iar băiatul îmi urmează tactica, zâmbetul său fiind mult mai frumos decât orice zâmbet văzut. Înghit în sec simţind cum un gol în stomac se strecoară uşor împreună cu liniştea. Ast se apropie uşor de mine, micind distanţa dintre feţele noastre. Un bocănit în geam îl face pe băiat să se oprească brusc şi să ofteze supărat. Îşi întoarce privirea spre sursa zgomotului şi înjură în barbă când dă peste silueta lui Ken. Surâd scurt şi ies din maşină, lăsându-l în urmă. Încep să alerg până ajung lângă fata supărată, apoi sar şi o îmbrăţişez.

Cel: Ce e cu fericirea asta pe tine?

Eu: O să fii la fel de fericită în curând.

        Fata îmi aruncă o privire confuză, apoi priveşte cum cei doi băieţi se apropie. Îşi dă ochii peste cap şi îşi încrucişează mâinile la piept. Ken rămâne lângă fata supărată, iar Ast mă prinde de umeri şi mă împinge de la spate. Merg alene, uitându-mă din când în când în spate şi observând cum băiatul brunet încearcă să o împace pe fata şatenă.

Eu: De ce mă împingi? Voiam să văd cum se împacă.

Ast: Ken nu a uitat de aniversarea lor, ci i-a pregătit o surpriză la restaurant.

Eu: Ştiam eu că nu e la fel de prost ca tine.

Ast: Hei, asta a durut!

        Mă întorc pe călcâie şi mă strâmb la el apoi încep să alerg, auzind în spatele meu un surâs cunoscut şi molipsitor. Îmi abţin un zâmbet când o pereche de paşi se apropie în fugă de mine. Simt cum o mână îmi prinde umărul şi mă opresc brusc. Băiatul mă roteşte rapid şi mă prinde în braţe strâns. Tresar, apoi mă las moale la pieptul său. Îi inspir parfumul cunoscut şi îmi ridic lent mâinile, punându-le pe spatele său.

Ast: Să nu mai fugi niciodată de mine.

Eu: Se pune dacă fug cu tine?

        Băiatul oftează lângă urechea mea, respiraţia sa rece trezindu-mi fiori pe şira spinării. Mă cufund mai bine la pieptul său şi rămân tăcută câteva clipe. Clipe ce păreau momente infinite pline de bătăi de inimi şi respiraţii.

Ast: Haide să ne plimbăm până când termină cei doi.

Eu: Doar noi?

Ast: Te deranjează?

Eu*înghit in sec*: N-Nu...

        Îmi las privirea în jos şi fac un pas în spate, făcând astfel loc între noi. Clipesc lent şi îi analizez hainele pe care nu avusesem timp să le privesc bine. Poartă adidaşi albi, blugi albaştri, o geacă de piele neagră, închisă până sus, şi o eşarfă albă. Ar fi trebuit să fie o vreme călduroasă, însă azi cerul a decis să stea posomorât. Îmi pun atenţia pe faţa sa observând cum o adiere lentă de vânt îi mişcă câteva fire rebele. Încă nu ştiu ce îmi place mai mult la el. Felul său natural sau pur şi simplu tot ce ţine de el?

Ast: Liana?

Eu: Da? Scuze, eram prinsă în gânduri. Ai spus ceva?

Ast: Nimic important. Haide să ne plimbăm.

       Îl privesc cum face un pas în lături, apoi trece pe lângă mine. Mâna sa o prinde rapid pe a mea şi o strânge grijuliu. Se opreşte în stânga mea, făcându-mi inima să-mi omită o bătaie. Mă ţine de mână? Îmi ridic privirea până dau de a sa, apoi mă pierd. Clipe îndelungate îi privesc ochii negrii, uitând de ce eram aici, uitând şi cum mă cheamă. Ochii îmi cad lent pe buzele sale care se desprind lăsând un oftat, abia sesizabil, afară. Gândirea rațională îmi revine şi îmi desprind mâna de a sa, întorcându-mă pe călcâie pentru a merge în aceeaşi direcţie. Băiatul pufneşte nemulţumit, apoi îşi strecoară mâinile în buzunarele gecii.

