~Liana povesteşte~

       Îmi las mâna dreaptă să revină pe lângă corp şi simt cum respiraţia îmi dispare uşor, uşor. O lacrimă îmi gâdilă obrazul stâng şi ajunge să se lipească de podeaua rece. Totul în jur este stăpânit de linişte. Nimeni nu îndrăzneşte să se mişte cu excepţia băiatului cu păr alb. Acesta tuşeşte zgomotos şi icneşte în timp ce încearcă să îşi oprească sângerarea. Simt cum mă sufoc şi cad în genunchi formând un ecou în încăperea imensă. Îmi desprind buzele şi las un ţipăt lung să umple cameră. Îmi aduc mâinile negre la piept şi îmi îmbrăţişez strâns corpul ţipând mai tare.

Abbadon: Lee, ce s-a întâmplat?

        Îmi încleştez maxilarul şi strâng mai bine mâinile simţind cum unghiile îmi ajung în carne. Privesc spre băiatului întins pe podea, respiraţia fiindu-mi neregulată.

Eu: Mă doare... Mă doare pieptul. Mă sufoc.

        Aud cum cineva se apropie de mine din spate. Rămân pe podea şi încerc să-mi reglez respiraţia. Îmi pun o mână în zona inimii şi strâng uşor de materialul bluzei. Cuvintele băiatului îmi răsună în minte iar şi iar. "Eu încă te iubesc orice nume şi personalitate ai adopta."

Eu: Cine naiba eşti!? De ce nu mori pur şi simplu? De ce îmi aduci durere? Ce eşti tu pentru mine!?

        Ţip în cameră şi îi fac pe ceilalţi să rămână nemişcaţi. Băiatul de pe podea se ridică cu greu, sângele scurgându-i-se printre degetele mâinii ce o ţinea la piept. Îmi muşc obrazul pe dinăuntru simţind un gol în stomac.

Ken: Ast, nu te mai forţa.

Ast: Chiar şi de-aş muri, tot o voi readuce la normal pe Liana!

Eu: Prostule...

       Abbadon îşi aşează mâna pe umărul meu stâng, făcându-mă să mă ridic în picioare. Îmi închid pleoapele pentru câteva clipe şi mă las dusă de instinct. Le deschid rapid şi mă întorc pe călcâie lovindu-l cu palma în piept pe bărbatul de lângă mine. Acesta zboară în aer până ajunge în peretele opus. Respir scadent şi îmi las lent mâna pe lângă corp.

Eu: În sfârşit nu mai simt reţinere când lovesc pe cineva. Am să te omor cu mâinile mele, Abbadon!

        Îmi ridic ambele mâini simultan şi fac să apară câteva fâşii de întuneric. Le lipesc rapid de perete, imobilizându-i membrelele demonului. Bărbatul mă priveşte încruntat, iar ceilalţi se apropie de Ast şi îl ajută să se ridice.

Abbadon: Lee, sper că asta e o glumă nesărată.

Eu: Un cuvânt în plus şi îţi scot inima cu propriile mele mâini.

Ast: Liana, încearcă să te calmezi.

Eu: Gura, sau tu eşti următorul.

       Liniştea se lasă în cameră iar toate privirile sunt puse pe mine. Îmi las o mână în poziţie orizontală pentru a-l ţine pe demon imobilizat. Mă întorc uşor şi privesc băiatul şaten ce încerca să scape de suliţa din umăr. Îmi ridic cealalaltă mâna şi pocnesc din degete, întunericul dispărând şi lăsându-l pe băiat liber. Tuşesc scurt şi simt cum vederea mi se înceţoşează uşor.

Ast: Ajunge. Nu mai suport să te văd aşa!

       Mâna sa îmi prinde umărul şi mă întoarce cu faţa spre el. Simt cum mă arde locul atins, însă mă las în voia lui. Îl privesc confuză, însă asta nu-l intimidează. În scurt timp, mâinile sale îmi înconjoară corpul şi mă strâng în braţe. Clipesc consecutiv şi îmi las corpul moale, mâna întinsă ajungându-mi pe lângă corp. Nu mai simt nimic înafară de mainile sale ce mă strâng mai puternic, mai aproape. Nu mai aud nimic înafară de respiraţia şi bătăile inimii sale. Nu mai văd nimic altceva înafară de el, de chipul lui ce mă priveşte îngrijorat. Nu mai conta nimic altceva înafară de noi. De parca timpul se oprise pentru a da eternitate momentului. Însă chiar asta se întâmplase. Totul în jur este pus pe pauza şi doar noi ne putem mişca. Îmi ridic mâinile lent şi simt cum corpul îmi tremură, iar mâinile mă gâdilă de parcă ceva ar coborî de pe ele. Îl îmbrăţişez strâns şi mă las dusă de căldură sa, de mirosul său, de tot ceea ce reprezintă el. Îmi afund capul în scobitura gâtului său şi mă las liberă. Îmi închid pleoapele lăsând câteva lacrimi să-mi gâdile obrajii, iar adevăratele amintiri să-mi apară simultan în minte. I-am simţit lipsa. Mi-a fost dor de atingerea sa, de grija ce mi-o oferă, de el.

