~Liana povesteşte~

       Mă ridic cu greu în şezut când prezenţa lui Akyro dispare. Acum sunt înconjurată de duşmani. Simt cum rănile îmi zvâcnesc şi parcă își amplifică durerea. Credeam că după plecarea lui Akyro totul o să se termine... Însă Abbadon are cu totul şi cu totul alt plan. Un plan ce mă implică pe mine. Un plan dureros.

Abbadon: Speram că o să fiţi mai inteligenti. Credeţi că nu mă pot prinde de ce faceţi? Akyro e un copil. Voi toţi sunteţi, iar eu nu mă joc cu copiii!

       Îmi muşc obrazul susţinându-i privirea demonului. Bărbatul se întoarce uşor spre cei doi gardieni şi le face un semn scurt din cap. Akos face o plecăciune în semn de respect, iar Lerald îmi aruncă o privire plină de teamă. Îl privesc surprinsă cum părăseşte camera împreună cu superiorul său. Nu apucă bine să iasă şi uşa se trânteşte cu putere. Încep să respir neregulat şi îmi mut cu greu privirea până dau de cea a demonului.

Abbadon: Mă gândeam să mă joc şi eu cu tine la fel cum v-aţi jucat voi cu răbdarea mea.

        Înghit în sec privindu-l cu teamă. Mă târăsc uşor în spate, reuşind să mă mut doar cu câţiva centimetrii. Privirea demonului mă îngheaţă şi rămân pe loc, uitând să mai şi respir.

Deci aşa se simţea o aură superioară.

       Bărbatul se apropie cu un pas şi simt cum corpul mi se cutremură. Mă târăsc mai în spate şi ajung lângă mormanul de dărâmături– locul în care fusesem aruncată acum câteva minute. Respir scadent şi îmi aduc încetul cu încetul genunchii aproape de piept. Îmi închid ochii încercând să evit orice contact vizual cu acesta, însă regret în scurt timp. Secunda mea de linişte se sfârşise mult mai repede decât credeam. Mâna puternică a bărbatului îmi prinde gâtul firav făcându-mă să tresar şi să-mi deschid instant ochii. Acum ne privim reciproc fără a spune sau face ceva. Privirea îmi tremură şi se simte mică sub cea a demonului ce îmi arată doar ură şi dispret. Dispreţ pentru o fiinţă ce reuşise să rămână jumătate umană.

Abbadon: De ce tu? De ce ea? De ce l-a ales Emma pe el?

        Îl privesc confuză încercând să mai suprim teama acumulată. Felul în care îi rostise numele bunicii era mult prea diferit de felul în care pronunţase ultimul cuvânt. Cuvânt ce cred că se referea la bunicul meu. De ce nu pot avea o familie normală? Ȋmi desprind lent buzele simţind că şi ele tremură. Un cuvânt, sau o mişcare greşită şi rămân fără respiraţie. Sau, în cel mai rău caz, fără cap.

Eu: Ce a făcut b-bunica greşit?

       Cred că mai bine tăceam, nu? Tresar când strânsoarea demonului devine mai puternică. Îi prind antebraţul şi încerc să i-l îndepărtez. Abbadon mă priveşte fără a avea o expresie clară. Se comporta ca şi cum privea undeva departe prin mine. Simt cum aerul pătrunde în plămâni din ce în ce mai greu. Privesc încăperea gândind rapid la o modalitate de scăpare.
       Îmi închid ochii şi îmi desprind lent buzele o dată cu mâinile ce erau aşezate pe antebraţul bărbatului. Îmi las corpul moale câteva clipe încercând să mă calmez. Buzele mi se arcuiesc uşor într-un rânjet involuntar şi îmi desprind pleoapele. Abbadon îşi mută privirea fixă pe mine. Să zburăm un demon. Îmi duc rapid mâinile în faţă iar câteva fâşii de întuneric îl împing pe bărbat destul de departe. Îmi las capul uşor pe spate şi îl privesc într-un mod ciudat ce n-aş fi crezut c-o s-o pot face vreodată.

Abbadon: Tu... *strânge din dinţi nervos* Chiar vrei să mori într-un mod dureros, nu-i aşa?