Eu: Crezi că o să stea mult să discute?

Ast: După mine pot să nu mai vină deloc după noi.

Eu*îmi dau ochii peste cap*: Hai să nu mai stăm în drumul altor oameni şi să mergem.

Ast: Asta îţi tot zic eu, dar sub altă formă. Abia acum te-ai prins?

Eu: Ha, ha.

       Îmi adun mâinile la piept şi păşesc înaintea sa. În scurt timp mă urmează, ajungându-mă rapid din urmă. Mergem unul pe lângă altul, lăsând sunetele din jurul nostru să devină o muzică. Vocile oamenilor. Zgomotele maşinilor. Vântul ce adie printre crengi. Câteva păsări ciripind. Zâmbesc larg şi îmi arunc o scurtă privire asupra băiatului. Acesta priveşte în faţă, fără a băga în seamă tot ce e în jur. O adiere rece îl face să se oprească din mers, iar părul să i se mişte lent. Mă opresc o dată cu el, iar corpul îmi tremură scurt datorită brizei răcoroase.

Ast: De ce nu te îmbraci mai gros?

Eu: Nu mi-e frig.

Ast: Vrei să te cred? Tremuri mai rău decât Amber când nu-şi găseşte machiajele.

Eu: Ce?

        Surâd scurt şi îmi ridic o sprânceană curioasă de afirmaţia sa. Oare când a văzut-o pe blondă fără machiaje? Gândul îmi dispare rapid când Ast se pune în faţa mea. Clipesc consecutiv şi îmi ridic lent capul pentru a-l putea privi. În scurt timp observ cum îşi desface eşarfa albă, apoi mă priveşte zâmbind. Tocmai ce inima mi-a mai omis o bătaie. Îi analizez mişcările şi observ cum îşi aşează eşarfa la gâtul meu, având grijă să nu o strângă prea tare. Când termină, îşi lasă mâinile pe umerii mei, apoi simt cum buzele sale fac contact cu fruntea mea. Tresar uşor, simţind cum pulsul mi se opreşte o dată cu respiraţia.

Eu: D-De ce?

Ast: Pentru că te iubesc, dă.

        Îl privesc cum se departează lent, strecurându-şi mâinile înapoi în căldura buzunarelor. Prind eşarfa caldă în mâini şi o aşez mai bine, inspirând parfumul îmbietor. Îmi ascund un zâmbet sub materialul moale, apoi îl urmez pe băiat. Îl ajung rapid, acum mergând în stânga sa şi privindu-l lung.

Ast: Am ceva pe faţă?

Eu: Da.

Ast: Da? Ce am?

        Fac un pas pentru a mă pune în faţa sa. Ast mă priveşte uşor confuz, având o sprânceană ridicată. Îmi ridic mâinile lent şi îi prind umerii, făcându-l să se aplece uşor. Mă apropii rapid şi îmi lipesc buzele de obrazul său drept, apoi mă depărtez mergând în faţa sa. Îmi ating buzele cu două degete, încă simţind atingerea obrazului său. De ce am făcut asta? Îmi ridic privirea şi tresar brusc când dau de silueta băiatului în faţa mea. Fac un pas în spate din reflex, apoi mă încrunt.

Eu: Nu mă mai speria aşa!

Ast: Tu mă provoci. Cum să pleci aşa? Doar atât merită eşarfa ce îmi ţinea de cald?

Eu: Dacă te plângi, ţi-o dau înapoi.

Ast: Las-o acolo. Te prinde mai bine pe tine. Mă plătesc singur.