Ast: Îmi pare rău ca te-am lăsat să înduri atâtea singură.

Eu: Nu-mi pasă atât timp cât eşti aici acum. Nu mai vreau să plec, sau să pleci.

        Mă desprind uşor din îmbrăţişarea sa, iar timpul îşi reia cursul. Celina chiţăie fericită, iar Ken o priveşte confuz. Îmi mut privirea rapid pe Karen, acesta fiind ajutat de Akyro să meargă.

Cel: Ţi-ai revenit.

Eu: Îmi pare rău că v-am cauzat proble-

       Nu apuc să-mi termin propoziţia, caci Ast mă trage spre el. O săgeată de foc îmi trece prin faţă şi se înfige în podea, apoi se evaporă. Îmi pun atenţia pe Abbadon, acesta mişcându-şi corpul şi pornindu-şi oasele. Ken se pune în faţa Celinei pentru a o apăra, iar Akyro şi Karen rămân pe loc, aşteptând.

Abbadon: Trebuia să îmi dau seama că voi doi o să-mi stricaţi planurile împreună sau separaţi.

Ast: Fii sigur că nu o să cucereşti nimic înafara temniţei!

       Abbadon pufneşte şi cu o mişcare lentă a mâinii face ca să apară câteva flăcări. Îmi întind mâna din instinct şi îi copiez mişcările, apărând alte flăcări, dar de culoare neagră. Cele două puteri se combină, negrul devorând roşul, apoi dispărând. Privesc mâna întinsă şi observ că negrul dispăruse. O las pe lângă corp şi fac un pas în faţă în acelaşi timp cu demonul.

Eu: Îţi ştiu mişcările.

Abbadon: Şi eu pe alte tale. Îţi cunosc fiecare părticică a puterii, Liana.

       Mă încrunt, iar demonul dispare. Tresar şi mă las rapid la pământ, atingând podeaua cu palmele. O barieră neagră ne înconjoară pe toţi şi ne fereşte de alte săgeţi de foc. Abbadon apare aproape de barieră şi rânjeşte învingător. Îmi muşc obrazul cu putere şi simt o mână pe umărul meu. Ast se încruntă spre demon apoi îşi ridică cealalaltă mână făcându-l pe bărbat să se ferească de câteva fâşii albe. Mă ridic de pe podea, iar bariera dispare făcându-mi corpul să se clatine uşor.

Ast: Hai să oprim timpul.

Akyro: Eşti rănit, frăţioare.

Ast: Eram.

       Îi arunc o privire scurtă în zona rănii şi observ că nu mai sângera. Oftez lung şi mă întorc cu faţa spre el.

Eu: Spune-mi ce să fac.

       Ast îşi ridică rapid mâna şi o apropie de faţa mea. Îi prind mâna din instinct pentru a mă apăra. Clipesc consecutiv şi îi analizez expresia mulţumită. Îmi las privirea într-o parte şi observ că cei de lângă noi nu se mai mişcă. Mă întorc rapid cu faţa spre demon, acesta fiind pus pe stop. Ast apare în faţa demonului şi îl loveşte puternic cu pumnul în abdomen făcându-l să treacă prin peretele camerei regale. Timpul revine la a curge, fiind acompaniat de icnetele demonului şi surprinderea celorlalţi.

Ken*confuz*: Asta le întrece pe toate.

Ak: Folosiţi vraja ce v-a fost interzisă.

       Ast icneşte uşor şi îşi prinde încheietura mâinii drepte. În scurt timp, Abbadon apare lângă băiat şi îl lipeşte de peretele din dreapta sa. Ast tuşeşte zgomotos încercând să-şi restabileasca respiraţia. Demonul apare rapid în locul unde aterizase băiatul fiind pregătit de o altă lovitură. Îmi întind mâna în faţă apoi o trag spre mine, demonul fiind tras de un lasou negru.

Eu: Încearcă şi o să-ţi rup mâna.

Ken: Liana, jos!