       Mă ridic cu grijă de pe podeaua rece şi murdară. Îmi privesc mâinile ce sunt colorate în aceeaşi nuanţă închisă ca până acum– negru. Devenise din ce în ce mai mare, ajungând aproape de umeri şi încercând să se întindă mai mult. Îmi ridic privirea şi-mi las capul într-o parte privind spre demon.

Eu: Să stau degeaba şi să privesc cum mor nu mai este stilul meu.

Abbadon: Acelaşi devotament ca al mamei tale. *oftează batjocoritor* Păcat că o să aveţi aceeaşi soartă.

Eu *mă încrunt*: De unde o ştii pe mama?

Abbadon: Eu am văzut-o când a luat viaţă... şi tot eu am fost cel care i-a luat-o.

       Îmi muşc puternic obrazul simţind cum sângele îmi firbe. Era o minciună. Trebuia să fie o minciună... Însă, de ce sună atât de mult a adevăr? Inspir adânc şi îmi fixez privirea pe bărbatul din faţa mea. Nu părea mai bătrân de treizeci de ani, totuşi, aparenţele pot înşela.

Eu: C-Câţi ani ai?

       Bărbatul mă priveşte preţ de câteva secunde cu o expresie uimită şi confuză. În scurt timp începe să râdă de parcă îi spusesem cea mai amuzantă glumă. Îl privesc fix aşteptându-mă la orice din partea lui.

Abbadon: Tu chiar nu ştii nimic despre demoni, deşi ar trebui să fii una de-a noastră. Am mii de ani, Liana. 

        Îmi măresc ochii fiind foarte surprinsă. Mi-aş fi dorit să nu ştiu detaliul ăsta. Clipesc de câteva ori simţind o uşoară ameţeală. Îmi privesc rănile ce sunt aproape închise. Perfect! Până acum n-aţi putut face asta. Îmi dau ochii peste cap mintal şi îmi păstrez echilibrul cu greu.

Abbadon: Deci, doar câteva minute îţi poţi ţine puterile de demon.

       Îmi ridic o sprânceană neînţelegând afirmaţia bărbatului. Fără să mai apuc să clipesc, demonul apare în faţa mea lovindu-mă şi făcându-mă să trec iar în camera celuilalt prizonier. Noroc că era deja făcută spărtura. Aterizez forţat pe podea şi icnesc puterniv. Vocea prizonierului mă trezeşte şi mă face să mă ridic rapid de pe jos.

?: Kaj za vraga? Kdo si ti? Kaj se dogaja? Umrl bom!

       Mă întorc cu o expresie confuză spre bătrânul ce se află într-un colţ al camerei. Îmi ridic o sprânceană încercând să îmi dau seama dacă tocmai m-a înjurat sau a spus altceva.

Eu: Asta tocmai ce a fost o înjurătură, nu?

       Bătrânul îmi copiază expresia confuză ce am avut-o acum câteva secunde. Ne privim reciproc încercând să ne înţelegem din priviri. Sau asta încercam eu.

Eu: Las-o baltă!

       Mă întorc spre spărtura din perete şi astept ca Abbadon să apară din moment în moment. În scurt timp o umbră se strecoară printre dărâmături urmată de o situată ciudată. Abbadon îşi luase forma sa de demon. Îmi muşc obrazul dându-mi seama că bătrânul e în pericol. Îmi arunc o privire scurtă asupra prizonierului şi observ cum este întins pe jos, închinându-se demonului. Îmi dau o palmă mintală şi revin la Abbadon.

Abbadon: Aşa o să te vreau şi pe tine: implorând pentru viaţa ta.

Eu: Abba, credeam că ţi-am spus că nu mai renunţ. Eşti aşa greu de cap?

Abbadon: Vorbe mari pentru cineva ca tine. Nu-mi respecţi rangul, Liana.

Eu: Speram că o să te prinzi că nu te respect, Abba.

       Bărbatul îmi aruncă o privire nervoasă şi apare rapid în faţa mea. Mă feresc la limită de mâna sa, acum trecându-mi pe lângă partea stângă a capului. Fără să mai apuc să reacţionez, mă loveşte puternic trântindu-mă de uşa carcerei bătrânului. Scot forţat tot aerul din plămâni datorită loviturii puternice, apoi încep să tuşesc. Iau lacomă guri de aer şi îmi ridic privirea dând peste cea a demonului, aceasta fiind la câţiva centimetri de a mea. Mă pregătesc să ţip, însă sunt oprită într-un mod dureros. Pumnul bărbatului face contact cu abdomenul meu făcându-mă să scuip sânge. Lovitura fusese atât de puternică încât am putut auzi şi uşa de metal cum scârţâie sub presiune. Tuşesc ţinându-mă de stomac şi lăsând sângele să atingă podeaua. Incerc să mă ridic de pe podea cu greu, dar sunt lovită de piciorul acestuia ajungând acum într-un alt colţ al camerei. Rămân întinsă pe podea restabilindu-mi vederea şi respiraţia.