       Îl privesc surprinsă, apoi simt cum o mână mă prinde de după talie şi mă apropie de el. Înghet când corpurile noastre se ating şi uit cum să mai respir. O altă mână îmi prinde obrazul stâng şi mă face să-mi ridic capul pentru a-l privi. Câteva fire albe îi cad pe faţă când se apleacă, iar ochii săi negrii îi cercetează pe ai mei. Simt cum faţa începe să-mi ardă, iar furnicături să îmi gâdile corpul când băiatul începe să se apropie. Respiraţia sa rece mă gâdilă, iar buzele sale aproape le ating pe ale mele. Telefonul său începe să vibreze în buzunarul gecii, făcându-l să se oprească la un milimetru de buzele mele. Un oftat lung şi cald îmi gâdilă faţa înainte ca Ast să se depărteze. Observ cum înjură silenţios persoana, înainte de a-i răspunde la apel.

Ast: Aminteşte-mi să te omor când ne întâlnim. Tocmai mi-ai stricat momentul.

Ken: Deci, vrei să mergi pe jos la Liana acasă?

Ast: Sapă-ţi groapa până nu apar lângă tine.

Ken: Am notat asta. Vă aşteptăm.

        Ast pufneşte supărat şi închide apelul apoi îşi ridică telefonul, parcă dorind să-l arunce. Se opreşte brusc şi îl aruncă în buzunarul gecii negre. Îmi las capul într-o parte confuză şi dau de privirea băiatului.

Ast: Ar trebui să-l arunc? Nu cred că mi-ar cumpăra un alt telefon.

Eu: De ce să-l arunci? Este încă funcţionabil.

Ast*pufneşte*: Ken ne cheamă la maşină. Au decis să facem seara de filme.

        Zâmbesc scurt şi îmi întind mâna spre el. Înţelege rapid tactica şi o prinde în a sa, imaginea schimbându-se rapid. Clipesc de câteva ori, observând că ne aflam în faţa maşinii negre a lui Ken. Cei doi ne privesc surprinşi, apoi intră în maşină fără a adăuga comentarii. Îmi desprind mâna de cea a băiatului şi mă arunc pe bancheta din spate. Ast priveşte pentru un timp în urma sa, apoi se aşează lângă mine, închizând uşa metalică.

Eu: Aniversare fericită!

Cel: Şi tu ţi-ai amintit?

Ken: Cu toţii ştiam de asta.

        Celina îşi dă ochii peste cap supărată, apoi se afundă în scaun tăcută. Ken porneşte motorul, pornind apoi spre casa unde aveam să vedem multe filme. Mă las pe spate şi îmi închid ochii, relaxându-mă. Inspir adânc şi dau peste parfumul de pe eşarfa băiatului de lângă mine. Îmi abţin un zâmbet şi rămân cu ochii închişi tot restul drumului.

        Deschid uşa casei şi îi poftesc înăuntru. Celina aleargă prima, trăgându-l pe Ken după ea. Surâd şi îi fac semn lui Ast să intre. Băiatul îmi zâmbeşte scurt şi se conformează, urmărindu-i pe cei doi. Închid uşa în urma mea şi mă grăbesc să îi ajung din urmă. Traversez coridorul până ajung în living unde dau peste trei nebuni ce se ceartă pe canapea.

Cel: Eu mereu stau pe canapea!

Ken: Iar eu stau lângă Celina.

Ast: Azi stau eu, voi aveţi fotoliile.

Eu: Cred că e loc pentru patru persoane pe ea.

Ast: Nu ajuţi deloc.

        Îmi dau ochii peste cap plictisită, apoi îmi încrucişez mâinile la piept. Ast oftează şi se încruntă la Celina, aceasta adoptându-i expresia.

Ken: Tav unde este?

Eu: Probabil a plecat la muncă.

Ast: Deci suntem singuri. Ohhh.

        Un rânjet îi apare brusc pe faţă, iar un fior îmi străbate şira spinării. Clipesc consecutiv, apoi îmi pun atenţia pe Celina. Aceasta se întinde pe toată canapeaua, profitând de neatenţia băieţilor.

Ast: Ai noroc că nu e casa mea...

Cel: Şi dacă era a ta, tot stăteam aici. Kenny, stai lângă mine.

Ast: Bro, mă trădezi?

Ken*şoaptă*: Datoria mă cheamă.