       Mă las rapid într-o parte, pe lângă mine trecând o lamă transparentă. Imi pun privirea pe demon şi observ că o prinsese fără prea mult efort într-o mână. Ken rânjeşte, iar Celina îşi lipeşte palmele. Lama din mâna demonului explodează, iar câteva fulgere îi cutremură corpul bărbatului.

Eu: Când aţi învăţat asta?

Cel*zâmbeşte*: Când ne antrena Lauren.

       Îi zâmbesc scurt fetei, apoi prind o săgeată de foc ce trece pe lângă mine. Mă învârt pe loc şi arunc săgeata de unde venise. Abbadon o opreşte cu doar o ridicare de deget. Pufneşte şi îşi roteşte degetul în aer făcând săgeata să se întoarcă şi să apară mai multe pe lângă ea. Îmi măresc ochii şi privesc rapid în jur. Eram prea departe unii de alţii pentru a putea face o altă barieră neagră.

Abbadon: O lecţie pentru copiii ca voi: nu vă luaţi de persoane mai în vârstă.

       Îmi închid pleoapele strâns şi aştept impactul, însă acesta nu mai apare. Aud cum ceilalţi ţipă şi îmi desprind rapid peoapele. Analizez zona şi observ cum persoanele din jur sunt pe jos, având răni în diferite locuri ale corpului. Îmi pun atenţia pe Abbadon şi strâng din dinţi puternic.

Abbadon: Îţi place cum ţi-am aranjat prietenii? Nu te bucura prea tare, o să urmezi de îndată ce îmi ating scopul.

Eu: O dată ce eu mor se distruge şi scopul tău?

        Abbadon îşi încleştează maxilarul puternic, iar Ken încearcă să se ridice de pe podea. Fac un pas în faţă, apoi altul şi altul, micind distanţa dintre mine şi demon.

Ken: Liana, opreşte-te! Nu poţi muri!

        Ignor remarca băiatului şi mai fac un pas. O mână îmi prinde încheietura şi mă trage inapoi. Îmi pun atenţia pe persoana ce mă oprise şi dau peste o expresie nervoasă.

Ast: Un pas în plus, Liana, şi o să mă vezi foarte nervos.

        Vocea sa răsună ciudat, iar ochii îi sunt mult mai aprinşi decât i-am văzut vreodată. Corpul îmi tremură, iar picioarele îmi rămân lipite în podea. El putea să mă oprească orice aş face.

Abbadon: Ajunge cu joaca asta copilărească. V-am lăsat timp, însă n-aţi profitat de el.

       Îmi pun rapid atenţia pe demon şi observ cum îşi ridică palma deasupra capului, apoi o lasă rapid în jos. În spatele meu se aud bubuituri şi icnete. Mă întorc rapid pe călcâie şi observ cum prietenii mei sunt lipiţi de perete şi imobilizaţi de flăcări.

Abbadon: Acum ne putem lupta în linişte. De la conducător la conducător.

Eu: Sper că ţi-ai spus ultimele dorinţe.

       Mă întorc lent spre demon şi simt cum aripile negre îşi fac apariţia. Câteva pene zboară prin cameră, aşezându-se apoi pe podea. Bărbatul mă analizează, apoi rânjeşte scurt şi dispare. Îmi ridic mâna deasupra capului şi mă rotesc lovind aerul din spatele meu. Bărbatul este aruncat până aproape de peretele unde se află ceilalţi. Simt cum nuanţele de albastru şi roşu valzeaza în pupilele mele.

Eu: Nu te mai las să ai ce îţi doreşti. Vrei viaţa mea? Vino să o iei!

Abbadon*se ridică de pe podea*: Chiar dacă ai toată puterea desigilată, tot nu mă poţi învinge.

Eu: Doar priveşte-mă şi îţi vei înghiţi cuvintele.

         Prind o pană neagră, ce este în cădere, în palmă. Simt cum corpul ştie mişcările de luptă de parcă le realizase de nenumărate ori până acum. Strâng pana şi duc pumnul într-o parte, Abbadon zburând în peretele opus, trecând dincolo. Mă rotesc uşor şi fac câţiva paşi spre gaura din perete, totul în jur parcă vibrând.

Abbadon: Prinţesa Întunericului se trezeşte.

        Bărbatul se ridică rapid dintre dărâmături şi apare în faţa mea. Mă feresc la limită de pumnul său, apoi îmi lipesc palma de pieptul său, făcându-l să treacă de unde se ridicase. Simt o aură rece în spate şi mă întorc, însă sunt trântită la podea de o forţă uimitoare. Tuşesc scurt şi îmi şterg cu podul palmei sângele din colţul gurii. Mă ridic de pe podea şi privesc bărbatul de lângă mine. Nu mă aşteptam să-l revăd vreodată.