       Abbadon se apropie cu paşi lenţi ce mă fac să tresar. În scurt timp ajunge lângă mine. Se lasă pe vine şi mă prinde brusc de păr. Icnesc când mâna sa mă trage ca să mă ridic. Ajung într-o poziţie incomodă şi îl privesc scrâncind. Îmi prinde mai bine firele de păr, strângându-le cu mai multă forţă. Îmi limpezesc vederea şi dau de un rânjet larg. Abbadon doar se joacă. Care e adevărata ta putere? Îmi trec limbă peste buze gustându-mi propriul sânge. Îmi ridic o mâna şi o aşez uşor pe pieptul demonului. Abbadon îşi ridică scurt o sprânceană fiind confuz de reacţia mea. Îmi departez puţin palma apoi o lovesc puternic de pieptul bărbatului, făcându-l sar se lipească de zidul ce se află în spatele său. Scot de la acesta câteva tuse şi o privire mult mai enervată. Mă ridic ameţită şi fac câţiva paşi încercând să rămân în picioare. Râd scurt fiind un lucru involuntar. Îmi prind mâinile la piept simţind cum încep să pierd controlul.

Eu: Ce naiba se întâmplă?

       Bărbatul se scutură de praf şi se apropie cu paşi nervoşi. Încerc să mă dau un pas în spate, însă corpul refuză să mă asculte. Îmi eliberez mâinile, lăsându-le să cadă pe lângă corp. Îmi las capul pe spate privind tavanul cu un rânjet ciudat. Părea că eram ultimul nebun ce trebuia prins şi închis undeva departe. Îmi mut capul într-o parte şi îl privesc pe Abbadon. Acesta stă pe loc privindu-mă cu o tentă de uimire şi confuzie. Şi eu m-aş privi la fel.

Abbadon: Ce eşti tu?

       Corpul îmi adoptă singur o poziţie serioasă. Îi prind privirea bărbatului observând că este foarte serios. Îmi desprind buzele, dar sunt oprită de mâna stângă ce mi se ridică singură. O prind brusc cu cea dreaptă şi o las în jos punând puţină forţă. Încep să respir neregulat şi mă dau câţiva paşi în spate, reuşind să-mi recapăt controrul asupra corpului. Abbadon se apropie încet privindu-mi reacţiile. Inspir fiind stăpână pe mişcările mele. Îmi ridic ambele mâini brusc, făcându-l pe bărbat să se oprească din mers. Ne privim reciproc câteva clipe. Rânjesc în colţul gurii şi îmi despart mâinile rapid, ducându-le în aceeaşi linie cu a corpului. Intunericul ţâşneşte precum două lame ascuțite și se îndreaptă spre Abbadon. Demonul se fereşte fiind, totuşi, tăiat pe obrazul drept. O tăietura destul de adâncă, sângele făcându-şi apariţia rapid. Observ cum întunericul, ce a trecut pe lângă demon, ajunge în zid făcând linii ca nişte tãieturi. Îmi ridic o sprânceană surprinsă de reuşita mea. Pot tăia până şi un perete din ciment.

       Liniştea se aşterne câteva secunde. In acest timp de repaus observ că bătrânul nu mai este cu noi. Îl aud pe Abbadon pufnind şi îmi mut privirea în faţă observând că aparuse lângă mine. Mă las pe spate prinzându-mă în mâini şi lovindu-l cu piciorul în bărbie. Aterizez în vine şi îmi ţin o mână ridicată în faţă. Bărbatul îşi masează bărbia aruncându-mi o privire de gheaţă.

Abbadon: Înveţi să le foloseşti cu cât te lupţi mai mult.

Eu: Tu nu mă iei în serios.