        Ast pufneşte supărat, lăsându-l pe Ken să se aşeze pe canapea. În scurt timp, băiatul îşi aruncă geaca neagră pe un fotoliu, rămânând într-un tricou alb. Ce e cu el de poartă culori deschise? Îl privesc cum se apropie, ajungând în faţa mea rapid.

Ast: O să fac eu popcornul.

Eu: Bine. Merg să caut lista de filme.

Ken: Ai făcut listă?

Eu: Cea scrisă de tine acum mult timp.

Ken: Perfect!

         Păşesc spre scări în timp ce Ast merge spre bucătărie. Ne aruncăm o privire scurtă, apoi mergem la treburile noastre. Urc rapid treptele până ajung în camera mea, lăsând uşa deschisă. Oftez lung şi încerc să-mi amintesc unde se putea ascunde lista. Mă învârt prin cameră apoi renunţ şi mă trântesc pe pat, închizându-mi pleoapele.

Eu: Imposibil de găsit.

Ast: Vrei să te ajut?

       Tresar când vocea sa apare de nicăieri. Îmi deschid brusc ochii şi dau peste faţă lui Ast. Înghit în sec şi încerc să mă fac mai mică. Apăruse din bucătărie în camera mea, exact deasupra corpului meu.

Ast: N-ai de gând să ţipi? Credeam că te-am speriat.

Eu: Ieşi din camera mea.

        Băiatul oftează exasperat şi se dă jos din pat, reuşind cumva să îşi ia şi eşarfa de la gâtul meu. Îmi ridic o sprânceană confuză, apoi îmi amintesc că încă aveam geaca de blugi pe mine.

Eu: Ieşi să mă schimb.

Ast: Ţi-ai dat seama că ţi-e cald?

Eu: Eşti imposibil...

        Ridică din umeri amuzat de reacţia mea, apoi se întoarce cu spatele. Pufnesc şi îi întorc spatele, dându-mi geaca jos şi rămânând într-un tricou negru, simplu.

Ast: Atât de greu ţi-a fost să-ţi dai o amărâtă de geacă jos când sunt lângă tine?

Eu: Dezbracă-te tu în faţa mea şi vorbim după!

        Ast îşi ridică sprâncenele surprins, apoi rânjeşte în colţul gurii. Tresar când realizez ceea ce tocmai spusesem şi simt cum faţă îmi arde. Băiatul începe să râdă şi îşi trece o mână prin părul alb şi ciufulit.

Ast: Chiar vrei?

Eu: Nu! Uită ce am zis!

        Îmi pun mâinile pe obraji încercând să alung roşeaţa. Ast se apropie şi se apleacă uşor, analizându-mă. Mă încrunt la el şi încerc să mă depărtez, dar sunt prinsă de umeri şi trasă înapoi. Îmi las palmele să alunece de pe obraji şi îl privesc fix în ochii negri. I-aş putea privi toată viaţa şi nu m-aş putea plictisi de ei. Ast miceşte distanţă dintre feţele noastre, lipindu-şi buzele de fruntea mea câteva clipe. Un fior plăcut îmi străbate corpul până ajunge la picioare.

Ast: Dacă asta nu e iubire, atunci nu ştiu ce ar putea fi.