Eu: Asmodeus...

        Bărbatul îşi încrucişează mâinile la piept, privindu-mă de sus. Îmi muşc puternic obrazul simţind cum sângele e gata să iasă. Abbadon apare lângă celălalt demon şi mă analizează scurt.

Abbadon: Vrei să-ţi termini treaba din trecut?

Asmodeus: O să mai adaug o persoană pe lista de morţi. Akyro, cum îndrăzneşti să-ţi trădezi propriul tată?

Ak: Acum ştiu cum s-a simţit Ast când l-ai dezmoştenit! Eşti cu adevărat un demon.

Ast: Akyro, dejeaba îţi răceşti gura pe el.

        Asmodeus apare în faţa lui Ast şi îi prinde gâtul, strângând de el. Băiatul îi susţine privirea fără a arăta o altă emoţie înafară de ură. Încă erau prinşi de flăcările lui Abbadon şi nu puteau face vreo mişcare.

Asmodeus: Eşti cu adevărat un ghimpe în coaste. Nu puteai muri când Akyro te-a împuşcat?

       Ast pufneşte şi îl scuipă în faţă pe demon, nepăsându-i de situaţia în care se află. Bărbatul îşi şterge faţa şi îl loveşte puternic în abdomen pe băiat, făcând zidul de care este prins să crape. Ast scuipă sânge însă îi susţine privirea demonului în continuare. Abbadon se poziţionează în faţa mea, luându-mi imaginea celor doi.

Eu: Eşti un adevărat laş. Să chemi întăriri era planul tău atunci când nu mai puteai opune rezistenţă?

        Simt cum ceva ascuţit îmi străpunge partea dreaptă a abdomenului, iar o durere insuportabilă îşi face apariţia. Nu sesizasem mişcarea demonului la timp. Tuşesc sânge şi prind lama în mână încercând să o îndepărtez. Abbadon adânceşte lama făcându-mă să icnesc puternic. Sângele se strecoară rapid din rană şi pătează podeaua, iar câteva ţipete se fac auzite din locul unde se află ceilalţi. Îi susţin privirea demonului simţind cum lama se adânceste şi mai mult.

Abbadon: Nu te considera invincibilă. Spre deosebire de tine, eu am corp de demon. Lucifer ar râde de tine dacă ar afla că eşti în Iad.

       Pufnesc scurt, iar arma demonului se sfărâmă, evaporându-se. Abbadon clipeşte des fiind surprins, apoi se dă un pas în spate analizându-mă. Îmi pun mâna în zona rănii încercând să opresc sângele ce se strecoară din rană.

Eu: Lucifer nu este un demon, ai uitat? El este un înger. Un înger cunoscut pentru ura sa faţă de omenire. Pentru el, oamenii sunt doar nişte pungi pline cu puroi... Însă, dacă asta e ceea ce simte despre ei, ce poate să creadă despre voi demonii? Poate să râdă de nepoata fratelui său vitreg, însă, cu siguranţă, râde mai bine de un demon ca tine!

       Îmi desprind mâna de rană şi las sângele să mi se scurgă pe palmă. Pocnesc din degete, apoi pic pe podeaua tare icnind şi tuşind. Mă ridic cu greu în şezut, ignorând durerea din abdomen. Abbadon mă analizează fără a mai face vreo mişcare.

Eu: Nu vei obţine niciodată ceea ce îţi doreşti.

        Îmi ridic mâna însângerată în poziţie orizontală, apoi îmi mişc încheietura iar Abbadon este străpuns de o suliţă neagră fix în inimă. Tuşesc grav, sângele pătând podeaua din nou. Bărbatul icneşte puternic şi se clatină pe picioare, însă nu pică. Prinde suliţa în mână apoi râde învingător. Privesc persoana din faţa mea şi observ că îşi schimbase înfăţişarea. Rămân şocată şi îmi arunc privirea în spatele bărbatului înjunghiat. Asmodeus cade într-un final pe podea, iar Abbadon mă priveşte de sus.

Eu: N-Nu...

Abbadon: Frumos, Liana. Tocmai i-ai omorât tatăl lui Ast.

Eu: Lauren... *strâng din dinţi* Invoc Guvernul în Sala Tronului!

        Abbadon tresare şi mă priveşte fix. Ţipătul meu colindă întreaga încăpere, apoi totul este învăluit de linişte. Spusesem cuvinte fără voia mea. Îmi pun mâna înapoi pe rană, sângele încă scurgându-se.