       Bărbatul pufneşte si îşi încrucişează mâinile la piept. Îmi arcuiesc o sprânceană ridicându-mă în picioare. Abbadon îşi lasă capul într-o parte fiind amuzat de afirmaţia mea. În cateva clipe îşi trezeşte rânjetul specific şi mă priveşte fix.

Abbadon: Nu te iau în serios? Normal că n-o fac. Am nevoie de puterea ta pentru a lua Cerul. Crezi că dacă as fi fost serios mai erai vie? Of, săraca Liana Waddington.

       Corpul îmi îngheaţă brusc la auzul întregului nume. Îl privesc încercând să văd o urmă de amuzament, dar dau doar de seriozitate. Îmi muşc obrazul pe dinăuntru cântărind ultimele două cuvinte. Numele meu adevărat.

Liana Waddington.

Waddington.

        Bărbatul oftează, făcându-mi gândurile să dispară. Îmi pun privirea pe acesta şi în scurt timp camera este înconjurată de flăcări. Tresar şi privesc speriată focul ce mă înconjoară. Fac un pas mic în spate, dar sunt întâmpinată de alte flăcări. Abbadon îşi relaxează corpul privindu-mă de sus. Înghit în sec simţind că asta nu este tot.

Abbadon: Asta e o mică parte din adevărata putere a unui demon. Tu eşti doar un copil ce se joacă cu o armă mult prea puternică.

Eu: De ce nu mi-ai arătat asta de prima dată?

Abbadon: Crezi că mai aveam şanse să-ţi cercetez puterea?

       Îmi muşc buză fiind prinsă în jocul său. Mă simţeam ca o fiară sălbatică prinsă de vânător. Cum pot scăpa din asta? Cum mă veţi salva din asta? Cum mă salvez eu?

Abbadon: Somn uşor.

       Îmi ridic sprâncenele surprinsă şi încerc să înţeleg la ce se referă. Îşi ridică uşor mâna dreaptă şi pocneşte scurt din degete. Flăcările ce mă înconjoară se măresc şi se apropie rapid. Tresar şi mă fac ghem pe podea încercând să mă apăr. Îmi închid strâns ochii aşteptând să simt căldura flăcărilor pe propria-mi piele. Însă nu s-a mai simţit. Nu simţeam nimic. Totul e normal. Îmi deschid ochii şi observ o sferă neagră ce mă înconjoară. Flăcările o ating şi se depărtează rapid, părând ca ele sunt cele arse. Privesc fâşiile ce mă apară din propria iniţiativă. Ating uşor peretele din întuneric simţind vibraţii în tot corpul. N-am mai păţit asta. Îmi pun şi a doua mâna pe întunericul ce mă apară. Simt cum palmele mă gâdilă şi încep să mă calmez. După un timp flăcările se retrag, însă întunericul încă mă apără. Abbadon îşi trece limba peste colţi şi priveşte micuţa sfera uşor transparentă.

Abbadon: Ochii ţi se schimbă în funcţie de starea ta. La fel şi întunericul. Cum poate o fiinţă aşa de firavă să fie moştenitoarea?

       Vederea îmi devine înceţoşată şi aud cum o fisură îşi face apariţia pe sfera neagră. Brusc întunericul se împrăştie înapoi prin cameră, lăsându-mă faţă în faţa cu adevăratul pericol.

Eu: Nu îţi este frică de Guvern? Ei n-ar lăsa pe tron un alt sânge!

Abbadon *pufneşte*: Te faci că ştii legea de aici, dar n-ai habar câtă putere am eu, cât pot să conduc.

       Îmi muşc obrazul menţinându-mi privirea fixă cu a demonului. Abbadon se apleacă micşorând distanţa dintre privirile noastre. Mâna bărbatului îmi apare în câmpul vizual. O urmăresc cum se ridică lent pâna ajunge fix în faţa mea. Vocea lui Abbadon răsună încet în cameră intr-o limbă ciudată, dar cunoscută totodată. Îmi simt pleoapele mai grele şi cameră începe să se învârtă. Mă sprijin în mână şi încerc să-mi menţin echilibrul. Sunetul vocii sale devine din ce în ce mai îndepărtat. Mâna îmi devine moale şi cad pe podeaua rece. Clipesc de câteva ori încercând să-mi restabilesc vederea, însă totul se afundă mai în ceaţă. Îmi închid ochii şi o dată cu ei intru în lumea viselor.