        Clipesc de câteva ori ascultându-i în minte cuvintele iar şi iar. Îmi desprind buzele, însă nu reuşesc să spun niciun cuvânt. Simt cum inima deja îmi bate mult prea puternic, parcă dorind să sară din piept să o cuprindă pe a sa. Ast îşi strecoară o mână după talia mea, apropiindu-mă mai mult de el, iar cu cealalaltă îmi prinde obrazul. Îşi lasă ochii prinşi în ai mei un timp, apoi îi coboară lent spre buze şi îi urcă în acelaşi ritm. Dacă emoţiile ar putea ucide, aş fi moartă de la prima sa privire. La naiba, am căzut în faţa tentaţiei. Îmi închid pleoapele lent, iar în scurt timp îi simt buzele atingându-le cu grijă pe ale mele. Îmi ridic mâinile şi mi le aşez după gâtul său pentru a nu cădea din picioare. Goluri în stomac încep să apară unul după altul o dată cu atingerile buzelor sale. Un pas în spate, apoi alt pas, apoi alţii până când ajung să simt patul în spatele picioarelor mele. Îşi desprinde lent buzele de ale mele, apoi mă împinge şi reuşim să cădem pe patul moale. Îl privesc surprinsă cum se face mai comod deasupra mea, menţinând contactul vizual. Îmi prinde brusc buzele în săruturi pătimaşe, fremătându-le de parcă erau apă iar el era un om venit din deşert.
        O pereche de paşi se aude în timp ce se apropie de cameră. Ast se ridică puţin şi îşi pune atenţia pe uşă. Îşi ridică o mână iar uşa se trânteşte puternic, apoi se încuie. Îmi măresc ochii surprinsă şi dau peste rânjetul băiatului.

Eu: Când ai învăţat să faci asta?

Ast: De când s-a angajat Ken în a mă deranja din ce fac.

        Se apropie din nou de faţa mea, însă rămâne la o distanţă de câţiva centimetri. Îi analizez expresia parcă auzindu-mi bătăile inimii.

Ast: Să nu pleci de lângă mine nici dacă îţi cer asta.

        Zâmbesc, iar în minte îmi apar cuvintele Seraphinei. "O alegere te bântuie încă de când te-ai născut". Aş putea renunţa la acea alegere dacă aş ştii că o să fie mereu alături de mine. Aş putea fi egoistă şi să renunţ la întreaga lume pentru el?

Ast: La ce te gândeşti?

Eu: Nimic important. Vrei să te dai jos? Ne aşteaptă ceilalţi.

Ast: Să se uite singuri la film, eu am filmul meu.

        Zâmbesc şi îmi trec o mână prin părul său alb. M-aş putea obişnui cu asta. Să am o viaţă normală. Alegerea mai poate aştepta, acum vreau să fiu o fată normală.
        Ast îşi lipeşte scurt buzele de ale mele, lăsând un pupic cu mulţi fiori. Îmi dau ochii peste cap şi îl lovesc în piept, exact în locul cicatricelor, făcându-l să tuşească după aer. Se lasă într-o parte şi reuşesc să scap, ridicându-mă din pat.

Eu: Îţi ştiu slăbiciunea.

Ast: Eşti sigură? Slăbiciunea mea nu este un loc de pe corpul meu, ci o persoană.

Eu: Să cobori când îţi revi.

Ast*se ridică în şezut*: Eşti aşa de rea. De ce nu mă laşi să continui ce am început?

Eu: Niciodată!

       Surâd şi observ cum se ridică rapid din pat. Tresar şi mă întorc pe călcâie, alergând spre uşă. Prind clanţa în mâini, însă nu reuşesc să o deschid. Înghit în sec când îi simt respiraţia rece în spatele meu. Mă întorc lent şi mă lipesc de lemnul tare, privindu-l. Îşi lipeşte o mână de uşă, lângă capul meu, şi se apropie câţiva centimetri.

Ast: Unde vrei să fugi?

Eu: Încetează, sau te lovesc.

        Îşi pune şi cealalaltă mână lângă capul meu, pe partea opusa. Înghit cu greu nodul din gât şi îi susţin privirea jucăuşă. Singura persoana ce mă poate face să renunţ din a face ceva.

Ast: Haide să privim apusul.

Eu: Hă? Deja se face seară?

Ast*surâde*: Dacă nu vrei, privim răsăritul mâine.

Eu: Dă-te!

        Băiatul se dă câţiva paşi în spate, ţinându-şi mâinile ridicate în semn de predare. Chicotesc şi deschid uşa larg apoi alerg, lăsându-l în spate. Nu m-ar deranja să văd şi răsăritul mâine, dar nu o să afle asta prea curând.

=Sfârşitul capitolului 30=

Yah, n-am mai postat de mult timp. Sper că nu v-am plictisit, dar am simţit nevoia să scriu ceva cu ei doi.