Abbadon: Guvernul nu ascultă de o fetiţă ca tine, draga mea. Eu sunt conducătorul aici.

        O lumină îşi face apariţia în mijlocul camerei. Privirile se pun rapid spre sursa luminii. În locul acesteia apare o femeie bătrână. Aceasta ne priveşte pe rând, apoi oftează lung. Ridurile îi brăzdează faţa şi pare să aibă peste mii de ani. Bătrână are părul alb, prins într-un coc dezordonat. Poartă o rochie medievală cenuşie, cu mâneci lungi şi brodături ce par a fi din aur.

Abbadon: Conducătoare a Guvernului, Seraphina, ce vă aduce aici la o oră târzie?

Seraphina: Nu mă lua cu de astea. Cine a convocat Guvernul? Cine m-a invocat pe mine?

        Vocea bătrânei este răguşită, însă uşor de înţeles. Înghit în sec simţind gustul sângelui. Femeia mă analizează rapid şi se apropie puţin. Levitează în aer câţiva paşi, apoi se opreşte. Îşi închide ochii şi inspiră adânc.

Seraphina: Simt miros de sânge regal. Abbadon, ascunzi ceva de Guvern?

Abbadon: Desigur că nu aş îndrăzni să fac aşa ceva.

        Bătrâna îl analizează scurt pe bărbat, apoi îşi lipeşte palmele. Flăcările ce îi ţineau prizonieri pe ceilalţi dispar de parcă n-ar fi fost acolo. Clipesc consecutiv şi observ cum femeia se apropie levitând.

Seraphina: Ochii tăi, copilo, ascund secrete. Tu eşti cea care a invocat Guvernul.

        Vorbele femeii se pierd în liniştea acumulată în cameră. Alte lumini apar în încăpere, însă mai micuţe. Câteva persoane se apropie de bătrână, printre ele fiind şi Lauren. Îmi măresc ochii surprinsă, apoi sunt atentă la bătrâna din faţa mea.

?: Pentru ce naiba am fost invocat? Să văd cum nişte copilaşi îşi iau bătaie? Abbadon, te-ai smintit de ne invoci?

        Demonul înghite în sec şi nu îndrăzneşte să comenteze. Părea că cel care vorbise era mult mai sus decât el.

Lauren: Danker, ştiu ca eşti abia trezit din somn, însă acordă-i respect doannei Seraphina.

        Bărbatul o priveşte confuz pe Lauren, însă înţelege rapid când o zăreşte pe bătrâna ce stătea în faţa mea. Îşi cască gura, apoi îşi drege glasul şi îşi ia o statură de nobil. Celelalte persoane rămân pe loc şi nu îndrăznesc să se bage în conversaţie, părând indiferente.

Seraphina: Lauren, o cunoşti pe această copilă? Nu îndrăzni să mă minţi. Cunosc bine minciunile.

Lauren: Da, doamnă.

        O privesc pe bătrână cum se departează. Las aerul să-mi părăsească plămânii, nesesizând că până acum uitasem să respir. Abbadon îmi aruncă o privire scurtă, apoi face o plecăciune când bătrână trece prin dreptul său. Se opreşte brusc când observă că Asmodeus este întins pe podea, sângerând.

Seraphina: Danker, ia-l pe Asmodeus şi ajută-l să-şi menţină viaţa.

Danker: Da, doamnă.

        Bărbatul îl ridică pe Asmodeus şi se supune de parcă primise cel mai important ordin. Bătrână se întoarce spre Abbadon şi îl priveşte fix, apoi se departează. Lauren îmi aruncă o privire fugitivă şi se apropie de bătrână.

Seraphina: Du-i pe copii înapoi pe pământ. O să discutăm după despre asta.

Abbadon: Nu puteţ--

        Demonul se opreşte din vorbit când dă de încruntătura bătrânei. Strânge din dinţi şi îmi aruncă o privire plină de ură. Mă cutremur uşor simţind cum corpul pierduse deja mult sânge. Lauren se apropie de mine fără să adauge alte comentarii.

Seraphina: Candva v-a trebui să faci o alegere. Pământ sau Iad.

        Vocea bătrânei colindă camera şi stârneşte şuşotelile celorlalte persoane din jur. O privesc fix şi îi observ ochii ce nu au o culoare anume. Sunt albi în întregime. Ochii femeii sunt singurul lucru văzut înainte ca negura să-mi cuprindă vederea.

=Sfârşitul capitolului 28=

Încă nu cred că am scris asemenea lucruri. So... Sper că v-a plăcut.