~Ast povesteşte~

       Îmi masez tâmplele simţind că o să-mi explodere capul cât de curând. Icnesc şi îmi las capul pe spate, sprijinindu-l de aşternutul canapelei. Gălăgia din cameră este infernală, însă nu acest lucru îmi determină starea actuală. Ceva din interior îmi facea corpul să simtă dureri şi să amorţească în unele momente. Oftez încercând să mă calmez, dar e imposibil. Zarva devine mult mai puternică. Strâng din dinţi şi mă ridic de pe canapea.

Ast: Sunteti întregi la minte? Cu ce ne ajută cearta!?

Karen: Tocmai ce ţipi la noi! Asta nu e ceartă?

Ast: Un cuvânt şi-ţi întorc capul la spate!

Karen: Să te văd! *se ridică de pe canapea*

Ken: Ce naiba? Irosiţi timp.

Cel: Vă întorc eu capul la toţi dacă nu facem ceva!

       Ne privim reciproc fără a mai spune ceva. După un timp cearta începe din nou. Îi ignor, fiind mult mai interesat de sunetul paşilor ce se apropiau. Îmi ridic privirea dând peste cea a Verrei.

Ast: S-a întâmplat ceva? Akyro s-a întors?

Verra: Eşti prea obosit. Câte nopţi n-ai dormit?

       Îmi dau ochii peste cap evitându-i întrebarea. Trec pe lângă aceasta şi mă rezem cu spatele de peretele camerei. Ceilalţi se liniştesc rapid sub ameninţările femeii.

Cel: Poţi să te odihneşti, Ast. Găsim noi un plan.

       Mă desprind de perete pregătit să vorbesc, dar sunt întrerupt de o durere puternică în piept. Tuşesc şi îmi pierd echilibrul, căzând pe podeaua din scânduri. O secvenţă în ceaţă îmi trece rapid prin minte şi mă face să ameţesc mai rău.

Verra: Liana, iar îndura câteva lovituri.

Ast: Y-Yeah... *reuşesc să spun printre gurile de aer* Însă nu pare doar asta.

Verra: E şi oboseala ta, Astaroth. Nu poţi sta treaz la nesfârşit stresându-te.

Ast: Vreţi să mă provocaţi?

       Bătrâna oftează ştiind deja că nu are cum să mă convingă. Mă ridic cu greu în picioare şi privesc spre ceilalţi. Aceştia îşi aruncă priviri îngrijorate de la unul la altul. De ce nu pot fi normal? Să am o viaţă normală? Îmi muşc buza şi fac câţiva paşi până ajung aproape de Verra.

Ast: Mă tot întreb... Abbadon l-a pus pe Akyro să-şi demonstreze loialitatea, dar oare nu s-a prins deja?

Verra: Aş spera să nu se fi prins, deşi se poate orice.

       Îmi aşez mâna în zona inimii şi îmi strâng cu grijă materialul bluzei. Mă dau paşi buni în spate respirând neregulat şi simţind cum tot corpul îmi este străbătut de înţepături. Se simţea de parcă eram străpuns de lame din diferite locuri simultan. Îmi muşc obrazul rămânând cu privirea fixă in podea. Cât mai poţi îndura, Liana?

Ast: Chemat-o pe Akyro.

Karen: De ce nu-l chemi tu?

       Îmi ridic privirea spre Karen vrând să-l pocnesc. Inspir adânc reuşind să mă calnez la timp. Mă desprind de peretele camerei ignorând înţepăturile corpului. Verra mă inspectează precaută. Îi arunc un zâmbet scurt şi îmi încrucişez mâinile la piept.

Ast: Eu trebuie să îmi păstrez puterea atunci când v-om lovi.

Ken: Cred că am un plan.

       Toate privile se aruncă asupra băiatului brunet. Acesta ne priveşte confuz şi îşi desprinde mâinile ce le avea încrucişate la piept. Celina îi zâmbeşte larg gata să sară pe el, însă e întreruptă de uşa ce se trânteşte de podea. Ne întoarcem rapid spre sursa zgomotului şi dăm peste o siluetă cunoscută și neaşteptată în acest moment.

?: Vă ia dracu pe toţi.

=Sfârşitul capitolului 25=

Gataaaaa. Ăsta e ultimul capitol la rescris. De acum o să scriu cap coadă capitolele :)))